Duminică, 21 iunie, după Sfânta Liturghie, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Nașterea Domnului” și „Sfântul Apostol și Evanghelist Matei” din Luxemburg a sărbătorit anticipat Ziua Iei Românești printr-un eveniment dedicat tradițiilor, identității și valorilor românești păstrate cu dragoste departe de țară, conform mitropolia-ro.de. Momentul festiv a fost deschis prin recitalul susținut de corul copiilor și corul adulților parohiei, pregătite cu multă dăruire de profesoara Adriana Mitu. La eveniment a participat şi ambasadorul României în Luxemburg, Livia-Alexandrina Russu.
Aniversarea parohiei românești din Nisa
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul francez Nisa a sărbătorit sâmbătă, 14 februarie, împlinirea a 25 de ani de la înființare și a 10 ani de la punerea pietrei de temelie a bisericii parohiale, aflată într-o etapă avansată de construcție și împodobire.
Evenimentul a reunit numeroși credincioși, invitați de seamă și reprezentanți ai autorităților locale și regionale într-o atmosferă de sărbătoare și recunoștință. În mijlocul acestora s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale. După săvârșirea unei slujbe de mulțumire, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a reliefat importanța unității, a statorniciei în credință și a responsabilității față de generațiile viitoare.
Printre ceilalți invitați s-au numărat Christian Estrosi, primarul Nisei și președintele Metropolei Nisa - Coasta de Azur; Irineu Darău, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului; Aurelia Grosu, consul general al României la Marsilia, precum și alte oficialități care, prin participarea lor, au dat dovadă de apreciere față de rolul spiritual și comunitar al parohiei. Evenimentul a continuat cu un moment artistic și o agapă frățească.
„Acești 25 de ani au fost marcați de multă muncă, jertfă și dăruire. De la începuturile modeste ale parohiei până la punerea pietrei de temelie și dezvoltarea bisericii, fiecare etapă a fost susținută prin implicarea credincioșilor și prin sprijinul binefăcătorilor. Momentul aniversar a fost unul de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra comunității noastre și de reafirmare a dorinței de a continua lucrarea începută, zidind nu doar un edificiu, ci o comunitate vie, unită în credință, solidaritate și speranță”, ne-a transmis părintele paroh Radu Totelecan.



.jpg)
