Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld, Germania, au participat duminică, 1 noiembrie, la sfințirea noii catapetesme a bisericii și la Sfânta Liturghie săvârșite de Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurați de un sobor de slujitori. La programul liturgic au participat numeroși români ortodocși din Bielefeld și din localitățile învecinate.
Muzeu dedicat părintelui Alexandre Men
În cadrul Lavrei „Sfânta Treime - Sfântul Serghie” de lângă Moscova, s-a deschis recent un muzeu dedicat personalității părintelui Alexandre Men, anunță www.egliserusse.eu.
Născut la Moscova, la 22 ianuarie 1935, și asasinat în 9 septembrie 1990, la Serghiev Posad, oraș situat nu departe de Moscova, protoprezbiterul Alexandre Vladimirovitch Men a fost un teolog și predicator ortodox rus de marcă, autor a numeroase cărți de teologie și de istorie a creștinismului și a altor religii.
Muzeul dedicat lui a fost inițial deschis într-o casă în care părintele a locuit, situată în apropierea Mănăstirii Sfântului Serghie, unde el slujea adesea. Muzeul a fost apoi transferat la Moscova, la Biblioteca de literatură străină, însă, datorită numărului mare de pelerini care veneau la locul în care părintele Men a fost asasinat, s-a impus de la sine crearea unei expoziții permanente consacrate vieți și slujirii protoprezbiterului Alexandre Men. Cu binecuvântarea Mitropolitului Juvenalie de Kroutitsky et Kolomna, părintele Victor Grigorenko, starețul mănăstirii, a decis organizarea unei noi expoziții permanente dedicate acestei mari personalități ortodoxe contemporane. Ceremonia de inaugurare a Muzeului „Alexandre Men” a avut loc duminică, 20 ianuarie, chiar în ziua de naștere a părintelui. Majoritatea colecțiilor expuse în muzeu reunesc cărți, manuscrise, fotografii şi obiecte liturgice care i-au aparținut părintelui.



.jpg)
