Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au liturghisit, duminică, 15 decembrie, la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia, păstorită de pr. Gheorghe Verzea, protopop de Triveneto IV.
Pomenirea eroilor români în Bihorul Unguresc
Marți, 30 iunie 2023, au fost pomeniți eroii români din mai multe localități din Bihorul Unguresc (Hajdú Bihar): Săcal (Körösszakál), Debrețin (Debrecen) și Haidubosormeni (Hajdúböszörmény), după obiceiul din anii trecuți.
Manifestarea comemorativă a fost organizată de Consulatul General al României la Giula, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și a cuprins slujbe religioase și depuneri de coroane de flori la monumentele și cimitirele acestor eroi din localitățile menționate: la monumentul din curtea bisericii din Săcal; în două locuri din Debrețin, la monumentul funerar din marmură albă ridicat în Piața Bocskai, din centrul orașului, în anul 1958 și intitulat sugestiv „Fecioara albă”, și la „Monumentul ostaşului român căzut la datorie”, situat în parcela românească a cimitirului municipal din Debrețin; o altă pomenire a avut loc și la monumentul eroilor români din localitatea Haidubosormeni, ridicat în 22 octombrie 1944, tot pentru ostașii noștri căzuți în cel de‑Al Doilea Război Mondial, la fel ca și cele două monumente din Debrețin.
Sfintele slujbe au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, împreună cu părintele Cosmin Pop, protopop de Debrețin (Debrecen), și cu arhidiaconul Emanuel Văduva, de la Catedrala Episcopală din Giula, iar la Săcal a participat părintele paroh Iulian Lenghel. După slujbe au urmat de fiecare dată depuneri de coroane de flori de către Florin Trandafir Vasilon, consul general al României la Giula, și de către oficialitățile locale prezente, care au grijă de aceste cimitire și participă și ele la festivitățile comemorative.
De fiecare dată, ierarhul și consulul general au rostit și cuvinte de omagiere a eroilor români, care au depus jertfa supremă pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei și a credinței noastre ortodoxe strămoșești, pentru demnitatea, libertatea și unitatea poporului român, dar și pentru eliberarea unor popoare din apropierea țării noastre. Viceprimarul Sürés Isván, din Hajdúbösörmény, a evocat importanța unor astfel de evenimente comemorative și bunele relații avute cu Consulatul General al României din Giula.
O ceremonie dedicată cinstirii memoriei eroilor români a avut loc în a doua zi după Înălțarea Domnului și la cimitirul central din Seghedin, iar astfel de comemorări au mai fost și la Budapesta, sau în alte locuri cu monumente ale ostașilor români, cum sunt Micherechi, Apateu, Săcal, Șărcad, Nyíregyhaza, Tiszalök, Nagykereki ș.a., ele fiind organizate de Ambasada României la Budapesta și de cele două Consulate Generale al României din Ungaria, de la Giula și Seghedin, cu sprijinul ierarhului sau al altor clerici din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
O pomenire specială, cu două grupuri de credincioși, din Budapesta și Oberwart (Austria), a avut loc și pentru eroii români din localitatea Ostffyasszonyfa (Oștfiosonifa), din Ungaria.
În ziua praznicului Înălțării Domnului (25 mai 2023), când Biserica Ortodoxă Română îi pomenește pe eroii neamului, un grup de credincioși de la Budapesta, în frunte cu preotul lor paroh, protopop Marius Maghiaru, s‑au îndreptat spre localitatea Ostffyasszonyfa (din județul Vas). Aici, la cimitirul militar de lângă sat, a avut loc întâlnirea cu delegația credincioșilor români din Oberwart (Austria), condusă de părintele paroh Gabriel Silvestru Peltea, pentru a ține împreună o slujbă de pomenire în cinstea soldaților români ale căror oseminte zac în acest cimitir și pentru toți eroii neamului românesc. Parohia Ortodoxă Română din Oberwart a fost înființată în anul 2020, ne‑a transmis Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.