În perioada 20‑26 noiembrie, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a desfășurat o amplă serie de slujiri, întâlniri pastorale și activități misionare în Regatul
Slujiri în mijlocul credincioșilor scandinavi convertiți la Ortodoxie
Vineri, 11 iulie 2025, în ziua de prăznuire a Sfintelor Mucenița Eufimia și Împărătesa Olga și a Sfântului Cuvios Sofronie de la Essex, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială din Jönköping, Regatul Suediei. La slujbă s‑au adunat credincioși români și suedezi ortodocși din zonă, rugându‑se împreună în duhul unității și al păcii. Un moment deosebit de emoționant a fost hirotonia întru diacon a lui Peter Constantin Zettergren, suedez convertit la Ortodoxie, cunoscut pentru misiunea sa socială în rândul celor afectați de dependențe - alcool, droguri și alte forme de adicție. Trăind o profundă experiență de întoarcere la Dumnezeu, el a devenit un sprijin duhovnicesc pentru cei marginalizați, iar hirotonia sa întru diacon este o încununare a acestei slujiri neobosite.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a subliniat chemarea Bisericii de a fi aproape de cei în suferință și în căutare: „Este o zi de lumină și nădejde. Într‑o lume rănită de dependențe și de însingurare, iată că Hristos lucrează prin oameni care aleg să‑I slujească din toată inima. Diaconul Peter Constantin este o mărturie vie a dragostei lui Dumnezeu, Care nu încetează să cheme pe fiecare om la mântuire” .
Sâmbătă, 12 iulie, credincioșii din vestul Regatului Suediei au trăit momente de mare bucurie duhovnicească și de comuniune în rugăciune, cu ocazia hramului Parohiei Ortodoxe Suedeze din Östra Rönnäs (Leksand, Dalarna), care îi cinstește cu evlavie deosebită pe Maica Domnului, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, dar și pe Sfinții Mucenici Vikingi Teodor și fiul său Ioan.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie s‑a aflat în vizită pastorală în mijlocul acestei comunități vii și dinamice, formată în mare parte din convertiți scandinavi, dar și din familii mixte venite din multe colțuri ale lumii, unite prin credința ortodoxă. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu parohul Mikael Liljeström, un preot venerabil și respectat, cunoscut pentru lucrarea sa pastorală și misionară de peste trei decenii în această parte a Suediei.
Punctul central al sărbătorii a fost hirotonia întru diacon a tânărului suedez Serafim Lundqvist, convertit la Ortodoxie. Noul diacon cu chip luminos și inimă arzătoare pentru Hristos este căsătorit cu Olga, o tânără boliviană convertită, iar împreună au doi copii mici: Johannis și Ansgar, crescuți cu evlavie și dragoste față de Biserică. Hirotonia a fost marcată de emoție adâncă, lacrimi de bucurie și rugăciuni înălțate cu inimă curată, într‑o atmosferă de sărbătoare. Comunitatea locală, alături de numeroși credincioși veniți din alte regiuni ale Suediei și chiar din Norvegia și Finlanda, a trăit cu recunoștință acest moment de înnoire și întărire a slujirii liturgice.
„Asemenea Sfinților Mucenici Teodor și Ioan, care au mărturisit credința în mijlocul unei lumi potrivnice Evangheliei, și astăzi suntem chemați la o mărturie curajoasă și vie a Ortodoxiei în inima Scandinaviei. Diaconul Serafim este rodul acestei misiuni, dar și semnul că Duhul Sfânt lucrează neîncetat în sufletele celor care caută Adevărul cu sinceritate”, a spus în cuvântul său Preasfințitul Părinte Macarie.
„Este o mare bucurie de a avea astăzi onoarea de a fi hirotonit diacon de episcopul nostru în Biserica lui Hristos. Îmi este greu să înțeleg cât de minunat este să stau aici împreună cu toți acești preoți și diaconi și să‑I slujesc Domnului la Altar. A fost un moment înălțător pe care nu l‑am mai trăit niciodată”, a transmis diaconul Serafim Lundqvist.
Părintele paroh Mikael Liljeström a spus: „Episcopul nostru Macarie a venit și i‑a făcut pe toți fericiți, aducând cuvântul de zidire cu pace și bucurie. A hirotonit un diacon pe seama acestei parohii și acesta va sluji jertfelnic aici. Toți cei care au venit astăzi în biserică vor pleca la casele lor cu bucurie în inimă”.
Parohia din Östra Rönnäs, deși aflată într‑o zonă rurală, s‑a transformat în ultimii ani într‑un adevărat far al Ortodoxiei în nordul Europei. Cu o biserică mică, dar frumos împodobită, și o comunitate caldă și ospitalieră, parohia este martoră la un fenomen uimitor: un număr tot mai mare de scandinavi descoperă, prin harul lui Dumnezeu, comoara credinței ortodoxe și se alătură Bisericii. Câțiva dintre cei convertiți la dreapta credință au adus următoarele mărturii:
Preotul Serafim Smensgård: „Este o mare bucurie pentru noi să fim aici astăzi. Este o zi specială pe care o sărbătorim în mijlocul verii. O tradiție în care ortodocși din multe locuri vin aici. Și este deosebit de importantă pentru vorbitorii de limbă suedeză. Eu însumi am fost hirotonit preot aici acum zece ani. Așadar, acest lăcaș are un loc special în inima mea. Și este o mare bucurie să văd astăzi hirotonia unui nou diacon. Avem nevoie de tot mai mulți preoți care stăpâneasc limba suedeză. Suntem foarte bucuroși de dorința și grija Bisericii Ortodoxe Române și a Episcopului Macarie față de Ortodoxie și de noi scandinavii. Această comoară pe care o avem în parohiile noastre trebuie să fie disponibilă și pentru omul de rând din Suedia, într‑un mod accesibil pentru el. Cu cât mai mulți preoți, diaconi și credincioși care pot transmite această comoară a Ortodoxiei”.
Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă frățească pregătită cu grijă de credincioșii parohiei, în aer liber, într‑un cadru natural de o frumusețe aparte, specific regiunii Dalarna. Copiii s‑au bucurat de ateliere și activități catehetice și au primit daruri din partea ierarhului lor. În încheiere, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a binecuvântat întreaga comunitate și a îndemnat la statornicie în credință, la rugăciune neîncetată și la viețuire în lumina învățăturii Evangheliei.
În Duminica a 5‑a după Rusalii, 13 iulie 2025, credincioșii dreptmăritori români și norvegieni din Oslo, Regatul Norvegiei, au primit cu bucurie vizita Preasfințitului Părinte Episcop Macarie care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica paraclis episcopal din capitala norvegiană. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică despre vindecarea celor doi demonizați, îndemnându‑i pe toți să rămână ancorați în credință și să se sprijine unii pe alții în slujrea Mântuitorului Hristos. Atmosfera a fost una de rugăciune adâncă și comuniune, întregită de prezența familiilor cu tineri și copii.
Cu acest prilej, au fost cinstite cu evlavie icoanele Maicii Domnului „Alăptătoarea” de la Țibleș și „Grabnic Ascultătoarea”, precum și Icoana Sfinților Mucenici Ioan Valahul și Halvard Norvegianul, păstrate în sfântul lăcaș. Aceste odoare aduc mângâiere și întărire duhovnicească credincioșilor din diasporă, fiind izvoare de har și ocrotire în viața de zi cu zi.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Macarie a oferit binecuvântări și daruri copiilor, împărtășindu‑le cuvinte de dragoste și purtare de grijă părintească. De asemenea, tinerii din cadrul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Oslo au fost felicitați pentru implicarea lor constantă în viața comunității, primind povață și încurajare pentru a‑și duce mai departe lucrarea misionară și formativă în mijlocul generației tinere. Liturghia s‑a încheiat cu o agapă frățească, întărind și mai mult legăturile de suflet dintre membrii comunității euharistice.






