Cu mulți ani în urmă, aflându-mă într-o cameră a institutului care găzduiește marele radiotelescop de la Effelsberg, priveam prin fereastră la antena cu diametrul de 100 m, cea mai mare antenă mobilă din
100 de ani închinaţi lui Hristos
▲ Acum câteva zile a trecut la cele veşnice unul dintre cei mai în vârstă preoţi din Iaşi, părintele Iorgu Codreanu ▲ După ce în urmă cu patru luni şi-a sărbătorit centenarul, părintele Iorgu Codreanu a plecat din această lume, lăsând în urmă imaginea unui preot desăvârşit, a unui părinte iubitor şi a unui om de o blândeţe unică ▲ Rudele, prietenii şi cei care l-au cunoscut mai bine povestesc despre personalitatea părintelui Codreanu ▲
În autobiografia sa, părintele Iorgu mărturisea că din primii ani ai copilăriei a simţit că este chemat să devină preot. Născut la 5 aprilie 1907, într-o familie de ţărani simpli din satul Schineni, judeţul Tutova pe atunci, astăzi Vaslui, Iorgu Codreanu a rămas marcat toată viaţa de credinţa simplă a familiei sale, care, la începutul fiecărei campanii de semănat, chema preotul să sfinţească sămânţa şi uneltele. Un al moment care l-a marcat pe copilul Iorgu Codreanu şi care a avut un rol hotărâtor în viaţa sa a fost sfinţirea bisericii de la Murgeni, din 21 mai 1916. Imaginea impresionantului sobor de preoţi i-a rămas mereu în amintire şi l-a determinat să urmeze calea preoţiei. Un bun teolog şi un preot activ După absolvirea Seminarului Teologic „Melchisedec Episcopul“ de la Ismail, Basarabia, şi după căsătoria cu Ileana Cazacu, nepoata preotului Pavel Stratulescu din Murgeni, tânărul Iorgu Codreanu a fost hirotonit preot şi instalat în satul Murgeni. Licenţa în teologie a obţinut-o la Chişinău, în 1934. La Murgeni, printre multe alte activităţi, părintele Iorgu a convertit la Ortodoxie un evreu, un greco-unit, un romano-catolic şi o familie de adventişti. Fiind un bun muzician, părintele a organizat, în parohiile unde a slujit, câteva coruri. Mai mult decât atât, părintele a condus chiar şi corurile unor instituţii din municipiul Bârlad, cum ar fi cel al Sindicatului învăţătorilor. Pentru întreaga activitate din parohia Murgeni, dar şi în parohiile „Sf. Teodor“ din Tuchila-Bârlad, „Sf. Spiridon“ din acelaşi oraş, părintele Iorgu a fost ales protopop al judeţului Tutova, deţinând această funcţie în perioada 1941-1944. Anii de pensie, petrecuţi la Iaşi Deşi a fost pensionat la 1 noiembrie 1986, părintele Codreanu nu a putut sta departe de Sfântul Altar. În 1987 a venit la Iaşi, unde a slujit timp de trei ani la Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“. Din 1990 şi până la moartea sa, părintele a slujit la Biserica „Sf. Vineri“ din Iaşi. În autobiografia sa, părintele Iorgu mărturiseşte că şi-a dorit încă din tinereţe să vină ca preot în Iaşi, dar nu a reuşit din cauza regimului comunist. Însă dorinţa părintelui s-a împlinit abia când a împlinit anii de pensie, dar acest lucru nu l-a oprit să fie unul dintre cei mai buni preoţi din Iaşi. Ultima parohie a preotului Iorgu Codreanu Aflând despre moartea părintelui Iorgu Codreanu - un preot care a adunat peste 75 de ani de vrednică preoţie -, am mers la Biserica „Sf. Vineri“ din Iaşi, unde părintele a slujit în ultimii ani din viaţă. Aici am găsit trupul neînsufleţit al părintelui, îmbrăcat în veşminte preoţeşti, înconjurat de rude şi prieteni şi pregătit pentru slujba de pomenire. „A fost un om aşezat, cu o soţie cuminte, nepoată de preot. Era atât de smerit încât nu vorbea nici despre necazurile lui şi nici despre bucurii. Doar tangenţial aflam că a fost chinuit în timpul comunismului. Povestea că stat vreo doi ani ascuns, iar când s-a întors acasă nu l-a recunoscut nici soţia lui. Un om de o cinste deosebită. Citea tot timpul, chiar şi în ultimii ani de viaţă“, ne-a mărturisit preotul Vasile Azamfirei, parohul Bisericii „Sf. Vineri“ din Iaşi. „Inima mea este goală fără el“ La sfârşitul slujbei de pomenire, părintele Vasile Azamfirei a ţinut neapărat să ne mai povestească despre părintele Iorgu. Tristeţea care îi cuprinsese sufletul nu l-a oprit să ne vorbească despre personalitatea părintelui Codreanu. „Dacă se întâlnea cu cineva pe stradă şi primea un pomelnic, aducea bănuţul la biserică, împreună cu pomelnicul, fără să-şi oprească vreun ban. Şi nici nu mă lăsa să-i dau eu vreun ban. Îmi va fi foarte greu, pentru că l-am avut aici ca duhovnic, iar inima mea este goală fără el, asemenea şi biserica. Era foarte pregătit, atât în teologie, cât şi în alte domenii. Îmi aduc aminte că i-am făcut aniversarea celor 100 de ani aici, în biserică, dar şi împlinirea celor 75 de ani de preoţie. A făcut o preoţie vrednică, cum rar mai vezi pe la noi“, ne-a mărturisit părintele Azamfirei. Ioana Covic: „Tatăl meu era un om de o blândeţe extraordinară, cum rar găseşti la oamenii din ziua de astăzi. În familie mereu ne învăţa, cel puţin cât am fost mici, să ne rugăm, să ne comportăm creştineşte. Oricât de mari probleme ar fi avut - şi a avut din plin, cel puţin pe vremea comunismului - când era în familie, se purta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. A fost un tată model, un soţ bun şi un preot desăvârşit. A ajutat foarte mulţi tineri să intre la seminar şi să ajungă preoţi. Era foarte bun la suflet şi cred că de aceea l-a ţinut Dumnezeu atâta timp în viaţă“, ne-a spus fiica cea mare a părintelui Iorgu Codreanu. Constanţa Oprea: „Ne-a învăţat să avem respect, să mergem la biserică. Era foarte generos şi ajuta multă lume. Cred că de aceea era şi atât de iubit. Avea multe cărţi vechi pe care le dădea spre studiu tinerilor. Suferinţa e mare când ştiu cât de bun la suflet era şi câtă dedicaţie arăta în preoţie“, ne-a spus, printre lacrimi, fiica mijlocie a preotului Codreanu. Părintele Dragoş Bahrim: „L-am cunoscut pe părintele Iorgu când am fost preot 2 la parohia «Sf. Vineri», în 2003. Am rămas impresionat de râvna faţă de biserică şi faţă de liturghie. Era extrem de scrupulos în rânduiala bisericească. Simţea o mare bucurie să slujească şi lipsea foarte rar de la slujbe, iar când lipsea, o făcea din cauza problemelor de sănătate. Avea o memorie deosebită pentru vârsta sa. Îmi aduc aminte că atunci când nişte rude apropiate l-au rugat să nu mai meargă la biserică, pentru că este prea bătrân, părintele a răspuns că dacă el nu merge la biserică, moare. Avea o viaţă cumpătată, ca un ascet, era mereu la curent cu ce e nou în lume şi în teologie. Pentru mine a fost o mărturie vie de experienţă pastorală şi de viaţă. Când am fost acum un an la Murgeni, prima parohie a părintelui, am avut surpriza să văd că numele părintelui încă era pe buzele credincioşilor, care nici nu-l ştiau, dar auziseră de el, şi toate acestea după mai mult de 70 de ani“.