Arhiereul Nifon Niculescu şi lucrarea misionară de la Bâldana

Aflat între ultimele localități din zona de sud a județului Dâmbovița, satul Bâldana este datat pentru întâia oară în zi de mare praznic, la 25 martie 1586. Fiind locuit de țărani liberi (moșneni în Țara Românească), în decursul timpului a fost cunoscut și sub denumirea de Moșneanu, ce pare să aibă o legătură etimologică chiar cu toponimul actual care, trecut prin limba slavonă, trimite spre sensul de tribut sau dare achitată (bâl dan). Sfinţirea bisericii din Bâldana a constituit un moment de maximă însemnătate, prin apropierea Preasfinţitului Nifon Ploieşteanul, Arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei, de ctitorul bisericii, om pe care l-a îndemnat și apoi l-a sfătuit permanent să tipărească literatură religioasă pentru tot poporul.

Actuala biserică din Bâl­dana, care ca pa­rohie poartă denumirea de Țepeș-Vodă, a fost ridicată destul de temeinic, deşi într-un timp foarte scurt, de numai opt luni. Şan­tierul a debutat odată cu primă­vara, la 21 aprilie 1896, şi s-a încheiat la 15 decembrie, odată cu târnosirea locașului. Biserica a fost ctitorită la anul 1896 de către evlaviosul creştin şi de Dumnezeu iubitor Iorgu (Gheor­ghe) Dumitrescu-Răcari (1841/ 1851-1934). Se cunoaște deja că acest însemnat ctitor și totodată filantrop a înălţat din temelii sau a restaurat de-a lungul vieţii sale aproape 20 de locaşuri sfinte, fiind socotit un adevărat apostol pentru o mulțime de sate din zona sudică a Dâmboviței.

Locașul, ridicat în vremea preacucernicului părinte Dumitru Popescu, primul dintre cei doi preoţi cu acest nume care au slujit aici, poartă hramul a trei mari sfinţi foarte iubiţi de popor: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica se află spre adâncul unei curţi destul de întinse ca mărime, pe laturile sale de est şi de sud fiind înconjurată de morminte ale enoriaşilor trecuţi la Domnul şi care se odihnesc în cimitirul strămutat aici din cauza unor vechi inundaţii.

Literatură religioasă pentru tot poporul

Troiţa din inima cimitirului este o mărturie ce amintește de o veche biserică de lemn, ridicată de înaintaşi pe la 1840. În faţa acesteia se află mormântul pă­rin­telui Radu Popescu şi al preotesei Parascheva, al părintelui Dumitru Popescu (1893-1918) şi al presbiterei Dumitra, iar la stânga Sfântului Altar, în partea de nord, se odihnesc părintele Dumitru Popescu (1925-1985) şi presbitera Domnica.

În existenţa de peste un veac a acestei biserici de sat trebuie menţionat ca un eveniment cu totul semnificativ chiar slujba Înmormântării ctitorului, ce a avut loc în martie 1934. Acela a fost un moment ce a prilejuit pre­zenţa a peste 4.000 de credincioşi şi a îmbrăcat haina unui adevă­rat pelerinaj într-o zonă rurală. De asemenea, un alt moment, de o adâncă însemnătate, prilejuit de sfinţirea bisericii, l-a constituit apropierea Preasfinţitului Părinte Nifon (Niculescu/Nicolescu) Ploieşteanul (1860-1923) - Arhiereu-vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei - de ctitorul bisericii, om pe care l-a îndemnat și apoi l-a sfătuit permanent să tipă­rească literatură religioasă pentru tot poporul. Această lucrare urma să fie împlinită de ctitor cu multă râvnă şi dragoste pentru Biserică şi neam, cheltuind în acest sens o sumă enormă, de peste 2.000.000 lei aur. La acea vreme şi în acel loc binecuvântat - satul Bâldana, la sfârşitul secolului al XIX-lea, pronia, prin cele două personalităţi evocate mai sus, rânduia începutul unei lucrări providențiale în epocă, aceea de întărire a credinţei pe calea literaturii duhovniceşti ce urma să fie difuzată gratuit de Iorgu Dumitrescu în sute de mii de exemplare, în întreaga ţară, mai cu seamă la sate şi soldaţilor de pe front, precum şi românilor din Basarabia şi America. Aceste cărţi au adus multă lumină în viaţa credincioşilor, a oamenilor simpli şi nu numai. Iorgu Dumitrescu a fost decorat de regele Carol I, fapt amintit de Nicolae Iorga şi Nichifor Crainic, cărţile lui contribuind la formarea duhovnicească a multora, între care îi putem menţiona pe părin­tele Paisie Olaru, marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, şi pe ieromonahul Dionisie Lun­gu de la Căldăruşani, redactorul ziarului „Glasul Monahilor”, oameni care au citit la vremea cea mai potrivită a formării, în copi­lărie, „Vieţile Sfinţilor”, dăruite ca premiu de „un pios creştin”, aşa cum smerit semna filantropul Iorgu la începutul cărţilor publicate pe cheltuiala sa.

Lucrare de referință pentru muzica bisericească

După acest eveniment, vreme de 20 de ani, distinsul ierarh, fiind și un renumit liturghisitor și cunoscător al muzicii psaltice, i-a îndrumat toată activitatea de tipărire a literaturii religioase, i-a prefaţat cărţile, aducând la cunoștință Sfântului Sinod toate intenţiile filantropului muntean. Între cei doi a existat o strânsă lucrare, încununată de multe roade pe tărâmul pastoral-misionar al Bisericii Ortodoxe Române. Atât Iorgu Dumitrescu, cât şi arhiereul Nifon Ploieştea­nul erau mari iubitori ai muzicii bisericeşti, astfel că în anul 1902, cu suportul financiar oferit de Iorgu, au fost lucrate notele psaltice la Viena pentru o carte de muzică bisericească alcătuită de Episcopul Nifon, aceasta fiind o lucrare de referință în ceea ce privește creația muzicală biseri­cească la români în secolul XX. Toate cele 10.000 de exemplare din „Carte de Musică Bisericeas­că pe psaltichie şi pe note lineare pentru trei voci” sunt însoţite de următoarea prefaţă a ierarhului: „Piosul creştin şi inimosul Român, d-l Iorgu Dumitrescu, comerciant în comuna Podu Băr­bie­­rului, judeţul Dâmboviţa, care a tipărit mai multe cărţi religi­oa­se şi le-a împărţit gratuit Creş­tinilor, observând lipsa unei cărţi de cântări bisericeşti pe ambele musici şi apreciind lucrarea mea ca folositoare bisericilor, mai ales de la sate, a bine-voit a o tipări cu cheltuiala sa, în 10.000 de exem­plare; şi ne-am decis a o împărţi în daru, tuturor preoţilor, cântăreţilor, învăţătorilor şi seminariştilor, spre vecinică pomenire a smereniei mele, care m-am ocupat multă vreme cu întocmirea ei, cum şi a d-lui Iorgu Dumitrescu, care a cheltuit, spre a se tipări”.

Ctitor în Eparhia Dunării de Jos

De asemenea, Episcopul Nifon s-a remarcat și ca un harnic ctitor, mai ales în Eparhia Dunării de Jos, unde, la 6 august 1917, a târnosit frumoasa catedrală a eparhiei. În anul 1911, cu ocazia slujbei de sfințire, dar și datorită unei însemnate danii rânduite pentru zidirea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, autori­tățile și enoriașii au hotărât să-și denumească localitatea chiar „Nifon”, sat al comunei Hamceara din Tulcea.

După cum s-a arătat, începutul conlucrării dintre cei doi ia naștere cu prilejul târnosirii bisericii din satul Bâldana în anul 1896, când Episcopul Nifon Ploieşteanul l-a cunoscut îndeaproape pe Iorgu Dumitrescu, ctitorul locașului sfințit. La acel moment sărbăto­resc, în mod proniator, ierarhul l-a sfătuit pe ctitor să sprijine misiunea Bisericii și prin tipărirea unor cărți de spiritualitate orto­doxă foarte necesare la vremea respectivă. Astfel, e de admirat cum o lucrare a cărei sămânță încol­țea undeva într-un sat din Dâmbovița aducea roadă, în veacul trecut, în toată țara.
Întrucât astăzi este chiar ziua trecerii la Domnul a vrednicului de pomenire ierarh (27 februarie 1923), om al Bisericii care s-a aflat într-o binecuvântată comuniune cu ctitorul și filantropul Iorgu Dumitrescu, cu atât mai mult plinim rândurile de față și cu câteva smerite stihuri întru cinstirea înaintașilor noștri: De Domnul fiind mânat,/ Te-ai făcut mai luminat,/ De acum zidind prin sate,/ Biserici prealuminate/ Astfel, unde tu te-aflai,/ Binefacere-nsemnai./ În apus de veac zidind,/ În al Ţepeșului sat,/ O biserică frumoasă,/ Albă, zveltă, luminoasă./ A venit la târnosire,/ Om trimis de Dumnezeu,/ Nifon, domn și arhiereu./ Acesta te-a sfătuit,/ Tu îndată ai primit/ Să dai grai la cărți vestite,/ Poporu­lui dăruite./ Vieți de sfinți nenumărați,/ Ale Precistei minuni și a Domnului urmare./ Pentru strane, psaltichii./ Nifon, vrednic arhiereu,/ Te blagoslovea mereu,/ Și-astfel a ta osteneală,/ Cu-a Sinodului voire,/ Se găsea în rânduire.