Cu numai o săptămână înainte de Marea Adunare de la Alba Iulia, doi voluntari, aviatorul Vasile Niculescu și căpitanul Victor Precup, au îndeplinit o misiune secretă care avea ca scop ducerea la Blaj și aducerea de acolo a mesajului Unirii și a unor documente de importanță majoră pentru actul ce urma să se împlinească la 1 Decembrie 1918. Despre acest extraordinar episod din istoria noastră manualele nu vorbesc. Desfășurată în condiții extreme, misiunea a fost un succes și avea să rămână consemnată doar în lucrări militare și în memorii, sub denumirea de „Zborul Marii Uniri”.
Pe la începutul lunii noiembrie 1918, „fierberea” din Transilvania denota, fără echivoc, dorința fermă de unire a acestei provincii cu ţara. Tratativele purtate la Arad între Consiliul Național Român Central și reprezentanții guvernului maghiar constituiau o recunoaștere a acestei stări și a faptului că românii transilvăneni sunt stăpâni pe situație și că lucrurile vor evolua în direcția iminentei uniri. Rezultatul tratativelor, precum și opinia guvernului român refugiat la Iași referitoare la Unirea cu ţara trebuiau cunoscute de ambele părți ale Carpaților. În această situație, Marele Cartier General Român a ordonat trimiterea peste munți, la Blaj, a unui avion care să transporte de urgență documente deosebit de importante în vederea bunului mers al acțiunii.
La -40 de grade Celsius
Pentru îndeplinirea misiunii s-a recurs la voluntari. Dintre cei care s-au oferit să o îndeplinească au fost selectați aviatorul Vasile Niculescu (un absolvent de seminar teologic, care a urmat școala de pilotaj, gata să-și piardă viața în timpul unui atac german, în iulie 1917) și căpitanul Victor Precup, trimisul Marelui Cartier General, originar din Transilvania. Primul mai trecuse cu avionul peste Carpați în campania din vara lui 1917 și lansase manifeste în Ardeal, după cum aflăm dintr-un studiu semnat de Rareș Hădărean și publicat pe site-ul „Liga Militarilor Profesioniști”. De data aceasta, situația era cu totul specială: iarna, extrem de geroasă, benzina nu ajungea și pentru întoarcere, iar pornirea motorului devenea foarte dificilă, mai ales că avionul Farman 40 avea carlinga deschisă, zbura la 2.600 m altitudine, la o temperatură de aproape -40 de grade Celsius. În acest scop, avionului i s-a mai adăugat un rezervor, iar cei doi mesageri, îmbrăcați în costume groase și cu fețele acoperite cu un strat de parafină, au renunțat la armament și la parașute. Aveau asupra lor doar o hartă de zbor și o busolă. În carlingă se aflau o geantă militară sigilată, cu documente secrete, printre care și scrisoarea primului-ministru Ion I. C. Brătianu către conducerea Consiliului Național Român Central, și un sac cu manifeste, care trebuiau lansate la Blaj, după cum reiese din volumul „Războiul aerian deasupra României (1916-1918)”, semnat de Valeriu Avram și Valeriu Nicolescu.
Zborul s-a efectuat la data de 23 noiembrie 1918. Avionul a decolat de la Bacău și a aterizat pe Câmpia Libertății din Blaj, în apropierea statuii lui Avram Iancu, la ora 13:35, după 2 ore și 15 minute de survol.
„Prima solie a mântuirii”
Imediat după aterizare, aparatul a fost înconjurat de numeroși oameni, veniți să-i felicite pe cei doi soli ai Unirii. Căpitanul Virgil Pop, împreună cu o grupă de studenți care făceau parte din garda orașului, dotați cu o mitralieră, a preluat paza aparatului. „Peste puțin timp, avionul din care încă nu mă coborâsem era înconjurat de o mare mulțime de blăjeni și țărani din satele apropiate, trecuți îmbrăcați prin apa Târnavelor. Am rămas mut și fără simțire la entuziasmul acestor oameni când au văzut tricolorul de pe avionul sosit din Regat, aducându-le știri ce le umpleau sufletul de bucurie (...) Prima solie a mântuirii din Regat le-a sosit. Fiecare blăjean și țăran au căutat să dea mâna cu noi, să ia la fiecare un lucru cât de neînsemnat al nostru, ca să ni-l ducă acolo unde trebuia să ne odihnim peste noapte”, scria Vasile Niculescu în memoriile sale, evocate în volumul menționat mai sus.
La rându-i, ziarul local „Unirea” scria: „Din Țara Românească ne-au sosit azi la ora 1.d.d (după-amiază, n.r.) locotenentul pilot Niculescu din Armata română și căpitanul Precup, originar din Transilvania: au sosit cu aeroplanul, împrăștiind apelul pentru Blaj. Dânșii au plecat de la Bacău și au parcurs drumul până la Blaj în două ore. Lumea a alergat din toate părțile, aclamând aeroplanul în culorile românești. După câteva virajuri peste oraș, aeroplanul a aterizat pe Câmpia Libertății. Toată lumea a grăbit într-acolo, prin gheață, zăpadă și tină, ca să strângă mâna fraților care ne-au adus solia mântuirii. Ei ne-au spus că Armata română a trecut Carpații prin zăpada de peste 2 m și că vin să ne îmbrățișeze cu dragoste de frați și să anunțe locuitorii străini de pe plaiurile românești că vin în numele păcii și al libertății tuturor neamurilor”.
Misiune îndeplinită
Din memoriile aviatorului Vasile Niculescu mai aflăm că după ce s-a plimbat pe străzile orașului cu colegul său de zbor, aclamați de la ferestre și balcoane, au fost conduși la Palatul mitropolitan, unde au fost întâmpinați de Vasile Suciu, Mitropolitul Bisericii Unite a Blajului. Acolo s-a întrunit Comitetul Național, iar în acea noapte au fost anunțate toate centrele românești despre sosirea avionului. Tot atunci, Comitetul a hotărât Unirea cu Patria-mamă și întrunirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia la 1 Decembrie.
Împreună cu aceste hotărâri, solii din Regat, în dimineața zilei de 24 noiembrie, au mers la avion, unde zăpada fusese permanent îndepărtată, iar aerul încălzit cu lemne aprinse, au pregătit aparatul de zbor, în timp ce „blăjenii, într-un cor, cântau cântece naționale patriotice”, după cum își amintește aviatorul Niculescu. Apoi, la ora 11:25, s-au ridicat în aer, cu carlinga avionului plină cu flori și cu zeci de mesaje scrise pe aripile de pânză ale aparatului și au aterizat la Bacău, la ora 14:00. În ziua următoare, cei doi și-au continuat drumul la Iași, unde au aterizat la ora 10:00, pentru a raporta îndeplinirea misiunii.
Mai târziu, acest act a fost considerat „Zborul Marii Uniri” și, în condițiile de atunci, sosirea soliei la Blaj „a însemnat pentru popor mai mult decât cea mai abilă acțiune diplomatică”, un punct major premergător actului Unirii de la 1 Decembrie 1918.
În vara anului 1919, la 23 iunie, avionul pe care îl pilota în timpul unei acțiuni de recunoaștere în Transnistria a aterizat pe liniile bolșevice, iar Vasile Niculescu a fost luat prizonier la Odessa pentru o lună. Cariera lui aviatică a încetat în 1926. În perioada Epocii de Aur a trăit o vreme la București.
La 23 noiembrie 2008, zborul istoric executat de el a fost reeditat de către autoritățile locale din Bacău și cele din Blaj cu un elicopter militar.
Vasile Niculescu a trăit până aproape de 90 de ani, lucrând ceasornicar, stingându-se din viață la 24 aprilie 1981, într-un trist și nemeritat anonimat. Doar literatura de aviație îl mai ține minte. El este înmormântat în cimitirul din Rădăuți, singurul din țară „tăiat” în două de o cale ferată...
