La începutul secolului trecut, în vechea Românie circula o butadă că „orice om are două patrii: a lui și Franța”. Pentru trăitorii acelor timpuri, sensul acesteia era unul al adeziunii românilor la cultura franceză, la Franța, considerată sora noastră cea mare care a susținut crearea României moderne. În 1859, dar și în anii grei 1916-1918, Franța a fost alături de România și a sprijinit-o în vremea Marelui Război și a Marii Uniri prin trimiterea unei misiuni militare, prin furnizarea de armament, iar mai târziu, pe cale diplomatică. Generalul Berthelot a fost cel mai bun ambasador pe care Franța l-a putut trimite vreodată în România.
Campania militară a anului 1916 nu a fost una de succes pentru armata română și astfel a apărut necesitatea trimiterii unei misiuni militare franceze care, pe baza expertizei membrilor săi, să acorde asistență armatei noastre. În intervalul octombrie 1916 - februarie 1917 au sosit în România în jur de 1.600 de militari și civili francezi, grupați în patru misiuni: militară propriu-zisă, aeronautică, maritimă, medicală. Activitatea lor s-a derulat în perioada octombrie 1916 - martie 1918 și a avut mai multe etape. Cea inițială a constat în culegerea de informații direct de pe teren și observarea realității românești (octombrie-noiembrie 1916), o a doua etapă a fost cea a salvatoarei intervenții a misiunii medicale în combaterea epidemiei de tifos exantematic (decembrie 1916 - martie 1917), a treia etapă - a reorganizării armatei și a participării directe la rezistența românească (martie-septembrie 1917), iar ultima etapă (octombrie 1917 - martie 1918) a fost cea a susținerii frontului românesc și a deciziei de a nu încheia pace separată.
„Dumneata ești mai român decât românii”
Conducerea Misiunii Militare Franceze a fost încredințată de către oficialii francezi generalului Henri Mathias Berthelot (1861-1931), o alegere ce s-a dovedit a fi foarte inspirată. Generalul a fost cel mai bun ambasador pe care această țară l-a putut trimite vreodată în România, drept dovadă că și acum, la un veac de la evenimente, noi încă vorbim de el.
Ce era România pentru Franța, dar pentru membrii militari francezi? În mod firesc, o mare necunoscută, dar și o piesă importantă în ecuația războiului. Crescut în umbra marelui Joffre, generalul Berthelot nu a fost prea fericit cu această misiune încredințată, după cum reiese din memoriile sale. Spera să fie util țării sale și să se umple de glorie pe frontul francez. La venirea în România, după contactul cu realitățile locului, el are un adevărat șoc: „Sunteți admirabil de dezorganizați”, le spune liderilor români. În corespondența cu soția sa îi scrie că „guvernul român este odios și se gândește exclusiv la interesele sale”, referindu-se la faptul că, în momentul retragerii în Moldova, multe trenuri, în loc să fie alocate transportului trupelor, au fost folosite pentru transportul bunurilor și averilor miniștrilor.
Acomodarea cu lumea românească este grea, însă, prin felul său de a fi, generalul i-a cucerit pe toți. „Burgund cu temperament sangvin, foarte echilibrat, mai înalt și mai corpolent decât Joffre, tot atât de calm, dar mai puțin tăcut, mai jovial, dar tot atât de senin, înzestrat cu poftă zdravănă de mâncare, cu un gust ales, sociabil și generos, el ținea masă deschisă, îmbelșugată, de prim ordin... de un sânge rece imperturbabil și de un optimism de neclintit în împrejurările cele mai tragice”, așa îl descrie un contemporan, contele de Saint Aulaire, aflat ca ambasador în România Marelui Război. Cert este că generalul Berthelot s-a atașat de români și de cauza lor. În februarie 1917, la Petrograd, la o discuție cu aliații, generalul rus Gurko i-a declarat lui Berthelot: „Dumneata ești mai român decât românii”, reproșându-i susținerea cauzei frontului românesc.
Pentru ceilalți membri ai misiunii, lumea românească este și ea o surpriză. Aviatorul Paul Blery remarcă mirat: „La Iași, uniformele sunt ca ale noastre, toată lumea vorbește franceza, suntem primiți de parcă am fi vechi cunoștințe, vechi prieteni... strada, râsurile, fizionomiile sunt parcă franceze și se degajă de la frontieră această atmosferă”. Un alt francez, Marcel Fontaine, consemnează în memoriile sale: „Dar toată lumea vorbeşte aici franţuzeşte! Ce frază plină de farmec! Şi prin ce răspuns mai mângâietor şi mai mişcător ar fi putut să primească România pe aceia a căror patrie e acum atât de depărtată! Toată lumea ne primeşte bine şi peste tot se vorbeşte limba noastră...”
Căldura aceasta a românilor și situația lor disperată, căci regele Ferdinand îi mărturisește lui Berthelot: „Sunteți colacul nostru de salvare”, au creat o legătură indestructibilă între cele două părți. Francezii au avut un excelent tact și spirit pedagogic, încurajându-i pe români și ajutându-i să deprindă tainele utilizării armamentului modern și tehnicile războiului. Marile victorii românești din vara anului 1917 au în spate și dăruirea și efortul Misiunii Militare Franceze, unii ofițeri francezi participând implicit la luptele de la Mărășești, spre exemplu.
Cetățean al României
Prăbușirea frontului de est ca urmare a revoluției bolșevice din toamna lui 1917 a obligat România să încheie armistițiu și apoi pace separată. A fost momentul în care misiunea franceză a trebuit să plece. Ziarele din Iași au titrat pe primele pagini: „Prieteni care se duc!”, „Să nu ne uitați!”, regina Maria nota în jurnalul său: „Am fost părăsiți!”
Istoria și-a urmat cursul firesc, iar România a renăscut. Pe 1 decembrie 1918, generalul Berthelot, acum comandant al armatei franceze a Dunării, a defilat la București alături de regii României. Atât Berthelot, cât și ceilalți francezi nu au uitat niciodată România, s-au reîntors mereu pe timpul vieții lor. De notorietate este faptul că Berthelot a fost făcut cetățean al României și a fost împroprietărit cu pământ și cu un conac în comuna Fărcădin (azi Berthelot) din județul Hunedoara. Alți francezi au trăit aici multă vreme adeverind zicala: Dâmboviță apă dulce, cine te bea nu se mai duce! Ca o mărturie a dragostei și jertfei pentru România, 525 de eroi francezi odihnesc în cimitirele din București, Galați, Iași.
Astăzi, un istoric francez remarca că Misiunea Militară Franceză în România este aproape uitată în Franța. Cu siguranță, românii nu o vor uita. Despre acești francezi minunați contele de Saint Aulaire scria într-un profetic raport de acum 100 de ani: Rezultatele misiunii militare vor depăși cu mult obiectivul ei imediat și se vor dezvolta timp îndelungat în evoluția României. Influența luminoasă a generalului Berthelot și a misiunii noastre militare va spori necontenit.
