Biserica „Sfântul Ilie“ din Suceava, la 520 de ani de existenţă

A fost construită în anul 1488, în numai cinci luni şi 14 zile, după cum ne arată pisania, de către voievodul sfânt al Moldovei, Ştefan cel Mare. La început, aici era mănăstire de călugări, iar, de-a lungul existenţei sale, a fost, în mai multe rânduri, ţinta jefuitorilor. În ciuda vicisitudinilor, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Biserica „Sf. Ilie“ s-a înfiinţat o „şcoală clericală“. Însă, după 1783, mănăstirea avea să fie desfiinţată, biserica ei devenind astfel lăcaş de închinare pentru satul format în jurul acesteia.

De câteva veacuri, în acest ţinut cu dealuri molcome, parcă niciunde mai frumoase ca în dulcea Bucovină, se arată lumii o salbă de complexe arhitectonice medievale ce par a depăna dialogul veşnic al istoriei, amintind de istoria trecuă, de gloria nepieritoare a poporului român, de un trecut cu fapte mari, de un trecut de „cărturărie şi artă“, cum, pe bună dreptate, nota, în vremea sa, Nicolae Iorga.

În acest spaţiu, unde moştenirea bizantină avea să devină un reper pentru arta religioasă, pentru muzica liturgică, nu puţine sunt mărturiile care dovedesc faptul că drumul nordic, menit să lege Bizanţul de noile suveranităţi importante ale Europei răsăritene, trecea prin Moldova muşatinilor.

Construită în cinci luni şi 14 zile

În această moştenire bizantină, un loc aparte îl ocupă Biserica „Sfântul Ilie“ din Suceava, ridicată în acelaşi an cu Biserica „Sf. Gheorghe“ - Voroneţ şi Biserica „Sf. Cruce“ - Pătrăuţi, de acelaşi ctitor, Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, omagiat zilele trecute la Putna.

Zidirea unei biserici, în acest loc, nu a fost întâmplătoare, iar faptul că aici exista, în acea vreme, viaţă monahală bine organizată ne-o dovedeşte o însemnare de pe un manuscris aflat în biblioteca Universităţii din Basel-Elveţia, în care se vorbeşte despre îngroparea călugărului Macarie „la Suceava, în Mănăstirea Sfântului Prooroc Iie Tezviteanul“.

Aşadar, la îndemnul călugărilor de aici, a fost ridicată biserica de către Ştefan cel Mare, după cum mărturiseşte pisania pusă de ctitor deasupra uşii de intrare: „Io, Ştefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, domn al Ţării moldoveneşti, am zidit acest lăcaş în numele Sfântului Prooroc Ilie. Şi s-a început în anul 6996 (1488), luna mai 1 şi s-a săvârşit în acelaşi an, octombrie 15“ .

Înălţarea acestui sfânt lăcaş a durat, aşadar, cinci luni şi 14 zile.

Semnificativ este faptul că această biserică, începută în ziua pomenirii Sfântului Prooroc Irimia, este încredinţată, spre ocrotire şi mijlocire către Dumnezeu, Sfântului Prooroc Ilie Tezviteanul, întreţinând şi promovând ideea că poporul nostru de pe aceste plaiuri se va înălţa pururi.

Ţinta jefuitorilor

Istoria acestui sfânt lăcaş este deosebit de bogată în evenimente. Deseori a fost ţinta jefuitorilor, începând cu armata poloneză, condusă de Ioan Albert, în 1497, şi continuând cu evenimentele din 1653, când ginerele lui Vasile Lupu, Timuş Hmelniţki, venit să-şi elibereze soacra care se afla în cetatea Sucevei asediată de către trupe străine, conduse de domnitorul Gheorghe Ştefan, s-a dedat la jefuirea aşezămintelor mănăstireşti din jurul Sucevei, comportându-se „nu ca creştinii, ci mai mult decât păgânii“, după cum consemna, în vremea sa, cronicarul Miron Costin. Urme în viaţa Mănăstirii „Sf. Ilie“ din Suceava au lăsat şi războaiele turco-polone de la sfârşitul secolului al XVII-lea, aşa cum amintea însuşi domnitorul Constantin Duca, la 1702.

În ciuda vicisitudinilor, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sub îndrumarea directă a arhimandritului Vartolomeu Măzăreanu, „îndreptătorul şcoalelor domneşti şi mănăstireşti al Moldovei (D. Dan), la Biserica „Sf. Ilie“ s-a înfiripat o „şcoală clericală“.

La doar câţiva ani de la anexarea Bucovinei de către Imperiul habsburgic, în 1783, Mănăstirea „Sf. Ilie“ avea să fie desfiinţată, iar călugării trimişi la Mănăstirea „Moldoviţa“. Astfel, biserica a devenit parohială, pentru satul format în jurul fostului lăcaş monahal.

Reparaţiile efectuate de-a lungul vremii, începând din secolul al XIX-lea, continuând până în secolul trecut, au redat creştinilor un frumos lăcaş de închinare din strălucita epocă a celui ce a fost, cu adevărat, „soarele Moldovei“.

Biserica „Sf. Ilie“ din Suceava păstrează un frumos şi original veşmânt pictural care decorează, de peste cinci veacuri, interiorul şi exteriorul impunătorului edificiu.

Desăvârşita armonie a picturii cu arhitectura

Pentru a data momentul când a fost pictată biserica, trebuie să analizăm cu atenţie tabloul votiv, desfăşurat pe pereţii de vest şi sud ai naosului, unde distingem pe Ştefan cel Mare, pe fiul său Bogdan, un alt fiu şi doamna Maria Voichiţa.

În urma acestei succesiuni de personaje, se impune concluzia că tabloul votiv a fost executat după 26 iulie 1496, data morţii lui Alexăndrel, fiul mai mare al lui Ştefan cel Mare, pentru că altfel ar fi trebuit să apară acesta imediat după tatăl său, şi nu Bogdan. Mai mult chiar, în Pomelnicul Bisericii „Sf. Ilie“ apare drept ctitor, după Ştefan cel Mare şi Bogdan al III-lea, Ştefăniţă, ceea ce constituie un posibil argument în favoarea părerii că, în timpul domniei lui Ştefan cel Tânăr (Ştefăniţă), Biserica „Sf. Ilie“ a fost împodobită cu frumoasele fresce interioare.

Privind frumoasele fresce ce sunt aşezate pe umerii Bisericii „Sf. Ilie“, Suceava, ne impresionează în mod aparte desăvârşita armonie a picturii cu arhitectura. Putem uşor desluşi date preţioase privind şcoala de pictură moldovenească din perioada de tranziţie între două mari epoci ale picturii medievale moldoveneşti, şi anume epoca lui Ştefan cel Mare şi cea a lui Petru Rareş.

La Biserica „Sf. Ilie“, Suceava, apare, pentru prima dată, Liturghia îngerească, întâlnită ulterior la Dobrovăţ (1529), „Sf. Gheorghe“ – Suceava (1535), distribuţia iconografică a picturilor interioare fiind, în general, conform erminiei bizantine.

Programul iconografic

În programul iconografic al bisericii se disting 23 de imagini, în pronaos, care redau „încoronarea“ Sfântului Ilie, patronul şi ocrotitorul acestei biserici, scene ce redau cu mare precizie viaţa şi faptele acestui profet, încât privitorul este pătruns de un sentiment de comuniune duhovnicească cu perioada Vechiului Testament.

Biserica a fost pictată în întregime în exterior, dar acum se păstrează doar fragmente de pictură, pe latura de sud, în dreptul pronaosului. Aici este reprezentată „Scara Sfântului Ioan Sinaitul“, încadrată în benzi verticale, cu motive decorative vegetale. Ceea ce atrage atenţia este faptul că în această temă iconografică, într-un sobor de sfinţi, lângă treptele Scării, apare portretul Mitropolitului Varlaam, care are mâna dreaptă ridicată într-un gest de părintească binecuvântare a Moldovei, din mijlocul turmei sale. Reprezentarea iconografică a înaltului ierarh lângă Scară poate fi socotită ca o mare grijă a sa pentru această mănăstire, dar mai ales faptul că el a tradus „Scara Sfântului Ioan Sinaitul“ în limba română, larg răspândită în Moldova.

Obiecte de mare preţ

Dintre obiectele de mare preţ ce se păstrează la această biserică, amintim un Pocrovăţ (1507), dăruit de Bogdan al III-lea, un jilţ domnesc din secolul al XVI-lea, un pomelnic triptic etc.

Părăsind incinta Bisericii „Sf. Ilie“, Suceava, pelerinul este mulţumit că a păşit prin aceste locuri de înfrumuseţare a sufletului, peste toate aceste frumuseţi strălucind chipul bărbatului duhovnicesc în care se reoglindeşte însuşi chipul lui Hristos.

Această ctitorie voievodală, care împlineşte 520 de ani, altar de străbună închinare, graţie şi valorilor cultural-artistice pe care le-a creat, ne înveşniceşte şi în circuitul universal al artei, dovedind, prin timp şi peste veacuri, talentul şi evlavia înaintaşilor.

▲ Uşă, între naos şi pronaos

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica „Sf. Ilie“ din Suceava se încadrează în tipul lăcaşurilor de cult cu planul triconc şi turlă pe naos, având spaţiul interior compartimentat în altar, naos şi pronaos.

Altarul, de formă semicirculară, boltit în sfert de sferă este luminat de o îngustă fereastră, aşezată în axă. Naosul, luminat atât de cele două ferestre ale absidelor, cât şi de cele patru ferestre ale turlei, este compus dintr-un spaţiu dreptunghiular, alungit axei longitudinale a bisericii şi lărgit la nord şi sud cu două abside semicirculare, la interior, şi poligonale, la exterior. Pronaosul, în formă pătrată, este despărţit de naos printr-un perete în care este deschisă o uşă cu chenar dreptunghiular, cu profile gotice şi baghete încrucişate, de o particulară frumuseţe.

În exterior, soclul monumentului este încheiat, în partea superioară, cu un brâu din piatră de talie profilată, iar absidele semicirculare ale bisericii sunt decorate cu firide oarbe înalte, între ele ridicându-se câte un pilastru îngust de cărămizi aparente, deasupra firidelor oarbe existând un rând de ocniţe. În partea inferioară a ocniţelor mari şi mici se găseşte un rând de cărămizi smălţuite în verde, galben, violet. Biserica este flancată de contraforturi din piatră de talie cu copertine.