Biserica Sfinţilor Brâncoveni din Constantinopol

Două evenimente de cinste din viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi de mare importanţă pentru românii care se află pe meleagurile cetăţii de altădată a Constantinopolelui au adus în atenţia noastră o ctitorie brâncovenească pe plaiurile vechiului Bizanţ.

În urmă cu zece ani, duminică, 23 mai 2004, Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, împreună cu vrednicul de pomenire patriarh Teoctist au oficiat Sfânta Liturghie inaugurală, consemnând începutul vieţii religioase româneşti la biserica ctitorită în 1692 de Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu.

Ziua de 26 mai 2009, pecetluită în istoria Bisericii Ortodoxe Române de vizita oficială a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Patriarhia de Constantinopol, a rămas scrisă cu litere de aur în sufletele românilor din Istanbul, prin cinstea pe care cei doi întâistătători au dăruit-o comunităţii româneşti, la Vecernia Înălţării Domnului şi la inaugurarea bibliotecii româneşti parohiale, oază de limbă şi cultură românească. Aceste două evenimente au redescoperit românilor un sfânt lăcaş cu suflet românesc.

În cartierul Haskoy al metropolei Istanbul, situat pe partea răsăriteană a golfului Cornul de Aur, astăzi doar Biserica „Sfânta Muceniţă Paraschevi“-Prikydiu a mai rămas să ne mărturisească continuarea vieţii în Iisus Hristos pe aceste străvechi meleaguri creştine. Din sec. VI până la sfârşitul sec. XVII, istoria acestei biserici a fost de câteva ori întreruptă din cauza cutremurelor. Despre existenţa bisericii în perioada anterioară şi despre biserica ridicată cu donaţia Sfântului Constantin Brâncoveanu găsim mărturii importante la istoricii bizantini: R. Janin, S. Gerlach, K. Pamukcyan, P. Gayllius, T. Karameus etc. („Istanbul-da Osmanlî Donemi Rum Kiliseleri“ de Zafer Karaca, Ankara 1994) Stephan Gerlach menţionează biserica veche care în sec. XVII s-a distrus, pe care a vizitat-o în ziua de 26 iulie 1577, la ziua Sfintei Paraschevi. El vorbeşte de o mulţime mare de bărbaţi şi de femei din comunitatea greacă şi oferă detalii în legătură cu icoanele Sfintei Fecioare Maria cu Mântuitorul Prunc, a Mântuitorului Pantocrator şi a Sfintei Paraschevi, considerate făcătoare de minuni, păstrate până astăzi în catapeteasma bisericii. Cea mai veche dintre pisaniile sfântului lăcaş actual este aşezată deasupra intrării de la răsărit, de lângă arca Sfântului Altar, şi ne mărturiseşte: „Biserica aceasta a purtătoarei de biruinţă Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a ridicat cu cheltuiala Prealuminatului Domn al Ungrovlahiei Constantin Basarab Brâncoveanu, la anul 1692“.

În primii ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti, Sfântul Domnitor Constantin Brâncoveanu a mers, după obiceiul domniei, la Constantinopol, unde l-a aflat şi pe iscusitul călugăr giorgian Antim (Sfântul Ierarh Antim Ivireanul, † 1716), şi se pare că tot atunci, la rugămintea Patriarhiei din Fener-Balat, a oferit, cu dragoste de Dumnezeu, darul de galbeni pentru rezidirea din temelie a Bisericii Sfintei Paraschevi-Prikydiu, care în perioada aceea era gropniţă patriarhală. În pridvorul sfântului lăcaş este gravat istoricul bisericii, în care se face referire şi la lucrările de restaurare începute după violenţele din anul 1955 şi terminate în anul 1958. „Binecredinciosule închinător, Spaţiul care te înconjoară constituie loc de rugăciune şi de reculegere duhovnicească tocmai de la jumătatea secolului al VI-lea după Hristos. În secolul al XI-lea s-a ridicat aici prima sfântă biserică a Sfintei Paraschevi în locul unde existase casă de rugăciune cu acelaş nume. Cronografi din Apus, care au vizitat metropola noastră în sec. XVI şi XVII, fac referiri la această biserică. Biserica existentă astăzi a fost ridicată pe temeliile unei biserici vechi, în jurul anului 1692, cu cheltuiala voievodului Ungrovlahiei Constantin Basarab Brâncoveanu. După aceasta a fost reânnoită în anul 1833 în timpul Patriarhului Constantios I de la Sinai. Ultima reînnoire a început în anul 1958 în timpul Patriarhului Athenaghoras I. Mormântul şi cinstitele moaşte ale Sfintei Arghiri (30 Aprilie 1725) fac mai măreaţă sacralitatea acestui spaţiu. Cele două izvoare cu aghiasmă, al Sfântului Pantelimon şi al Sfintei Paraschevi, prin existenţa lor de peste o mie de ani continuă să constituie străjerii acestui loc de rugăciune. Să stăm bine! Să stăm cu frică! 1961.“ Iar cea mai recentă pisanie aminteşte renovarea generală care s-a făcut în anul 1996, sub patronajul Sanctităţii Sale Bartolomeu I al Constantinopolelui.

Sfântul lăcaş a fost construit în stil bazilical, cu trei nave delimitate prin două rânduri de coloane. Catapeteasma din lemn a fost în sec. XIX aurită de vestitul aurar Mihail Bey din Prikydiu. Lucrarea a fost mult deteriorată la restaurările din sec. XX, dar se constată vechimea la uşile împărăteşti şi prin decorul sculptural care împodobeşte tâmpla specific perioadei secolului XVII. Icoanele vechi din catapeteasmă, tronul patriarhal, tronul pentru demnitari şi amvonul aparţin secolelor XVI-XIX, iar în ultimii ani s-au mai adăugat icoana cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena dăruită de Guvernul României prin mijlocirea distinsului ambasador Constantin Grigorie şi două icoane dăruite de familia Mircea şi Elena Lucescu; prima cu Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu şi fiii săi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache (aflată acum în catapeteasma bisericii) şi cea de a doua icoană cu Sfântul Domnitor Ştefan cel Mare al Moldovei, care se află lângă racla din marmură cu moaştele Sfintei Arghira. Sfântul lăcaş este pardosit cu plăci funerare din marmură care mai păstrează încă inscripţii, parţial deteriorate, din secolele XVIII-XIX. Pe latura sudică a bisericii se află tinda, o sală dreptunghiulară alăturată navei bisericii, continuată de o altă încăpere, şi de clopotniţă în dreptul altarului, cu scară care duce în cafasul situat deasupra salonului de la intrare. Proprietatea bisericii este împrejmuită cu un zid, după model bizantin, înalt de 4 metri, renovat în totalitate în anul 1996. În cimitirul acestei biserici a fost înmormântată Sfânta Neomartiră Arghira la 5 aprilie 1725, patriarhii Ierusalimului Dositei al II-lea Notara (1669-1707), Hrisant (1707-1731), Meletie (1731-1737) şi Athanasie al V-lea (1827-1845) şi mitropoliţii: Gavriil, Teoclit, Grigorie, Iacov, Dionisie, Neofit, Calinic, Ieremia, Teofil, Gherasim, Dionisie, Calinic al Amasieie (†1866) - fostul mitropolit al Drystei şi Proilaviei. Tot în incinta cimitirului de la Biserica „Sfânta Paraschevi“, fără să cunoaştem exact locul sau piatra funerară, ştim că îşi găsesc odihna voievozii Nicolae, Grigorie, Nicolae şi Radu, înmormântat la 1612, şi membri ai familiei Lahovari care au ajutat sfântul lăcaş.

În secolul XX, numărul creştinilor greci s-a împuţinat mult şi slujbele în această biserică se săvârşeau tot mai rar, dar odată cu sosirea românilor la Istanbul, situaţia s-a schimbat. Trei ani românii au săvârşit slujbele în biserica armenească „Sfânta Treime“ din Beyoglu, dar încă din anul 2001 preotul Silviu State, slujind atunci la formarea parohiei româneşti, a insistat continuu la Patriarhia Constantinopolelui pentru biserica Brâncovenilor. După trei ani, cu ajutorul demersurilor Patriarhiei Române, susţinute de ministrul culturii Răzvan Theodorescu, ministrul de externe Mircea Geoană şi MAE România, ortodocşii români au primit spre folosinţă ctitoria brâncovenească. Din mai 2004, sfântul lăcaş s-a însufleţit. Acum, în biserică se roagă urmaşii din urmaşii însufleţiţi de nemuritoarea jertfă a Brâncovenilor. Biserica, casa, salonul comunităţii, biroul parohial, cimitirul şi grădina au cunoscut în ultimii 10 ani frumoase transformări cu ajutorul binefăcătorului, alăturat din dragoste pentru demnitatea românească creştinilor din Istanbul, domnul Mircea Lucescu, cel care a contribuit şi la amenajarea bibliotecii, alături de sprijinul de la MAE din România, iar după 2010, l-a susţinut pe noul preot paroh Vlad Sergiu la amenajarea casei parohiale. După 300 de ani, Liturghia românească aminteşte tuturor la Constantinopol nemurirea creştinească a românilor. Iată cum Dumnezeu a întors darul Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu în folosul românilor care-i poartă sângele, graiul, credinţa şi năzuinţa printre popoarele lumii.

Pe vatra sfântă a bisericii bizantine din Prikydiu, rectitorită de domnitorul care s-a jertfit cu fiii şi ginerele pentru familia cea mare a neamului său, din luna mai 2004, a început Liturghie după Liturghie, pentru o „Mică Românie“, comunitatea care însufleţeşte astăzi străvechile plaiuri ale Constantinopolelui.