Caligraf, pictor, gravor, talentat predicator, mare om de carte, dar mai ales om sfânt, ierarhul martir Antim Ivireanul rămâne în istoria Bisericii și a literaturii poporului român un om al providenței, un om prin care Dumnezeu a luminat un neam întreg. Iubirea lui pentru arta literei tipărite a făcut ca mulți dintre cei „cu pricopseală de învăţătură” ai acelor vremuri să-i fie
ucenici, devenind mai apoi ei înșiși față de alții maeștri tipografi. Unul dintre aceștia, poate cel mai de seamă, este ipodiaconul Mihail Iștvanovici.
Sfântul Antim Ivireanul este, alături de Coresi, unul dintre cei mai mari tipografi ai culturii medievale românești. Vremea strădaniei tipografice a acestui ierarh cărturar a dat un imbold unic viitorului culturii poporului nostru, generând introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. De activitatea sa sunt legate primele victorii ale „luptei de independență” a limbii române în fața culturii grecești și slave, traducerile sale în româneşte „subminând” atât curentul slavon, care predomina în cancelarii şi în Biserică până la începutul secolului al XVII-lea, cât și pe cel grecesc de la curţile Cantacuzinilor şi ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Predania unui geniu tipograf
Încă de când era egumenul Mănăstirii Snagov și coordona activitatea tipografiei de aici, ale cărei baze el însuși le pusese, Sfântul Antim Ivireanul creează o adevărată școală de tipografi, adunând în jurul său numeroși ucenici, dintre care trei s-au distins în mod deosebit: ipodiaconul Mihail Iștvanovici, Gheorghe Radovici și ieromonahul Dionisie Floru. Emulația cărturărească din jurul tipografiilor de la București, Snagov și Râmnic a făcut ca aceste centre de cultură să atragă cu timpul din ce în ce mai mulți oameni învățați, traducători, corectori, gravori, dând naștere astfel la o adevărată mișcare intelectuală, care se va dezvolta sub oblăduirea Bisericii și a lui Vodă Brâncoveanu. De la cei trei ucenici ai sfântului ierarh au deprins acest meșteșug o serie de tipografi pe care-i vom întâlni în decursul întregului secol XVIII la București, Râmnic și Buzău.
Primul între ucenicii tipografi
Foarte puține informații biografice ne-au rămas până astăzi despre cei trei principali ucenici tipografi ai Sfântului Ierarh Antim. Primul dintre ei, și poate cel mai important, este ipodiaconul Mihail Iștvanovici. După unii istorici, era originar din Ardeal, fiind fiul unui anume Ștefan, de unde și numele de Iștvanovici, corespondentul maghiar pentru Ștefan, căruia i s-a adăugat sufixul slav „vici” (fiul lui). Alți cercetători spun însă că se născuse în Țara Românească, argumentând mai ales cu faptul că, dacă în timpul activității sale la Snagov și Râmnic va semna simplu „Mihail Iştvanovici ipodiaconul tipograful”, în momentul în care va merge dincolo de granițele Țării Românești, la Bălgrad, sau în Georgia de astăzi, va semna „cel din Ungrovlahia”.
La teascul literei de la Snagov
Mihail Iștvanovici învață meșteșugul tiparului la Snagov, sub directa supraveghere a Sfântului Antim. Aici va tipări și prima sa carte, Orânduiala Slujbei Sfinților Constantin și Elena, apărută la 6 februarie 1696. La Snagov vor apărea nu mai puțin de 14 cărți: șapte în limba greacă, patru românești, una în slavonă, una greco-română și una greco-arabă. Cifrele arată că la acea vreme cartea grecească avea încă o clară preponderență numerică, urmare a influenței culturii grecești exercitate de ierarhii greci de la curtea lui Vodă Brâncoveanu.
Activitate misionar-culturală la Bălgrad
În trei ani de activitate la Snagov, tânărul ucenic Mihail va reuși să-și însușească temeinic meșteșugul tipografic. În contextul politicii de stat austriece de atragere a românilor ortodocşi transilvăneni la catolicism, Sfântul Antim publică în limba greacă, în 1699, o Mărturisire ortodoxă, la îndemnul și cu cheltuiala domnitorului. În același an, la rugămintea Mitropolitului Atanasie Anghel, Constantin Vodă Brâncoveanu îl va trimite în Transilvania pe tânărul Mihail Iștvanovici ca să tipărească la Bălgrad (Alba-Iulia) cărți în apărarea Ortodoxiei românești, ca răspuns la propaganda romano-catolică.
Iștvanovici va organiza tipografia Mitropoliei transilvănene și va tipări aici un Chiriacodromion, volum bogat, cu 418 foi, care reprezintă o prelucrare a Cazaniei lui Varlaam din 1643, precum și prima carte pentru învățământul elementar în limba română, intitulată: Bucoavnă ce are în sine deprinderea învăţăturii copiilor la carte.
La Bălgrad, ucenicul nu tipărește decât două cărţi, tristele evenimente care au survenit determinându-l să se reîntoarcă în Ţara Românească. În 1701,
Curtea din Viena desființa vechea Mitropolie ortodoxă a Transilvaniei cu sediul la Alba Iulia, în locul ei creându-se o episcopie unită, supusă arhiepiscopului romano-catolic maghiar din Esztergom.
Strădanii tipografice la Râmnic
După ce Sfântul Antim este hirotonit Episcop al Râmnicului, la 17 martie 1705, utilajele pentru secțiile greacă și română ale tiparniței de la Snagov vor fi transportate la Râmnic. Fiind prins cu noile responsabilități de ierarh și cu traducerea cărților de cult din grecește în românește, Sfântul Antim îl cheamă, în 1706, pe Mihail Iștvanovici de la Alba-Iulia pentru a-l ajuta în tipografie, astfel că ultimele şase cărţi apărute aici vor fi tipărite de ucenicul strămutat din Bălgrad. Cu ajutorul lui, în 1706, ierarhul va tipări la Râmnic prima ediție din Țara Românească a Liturghierului și a Molitfelnicului în limba română. Lucrarea, intitulată Evhologhion adecă Molitvenic, însuma 454 de pagini și purta semnătura ucenicului, având însă două volume: primul era un Liturghier, al cărui text dovedea superioara traducerea din grecește a lui Antim față de cea făcută de Dosoftei, al doilea volum fiind Molitfelnicul propriu-zis.
Începutul vieții tipografice în Georgia
După o activitate prodigioasă la Râmnic, în 1708, Mihail Iștvanovici va fi trimis în Iviria (Georgia de astăzi) pentru a duce la Tiflis (Tbilisi) utilajul necesar înființării primei tipografii cu caractere georgiene din această țară. Tipografia va funcționa până în 1722, iar prezența aici a ucenicului venea probabil ca răspuns al ierarhului Antim la rugămintea adresată domnitorului Brâncoveanu de către regele georgian Vahtang al VI-lea.
În 1709, împreună „cu ucenicii săi”, meșteri români și autohtoni, Mihail Iștvanovici scoate la Tbilisi Evangheliarul, prima carte tipărită în limba georgiană. Este vorba de o Evanghelie in folio mic, însumând 313 pagini, în care Mihail Iștvanovici va utiliza, deşi într-o formă mai stângace, o gravură frontispiciu de tip antimian, cu trei medalioane, în care sunt reprezentați Mântuitorul, Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. În 1710, Mihail Iştvanovici tipăreşte un Liturghier, lucrare care se încheie cu o serie de versuri româneşti cu caractere georgiene. Se pare că, în timpul aceluiaşi rege georgian, Iştvanovici se va ocupa şi de tipărirea Apostolului. De asemenea, este posibil ca tot ucenicul Sfântului Antim să fi tipărit, în 1712, atât poemul „Omul în pielea tigrului”, al celebrului poet georgian Şota Rustaveli, cât şi „Despre creaţii”, traducere din limba persană în georgiană făcută de cneazul Vahtang însuşi.
În primăvara anului 1712, Iştvanovici este trimis de Vahtang la Moscova, purtând şi o solie din partea Patriarhului Hrisant Notara. De acolo, din dorinţa de a-şi îmbunătăţi pregătirea în cele ale tipografiei, ucenicul tipograf este trimis, tot de Vahtang, în Olanda, unde însă nu rămâne multă vreme. În acelaşi an, tipograful român se întoarce în Georgia, unde tipăreşte cu „tipar grecesc din Olanda” o carte care cuprinde laudele Maicii Domnului, precum şi diferite alte lucrări. Începând din acest moment se pierde urma acestui mare tipograf român.
Prin amploarea activității sale, Mihail Iștvanovici va rămâne în conștiința culturală a neamului nostru drept unul dintre acei intelectuali patrioți care au contribuit la apărarea Ortodoxiei și a unității naționale a românilor prin intermediul tiparului. Alături de Cazania lui Varlaam, apărută la Iași în 1643, Chiriacodromionul tipărit de acest maestru tipograf s-a dovedit una dintre cele mai apreciate cărți ale epocii.
Iștvanovici este însă și un deschizător de drumuri în dezvoltarea cultural-religioasă a poporului georgian. La fel cum Sfântul Ierarh Antim se va fi identificat cu limba, sufletul şi năzuinţele neamului nostru românesc, tot așa şi vrednicul său ucenic, român de neam, va îmbrăţişa cultura georgiană, ajungând să semneze ultimele sale cărţi cu caractere georgiene: „S-a tipărit la Tbilisi de mâna tipografului ungrovalah Mihail Ştefane-şvili”.
