La 17 septembrie, calendarul ortodox pomeneşte pe Sfânta Muceniţă Sofia, dimpreună cu fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis. Acestea au vieţuit în Italia şi au pătimit moarte martirică în timpul împărăţiei lui Adrian (117-138). Sofia, care în traducere din limba greacă înseamnă „înţelepciune“, le-a botezat pe fetele sale cu numele celor trei virtuţi teologice: Pistis, care se tâlcuieşte „Credinţă“, Elpis, adică „Nădejde“, şi Agapis, care înseamnă „Dragoste“. Pentru credinţa lor creştină, au fost martirizate în anul 137, când Pistis avea doisprezece ani, Elpis era de zece ani, iar Agapis avea nouă ani.
Detalii despre soţul Sofiei şi tatăl celor trei fiice sunt destul de puţine, undele scrieri menţionând numele Filandru, un senator roman din Mediolanum, mort în anii tinereţii. Rămasă văduvă curând după naşterea celor trei fiice, Sofia le-a crescut în înţelepciunea cea creştină, cu frică de Dumnezeu, sporindu-le în faptă numele ce le purtau. Averea rămasă de pe urma soţului său a împărţit-o săracilor şi, împreună cu Pistis, Elpis şi Agapis, a plecat spre Roma. Într-o vreme în care însuşi numele de creştin în Imperiul Roman însemna chinuri şi pedeapsa cu moartea, Sofia şi fiicele sale nu-şi ascundeau credinţa în Hristos, ci mărturiseau deschis în faţa tuturor. Auzind prefectul provinciei, Antioh, despre această familie creştină, le-a denunţat împăratului Adrian. Şi au fost chemate în faţa împăratului, pentru a fi judecate, acuzate fiind de delictul de a fi creştin. Aduse de ostaşi în faţa scaunului imperial, Sofia îşi povăţuia tinerele fecioare să nu se lepede de Hristos, chiar cu preţul vieţii. Şi s-au rugat împreună lui Dumnezeu să le întărească, ştiind că vor primi tortură şi moarte pentru credinţa lor.
Aduse în faţa chinuitorilor, păreau a merge la un ospăţ
Când au ajuns în faţa împăratului, toată lumea prezentă era uimită de hotărârea lor. Însuşi împăratul se minuna de puterea credinţei lor, în special a copilelor, la o vârstă atât de fragedă. Crezând că acest lucru se datorează doar faptului că erau împreună şi se întăreau una pe cealaltă, a decis să le interogheze separat. Din chipurile lor părea că merg la un ospăţ, cu feţe luminoase, cu inimi îmbărbătate şi cu ochi veseli, departe de imaginea unui om ce se îndreaptă spre tortură. Chemând pe fiecare în parte, începând cu Sofia, împăratul Adrian le-a poruncit să aducă jertfe Artemisei, zeiţa vânătorii. Cele patru muceniţe au rămas neînduplecate. Văzând înţelepciunea lor, împăratul nu a vrut să le piardă şi a amânat judecata cu trei zile, în speranţa că acel răgaz le va face să apostazieze. Timp de trei zile, le-a trimis în casa unei femei pe nume Palladia, sub pază, timp în care Sofia mai mult şi-a întărit fiicele în credinţa în Hristos.
Pătimirea Sfintei Pistis - credinţa în Hristos biruieşte chinurile trupeşti
A treia zi, Pistis, care avea doisprezece ani, a fost adusă prima la judecată. Ademenită cu promisiunile împăratului, care-i făgăduia că-i va fi însuşi ca un tată, aceasta s-a întărit în credinţa în care mama ei o crescuse, refuzând a cinsti alte zeităţi păgâne. Înfuriat, împăratul a poruncit să fie bătută cu toiege şi să i se taie sânii, din care în loc de sânge, în chip minunat, a curs lapte. La multe alte chinuri a fost supusă tânăra fecioară, însă Dumnezeu o întărea pentru credinţa ei. Văzând acestea, împăratul a poruncit să i se taie capul, sentinţă primită cu bucurie, atât de ea, cât şi de mama şi surorile sale, căci avea să fie prima dintre ele ce devenea mireasă a Domnului Hristos, Mirele ceresc. Şi tăindu-i-se capul, mama sa i-a îmbrăţişat trupul, însă nu se tânguia, ci slăvea pe Domnul, căci dragostea pentru Dumnezeu biruia durerea maicii pentru fii.
Mucenicia fericitei Elpis - nădejdea în Dumnezeu, scut în faţa chinuitorilor
Elpis, care avea zece ani, a fost adusă următoarea. Asemenea surorii sale, a fost îndemnată de împărat să se închine zeiţei Artemisa, având exemplu chinurile la care putea fi supusă. A răspuns că îşi urmează sora, căci din aceeaşi mamă s-a născut, cu acelaşi lapte s-a hrănit, în acelaşi botez a primit credinţa creştină şi cu aceleaşi învăţături a fost crescută. Mărturisind pe Hristos la fel de hotărât ca sora sa, a fost bătută, aruncată în foc, spânzurată apoi cufundată într-o căldare cu smoală topită, dar pe toate pătimindu-le, cu putere de la Dumnezeu a fost întărită. Văzând că toate aceste torturi mai mult o întăresc, împăratul Adrian a osândit-o şi pe ea la tăiere. Asemenea surorii sale, a primit cu bucurie această veste, căci avea să i se adauge în ceata drepţilor ce au mărturisit pe Hristos în faţa prigonitorilor. Îmbrăţişându-şi mama şi întârind pe sora sa cea mică, şi-a plecat capul sub tăişul sabiei.
Martiriul fecioarei Agapis - sacrificiu suprem din dragoste pentru Hristos
Urmând la judecată Agapis, împăratul n-a reuşit să o înduplece a renunţa la credinţa creştină, nici cu ameninţări, nici cu făgăduirea bunătăţilor pământeşti. În zadar au fost vorbele împăratului în faţa mezinei în vârstă de doar nouă ani. A fost întinsă pe roată şi bătută cu toiege, dar credinţa nu şi-a lepădat-o. Apoi au pregătit chinuitorii un cuptor încins, în care nu a mai aşteptat să fie aruncată, ci a intrat singură, şi umbla şi binecuvânta pe Dumnezeu în mijlocul focului. Ieşind şi de acolo mai întărită, la alte chinuri groaznice a fost supusă, primind a muri de ascuţişul sabiei, asemenea surorilor ei. Şi bucurându-se, şi-a îmbrăţişat fericita mamă, care în chip minunat a avut puterea de a-şi privi toate cele trei fiice pătimind moarte mucenicească, pentru viaţa cea veşnică împreună cu sfinţii.
Sfânta Muceniţă Sofia - martiriul inimii
Pentru a-i intensifica suferinţa, împăratul a lăsat-o pe Sofia în viaţă, crezând că îşi va petrece restul zilelor tânguindu-se şi plângându-şi cele trei fiice. Aceasta, luând trupurile fecioarelor Pistis, Elpis şi Agapis, le-a împodobit şi le-a pus în racle frumoase, îngropându-le pe un deal, în afara cetăţii. Însăşi stând trei zile lângă mormântul lor şi rugându-se, a adormit întru Domnul şi a fost îngropată de creştini alături de fiicele sale. Şi s-a învrednicit şi ea de cununa mucenicească, deşi n-a suferit cu trupul, căci cu inima mult a pătimit pentru credinţa sa întru Hristos.
Cinstirea Sfintei Sofia şi a fiicelor ei: Pistis, Elpis şi Agapis
Mormintele Sfintei Sofia şi a fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis au fost localizate pe drumul roman Via Aurelia. Deasupra acestor morminte s-a ridicat Biserica „Sfântul Mucenic Pangratie“, devenită loc de pelerinaj pentru creştini. Moaştele Sfintei Sofia au fost mutate, pentru prima data, de pe Via Aurelia în Biserica „Santa Giulia“ din Brescia. Ansa, soţia lui Desiderius, ultimul rege al longobarzilor, a dăruit aceste sfinte relicve călugăriţelor benedictine de la Mănăstirea „Santa Giulia“. În timpul Revoluţiei Franceze, moaştele Sfintei Sofia şi ale altor sfinţi au fost mutate în Biserica „Sfintei Agata“, din acelaşi oraş, Brescia. Un document din 3 aprilie 1799 consfinţeşte o nouă strămutare a sfintelor relicve din Biserica „Sfânta Sofia“ în Virle Treponti. Moaştele Sfintelor Pistis şi Elpis au fost aduse în Franţa, în racle de argint, şi înainte de Revoluţia Franceză au fost venerate în Catedrala Notre Dame de Visau, dioceza Cahors.
Sfânta Muceniţă Sofia - ocrotitoarea capitalei Bulgariei
În anul 1992, la propunerea Bisericii Ortodoxe Bulgare şi a primarului din acea vreme, locuitorii capitalei Sofia au primit ca ocrotitoare pe Sfânta Muceniţă Sofia, prăznuită împreună cu fiicele sale, Pistis, Elpis şi Agapis la data de 17 septembrie. Ziua sfintei ocrotitoare a capitalei Bulgariei este sărbătorită prin servicii religioase săvârşite în toate bisericile din capitala Sofia.
