Omagierea la 100 de ani de la naștere a părintelui Iachint Unciuleac, stareț și duhovnic al Mănăstirii Putna, ne amintește de ultimele decenii ale regimului socialist în forma radicală a comunismului ateu din ț
Cuvioasa Parascheva - binecuvântare pentru neamul românesc
În fiecare an în ziua de 14 octombrie la Iaşi se desfăşoară unul dintre cele mai importante pelerinaje din lumea ortodoxă. Acest pelerinaj la care participă mii de creştini ortodocşi este dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, pe care o sărbătorim astăzi.
Troparul închinat zilei de prăznuire a Cuvioasei Parascheva este un veritabil laitmotiv al săptămânii ce precede serbarea Cuvioasei din 14 octombrie. De sute de ori în aceste zile la Iaşi este cântat troparul ei, care exprimă sintetic de ce o cinstim pe Sfânta Parascheva: „Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Parascheva, duhul tău”.
În afară de vechea capitală a Moldovei, unde la Mitropolie se află sfintele moaşte ale Cuvioasei, sute de altare ale credinţei noastre strămoşeşti îşi sărbătoresc astăzi ocrotitoarea. Oraşul cu cele mai multe biserici închinate Sfintei Parascheva este Bucureştiul, iar regiunea cu cele mai multe lăcaşuri sfinte care o au ca ocrotitoare pe Cuvioasa mult folositoare este Transilvania şi nu Moldova, după cum s-ar aştepta cei mai mulţi.
Toate acestea ne arată că evlavia faţă de Sfânta Parascheva cuprinde întreg neamul românesc şi nu se reduce doar la Iaşi şi Moldova. Cuvioasa fiind cinstită la noi şi înainte de 1641, când sfintele ei moaşte au fost aduse la Iaşi de voievodul Vasile Lupu. Stau mărturie bisericile ctitorite înainte de acest an în cinstea Cuvioasei în Transilvania şi mai ales Catedrala Arhiepiscopală din Roman, care a fost edificată în secolul al 16-lea pe locul unei biserici din secolul al 15-lea purtând acelaşi hram. Deci, la 1400, pe teritoriul României de azi era cinstită Sfânta Parascheva şi nu oriunde, ci în capitala Ţării de Jos, locul unde pentru scurt timp, în secolul al 15-lea, a fost a doua mitropolie din Moldova, pentru sudul acestei regiuni istorice a ţării noastre.
Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva la noi este de veacuri şi dragostea poporului nostru dreptcredincios pentru ea a crescut în timp mai ales după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte în secolul al 17-lea. De atunci, din generaţie în generaţie, românii au mers la Iaşi să-i ceară ajutorul şi mai ales să-i mulţumească la sărbătoarea ei din 14 octombrie pentru binefacerile primite de la Dumnezeu prin rugăciunile ei.
Despre Sfânta Parascheva aflăm încă din copilărie, prin intermediul basmelor noastre româneşti, dar şi prin povestirile legate de copilăria Cuvioasei. Pentru noi cei din epoca comunicării rapide prin mass-media este aproape imposibil să nu fi auzit de Sfânta Parascheva şi mai ales de pelerinajul închinat ei la Iaşi în luna octombrie. Însă, în mod sigur, nu toţi ştiu viaţa ei. De aceea, în continuare voi sublinia câteva elemente esenţiale legate de existenţa în această lume trecătoare a Cuvioasei Parascheva.
Ea a trăit în urmă cu un mileniu în epoca de glorie a împăraţilor bizantini din Dinastia Macedoneană. Cuvioasa a venit în această lume în localitatea Epivata din provincia bizantină Tracia, nu departe de capitala imperiului, Constantinopol. Se naşte într-o familie cu bună stare materială şi de neam bun. Părinţii ei au crescut-o în valorile credinţei creştine şi mai ales cu râvnă faţă de trăirea plenară a credinţei.
Sfânta Parascheva creşte într-o familie cu adevărat creştină, lucru subliniat şi de faptul că un frate al ei s-a călugărit sub numele de Eftimie şi a fost ales Episcop al Bisericii lui Hristos.
Din copilăria sfintei, episodul cel mai cunoscut este cel de la vârsta de 10 ani, când a împărţit hainele pe care le purta săracilor, după ce a auzit la Sfânta Liturghie cuvintele Mântuitorului din Sfânta Evanghelie: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie (Marcu 8, 34)”. Acest episod este subliniat şi de Acatist: „Haina cea scumpă cu a cerșetorului, venind de la biserică, ai schimbat-o, părăsindu-ți părinții ce te certau cu mustrări de la asemenea plecare”.
Cuvioasa din copilărie a arătat o aplecare către viaţa ascetică, ceea ce a determinat-o să aleagă calea monahală la tinereţe. În acest sens, Acatistul ne spune: „Zidurile casei părinților tăi n-au fost puternice, nici îndestulătoare pentru a te opri de la mărimea hotărârii ce ai luat, făgăduindu-te a îmbrățișa viață monahicească...”.
Averea pe care a moştenit-o de la părinţi a împărţit-o săracilor şi apoi a plecat la Constantinopol pentru a primi îndrumare pentru viaţa monahală. Capitala Imperiului Bizantin avea mii de călugări, între care erau mulţi părinţi duhovniceşti. Sfânta Parascheva a ascultat cuvintele de zidire duhovnicească ale acestor părinţi şi, urmând sfaturile lor, a mers în zona Pontului din nordul Asiei Mici. Aici stă timp de cinci ani în Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea.
După aceşti ani de formare duhovnicească pleacă în Ţara Sfântă, unde s-a închinat la locurile sfinte din Ierusalim, şi apoi merge în pustiul Iordanului. Aici intră într-o mănăstire de călugăriţe, unde îşi propune să rămână toată viaţa. Cuvioasa duce o viaţă ascetică aspră dedicată întru totul desăvârşirii duhovniceşti.
Pe la vârsta de 25 de ani, după cum ne spune Sinaxarul, are o anghelofanie prin care este îndemnată să se întoarcă în patria sa. Sfânta face ascultare şi se întoarce în locurile sale natale. Pe drum se opreşte la Constantinopol, unde se închină în Catedrala Sfânta Sofia, ctitorită în secolul al 6-lea de Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare, apoi merge în Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.
De aici vine în ţinutul ei natal şi se stabileşte în localitatea Kallikrateia, din vecinătatea Epivatei. Trăieşte ca o străină lângă Biserica Sfinţilor Apostoli din această localitate timp de doi ani, „rugându-se pentru sine şi pentru toată lumea”, după cum precizează Sinaxarul.
Din acelaşi text aghiografic aflăm că la capătul acestor doi ani petrecuţi de Sfânta Parascheva în această localitate s-a mutat la viaţa veşnică, iar trupul ei a fost îngropat lângă Biserica Sfinţilor Apostoli. După mai mulţi ani, un marinar a fost înmormântat lângă trupul Cuvioasei. Ea s-a arătat „în vedenie mai multor credincioşi, cerându-le să scoată din pământ sfintele ei moaşte”.
Urmând îndemnului Sfintei, creştinii din aceste locuri au scos sfintele ei moaşte şi le-au pus spre cinstire în Biserică. Multe minuni s-au săvârşit prin mijlocirea Cuvioasei de către Dumnezeu la sfintele ei moaşte, ceea ce a dus la cinstirea ei în întreaga Peninsulă Balcanică.
În anul 1235, ţarul Imperiului vlaho-bulgar Ioan Asan al 2-lea ia moaştele Sfintei şi le duce la Târnovo, unde rămân până în 1393, când sunt duse la Begrad, pentru că Bulgaria a fost cucerită de turci. La Belgrad rămân până în 1521, când, oraşul fiind cucerit de turci, moaştele sunt duse la Constantinopol. De aici, în anul 1641 sunt aduse de voievodul Vasile Lupu la Iaşi, unde sunt aşezate în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”, iar din 1888 se află în Catedrala Mitropolitană.
De patru veacuri, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva veghează asupra neamului românesc din vechea capitală a Moldovei. Ei îi înălţăm şi noi astăzi rugăciune de mulţumire pentru binefacerile primite şi-L rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, să ne dăruiască sănătate și viață ferită de toată răutatea și să ne întărească cu Duhul Său cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie, să slăvim preasfântul Său nume în veci. Amin!