Cuviosul Paisie de la Neamț, povățuitor duhovnicesc al monahilor și iubitor de scrieri sfinte

Sfântul Cuvios Paisie (Velicicovschi) a fost, în secolul al XVIII-lea, îndrumător al vieții monahale din Moldova și înnoitor al monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice și publicarea Filocaliei. Este prăznuit în fiecare an la 15 noiembrie. 

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.

Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia Teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska (Ucraina), vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la Schitul Trăisteni-Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.

În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns aici în monahism, de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul „Sfântul Proroc Ilie”, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.

Cum turcii pretindeau obștii lui Paisie dări, pe care aceasta nu le putea plăti, în vara aceluiași an, Cuviosul Paisie se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare, de 350 de călugări, și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.

În anul 1775, Moldova de Nord (Bucovina) căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, cu încuviințarea Mitropolitului Gavriil Calimachi și a domnitorului Grigorie Ghica, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită ca și la Dragomirna. Cuviosul Paisie Velicicovski a fost stareț la Secu de la 14 octombrie 1775 până la 15 august 1779.

Așezarea pitorească și liniștea de aici au produs asupra cuviosului și a ucenicilor săi o impresie atât de puternică, încât în august 1779, când primește scrisoare din partea domnitorului Moldovei, Alexandru Moruzi, și a boierilor țării, prin care i se cerea să fie stareț al Mănăstirii Neamț, el refuză. În cele din urmă, după multe insistențe, va accepta și, cu o parte din călugării de la Mănăstirea Secu, se mută la Neamț, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.

Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț şi Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie.

La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și se ruga neîncetat cu Rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.

Spovedania călugărilor și fraților se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.

O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.

Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călu­gărițe, pe care le îndruma duhov­nicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Hora­ița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din Țara Sfântă.

Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, Mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să-l vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influ­ența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din Țara Românească.

În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1.000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari a Mănăstirii Neamţ, zidită de Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în Țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.

În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie Velicicovschi. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a rânduit pomenirea ca sfânt sub numele de Cuviosul Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.

Mormântul sfântului era cunoscut, dar moaștele nu i s-au găsit decât de curând.

În 24 mai 1986, a fost descoperit un sfânt necunoscut care era îngropat sub aleea de acces spre biserică de la Mănăstirea Neamț. Mulți au spus că acela ar fi fost de fapt Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi.

Pentru a pune capăt polemicilor, în 23 septembrie 2013, o comisie organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei a început cercetările la mormântul Sfântului Paisie din Biserica Înălțării Domnului a Mănăstirii Neamț.

Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț au fost găsite în sicriu, în mormântul său. După o cercetare care a stabilit că sunt moaștele sfântului, în 20 mai 2015, s-a făcut la Atelierele Patriarhiei o raclă mare pentru moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Să ne rugăm Domnului nostru ­Iisus Hristos, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț să ne ajute tuturor pe calea mântuirii, ca să fim şi noi numărați în cetele drepților, cărora le aducem cântări de laudă, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire, Amin.