Aflându-ne cu puține zile înainte de sărbătoarea Sfinților Ioan Casian și Gherman din Dobrogea, dar și în Duminica numită a Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne), consider că unele dintre
Cuza, „ultimul erou de legendă al românilor”
În memoria publică românească, domnitorul Alexandru Ioan Cuza e o figură mitică. Faptele, acțiunile, reformele lui au intrat în poveşti, în istoria orală, sporindu-i aura de legendă. După Ștefan cel Mare, Cuza s-a bucurat de cea mai mare popularitate și prețuire în popor.
Popularitatea lui Cuza s-a construit încă din timpul vieții. Și-a câștigat-o aplecându-se asupra nevoilor oamenilor simpli, ale țăranilor pe care i-a cunoscut cel mai bine la moșia sa de la Ruginoasa, din județul Iași. „Lângă palat - nu se mai păstrează acum - se afla vechiul han domnesc, unde au poposit Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri. Acolo mergea uneori și Cuza, să ia pulsul oamenilor. Aici, în biroul de la etaj, primea în audiență țăranii de pe moșie și le asculta păsurile. Tot la Ruginoasa a gândit și reforma agrară, prin care au fost împroprietăriți țăranii”, explica, în 2023, în cadrul unui reportaj pe care l-am realizat la Ruginoasa, muzeograful Simona Hărmănescu.
Iubirea autentică a poporului pentru Vodă-Cuza avea să se vadă în momentul inaugurării acestui palat, de Paști, în 1864, după renovarea lui. „Ţăranii, pe care Cuza i-a iubit sincer, întotdeauna, nu lipseau niciodată de la petrecerile şi bucuriile lui şi au fost chemaţi în mare număr la palat, unde au luat parte la sărbătoare şi s-au strâns acolo nu numai cei din partea locului, ci şi de prin alte părţi ale Moldovei, ca să vadă şi să preaslăvească pe binefăcătorul lor”, consemna acest moment Th. Râșcanu, într-un articol din 1938, din „Universul Literar”.
Şi azi, în mentalul colectiv, imaginea domnitorului-erou e foarte vie. Alături de Ștefan cel Mare, simbolul Cuza s-a înrădăcinat în conștiința publică mai ales datorită reformelor curajoase pe care le-a întreprins pentru a consolida tânărul stat român. Printre cele mai cunoscute, atât de necesare în epocă și generatoare de bunăstare, au fost împroprietărirea țăranilor și legile juridice (Codul civil, Codul penal și Codul de procedură penală). De primă importanță a fost și Legea instrucțiunii publice, prin introducerea învățământului primar obligatoriu și gratuit. „Cuza a fost ținut minte de oamenii de la sate, pentru că a dat pământ țăranilor și a creat școlile sătești gratuite. Așa a apărut o nouă clasă, cea a învățătorilor. Și oastea memoriei lui Cuza au fost învățătorii aceștia. În secolul al XIX-lea, ei au creat acele legende, ei l-au impus în memoria publică, într-o vreme în care nu existau mijloace de informare în masă. Învățătorii, luminătorii, apostolii satelor sunt cei care au impus și au perpetauat imaginea frumoasă a lui Cuza”, explica regretatul istoric Sorin Iftimi într-un interviu pentru Ziarul Lumina din 2020.
Simbolul Cuza, creat preponderent pe cale cultă
Unul dintre cercetătorii preocupați de această imagine a lui Cuza-Vodă în folclor, în oralitate, a fost profesorul Vasile Adăscăliței (1929-2007), creatorul primei arhive de folclor din Moldova (Arhiva Seminarului de folclor a Facultății de Litere) și întemeietor al școlii de folcloristică de la Iași. În studiile întreprinse în 1959, când se împlineau 100 de ani de la Unirea Principatelor, apoi în 1973, când se împlineau 100 de ani de la moartea domnitorului, constata că mitul lui Cuza-Vodă era caracterizat de „o anumită modernitate”. Autorii anonimi ai legendelor care îl aveau drept erou pe Cuza nu mai erau doar oamenii de la sate. Simbolul Cuza fusese în mare parte o creație orășenească. Folcloriștii, prin intermediul poveștilor despre domnitor, pe care le publicaseră în volume de popularizare și în reviste, contribuiseră, ca și învățătorii, la acest construct. Un rol central l-a jucat în acest sens revista de limbă, literatură și artă populară „Ion Creangă”, care apărea la Bârlad, în special numărul din septembrie 1911.
„În primul rând, a fost republicată povestirea lui Ion Creangă, «Moș Ion Roată», care apăruse, în 1880 și 1882, în «Convorbiri literare», semn că încă de atunci, la puțini ani de la moartea sa, imaginea lui Cuza-Vodă a fost răspândită pe cale cultă, la nivelul cel mai de sus”, explică etnologul Lucian-Valeriu Lefter, într-un studiu publicat în volumul Alexandru Ioan Cuza, 150 de ani de la moarte.
Ce calități îi atribuiau acești autori anonimi eroului Cuza? Câteva exemple, surprinse în poveștile redate în studiul etnologului Lucian-Valeriu Lefter sunt revelatoare. „Îi plăcea să stea de vorbă cu moșnegii”, „mult îi plăcea să supere pe cârciumari”, era „bun suflet”, „ca un părinte al țăranilor asupriți”.
„Strașnic domn a mai fost și Cuza-Vodă! El a făcut școalele, el ne-a dat pământ și tot el a surpat și pătulele împărătești. (...) Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir și să asculte de legi. Ba ălor cari n-ascultau, le da fum! Cuza-Vodă nu era fudul. Umbla așa ca noi și, de multe ori, ca să prinză mai mulți slujbași cu ocaua mică, își schimba fața și hainele, să nu-l cunoască nimeni”, nota, într-o scurtă povestioară despre domnitor, publicată în revista „Ion Creangă” din 1911, folcloristul muscelean Constantin Rădulescu-Codin.
Un alt portret i-l face învățătorul nemțean Leon Mrejeriu, în povestioara „Chipul și firea lui Cuza”, publicată în aceeași revistă: „Purtările sale erau îngrijite și îndemânatece, ceea ce i-a înlesnit mult în izbânzile sale. Era tare deschis și prieten adevărat. Când îl atingeai cu vorba ori cu purtarea, îți răspundea pe loc, fără înconjur. Cuza nu știa să fie fățarnic. El nu iubia fudulia, podoabele, petrecerile sgomotoase, primirile pregătite, sărbătorile și strigările de laudă, căci știa că-s puse la cale și nu-s pornite slobod din sufletele și din inimile oamenilor”.
Literatura construită de folcloriști și învățători a amplificat calitățile lui Cuza, le-a exagerat pe alocuri, construind un anumit tip de model social. El devine astfel „simbolul de totdeauna al dorințelor sociale neîmplinite”, după cum observa profesorul Vasile Adăscăliței, citat în studiul etnologului vasluian Lucian-Valeriu Lefter. „Simbolic, spune etnologul, Cuza a fost ultimul Vodă, cel care a închis ciclul lumii medievale întârziate în lumea rurală românească, deschizând o altă epocă, a modernității, în care eroii legendari nu-și mai găseau menirea”. Altfel spus, Cuza a fost „ultimul erou de legendă al românilor”.
Scurtă biografie
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la moșia Barboși, din fostul Ținut Fălciu, azi parte componentă a comunei Hoceni din județul Vaslui. A fost fiul lui Ioan Cuza, ispravnic al Ținutului Fălciu, apoi pârcălab de Galați (ispravnic al Ținutului Covurlui), și al Sultanei Cozadini. A studiat în Franța, apoi a făcut carieră în funcții administrative și în armată. În 1844, s-a căsătorit cu Elena Rosetti, a cărei familie deținea moșia Solești din Vaslui și care va intra în memoria publică drept Elena Doamna.
Domnitorul a avut doi fii, Dimitrie și Alexandru, din relația cu Maria Obrenovici, pe care i-a recunoscut și adoptat, ambii decedați la vârste foarte tinere, la un an distanță unul față de celălalt.