Dreptul Simeon, model de smerenie şi nezdruncinată răbdare

În fiecare an, în ziua de 3 februarie, Biserica Ortodoxă face în mod special pomenirea Sfântului şi Dreptului Simeon, numit în cultul ortodox „primitorul de Dumnezeu”, pentru rânduiala împlinită în ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului.

Dreptul Simeon era evreu la origine, din Ierusalim, om cinstit şi cu frica lui Dumnezeu. El s-a numărat printre înţelepţii care au participat la traducerea Scripturii iudaice din limba ebraică în limba greacă. În timpul acestui eveniment, îngerul Domnului i-a prevestit că nu vă muri până ce nu va vedea pe Mântuitorul întrupat.

Dreptul Simeon şi traducerea Septuagintei

Conform unei vechi tradiţii transmise de Aristeas şi Philon din Alexandria, în timpul domniei lui Ptolemeu al 2-lea Philadelphus, care stăpânea pământul Egiptului, un număr de 70 sau 72 de înţelepţi evrei au fost adunaţi în Alexandria pentru a realiza traducerea scripturii Vechiului Testament în limba greacă, limba oficială în imperiul lui Alexandru Macedon şi a urmaşilor lui.

Între aceştia s-a aflat şi Dreptul Simeon, căruia i-a fost repartizată spre traducere cartea prorocului Isaia. Ajungând la pasajul despre naşterea Mântuitorului din Fecioară: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Is. 7, 14) şi îndoindu-se în inima sa de aceste cuvinte şi neputând înţelege cu mintea taina zămislirii fără sămânţă, Dreptul Simeon a dorit să înlocuiască termenul „fecioară” cu „tânără”. Însă, îngerul Domnului l-a mustrat pentru îndoiala sa şi l-a oprit de a face această modificare, spunându-i: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Acest lucru este menţionat şi de Sfântul Evanghelist Luca, în pasajul în care este istorisită aducerea Mântuitorului la Templu: „Şi iată, era un om în Ierusalim cu numele Simeon. [...] Şi lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului” (Luca 2, 25-26).

Întâmpinarea Mântuitorului şi prorocirea pătimirilor

După finalizarea traducerii Septuagintei, Dreptul Simeon s-a întors în patria sa, în Ierusalim. Evanghelistul Luca vorbeşte despre el ca despre un „om drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt era asupra lui” (Luca 4, 25). Prin călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, înţeleptul Simeon a venit la templu şi a văzut pe Prunc şi pe Maica Sa, mângâierea cea mult aşteptată. Din pasajul evanghelic se înţelege lămurit că bătrânul Simeon, vindecat de boala îndoielii de altă dată, Îl primeşte în braţe pe Mântuitorul ca pe Cel Care fusese vestit de prorocii vechi, despre care el însuşi ştia din textele pe care le tradusese. De aceea, nu a mai căutat precum odinioară să pătrundă cu mintea „taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, ci a preamărit pe Dumnezeu pentru că s-a învrednicit „în mâini să ţină, îmbrăţişat, pe al Legii Făcător şi Stăpânul tuturor”.

Având mintea luminată de Duhul Sfânt, Dreptul Simeon a binecuvântat pe Fecioara Maria şi pe Prunc şi a prorocit: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35). Precum oarecând prorocul Isaia profeţea faptul că Mielul lui Dumnezeu Se va da jertfă pentru întreaga lume, acum Simeon arată lămurit că Mântuitorul va primi de bunăvoie pătimirile pentru mântuirea oamenilor, iar prin sufletul Maicii Sale va trece sabie când va vedea pe Fiul, pe care L-a născut fără dureri, pironit pe Cruce.

Mărturisirea Dreptului Simeon şi adormirea în Domnul

După împlinirea celor făgăduite lui prin îngerul Domnului, Dreptul Simeon a rostit celebra rugăciune: „Acum, slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32). În această scurtă mărturisire, Simeon concentrează toate scrierile prorocilor, arătând că Cel pe Care el Îl purtase în braţe era Răscumpărătorul promis încă din Rai protopărinţilor (Facere 3, 15), care luase trup pentru mântuirea lumii, iar poporul ales nu mai este cel din coapsa lui Avraam, ci adună toate neamurile care prin Lumina lumii vor descoperi Calea cea adevărată şi vor ieşi din noaptea şi întunericul păcatului.

Sfintele Evanghelii nu mai fac menţiune de Sfântul şi Dreptul Simeon după ce acesta L-a purtat în braţe pe Hristos. Totuşi, din Sfânta Tradiţie aflăm că, după adormirea sa, trupul Sfântului Simeon a fost păstrat în Siria până în timpul împăratului Justinian, care a mutat sfintele sale moaşte în capitala imperială, Constantinopol. În anul 1203, în timpul Cruciadei a 4-a, racla cu moaştele Sfântului Simeon au fost mutată de veneţieni în oraşul croat Zadar, unde se află și în ziua de astăzi.

Sfântul Simeon, primitorul lui Hristos

Cel ce s-a învrednicit a-L purta pe Hristos în braţe, bătrânul Simeon, este numit în calendarul ortodox „Drept şi Sfânt”. El este cinstit ca „Drept” pentru că a vieţuit înainte de Întruparea lui Hristos, aşteptând asemenea tuturor drepţilor Vechiului Testament venirea Celui Făgăduit. Prin pronia lui Dumnezeu i-a fost prelungită viaţa pământească până la „plinirea vremii”, fiind în tot acest timp luminat şi întărit de Duhul Sfânt pentru a vedea cu ochii săi ceea ce nu putuse pricepe cu mintea în tinereţe.

De asemenea, el este cinstit şi ca „Sfânt” pentru viaţa sa aleasă, dar mai ales pentru că a ţinut pe Hristos în „mâinile sale bătrâneşti, ca într-un car de heruvimi”, făcându-se astfel primitor de Dumnezeu şi primul dintre oameni care L-a mărturisit pe Hristos ca fiind Mesia cel profeţit.

Prin viaţa sa, Sfântul şi Dreptul Simeon rămâne un exemplu de smerenie, de nezdruncinată răbdare, dar şi un model de întoarcere către credinţa cea adevărată. Este model de smerenie deoarece a primit fără cârteală porunca îngerului, deşi ea contrazicea logica omenească. Este un exemplu de răbdare deoarece a aşteptat cu nădejde timp de aproape 300 de ani împlinirea profeţiei făcute lui prin înger şi, mai presus de toate, este un model de întoarcere de la îndoiala şi rătăcirea neputinţei omeneşti la credinţă prin aceea că s-a pregătit toată viaţa pentru întâmpinarea Celui profeţit, Hristosul Domnului. Din acest motiv, el este reprezentat de cele mai multe ori în icoana acestei sărbători alături de prorociţa Ana, ţinându-L pe Pruncul Hristos în braţe, ca un model de­săvârşit al modului în care toţi creştinii ar trebui să-L aştepte şi să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos.