Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar „Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“

„Focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit“

Un articol de: Alexandru Constantin Chituţă - 18 Iul, 2009

După acordarea decretului de libertate a creştinismului în Imperiul Roman de către Sfântul Constantin cel Mare, a urmat o perioadă scurtă de pace pentru Biserica lui Hristos. Apoi, în timpul împăratului Iulian Apostatul, numit aşa pentru că se lepădase de credinţa creştină, a apărut o ultimă încercare de reînviere a păgânismului. Aceasta a dus la nemulţumiri şi chiar la răzvrătiri făţişe din partea creştinilor, încât s-a ajuns, în unele locuri, la noi persecuţii. În cursul acestora şi-au jertfit viaţa pentru Hristos şi unii creştini din ţinuturile dunărene. Între ei se numără şi tânărul Emilian de la Durostor (azi Silistra, pe Dunăre), prăznuit în data de 18 iulie.

Despre viaţa Mucenicului Emilian nu s-au păstrat dovezi. Se cunoaşte însă faptul că acest tânăr creştin era soldat în armata romană în vremea împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363) şi că era fiul prefectului din Durostor, Sabbatianus. Se cunoaşte, din fericire însă, martiriul Sfântului Emilian. Actul său martiric este păstrat în latineşte şi greceşte şi descrie pe larg pătimirea şi moartea acestuia.

Începând cu anul 361, când a venit pe tron împăratul Iulian, Biserica a cunoscut vremuri tulburi, iar creştinii au suferit persecuţii. Împăratul a pus în fruntea armatei şi la conducerea unităţilor administrative ofiţeri şi demnitari păgâni, care aveau misiunea de a reintroduce şi de a reface vechile temple, spre a le reda cultului, declarându-se Iulian însuşi mai marele preoţimii păgâne sau „pontifex maximus“. Prin toate aceste reîncercări de refacere a păgânismului, creştinismul a fost interzis în tot Imperiul Roman.

În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei Capitolin, un om „plin de înşelăciune şi cu mintea întunecată, doritor fiind încă şi de vărsare de sânge şi având mare râvnă pentru idoli“, ca să cerceteze dacă se mai aflau creştini.

Ajungând la Durostor, conducătorii cetăţii au jurat că toţi locuitorii „se închină zeilor noştri şi neîncetat le aduc jertfe cu toată cinstirea“. Bucuros de un asemenea răspuns, Capitolin a chemat la un ospăţ pe toţi dregătorii din cetate.

Emilian cel tânăr cu nume de creştin

Pe când petreceau ei, tânărul Emilian, „privind împrejur şi văzând timpul potrivit ca să câştige cununa vieţii celei de sus, fiindcă se socotea creştin nu numai în faţa lui Dumnezeu şi a îngerilor, ci şi a oamenilor şi dorind lucrul acesta să fie arătat tuturor a intrat în templul păgân din cetate şi, cu un ciocan de fier, a distrus zeii, adică idolii, a răsturnat altarele şi jertfele puse pe ele, apoi a ieşit nevăzut de nimeni“.

Auzind despre cele întâmplate, Capitolin s-a umplut de mânie şi a poruncit să fie adus făptaşul imediat, oricare ar fi el. Ieşind ostaşii, aceştia au văzut pe un oarecare ţăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care l-au bătut şi l-au arestat ducându-l la Capitolin. Sfântul Emilian, văzând acestea, a cugetat în sinea sa şi a ieşit înaintea ostaşilor, spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, fiindcă el era făptaşul căutat de ei.

Ajungând în faţa lui Capitolin, tânărul Emilian a fost supus unui interogatoriu. Fiind întrebat care îi este numele, el a răspuns: „Dacă mă întrebi de numele meu obişnuit, mă numesc Emilian; dacă, dimpotrivă, cauţi numele meu cel desăvârşit, atunci socoteşte-mă a mă numi creştin“. Întrebat de ce „a adus ocări nemuritorilor zei“, tânărul Emilian a răspuns cu mult curaj, zicând. „Dumnezeu şi sufletul meu mi-au poruncit să calc în picioare pe aceşti neînsufleţiţi, ca să arate tuturor că sunt pietre fără suflet, muţi şi surzi, în care nu se află nici un fel de grăire“.

A mărturisit că este rob al lui Hristos

După aceste cuvinte, Capitolin, plin de mânie, o hotărât ca Emilian să fie dezbrăcat şi întins cu faţa la pământ, poruncind apoi slujitorilor să îl bată cu cruzime cu vine de bou. În timpul acesta Capitolin l-a întrebat din nou cine l-a determinat să sfărâme idolii şi altarele păgâne. Emilian a răspuns cu putere şi cu aceeaşi hotărâre că numai Dumnezeu şi sufletul său l-au făcut să răstoarne şi să calce în picioare „pe zeii spurcaţi“ şi să arunce „jertfele cele neleguite“. Auzind aceste cuvinte, Capitolin a poruncit să fie întors cu faţa în sus şi lovit cu aceeaşi neîndurare şi pe piept. După groaznice bătăi, Emilian a mărturisit că este „rob al lui Hristos“, iar Capitolin a poruncit să fie ars de viu. Slujitorii acestuia l-au scos afară din cetate, în apropierea Dunării, unde pe un rug deja pregătit l-au aruncat în foc, dar nu înainte de, la stăruinţa lui Emilian, a-i lăsa câteva clipe de rugăciune.

Aruncat în foc, nu a murit

Fiind aruncat în foc, martiriul său menţionează o minune petrecută, căci „focul, cunoscând pe mucenicul lui Hristos, nu l-a mistuit, ci l-a păzit întreg şi neatins, iar pe slujitorii lui Capitolin, cei ce erau aproape, i-a cuprins flacăra şi i-a ars de tot“. Văzând că a rămas nevătămat, tânărul mucenic Emilian a mărit pe Dumnezeu şi, întorcându-se spre răsărit, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, ridicându-şi privirea spre cer, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu! Şi zicând acestea, a adormit în pace“. Era în anul Domnului 362, în ziua de 18 iulie.

Tot actul său martiric menţionează faptul că femeia lui Capitolin, fiind în taină creştină, a fost rugată de ceilalţi creştini să ceară de la bărbatul ei trupul noului mucenic spre a fi îngropat după cuviinţă. Astfel, trupul mucenicului Emilian a fost uns cu miruri şi îngropat cu mare cinste, cu cântări duhovniceşti şi cu psalmi, în apropierea oraşului Durostor, într-un loc numit Gedina.

De atunci, mucenicul Emilian este prăznuit ca sfânt şi trecut în sinaxar şi calendar în ziua de 18 iulie, ziua pătimirii şi mutării sale la Domnul.

Moaştele Sfântului Emilian şi pe pământ românesc

Astăzi, moaştele Sfântului Emilian sunt cinstite cu evlavie de credincioşii români. O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria). Şi credincioşii din ţara noastră au avut bucuria de a săruta moaştele Sfântului Mucenic Emilian aduse de la Silistra, cu binecuvântarea IPS Ilarion, în mai multe rânduri.

Părticele din aceste moaşte se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia, şi în Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei.

Astfel, şi credincioşii români pot săruta sfintele moaşte ale tânărului mucenic Emilian care a pătimit la Durostor şi înălţa o rugăciune, zicând: „O, mult pătimitorule ostaş al lui Hristos, cel ce te-ai învrednicit de la Hristos de mari daruri cereşti, primeşte rugăciunea noastră, a păcătoşilor, şi fii mijlocitor pentru noi către Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele, ca împreună cu tine să-I cântăm: Aliluia!“