Unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Greciei contemporane și ai Ortodoxiei de pretutindeni este Sfântul Paisie Aghioritul. El s-a mutat la cele veșnice în anul 1994 și a fost canonizat de către Patriarhia Ecumenică în anul 2015. La umila sa colibă, din Sfântul Munte Athos, numită „Panaguda”, era vizitat zilnic de sute de pelerini, care îi căutau sfatul și alinarea.
În ciuda cancerului, pe care l-a cerut de la Dumnezeu spre a fi prilej de întărire în suferință, pentru cei încercați de această implacabilă boală, Sfântul Paisie Aghioritul primea cu drag pe oricine, căutând să îl mângâie sufletește și să îl îndrepte către adevărata fericire, cea spirituală. În curtea „colibei”, avea o buturugă mare drept masă, dar nu a „tăcerii”, ci a „sfătuirii”, împrejurul căreia se aflau alte buturugi mai mici, pe post de scaune, pe care se așezau pelerinii, ascultându-l și găsindu-și, în acest mod, liniștea frământărilor sufletești.
Este bine cunoscută dovada de iubire culminantă a Sfântului Paisie, la măsura iubirii lui Dumnezeu față de făptura Sa. Odată, fiind rugat de niște ucenici să le dea un sfat de suflet, ca un testament moral, duhovnicescul Părinte le-a spus: „Îmi vine să îmi scot inima din piept, să o tai bucățele, să vă dau fiecăruia câte o bucățică și apoi, pot să mor împăcat”.
Meditând „cu durere și dragoste” asupra lumii și a omului contemporan, precum titlul unei cărți pe care ne-a lăsat-o (Cuvinte duhovnicești. I. Cu durere și dragoste pentru omul contemporan), Sfântul Paisie considera lumea aceasta a fi asemenea unei case de nebuni, unui spital de boli psihice, și spunea că atunci când se vor goli bisericile, se vor umple pușcăriile și psihiatriile. Lumea, spunea el, este ca un „butoi de pulbere”, plin cu nenumărate probleme, unele mai grave decât celelalte, care stă să plesnească.
Familia contemporană, la rândul ei, este grav încercată, soții fiind ca două „petarde”. Nici nu intră bine în casă, că încep reproșurile, certurile, insultele, divorțurile. Din acest motiv, unui tânăr care i-a cerut un sfat pentru viața de familie, i-a spus în glumă că îi dă voie să se certe cu lumea întreagă, dar nu cu soția sa, iar acesteia i-a spus că îi îngăduie să se certe cu toți, dar să nu se supere niciodată cu soțul ei. Și mai frumos, parcă, unui alt tânăr, care i-a cerut sfatul, legat de aflarea partenerei de viață, Sfântul Paisie i-a spus să își caute o persoană care să „îl odihnească sufletește”.
Același înțelept duhovnic, meditând și făcând o radiografie a lumii contemporane și a sufletului omului, spunea că, altă dată, acesta avea o singură teamă, teama sfântă de Dumnezeu, care nu e o teamă angoasantă, ca de un stăpân dur și neînțelegător, ci teama fiului de a nu-și supăra părintele bun și iubitor, care nu l-a întristat niciodată pe copilul său, dimpotrivă, și-a sacrificat întreaga-i viață pentru fericirea lui.
Teama aceasta sfântă îl făcea pe om să trăiască frumos și virtuos în dragoste de Dumnezeu, în înțelegere și respect față de semenii săi. Astfel, își dobândea fericirea în lumea aceasta, dar și fericirea veșnică, din viața viitoare. Astăzi, considera blândul Părinte, în lumea științei și a tehnologiei, a progresului și emancipării, când inima omului a devenit „de oțel”, insensibilă la durerile celorlalți, ba chiar ignorantă și față de ale sale, teama sfântă de Dumnezeu a fost alungată din sufletul omului, intrând sumedenie de alte temeri, una mai sfâșietoare decât alta: teama de moarte, teama de cancer, teama de boală, teama de somaj, teama de hoți sau pagubă, teama de teamă și tot așa mai departe. Dar una dintre cele mai viclene temeri este teama de celălalt, teama de semeni sau de cel pe care creștinismul îl numește și îl socotește aproapele.
Fobia sau anxietatea socială
Cuvintele profetice ale Sfântului Paisie Aghioritul sunt confirmate de Manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, publicat de American Psychiatric Association. Ediția precedentă (DSM IV, 2000) considera că cea mai răspândită temere a omului, de oriunde, este cea de a vorbi în public, pe care o resimțeau aproape 60% din oameni. Ediția a V-a DSM (tipărită peste Ocean în 2013 și publicată în limba română în 2016) constată că teama cea mai mare a omului contemporan este așa-numita fobie socială sau anxietatea socială, adică teama de ceilalți: străini, colegi, prieteni, membrii familiei, ba chiar teama de tine însuți. Spaima că ești urmărit și monitorizat pentru a fi judecat și criticat, clevetit și condamnat.
Simptomele acestei temeri păguboase sufletește, așa cum sunt descrise în manualul menționat, sunt: A). Frică sau anxietate marcată privind una sau mai multe situaţii sociale în care individul ar putea fi expus evaluării de către ceilalţi (interacţiunile sociale – susţinerea unei conversaţii, întâlnirea cu persoane necunoscute; teama de a fi observat sau să apară în faţa unui public); B). Individul se teme că ar putea acţiona într-un mod sau ar putea fi evidente simptomele anxioase care vor fi apreciate negativ; C). Situaţiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate; D). Situaţiile sociale sunt evitate sau suportate cu frică sau anxietate intensă; E). Frica sau anxietatea sunt disproporţionate faţă de pericolul reprezentat de situaţia socială şi faţă de contextul socio-cultural; F). Frica, anxietatea sau evitarea persistă cel puţin 6 luni; G). Frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort sau deficit semnificativ clinic în domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcţionare; H). Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanţe (drog de abuz, medicament) sau unei afecţiuni medicale; I). Frica, anxietatea sau evitarea nu sunt mai bine explicate de simptomele altei tulburări mintale, cum ar fi tulburarea de panică, dismorfică corporală sau tulburări din spectrul autist; J). Dacă este prezentă o altă condiţie medicală (boala Parkinson, obezitate, desfigurare ca urmare a arsurilor sau leziunilor), frica, anxietatea sau evitarea trebuie să fie lipsite de legătură cu afecţiunea sau să fie excesive.
Manualul citat menționează că frica sau anxietatea este „intensă în situaţiile sociale în care individul ar putea fi evaluat de ceilalţi. La copii, frica sau anxietatea trebuie să apară şi în interacţiunile cu copiii, nu doar în interacţiunile cu adulţii. Atunci când este expus la astfel de situaţii sociale, individul se teme că va fi apreciat negativ și este îngrijorat că va fi considerat anxios, slab, nebun, stupid, plictisitor, timid, enervant sau respingător. Frica de a-i jigni pe ceilalţi, de exemplu printr-o privire sau prin manifestarea simptomelor anxioase, poate reprezenta frica dominantă la indivizii proveniţi din medii culturale cu puternică orientare colectivistă.
Același manual arată că situaţiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate, astfel că individul care devine anxios ocazional în situaţii sociale nu va fi diagnosticat cu tulburare anxioasă socială. Cu toate acestea, gradul şi tipul de frică şi anxietate pot varia (anxietate anticipativă, atac de panică) cu diferite ocazii. Anxietatea anticipativă poate apărea uneori cu mult timp înainte de a se petrece un eveniment (îngrijorarea zilnică timp de mai multe săptămâni înaintea desfăşurării unui eveniment social, repetarea unui discurs cu multe zile înainte). Frica sau anxietatea este considerată disproporţionată faţă de riscul real de a fi evaluat negativ sau faţă de consecinţele unei astfel de aprecieri negative. Uneori, anxietatea nu este considerată excesivă, deoarece este asociată unui pericol real, totuşi, indivizii cu tulburare anxioasă socială supraevaluează de obicei consecinţele negative ale situaţiilor sociale şi, în aceste cazuri, aprecierea caracterului excesiv va fi făcută de medic. Durata perturbării este, de obicei, de cel puţin 6 luni.
Observăm, astfel, câtă dreptate avea Sfântul Paisie Aghioritul vorbind despre temerile care sfâșie sufletul omului contemporan, din cauza păcatelor și patimilor sale, pe care acesta nici nu le mai conștientizează, pentru că s-a obișnuit cu ele, considerându-le a fi dacă nu lucruri bune, cel puțin obișnuite. Sau, cum tot Sfântul Paisie o spunea, în vremurile de dinainte de sfârșitul lumii, păcatele vor fi în trend, vor fi elogiate și cultivate, apreciate și lărgite, iar virtuțile vor fi rușinate și ironizate, umilite și izgonite în sufletul unor creștini care vor mai crede în ele și vor mai căuta să își afle fericirea, împlinindu-le, în ciuda oprobriului cvasigeneral.
Sau, așa cum răspundea părintele Cleopa Ilie, unui suflet frământat și iscoditor: „Sfârșitul lumii va fi când nu va mai exista cărare de la om la om”, adică atunci când se va răci dragostea dintre oameni, iar locul ei va fi luat de pustiul egoismului și întunericul singurătății.
