Geniul picturii populare în ctitoria lui Tomşa-Vodă

În vechiul sat Rădăşeni, situat nu departe de Fălticeni, între imensele livezi de pomi fructiferi, se află două biserici, una mai frumoasă decât alta. Despre cea din zid am scris nu demult. Vom arăta în aceste rânduri frumuseţile vechii biserici de lemn cu hramul "Sfinţii Mucenici Mercurie şi Ecaterina", care farmecă ochii şi inima privitorului prin picturile sale populare, rămase la fel de vii ca în momentul picturii.

Din punct de vedere bisericesc, satul Rădăşeni este împărţit în două parohii: Parohia "Sf. Apostoli Petru şi Pavel" - Rădăşeni I şi Parohia "Sf. Mucenici Mercurie şi Ecaterina" - Rădăşeni II, fiecare având biserică proprie şi câte un preot paroh.

Biserica parohială "Sf. Mercurie şi Sf. Ecaterina" este construită din bârne de brad şi se spune că lemnul ar fi fost obţinut din tăierea copacilor din acel loc. După tradiţie, ar fi existat o altă biserică mai veche pe locul numit "Silişte", unde ar fi fost şi prima aşezare a satului. Probabil că năvălirea tătarilor în anul 1241 i-a silit pe locuitori să se mute în partea de sat numită "Fundoaia", sub Cetăţuie.

După tradiţie, biserica a fost construită de Ştefan Tomşa între anii 1611 şi 1622.

În anul 1741, pe timpul lui Constantin Mavrocordat, din Hotărnicia unei bucăţi de loc din hotarul târgului Baia, rezultă că Ştefan Tomşa, care a domnit între anii 1611-1615 şi 1622-1623, ar fi învăţat carte la Şcoala Preoţească din Rădăşeni şi "miluindu-1 Dumnezeu cu domnia", a venit la Rădăşeni şi ar fi făcut biserica. Se presupune însă şi existenţa unei biserici mai vechi sau chiar a mai multora, în vatra satului.

Aşadar, tradiţia atribuie lui Ştefan Tomşa construirea bisericii: el ar fi făgăduit că o va construi în momentele de încercare, când, fiind fugărit de Constantin Movilă, s-a refugiat la tătari, adăpostindu-se întâi (după spusele din bătrâni) în satul Rădăşeni. Revenit pe scaunul Moldovei, şi-ar fi îndeplinit făgăduinţa făcută în perioada refugiului.

Pornind de la aceste date, se pomenesc până astăzi drept ctitori ai Bisericii Sf. Mercurie şi Sf. Ecaterina, Ştefan Voievod şi Domniţa Elena. Cu toate acestea, alte surse încearcă să demonstreze că Ştefan Tomşa ar fi doar ctitorul temeliei puse în anul 1615, după ce terminase Mănăstirea Solca, pe care la 15 martie 1615 o înzestrează cu satele Lămăşeni şi Stupca.

Faptul că numai temelia bisericii ar fi pusă "de ori sub domnia lui Tomşa" e întărită de câteva aspecte. În primul rând, de faptul că un domn nu ridica biserici de lemn, ci din piatră şi cărămidă, ba chiar şi boierii se întreceau a zidi biserici de zid, şi nu de lemn. După îndepărtarea lui Tomşa de la domnie, în anul 1615, locuitorii satului Rădăşeni ar fi continuat construirea bisericii, folosind pentru aceasta lemnul şi păstrând forma de corabie, comună tuturor bisericilor din lemn din acea vreme.

În al doilea rând, când Ştefan Tomşa revine la domnie, în 1621, dăruieşte bisericii o linguriţă de aur cu următoarea inscripţie în limba slavonă: "Şi am dat-o pre ea spre a se ruga pentru noi în biserica din Rădăşeni, unde este hramul Marelui Mucenic Mercurie. Io, Ştefan Voievod Tomşievici", inscripţie din care nu reiese că Tomşa ar fi construit biserica. Această linguriţă a fost luată de călugării din Slatina şi dusă la Mănăstirea Neamţului. Se pare că a ajuns la Moscova, împreună cu tezaurul României. Rădăşenenii însă s-au îngrijit a face o altă linguriţă, format polonic, din argint poleit, care există şi astăzi; în afară de imitaţia inscripţiei slavone, linguriţa mai are şi următoarea inscripţie: "Această lingură s-a hărăzit de E.M. Naftanailă la B. din Rădăşeni - 1886".

Picturi cu elemente decorative

Biserica este de dimensiuni relativ reduse, nu are turlă, fiind acoperită în semicilindru. Are forma de navă şi se compune din: pronaos, naos, altar. Soclul este de piatră bucerdată, pereţii din bârne de lemn căptuşite, pardoseala din lespezi de piatră. Laturile de vest şi de est se încheie în formă poligonală, altarul are lăţimea mai mică decât restul bisericii, formând între retragerile pereţilor şi iconostas cele două nişe, proscomidia şi diaconiconul. Pronaosul este despărţit de naos printr-o arcadă susţinută de două coloane profilate. Pe latura de sud are un pridvor adăugat ulterior, după unele date, în anul 1877, după altele - în 1909.

La interior, biserica este pictată în tempera, în stil popular, specific bisericilor de lemn din Moldova. Ansamblul mural a fost realizat în 1875 de călugării Chelsie, Ioan şi Iulian. Mărturie este următoarea inscripţie, cu litere chirilice, aflată pe icoana Sfântului Nicolae din catapeteasmă: "Şi s-au zugrăvit Sf. Altar în anul 1875 de robii lui Dumnezeu ieromonah Iulian, Chelsie şi Ioan - trei fraţi - pentru iertarea păcatelor sale, dimpreună cu Ion Irimescu, fiind ucenic, pentru a lui mântuire". Timpul în care s-a zugrăvit biserica îl putem deduce şi dintr-un pomelnic din anul 1876 (la un an după zugrăvirea altarului), care spune "Acest Iulian au zugrăvit biserica aceasta toată spre veşnica pomenire."

Iconografia este cea specifică erminiei bizantine, cu un desen clar, dominanta cromatică în tonuri de albastru şi verde, cu numeroase detalii pitoreşti, în scene pline de narativism şi culoare locală. Chipurile personajelor au un aspect naiv de pictură populară, veşmintele sunt tratate simplu, cu drapaje liniare, cu unele elemente decorative. Există o anumită monotonie în compunerea şirurilor de personaje, dată şi de imobilismul lor, dar prospeţimea cromatică, unele detalii pitoreşti, expresivitatea fizionomică le dau o vioiciune specifică.

În naos, pictura originală se păstrează doar pe pereţi, iar pe boltă, un fragment lângă traveea vestică: Maica Domnului în slavă înconjurată de scene din ciclul Patimilor şi al Învierii Mântuitorului.

În pronaos, bolta în semicilindru este dominată de imaginea Dreptului Judecător: Iisus Hristos venind pe nori cu crucea în mână, alături de Arhanghelul Mihail sunând din trâmbiţă. De jur împrejur, în medalioane, apar cetele ierarhilor, cuvioşilor, drepţilor, mucenicilor. În registrul următor, înconjurând aceste medalioane, sunt scene din Vechiul Testament (din Facere: Crearea lui Adam, Izgonirea din Rai, Cain ucide pe Abel etc.) şi Noul Testament (minuni: Învierea fiicei lui Iair, Vindecarea femeii gârbove şi altele). Pe pereţi apar, la fel ca în naos, şiruri expresive de mucenici, cuvioşi, mărturisitori. Scenele sunt însoţite de inscripţii în limba română, cu caractere chirilice.

La intrarea în pronaos, pe peretele de sud, sunt pictaţi Ştefan Tomşa voievod şi doamna Elena, ţinând macheta bisericii în mână, într-un tablou votiv de o mare simplitate. Pe peretele de est apare Judecata de Apoi, într-o redare plină de detalii pitoreşti (sufletele drepţilor din mâinile lui Avraam, Isaac şi Iacov sunt ţinute într-un fel de ştergar; diavolul ce străjuieşte râul de foc este reprezentat asemenea unui personaj fioros din poveştile populare etc.)

În altar apar marii ierarhi, arhidiaconii Ştefan şi Lavrentie în dreptul postforiilor, iar în semicalotă Sfânta Treime în redactare occidentală, cu Dumnezeu-Tatăl şi Fecioara încoronată, stând pe nori.

Iconostasul, cu structura şi formele baroce, de influenţă apuseană, cu încărcătura de elemente decorative, cu icoanele împărăteşti acoperite cu ferecături de metal, este o realizare târzie de la sfârşitul veacului al XIX-lea. El rupe armonia bisericii de lemn, a picturii originale, marcând o altă vârstă a artei eclesiale.

Nu se cunosc reparaţiile făcute înainte de anul 1877, dar în anul acesta ştim că s-au îmbrăcat pereţii exteriori cu scânduri şi s-a adăugat pridvorul. În anul 1888, biserica a fost acoperită cu tablă (înainte fusese draniţă). Aceste reparaţii s-au făcut prin daniile locuitorilor satului. În 1932 a fost reînnoit acoperişul cu tablă zincată, iar în anul 1938 s-a făcut o reparaţie generală de înfrumuseţare şi consolidare a monumentului.

Întrucât biserica este monument istoric, intervenţii sau modificări ale formei iniţiale semnificative nu s-au făcut; s-a căutat însă ca în permanenţă să fie întreţinută şi conservată în condiţii cât mai bune. Astfel, în anul 1954 a fost curăţată pictura în tempera, a fost vopsit exteriorul bisericii, pereţii fiind îmbrăcaţi cu scânduri. La fel s-a procedat şi în anul 1976, curăţându-se din nou pictura, vopsindu-se din nou pereţii exteriori. A fost reparat soclul cu praf de piatră bucerdată.

După 1991 au avut loc din nou ample lucrări de restaurare, s-a revenit la forma iniţială, biserica a fost acoperită cu draniţă, cum se cere în cazul bisericilor de lemn, şi din nou cheltuielile au fost suportate de către enoriaşii parohiei şi alţi credincioşi binevoitori.

Nu se cunosc multe date referitoare la preoţii slujitori. Tradiţia locului, păstrată din bătrâni, aminteşte de următorii: pr. Grigore Iordăchescu, pr. Nicolae Loghin şi pr. Grigore Lateş, care a fost şi primul învăţător al satului Rădăşeni, om harnic, primitor de oaspeţi şi cărturar, apreciat de săteni şi de personalităţi ale vremii. Preotul Gheorghe Lateş, născut la Fântâna-Mare, Suceava, în anul 1829, a studiat la Seminarul din Iaşi şi a predat la vestita Şcoală Catehetică din Fălticeni în perioada 1846-1855. A fost revizor şcolar în zona Fălticeni, având în subordine şcolile din Rădăşeni, Lămăşeni, Rotopăneşti, Horodniceni, Petia, Şoldăneşti şi Oprişeni. A colaborat la Marele Dicţionar Etimologic coordonat de B.P. Haşdeu, apărut sub egida Academiei Române, cu date din Rădăşeni şi împrejurimi. În casa sa din Rădăşeni au poposit numeroase personalităţi ale vremii: A.D. Xenopol, poetul Nicolae Beldiceanu, profesorul Grigore Buţureanu şi alţii. A fost primul învăţător al Şcolii Săteşti mixte de 3 ani înfiinţată la Rădăşeni în 1858, între primele din Moldova, în urma unui Aşezământ domnesc din 1856. Fiul său, medicul Vasile Lateş, iubitor de literatură şi "doctor fără de arginţi", l-a impresionat pe Nicolae Iorga, care i-a consacrat o tabletă în ciclul "Oameni cari au fost".

Între slujitorii Bisericii "Sf. Mc. Mercurie şi Ecaterina" sunt amintiţi şi diaconii Toader şi Constantin Diaconu, pr. Grigore Lovinescu, pr. Gheorghe Zăhărescu, pr. Miron Teodoriu şi diaconul Nicolae Iordăchescu. Preotul Grigore Lovinescu a fost transferat la Parohia Borca-Neamţ, preotul Gheorghe Zăhărescu a murit de tânăr, iar diaconul Nicolae Iordăchescu a fost hirotonit preot pentru parohia vecină, Lămăşeni.

Preotul Miron Teodoriu a păstorit până la moarte (1921), în ultimii ani ai vieţii slujind la cele două biserici, lucrarea sa pastorală fiind continuată de fiul său, preotul Haralambie Teodoriu, transferat de la Parohia Rotopăneşti, raionul Fălticeni, care păstoreşte până la 1 aprilie 1935, rămânând apoi paroh la Biserica "Sf. Apostoli Petru şi Pavel".

Slujitori ai sfântului lăcaş

Mitropolia Moldovei şi Sucevei, prin Ordinul 9.959 din 1 aprilie 1935, a numit paroh la Biserica "Sf. Mc. Mercurie şi Ecaterina" pe preotul Emanoil Manoliu, născut la 7 martie 1910 în comuna Dolheşti-Suceava. Absolvent al Seminarului "Veniamin Costachi" din Iaşi şi al Facultăţii de Teologie din Cernăuţi, promoţia 1934, a funcţionat până în luna noiembrie, anul 1990, când s-a pensionat. Împreună cu soţia sa, învăţătoarea Maria Manoliu, s-a implicat în viaţa satului Rădăşeni mai mult de jumătate de veac. Preotul Emanoil Manoliu a funcţionat până în anul 1948 şi ca profesor de religie la şcoala din sat. A trecut la cele veşnice la 12 octombrie 1991.

Începând cu anul 1990 a fost numit la Parohia "Sf. Mercurie şi Ecaterina" preotul Constantin Rotaru, născut la 15 septembrie 1953 în localitatea Todireşti-Suceava. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a fost hirotonit preot în 1975 pentru Parohia Reuseni. În toamna anului 1990 a fost instalat la Rădăşeni de către PS Pimen Suceveanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. În 10 ani de şantier (1998-2008) a coordonat ample lucrări de restaurare a bisericii în interior şi exterior: acoperiş nou de şindrilă, pridvor asemănător celui original, restaurarea valoroasei picturi murale, mobilier nou de stejar, instalaţia electrică şi de încălzire termică, casa de prăznuire dotată cu cele necesare. În perioada 1992-2006 a fost profesor de religie la şcoala din Rădăşeni.