Icoane şi hramuri ale Sfinţilor Atanasie şi Chiril

Marele Patriarh al Alexandriei, Atanasie (195-373), pe care Cuviosul Maxim Cavsocalivitul îl numea Noul Gură-de-Aur, se prăznuieşte cu deosebire pe data de 18 ianuarie, alături de Sfântul Chiril, dar şi în ziua a doua a lunii mai, când se face pomenirea aducerii moaştelor sale în Constantinopol, fiind recunoscut ca sfânt de Biserica Ortodoxă, de Biserica Catolică, Biserica Coptă şi Biserica Luterană.

Şi pentru că pomenirea sfinţilor înseamnă aducere aminte şi cinstire în felurite chipuri, ne îndreptăm atenţia către icoanele şi lăcaşurile ce le poartă numele. Erminiile de pictură bizantină îl prezintă pe Sfântul Atanasie bătrân, de statură potrivită, puţin cam spătos şi gârbovit, dar vesel, având culoarea feţei plăcută, barba nu lungă, dar lată, acoperindu-i obrazul, nu prea cărunt, nici de tot alb, ci numai puţin gălbui, cu gura mică, ce zice: "Iarăşi, şi de multe ori cădem la Tine şi Ţie ne rugăm, Bunule şi iubitorule de oameni…". Pe Sfântul Chiril, icoanele ni-l arată cam pleşuv la tâmple, având părul amestecat cu cărunteţe, faţa netedă, obrazul lat şi barba cuvioasă, deasă, lungă şi despicată în două, cu sprâncene groase, mari şi încercuite, împodobind fruntea, cu nasul încovoiat şi nările pleoştite, purtând pe cap acoperământ cu cruci, zicând: "Mai ales pentru Prea Sfânta, Prea Curata, Prea Binecuvântata, Mărita Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria" - tropar ce se cântă în timpul Liturghiei, după ekfonisul epiclezei, cunoscut ca Imnul de laudă (megalynarul) Maicii Domnului.

Patronii de obşte ai cimitirelor

Una dintre cele mai vechi biserici ortodoxe închinate Sfântului Atanasie cel Mare a fost trecută în 2002 pe lista primelor 100 de monumente aflate în pericol de dispariţie. Situată într-un complex arhitectural din sud-estul Albaniei, la Voscopole, al doilea oraş din Balcani, după Constantinopol, ridicată în anul 1721 şi folosită astăzi ca biserică de cimitir, aceasta prezintă un plan simplu, mononavat, compartimentat de coloane, cu altar şi nişe laterale, cu acoperiş plat şi pridvor deschis pe latura sudică, cu elemente decorative specifice ctitoriilor bizantine. Deşi este recunoscută ca important centru de cultură şi artă, nu a fost niciodată suficient păzită, icoanele sale fiind furate de cinci ori în ultimii 20 de ani (conform autorului T. Danalache).

O biserică a Sfinţilor Atanasie şi Chiril (1672-1674) se află şi în oraşul Iaşi, pe locul numit Cimitirul Săracilor, Sfinţii Atanasie şi Chiril fiind şi patronii cimitirelor.

Biserica Bucur, sub aceeaşi ocrotire

Acelaşi hram îl poartă şi micul lăcaş (13,55 x 6,20 m) plasat pe malul drept al Dâmboviţei, între clădirile moderne şi blocurile de lângă podul Mărăşeşti, ca paraclis (osuar) sau biserică de cimitir a Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti. Este biserica despre care s-a discutat cel mai mult, unele documente şi o inscripţie a cărei autenticitate a fost adesea pusă sub semnul întrebării, deşi a stat la baza pisaniei alcătuite în 1898 de pr. Grigore Musceleanu, menţionează construirea lăcaşului la sfârşitul secolului al XIV-lea, pe urmele bisericuţei de lemn atribuite lui Bucur. (G. Ionescu, "Istoria Bucureştilor", 1899). Însă ceea ce numim noi azi Biserica Bucur este mult mai nouă, şi acest lucru a fost dovedit de săpăturile arheologice din vara anului 1953. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când începe să fie menţionată în documente, bisericii i s-a spus "Sfântul Atanasie". Cu acest nume este trecută în planurile oraşului din 1770, 1807 şi 1828, aşa îi spune banul Mihail Cantacuzino, pe la 1774, aşa este însemnată în 1802, când se vorbeşte despre dărâmarea clopotniţei, aşa este descrisă şi într-o catagrafie din 10 mai 1853: "Biserica Sfântul Atanasie ce se află afară din curtea mănăstirii" (Radu-Vodă). Într-o catagrafie din 17 decembrie 1865 i se spune însă "Biserica Sfântul Atanasie, numită Biserica Bucur", pisania din 1869 înregistrând ca adevăr o legendă pusă în circulaţie la începutul secolului al XIX-lea (N. Stoicescu, "Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti", pp. 178, 179).

Pentru o dată recentă pledează şi anul scris pe o icoană a Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, din rândul de jos al tâmplei, rezervat icoanelor împărăteşti şi de hram, pictura catapetesmei de lemn fiind încheiată la 8 februarie 1705. Icoanele mari din partea stângă a Mântuitorului îi prezintă individual pe Sfântul Atanasie cel Mare şi pe Sfântul Chiril. Laolaltă, sunt redaţi în fresca aflată deasupra uşii de intrare şi în frontonul cu mozaic al porţii de vest.

Unul din hramurile istorice ale Mănăstirii Stavropoleos

Biserica Mănăstirii Stavropoleos (1724), situată în Centrul Istoric al Bucureştilor, a fost închinată încă de la întemeiere Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Atanasie. Mărturia o avem în documentele de arhivă păstrate până azi pe hrisoavele de danie ale domnitorilor Ţării Româneşti (începând cu Nicolae Mavrocordat) şi pe testamentul ctitorului Ioanichie, Mitropolit de Stavropole, unde sunt reprezentate două icoane: Soborul Sfinţilor Arhangheli şi Sfântul Ierarh Atanasie cel Mare. Acestea erau socotite hramurile istorice ale mănăstirii, adică primite la întemeiere. Alte reprezentări din epocă ale Sfântului Atanasie nu mai există, în decorul mural iniţial (care se păstrează) nu apare reprezentat decât în rândul ierarhilor din absida principală. Iconostasul, împărţit pe trei registre - prooroci, apostoli şi praznice împărăteşti -, este cel originar, însă icoanele de hram au fost schimbate recent, în anul 2007 şi 2008, înlocuite fiind cu icoanele realizate de Ion Grigorescu, în aceeaşi tehnică, de tradiţie bizantină. Acest lucru s-a făcut deoarece, de-a lungul timpului, biserica Mănăstirii Stavropoleos a mai adăugat noi sfinţi ocrotitori: Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie şi Sfântul Mucenic Iustin Martirul şi Filosoful. Cele două icoane nou-pictate alătură aceşti sfinţi Soborului Sfinţilor Arhangheli şi Sfântului Atanasie, cărora ctitorul Ioanichie le închina, la 1724, biserica zidită de el - cum a spus maica Atanasia, muzeograful mănăstirii. Şi numele său l-am aflat, cu uimire, la sfârşitul unei îndelungate discuţii, iar a vorbi chiar despre sfântul ocrotitor al persoanei pe care o ai în faţă pentru prima dată, mi se pare a fi o mică rânduială dumnezeiască, ce dă bătăi de inimă - bine ascunse, în cazul monahilor, mărturisite pe chipul şi în sufletul meu de bucuria rămasă: o clipă petrecută împreună.