În săptămâna a cincea a Postului Mare, vineri seara, se săvârşeşte Utrenia zilei de sâmbătă, în cadrul căreia se citeşte Imnul Acatist închinat Maicii Domnului. Astă-seară în toate bisericile ortodoxe se cântă, în patru fragmente, Acatistul Bunei Vestiri, atribuit Sfântului Cuvios Roman Melodul, datând din secolul al VI-lea. Astfel, îi adresăm Maicii Domnului din adâncul inimii rugămintea noastră de a mijloci la Fiul ei pentru iertarea păcatelor noastre cele multe.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte pe Maica Domnului în diferite forme, dedicându-i praznice mari, cântări liturgice deosebite, pictând-o în icoane şi săvârşind slujbe, în care i se cere ajutorul, mijlocirea şi „îmblânzirea Stăpânului“. Rugul aprins, văzut de Moise în munţii Sinai, a fost tâlcuit de Părinţi ca fiind Maica Domnului, cea care L-a născut pe Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, rămânând fecioară şi nefiind mistuită de focul dumnezeirii. De aici şi puterea cea mare de mijlocire a Maicii Domnului, care se roagă pentru izbăvirea, ocrotirea şi ajutorul întregului neam omenesc, ca una ce este Maică şi ştie ce înseamnă iubirea pentru copilul ei. Tocmai de aceea credicioşii i s-au adresat Maicii Domnului în momentele cele mai grele ale vieţii lor, atunci când nu mai aveau la cine să apeleze, atunci când chiar armele şi armata nu mai făceau faţă asediului vrăjmaşilor. Iar rugăciunea lor nu a rămas fără ecou, Maica Domnului ajutându-i atât în problemele personale, cât şi în salvarea unor întregi cetăţi şi ţări. Urmării rugăciunilor adresate Maicii Domnului se datorează şi citirea la Denia care se săvâr-şeşte în vinerea din săptămâna a cincea a Postului Păresimilor a Imnului Acatist.
Acatistele reprezintă un gen liturgic special, apărut încă din primele secole creştine, care sunt astăzi foarte răspândite şi iubite de creştinii ortodocşi. Cuvântul acatist, care înseamnă în limba greacă „la care nu se stă jos“, are atât semnificaţia unei cântări festive adresate Maicii Domnului şi citită la Utrenia din sâmbăta a cincea a Postului Mare, dar şi al unui gen special de cântări bisericeşti, al căror conţinut este reprezentat de lauda adusă lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi sfinţilor, după tiparul Imnului Acatist.
La sfârşitul secolului V al erei creştine, imnografia bizantină s-a îmbogăţit cu un nou gen: condacul. Acesta reprezenta un imn format din multe strofe (de la 18 până la 30), identice ca număr de versuri şi ritm. Apariţia şi înflorirea acestor condace se leagă şi de numele unuia dintre cei mai talentaţi cântăreţi de muzică bizantină din prima parte a secolului al VI-lea - Sfântul Roman Melodul, care a scris condace la toate praznicele şi sărbătorile sfinţilor mari. După confirmarea statutului canonului de la Utrenie, în secolul VIII, la slujbe au mai rămas doar anumite strofe din condacele şi icoasele de început ale anumitor praznice, interpretate după cântarea a 6-a a Canonului. Două dintre aceste condace cu multe strofe au rămas totuşi ca odinioară în cultul Bisericii Ortodoxe. Unul din acestea este tocmai Acatisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Acatistul Maicii Domnului este o variantă a condacului din vechime şi are 24 de strofe, după numărul literelor alfabetului grecesc. Douăsprezece din acestea au păstrat numele de icos, iar celelalte douăsprezece au primit denumire de „condace“. După cântarea de introducere, strofele se cântă pe rând, icoasele având refrenul „Bucură-te, mireasă pururea Fecioară“. Icoasele sunt compuse din două părţi, inegale: una de relatare şi alta de preaslăvire.
Maica Domnului, apărătoarea marii cetăţi a Constantinopolului
După mai multe încercări de cucerire a capitalei Imperiului Bizantin, creştin ortodox, de către popoare migratoare sau în emergenţă (avarii în 626, perşii în 677, arabii în 717), în veacul al IX-lea se stabileşte sărbătoarea Imnului Acatist în sâmbăta din săptămâna a cincea din Postul Mare. Sărbătoarea a fost instituită drept mulţumire adusă Maicii Domnului pentru că a mijlocit în faţa Tronului Preasfintei Treimi pentru apărarea cetăţii şi izgonirea vrăjmaşilor. De fiecare dată când cetatea era asediată, Patriarhul Constantinopolului, dintre care Serghie este cel care a rămas în iconografie, conducea procesiuni prin oraş cu icoana Maicii Domnului şi alte sfinte odoare, toţi rugându-se pentru izbăvire. Condacul „Apărătoare Doamnă“ apare tocmai după izbăvirea de perşi, în timpul împăratului Heraclie. Acatistul întreg a fost finalizat în secolul IX, după un asediu din anul 860, când, urmare mijlocirii Maicii Domnului, o furtună a scufundat ambarcaţiunile inamice. Deşi prăznuirea s-a stabilit iniţial doar la Biserica Vlaherne din Constantinopol, foarte repede a cuprins întreaga Biserică Ortodoxă, după cum spune tipicul Mănăstirii Studion. Canonul de la Utrenia acestei sărbători a fost scris în secolul IX de către Iosif Studitul.
Reprezentarea Imnului Acatist împodobeşte şi mănăstirile din nordul Moldovei
De-a lungul vremii, creştinii ortodocşi au solicitat şi au primit ajutorul lui Dumnezeu, ca urmare a mijlocirii făcute de Maica Domnului. Acest lucru a dus în mod firesc la pictarea evenimentelor care au legătură cu Imnul Acatist şi cu salvarea Marii Cetăţi a Constantinopolului. Astfel, ni se păstrează icoane ale Imnului Acatist care datează încă din secolele XIII-XIV, iar în pictură murală şi mai vechi. Cele mai cunoscute reprezentări ale Imnului Acatist de la noi din ţară sunt cele de pe pereţii exteriori şi interiori ai unor mănăstiri din nordul Moldovei. Astfel, acest acatist este pictat de iconari la mănăstirile Moldoviţa, Probota, Humor, „Sfântul Gheorghe“ şi „Sfântul Dumitru“, Baia, Arbore. În continuarea imaginilor Imnului Acatist, pe pereţii acestor mănăstiri apare şi Asediul Constantinopolului, ca ilustrare a minunii Maicii Domnului săvârşite în timpul asedierii acestei cetăţi de către vrăjmaşi, de-a lungul secolelor.
