În sâmbăta Moşilor, invocăm milostivirea lui Dumnezeu faţă de cei adormiţi

Astăzi, în Biserica Ortodoxă sunt pomeniţi cei adormiţi întru Domnul. În fiecare an, în sâmbăta de dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, numită în popor „Moşii de iarnă“, credincioşii fac milostenie pentru sufletele celor plecaţi în lumea veşniciei. Astăzi, în toate bisericile se săvârşeşte Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru morţi. De asemenea, slujbe de pomenire se oficiază în această zi şi în cimitire, la mormintele celor dragi. Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, întrucât aceasta este ziua în care Hristos a sălăşluit în mormânt şi, după învăţătura Bisericii noastre, S-a pogorât la iad ca să vestească, celor ţinuţi în legăturile morţii de mult timp, izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa. Această sâmbătă a morţilor se numeşte „Moşi“, pentru că acum se pomenesc moşii şi strămoşii noştri.

Sâmbăta Moşilor de iarnă face parte din zilele cu slujbe speciale, în care sunt pomeniţi cei plecaţi dintre noi, şi arată grija deosebită pe care creştinii o au faţă de cei care aşteaptă judecata lui Dumnezeu în lumea cealaltă, aşa cum cei vii aşteaptă judecata lui Dumnezeu aici, pe pământ. De aici şi aşezarea zilei de pomenire a celor morţi în sâmbăta premergătoare duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi din perioada Triodului.

Cuvântul „moşi“ vine de la „strămoşi“, şi se referă la toţi înaintaşii noştri trecuţi la cele veşnice. Termenul arată că în această zi trebuie să ne amintim de toţi înaintaşii noştri, părinţi, bunici, străbunici şi cei dinaintea lor, pe care nimeni nu-i mai pomeneşte. Acest termen ne duce cu gândul la toţi cei care au murit în Vechiul Testament, în speranţa mântuirii prin Mesia, dar şi la cei care au murit pe neaşteptate sau nepregătiţi prin spovedanie şi împărtăşanie, şi care aşteaptă de la noi rugăciuni, pentru iertarea lor. Ziua aceasta se mai numeşte „Sâmbăta sufletelor“ şi are corespondent şi în Biserica Catolică, care face pomenirea generală a morţilor înainte de Crăciun. În alte Biserici Ortodoxe, cum ar fi în cea rusă, de exemplu, pomenirea aceasta de obşte se face în ziua Sfântului Dimitrie.

Comemorarea zilei care prefaţează Învierea

Pomenirea morţilor, la Moşi, semnifică faptul că întreaga Biserică nădăjduieşte că Hristos, Cel Care vine ca Judecător al celor vii şi al celor morţi, va face judecata Sa cu bunătate şi cu iubire de oameni. „Prin rugăciunile din această zi, invocăm milostivirea lui Dumnezeu şi bunătatea Sa faţă de oameni, dar în special faţă de cei morţi, pentru ca judecata lor să o săvârşească prin multă îngăduinţă faţă de păcatele lor, făcute în timpul vieţii“, a precizat pr. prof. dr. Viorel Sava, decanul şi titularul Catedrei de Liturgică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Biserica a ales pentru pomenirea morţilor ziua de sâmbătă, întrucât aceasta este ziua în care Hristos a sălăşluit în mormânt şi, după învăţătura Bisericii noastre, S-a pogorât la iad ca să vestească, celor ţinuţi în legăturile morţii de mult timp, izbăvirea lor prin moartea şi Învierea Sa. Sâmbăta este ziua în care Hristos s-a aflat în mormânt, dar nu a avut o şedere pasivă, ci una activă, de lucrare pentru cei adormiţi. Şederea Domnului nostru Iisus Hristos în mormânt, în ziua de sâmbătă, face din mormânt „un pat de odihnă şi o antecameră a veşniciei“. „Ziua de sâmbătă comemorează evenimentele întâmplate în Sâmbăta Mare, din Săptămâna Patimilor, după ce Mântuitorul a fost pus în mormânt (în Vinerea Patimilor). Sâmbătă, Mântuitorul S-a pogorât cu sufletul la iad, a smuls peceţile iadului şi a scos pe strămoşii noştri, Adam şi Eva, şi pe toţi drepţii Vechiului Testament, ducându-i în rai. Deci, ziua aceasta a biruinţei, care prefaţează Învierea, este comemorată în fiecare sâmbătă, când facem pomenirea morţilor“, ne-a explicat Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

Invitaţia la rugăciune

De asemenea, sâmbăta aminteşte de învierea lui Lazăr, minune la care toţi oamenii nădăjduiesc. Prin pomenirea celor adormiţi, ziua de sâmbătă a căpătat şi o altă semnificaţie: ea aminteşte de odihna lui Dumnezeu, Care după ce a zidit pe om şi toate cele văzute şi nevăzute, în a şaptea zi, S-a odihnit. Cuvântul „sabat“ înseamnă odihna celor care au trecut din viaţa aceasta, iar slujba rânduită pentru ziua din sâmbăta morţilor îi cuprinde pe toţi morţii care au murit în diferite împrejurări, în accidente, cu moarte naturală, în război, în necazuri. Dar, în mod deosebit, sâmbăta Moşilor este ziua de amintire a celor care au trecut de la noi şi se odihnesc în mormânt, aşteptând învierea.

În ziua de Moşi, pe lângă Sfânta Liturghie, la care se pomenesc toţi cei adormiţi, în biserică se fac slujbe speciale de pomenire a morţilor, la care toţi creştinii ar trebui să-şi pomenească părinţii adormiţi, bunicii, fraţii şi toţi cei din familia respectivă. În acelaşi timp, se aduc la biserică jertfe, ofrande, care se vor împărţi pentru pomenirea sufletelor adormiţilor. „Aşadar, se intensifică rugăciunea pentru cei morţi, pentru ca Dumnezeu să fie bun şi milostiv cu ei. Biserica ne învaţă, ca atunci când facem o ofrandă, când aducem o jertfă lui Dumnezeu, chiar dacă ea nu se face la biserică - pentru că există obiceiul în sate ca, în ziua de Moşi, femeile, mai ales, să împartă diferite ofrande rudelor sau săracilor - nu trebuie să căutăm doar să alinăm suferinţa celor nevoiaşi, ci şi să le facem viaţa mai uşoară şi mai suportabilă. Ofranda este în acelaşi timp şi o invitaţie la rugăciune a celui care primeşte jertfa, este o invitaţie ca, cel care se bucură de bucatele pregătite cu multă trudă de gospodinele noastre să pomenească numele celui pentru care s-a adus jertfa respectivă. De aceea, atunci când se împart aceste ofrande, se pomenesc numele celor adormiţi pentru care se face pomenire, iar cei care primesc, răspund cu «Dumnezeu să-i ierte» sau «Doamne miluieşte-i!», a mai spus pr. prof. Viorel Sava.

▲ Unitatea dintre cei vii şi cei morţi

Pomenirea generală a morţilor se face în mod special, în câteva sâmbete de peste an, şi anume în sâmbăta de dinaintea duminicii lăsatului sec de carne pentru Postul Mare (Moşii de iarnă), în sâmbăta de dinaintea duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Moşii de vară) şi în prima sâmbătă din luna noiembrie (Moşii de toamnă). La Moşii de iarnă, s-a ales sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, pentru a arăta unitatea dintre cei vii şi cei morţi, exprimată prin aceeaşi nădejde, în învierea şi viaţa veşnică. „Există însă două mari pomeniri ale morţilor: Moşii de vară şi Moşii de iarnă, când noi pomenim pe toţi strămoşii, adică comunitatea noastră pomeneşte pe toţi strămoşii plecaţi la Domnul, în aşa fel încât, comuniunea aceasta cu cei plecaţi să se împlinească. Noi suntem într-o permanentă legătură cu ei. Îi pomenim, îi aducem în faţa lui Dumnezeu, când ne rugăm ca Dumnezeu să-i pomenească, îi spunem înaintea lui Dumnezeu şi mijlocim pentru ei. De fapt, pe cei adormiţi noi îi includem în acest triunghi al comuniunii. Ne rugăm Lui Dumnezeu şi îi chemăm pe sfinţi în ajutor, pentru ca ei să mijlocească pentru cei plecaţi dincolo, pentru că noi nu ştim pentru cine ne putem ruga şi care dintre cei plecaţi se pot ruga pentru noi. Ştim însă că sfinţii lui Dumnezeu sunt cei care se aliază în mijlocirea aceasta împreună cu noi, realizându-se acest triunghi al comuniunii. Şi ea este cu atât mai importantă cu cât, de fapt, este legată de toate celelalte zile de pomenire în care noi ne amintim de cei plecaţi dincolo şi ne rugăm pentru ei“, a mai spus. IPS Mitropolit Laurenţiu.

În ziua pomenirii Moşilor, credincioasele obişnuiesc să ofere pomană pentru sufletul celor plecaţi din lumea aceasta. Spre deosebire de alte zile de pomenire, de Moşi, femeile oferă oale cu mâncare. În unele zone ale ţării, de sufletul celui adormit se dă lapte cu orez în străchini de lut, iar în altele, tradiţionala colivă, sarmale, plăcinte şi piftie. Se păstrează însă regula de a oferi, împreună cu produsele, şi vasele în care sunt puse acestea.