Societatea Egiptului antic s-a structurat de-a lungul secolelor graţie unei colaborări deloc neobişnuite pentru începuturile reconstituibile ale istoriei umanităţii. Pe de o parte, aceasta se traduce în afirmarea decisă a unei idei tutelare: lumea oamenilor este o imagine în oglindă a lumii divine, deci trebuie să fie, în orice ocazie, echilibrată. Pe de altă parte, această colaborare se arată a fi rezultatul unei transpuneri în scris a unor înalte idei morale, într-o literatură sapienţială deosebit de valoroasă, care-şi proiectează influenţele, peste secole, în diverse alte culturi.
O cultură a înţelepciunii
Înţelepciunea egipteană se distinge prin câteva caracteristici, recognoscibile încă din primele tratate sapienţiale. Este vorba de caracterul pragmatic, de adresabilitatea largă a sfaturilor de comportament, de conlucrarea dintre lumea divină şi cea umană. Un comportament corect, radiografiat în detaliu în literatura sapienţială, are drept scop succesul în viaţa terestră şi judecata dreaptă în faţa lui Osiris, pentru dobândirea nemuririi, în viaţa de dincolo. Dualitatea şi apelul perpetuu la figuri divine ale justiţiei au în vedere această insistenţă pe dreptatea săvârşită aici, care va fi recompensată în lumea zeilor, prin mărturia zeiţei Maat, de către tribunalul judecătorilor. Ameninţarea pedepsei în lumea de dincolo bulversează cotidianul oricărui bun egiptean.
Pentru a susţine aceste idei sunt convocate cel puţin trei instanţe care structurează această cultură a înţelepciunii. În primul rând, zeiţa Maat, invocată drept garant al unei existenţe echilibrate în momentele cruciale ale vieţii. Personificare a ordinii cosmosului, ea a fost creată încă de la naşterea universului, prima sa funcţiune fiind cea de prezervare a ordinii lumii. Începând din dinastia a XVIII-a, ea este considerată fiică a lui Re, deci direct implicată în orânduirea şi susţinerea lumii alături de zeul tutelar al Egiptului antic. Zeiţă a Adevărului, Justiţiei şi Echilibrului, ea atestă, printr-un act concret - înclină sau echilibrează balanţa sufletului în faţa tribunalului divin - buna comportare a celui care aspiră la nemurirea sufletului. De aceea, „a acţiona conform lui Maat“ este o expresie frecvent întâlnită în diverse texte egiptene, nu numai sapienţiale. Odată cu democratizarea educaţiei, în sensul apariţiei în literatura sapieţială a unor protagonişti din lumea celor umili, Maat exprimă posibilitatea accesului membrilor societăţii la o judecată corectă, fără ca aceştia să fie, obligatoriu, aristocraţi.
Fapte bune pe pământ, judecată dreaptă dincolo
Acesta este cazul ţăranului din oază din nuvela sapienţială „Ţăranul meşter la vorbă“; protagonistul îşi cere dreptul de a fi respectat şi judecat în mod corect, invocând imaginea tradiţională a zeiţei Maat: „Căci o bună acţiune este ca ieri/ Căci ni s-a zis:/ Acţionează pentru cel ce acţionează, /Pentru a-l pune pe calea dreaptă./ Aceasta înseamnă că îi mulţumeşti pentru ceea ce a făcut“ 1. Legătura dintre fapta corectă săvârşită pe pământ şi o judecată dreaptă în lumea de dincolo este extrem de evidentă, exemplele textuale fiind numeroase. În paradigmatica „Învăţătură a lui Ptah-Hotep“, vechi text sapienţial conservat în maxime, aproape în totalitate, convocarea zeiţei Maat este frecventă, în situaţii dintre cele mai obişnuite: „Dar el va dura omul, care se conformează lui Maat şi care acţionează conform paşilor arătaţi de ea. El va putea face un testament cu tot ceea ce va lăsa, în timp ce avarul nu va avea nici măcar mormânt“ 2.
În al doilea rând, zeul Thot nu este numai zeul înţelepciunii, ci şi cel al scrisului. El se află la originea inventării hieroglifelor, fiind patronul scribilor, al oricărui text scris, al ştiinţei şi al magiei, deoarece aceasta era asociată cu interpretarea dificilă a scriiturii hieroglifelor ce ascundeau fiinţe, uneori malefice. În lumea de dincolo, el consemna rezultatul judecăţii şi, ca atare, era luat drept garant al oricărui jurământ pe care-l făcea egipteanul pe „Thot cel drept şi cinstit“. Relaţia apropiată dintre scribi şi patronul lor se va traduce în abundenţa referirilor la Thot în textele egiptene conservate. În „Învăţătura lui Amenemope“, scribul îşi sfătuieşte fiul să nu-şi dezamăgească zeul protector. Referirile la ibis şi la babuin au în vedere simbolizarea figurii divine, prin asocieri cu animale considerate sacre în Egiptul antic, având funcţiuni diverse: „Acţionează bine şi îţi va fi bine./ Nu înmuia trestia ca să faci rău./ Ciocul ibisului este degetul scribului./ Ia seama să nu-l deturnezi (de la bune acţiuni)./ Dacă Babuinul are reşedinţa la Hermopolis,/ Ochiul său stăpâneşte cele două ţinuturi“ 3.
Scribul, păstrătorul culturii înţelepciunii
Apoi, scribul este cel care, în mod concret, păstrează, dezvoltă şi face cunoscută această cultură a înţelepciunii. Ea este rezultatul unei maturizări de generaţii, iar scribului îi revine datoria de a participa, compunând sau copiind, la perpetuarea acestei tradiţii sapienţiale ce asigură solidaritatea în societate şi linişteşte incertitudinile privind viaţa de dincolo. Grupaţi în adevărate bresle, deosebit de respectate, formaţi timp de ani de zile în şcoli special consacrate, mai ales pe lângă temple, scribii posedă nu numai cunoaşterea hieroglifelor, ci şi a ştiinţelor pe care acestea le transmit. Este vorba, desigur, de un spectru larg, de la magia hieroglifelor, la aritmetică, literatură, astronomie sau contabilitate. Cert este că scribul a fost un pilon al societăţii egiptene, participând concret la administrarea unui Imperiu, timp de peste 2.000 de ani, dar şi la prezervarea şi compunerea unor texte dintre cele mai diverse. Unul dintre aceste sute de scribi, al cărui nume îl cunoaştem, Inana, este cel ce copiază pe un singur manuscris, în secolul al XII-lea î.Hr., trei texte din sapienţa egipteană: „Învăţătura lui Amenemhat I“, „Imnul Nilului“ şi „Satira meseriilor“. Dincolo de multele greşeli de egipteană clasică, pe care specialiştii le-au descoperit în manuscris, demersul său este de remarcat în contextul tezaurului de înţelepciune.
„Este mai avantajos să fii lăudat ca un filantrop,/ Decât să ai bogăţii în magazie“
Khety, autor al „Satirei meseriilor“ este paradigmatic pentru meseria de scrib. Comparând demnitatea scribală cu dificultatea altor meserii, Khety încearcă, într-o lucrare ce trece prin toate registrele, de la ameninţare şi dezgust la ironie şi bunăvoinţă, să facă o apologie a meseriei de scrib, pentru a-şi convinge fiul să o practice: „Cât despre scrib şi despre statutul său, oricare ar fi acesta, în Rezidenţă,/ El nu va fi nicidecum unul al unui nefericit“ 4.
Amenemope, prestigiosul scrib, menţionează în tratatul său de înţelepciune, avându-l drept destinatar ideal pe fiul lui, o tratare etică, probabil destul de uzuală, în privinţa celor sărmani şi îndatoraţi: „Dacă constaţi o datorie importantă a unui sărac,/ Divide-o în trei părţi./ Uită de două şi menţine doar una,/ Şi vei găsi Calea Vieţii. (...)/ Este mai avantajos să fii lăudat ca un filantrop,/ Decât să ai bogăţii în magazie“ 5. Sunt recognoscibile, la acest nivel, îndatoriri pe care orice bun evreu le avea în tradiţia Vechiului Testament, cel mai bine valorificate în „Proverbele lui Solomon“.
Tot Khety este cel care precizează clar în lucrarea sa datele esenţiale ale unui comportament etic, nu numai pentru fiul său, ci şi pentru orice bun egiptean care vrea să participe la solidaritatea şi unitatea în Egiptul antic. Ascultarea, prietenia, moderaţia, bunul renume, respectul, perpetuarea tradiţei sunt doar câteva dintre numeroasele sfaturi de înţelepciune, decelabile în „Satira meseriilor“. Critica celorlalte meserii în favoarea celei de scrib nu este numai o apologie pro domo a unui aristocrat al culturii, ci şi un instrument al scriiturii sapienţiale egiptene: pentru a prezenta un tezaur etic, mai uşor de citit şi de receptat, subterfugiul literar este evident. Pepi, fiul ideal, participă la construirea unei tradiţii educative şi, mai mult, dincolo de primul nivel de interpretare, a uneia didactice, tradiţionaliste, deoarece are datoria de a perpetua o întreagă moştenire sapienţială: „Vezi cum aceste lucruri sunt aşezate ca să iei aminte/ Dar să ia aminte şi copiii copiilor tăi“ 6.
Ca atare, se poate observa cum scribul alături de Maat şi Thot, figuri divine ale dreptăţii şi scrisului, participă la construirea şi dezvoltarea unei culturi sapienţiale ce are în centru aspiraţia oricărui bun egiptean la menţinerea echilibrului social şi, în ultimă instanţă, la o judecată dreaptă în faţa tribunalului prezidat de Osiris, în lumea de dincolo.
Note:
1 J. Léfêbvre, Contes et romans de lâEgypte pharaonique, 1949, p. 46;
2 Învăţăturile lui Ptah-Hotep, în Miriam Lichtheim, Ancient Egyptian Literature, vol. I. Berkely, Univ. of California Press, 1973, p. 55;
3 Enseignement dâAménémope, în Pascal Vernus, Sagesses de lâEgypte pharaonique, Imprimerie Nationale, Paris, 2001, p. 319;
4 Enseignement de Chéty, în Pascal Vernus, op. cit., p.182;
5 Enseignement dâAménémope, în Pascal Vernus, Sagesses, ed. cit., p. 318;
6 Enseignement de Chéty, în Pascal Vernus, op. cit., p. 182;
7 J. Léfêbvre, Contes et romans de lâEgypte pharaonique, 1949, p. 46.
