Ion Grigore, pictorul bisericilor blânde

S-a născut în Bucovina și a pictat-o ca nimeni altul. A iubit satul bucovinean și l-a înveșnicit în tablourile sale. A fost fascinat de lăcașurile vechi, așa că a zugrăvit și interioare de biserici. Ion Grigore rămâne pentru contemporani „ultimul mare rural”, dar mai ales unul dintre pictorii care au reușit să așeze blândețea pe șevalet.

E imposibil să admiri o expoziție semnată de Ion Grigore și să nu re­cu­noști, ulterior, oriunde ai vedea-o, o pictură a lui. Imaginile calde, înfățișate ca proiecții ale unor amintiri, fac ca stilul său să fie recognoscibil și inconfundabil.

L-am redescoperit, de curând, nu în ipostaza de pictor de șevalet, așa cum eram obișnuită, ci de autor al picturii murale a Bisericii „Sfânta Înviere” din Suceava, ctitorie a Doamnei Elena Rareș, considerată „cea mai izbutită tentativă a pictorului în domeniul frescei”. Timp de șapte vacanțe de vară, în perioada 1982-1989, profesorul universitar Ion Grigore a venit de la București, unde era profesor la Academia de Artă, și a realizat pictura bisericii, lăsând și aici ceva din frumusețea inefabilă, irepetabilă a harului său. „(...) Experienţa şevaletului s-a răsfrânt şi ea asupra picturii murale. Ceea ce cred că am obţinut a fost închegarea în timp a unui stil unitar, astfel încât un ipotetic vizitator care ar intra, să zicem, în Biserica «Sfânta Înviere» din Suceava şi apoi într-o expoziţie personală de-a mea să poată înţelege imediat că este vorba despre unul şi acelaşi pictor”, mărturisea, într-un interviu acordat publicației „Lumea Magazin”, în mai 2006.

Într-un volum pe care i-l dedică, regretatul critic de artă ieșean Valentin Ciucă aprecia monumentala lucrare de la Biserica Învierii, explicând că ea „confirmă că «ultimul mare rural», cum mai este cunoscut pictorul din Corni, gândește în termenii Bibliei, ai istoriei artei bizantine, dar își dezbate, ca într-un veritabil autoportret, propria sa enigmă”. Impresionant la pictura murală a Bisericii Învierii este șirul de chipuri ale voievozilor - Petru I Mușat, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și Sfânt, înscris chiar așa de pictor pe zid, mult înainte ca voievodul să fi fost canonizat, Petru Rareș, precum și tabloul votiv, în care sunt reprezentați Elena Rareș și cei doi fii ai săi.

Însă Ion Grigore a pictat și alte lăcașuri din România: Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Valea Lupului (jud. Iași), Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Săcele (jud. Sibiu), Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bâldana (jud, Dâmbovița), Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Comănești (jud. Suceava), paraclisul Mănăstirii Dealu - Târgoviște. La Biserica „Sfânta Înviere” din Suceava a lăsat ca o moștenire sacră nu doar pictura de interior, icoanele catapetesmei și registrele exterioare realizate în mozaic în anul 2002. În colțul muzeal amenajat în Așezământul socio-cultural al parohiei sunt păstrate și expuse câteva dintre tablourile sale foarte dragi, pe care el însuși le-a donat acestei biserici încă din timpul vieții.

Elemente biografice

Ion Grigore s-a născut la Corni, în județul Suceava, în ziua de Buna Vestire a anului 1940. Lumea patriarhală în care a crescut, îmbibată organic de spiritualitate și de cultura rurală tradițională, s-a imprimat în ADN-ul său. Mai târziu, aceasta avea să dea acea unicitate, acea notă absolut personală artei sale.

A urmat studiile universitare la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, în perioada 1958-1964. După absolvire a activat ca profesor la Academia de Artă din București, Catedra artă murală. A trecut la cele veșnice la 10 mai 2016.

A fost, prin excelență, pictorul satului ­bu­covinean, pe care l-a redat cu fidelitate în ­tablourile sale, în toată plinătatea lui. A surprins case și locuri, oameni și obiceiuri, biserici și mănăstiri, toate având putere de sine stătătoare, dar, totodată, toate ca parte a unei povești întregi, scrisă în registre succesive. „Satul, în pictura lui Ion Grigore, este evocat cu mentalitatea unui țăran, iar ceea ce pare firesc acestuia ar putea părea altora exces de rusticitate și descriptivism. Îți trebuie, în ciuda aparențelor, fiindcă arta pictorului excelează prin claritate, un fin simț al observației și o vibrație sufletească afină pentru a trăi intensitatea și puritatea sentimentului său, nuanțatele diferențe în tratarea satului, mereu același sat, reluat de la pânză la pânză, ca într-o poveste fără sfârșit. Ion Grigore are, în registrul liric, o structură tipică de povestitor”, aprecia criticul de artă Cornel Radu Constantinescu, citat în albumul „Ion Grigore”, publicat în 2011.

A creat mult, a expus mult, atât în țară, cât și în străinătate, a semnat lucrări aflate azi în colecţii de stat şi particulare din România, Italia, Franţa, Elveţia, Belgia, Olanda, Canada, Japonia, Israel, Anglia.

Lumina „de amurg prelungit”

Lumea din picturile lui Ion Grigore e un univers al calmului, al respirației. Armonia culorilor, claritatea subiectului și acea lumină, „de amurg prelungit” atât de specifică operei sale, creează impresia unor tablouri parcă pictate pe catifea. Ești tentat să pui mâna, să atingi suprafețele, ca să te convingi dacă e așa sau nu.

Casele, peisajele, anotimpurile, străchinile sau colăceii, ouăle încondeiate, dar mai ales bisericile și mănăstirile emană un amestec de duioșie și de afecțiune. Ca și cum tocmai au fost mângâiate de mâinile unui bunic. Pictorul a știut, în cel mai bun mod cu putință, să aștearnă pe pânză tușe ale blândeții desăvârșite.