Una dintre cele mai iubite relicve din istoria Bizanţului a fost Sfânta Mahramă a Domnului, pe care o cinstim astăzi, când prăznuim aducerea ei de la Edesa în Constantinopol în secolul al 10-lea.
Istoria minunată a Sfintei Mahrame, Icoana cea nefăcută de mână a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, începe în timpul activităţii mesianice a Domnului nostru Iisus Hristos, când vestea despre minunile Mântuitorului au trecut dincolo de graniţele Ţării Sfinte. Unul dintre cei care au aflat despre Hristos Domnul a fost şi regele Avgar al Edesei. Fiind lepros, nu a putut să meargă să-L vadă pe Mântuitorul şi a trimis o delegaţie condusă de pictorul Anania cu o scrisoare adresată Domnului nostru Iisus Hristos.
În Sinaxarul zilei din Minei avem textul acestei scrisori care ne arată cum neamurile au văzut în Mântuitorul Iisus Hristos ceea ce mai-marii iudeilor nu au dorit să vadă, adică pe Mesia. Anania a încercat să se apropie de Hristos pentru a înmâna scrisoarea lui Avgar, dar nereuşind din pricina mulţimii, a voit să reproducă chipul Mântuitorului şi nu a putut să deseneze.
Hristos Domnul cunoscând gândul lui, după cum ne relatează Sinaxarul, „a cerut apă să Se spele şi I s-a dat o mahramă în patru colţuri; şi după ce S-a spălat, a şters cu ea preacurata şi dumnezeiasca Sa faţă. Şi, o, minune! S-a întipărit pe acea mahramă dumnezeiescul Său chip; şi El a dat-o lui Anania”, trimiţându-l să o dea regelui Avgar. Când regele vede Sfânta Mahramă, se închină înaintea ei şi se vindecă de boală.
După Jertfa, Învierea şi Înălţarea la cer a Domnului, primind harul Duhului Sfânt la Cincizecime, Sfântul Apostol Tadeu merge la Edesa, unde-l botează în numele Preasfintei Treimi pe regele Avgar şi pe toţi cei ce se aflau în slujba lui. Din acel moment, regele a pus Sfânta Mahramă deasupra porţii principale a oraşului Edesa, pentru ca toţi locuitorii cetăţii să o vadă şi să cinstească pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Avgar a pus şi o inscripţie de aur pe care a scris: „Hristoase Dumnezeule, cel ce nădăjduiește în Tine nu este trecut cu vederea!”
Credinţa lui a fost păstrată cu sfinţenie şi de fiul său, însă nepotul său a revenit la politeismul păgân. Acesta a vrut să înlocuiască Sfânta Mahramă de la poarta principală a Edesei cu statuia unei zeităţi păgâne. Din Vieţile Sfinţilor aflăm că episcopul creştin al Edesei, fiind înştiinţat din pronie dumnezeiască despre acest gând al regelui păgân, a mers noaptea împreună cu mai mulţi clerici la poarta principală a cetăţii, „suindu-se pe o scară, a gătit o candelă cu untdelemn și, aprinzând-o, a pus-o înaintea sfântului chip al lui Hristos. Apoi, astupând-o cu cărămizi și cu var, a zidit locul și l-a netezit, pentru că așa i se poruncise lui din dumnezeiasca arătare. Și după ce s-a făcut nevăzut acel chip al lui Hristos nefăcut de mână, a încetat păgânul stăpânitor de la scopul său”.
Chipul nefăcut de mână omenească a rămas acoperit aşa vreme de secole, încât locuitorii oraşului nu mai cunoşteau nimic despre existenţa Sfintei Mahrame. Descoperirea ei minunată a întărit „credința neclintită în faptul că icoanele joacă un rol protector de apărare, de salvare și de integritate a orașelor. Conform narațiunilor de la sfârşitul secolului al VI-lea d.Hr., salvarea Edesei de la asediul perșilor, în 544 d.Hr., se datorează icoanei lui Hristos de pe Sfânta Mahramă, care, în împrejurarea respectivă, a fost regăsită printr-o minune și, conform tradiției (după cum am văzut mai sus), ea fusese trimisă de Însuşi Mântuitorul regelui Avgar al Edesei. Mai târziu, ea a fost așezată permanent deasupra uneia din porţile cetăţii” (arheolog Kleanthi D. Doukas, Scurtă introducere în istoria icoanei, pemptousia.ro).
După descoperirea ei minunată, creştinii din Edesa au cinstit-o cu mare evlavie ca odorul cel mai de preţ al cetăţii lor şi pavăză de apărare în faţa cotropitorilor. Sfânta Mahramă a rămas la Edesa până în anul 944, când împăratul bizantin Roman Lecapenul a dus-o la Constantinopol.
Aducerea ei în capitala Imperiului bizantin o sărbătorim şi noi astăzi, după cum ne spune Sinaxarul din Mineiul pe luna August: „În această lună, ziua a şaisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefăcută de mână a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică a Sfintei Mahrame, din cetatea Edesei în Constantinopol”.
Sfânta Mahramă a rămas în Constantinopol până în timpul Cruciadei a 4-a. Atunci cavalerii occidentali, cucerind Bizanţul, au prădat cetatea imperială şi relicvele sacre le-au dus în ţările lor. În acest jaf îngrozitor a fost furată şi Sfânta Mahramă, care a ajuns în capitala regatului Franţei, la Paris. Aici a fost păstrată în biserica regilor Franţei, Sainte-Chapelle.
În timpul Revoluţiei Franceze din 1789, Sainte- Chapelle a avut de suferit din cauza vandalismului parizienilor dezlănţuiţi împotriva monarhiei şi a tot ce avea legătură cu ea. În incendierile ce s-au petrecut în timpul acestei revoluţii a dispărut şi Sfânta Mahramă. Bizantinologul Emilian Popescu menţionează că ea a ars în timpul acestei revoluţii. El precizează că în lumea bizantină au existat mai multe copii ale Sfintei Mahrame.
Noi cinstim astăzi „Icoana cea nefăcută de mână a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică Sfânta Mahramă”, mărturisind prin cuvintele imnografului inspirat credinţa noastră în Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru: „Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe Cruce, ca să izbăveşti din robia vrăjmaşului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel Ce ai venit să mântuieşti lumea”.
