Pandemia este o epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare, în mai multe țări, iar numărul de cazuri crește foarte repede. Au fost în istorie pandemii cumplite de ciumă, variolă, tifos, holeră, febră galbenă, tuberculoză, gripă. S-a estimat că Moartea Neagră a ucis 200 de milioane de oameni în secolul 19, iar gripa spaniolă din 1918 100 de milioane. Azi, ne confruntăm cu COVID-19, dar nu este singura pandemie activă, și nici cea mai mortală, căci mai există și SIDA, cu peste 40 de milioane de victime, și gripa sezonieră.
Conform surselor istorice citate de Wikipedia, HOLERA a provocat cea mai veche pandemie, pe Valea Gangelui, prin anul 600 î.Hr. Este o boală care afectează intestinul subțire și se manifestă prin diaree, vomitat și deshidratare - toate grave. Mortalitatea ajunge la 85%. Boala este cauzată de Vibrio cholerae, care produce o toxină agresivă, și apare în special în țările sărace, unde nu se pot respecta strict regulile de igienă. Nu este eradicată.
Noi, românii, o cunoaștem din romanul „Codin” al lui Panait Istrati și din ecranizarea acestuia. În 1977, a apărut un caz în Tulcea, un marinar întors din cursă, și s-a instaurat starea de urgență în județ, mai ales că erau sute de studenți aduși la muncile agricole, în condiții precare de igienă.
Epidemii de holeră au fost la Viena și Londra (sec. 19), iar în Războiul Crimeii (1853-1856) au murit în ambele tabere mai mulți soldați din cauza holerei decât pe câmpul de luptă. În 1892, epidemia din Afganistan s-a extins și în Rusia, alta izbucnind în același an la Hamburg. Ultima epidemie mare de holeră a avut loc în 1991-1992 în 21 de ţări din America Latină, când s-au înregistrat 635.973 de cazuri și 5.576 de morți.
CIUMA (pesta), deosebit de contagioasă, este produsă de bacteria Yersinia pestis. În trecut, a luat forme de pandemie, întinzându-se pe mai multe continente. Nici ciuma nu este eradicată, anual apar 1.000-2.000 de cazuri în rândul oamenilor, pe lângă episoadele animaliere. Cu pesta porcină s-a confruntat și România în 2019.
Prima pandemie europeană de ciumă documentată a fost cea pornită din Atena în anul 430 î.Hr., urmată de „Ciuma lui Iustinian” din 541-542, „Moartea Neagră” din secolul XIV, „Marea Ciumă” londoneză din 1665-1666, „Marea Ciumă” din 1738 și o a cincea pandemie în 1855. De notat că într-o pandemie sunt prezente toate formele de pestă, și anume: carbunculoasă, bubonică (produsă de pișcătura puricelui de șobolan), septicemică, pulmonară (mortalitate 90-100% la bolnavii netratați) și abortivă (doar o febră ușoară și inflamația ganglionilor limfatici, bolnavul câștigând imunitate și față de formele grave de pestă).
„Ciuma lui Caragea” a fost o epidemie de ciumă bubonică în Țara Românească în anii 1813-1814. Cel mai afectat a fost Bucureștiul. Au murit peste 90.000 de oameni.
MOARTEA NEAGRĂ a fost cea mai violentă pandemie de ciumă din istoria lumii, izbucnind în Asia și răspândindu-se în Europa, după 1347, având printre simptome dureri insuportabile. În plus, bolnavii aveau pe gât și în zona inghinală umflături pline cu puroi, inițial roz, apoi roșu-închis și în final negre. Ajungeau la dimensiunea unor portocale și victimele mureau în chinuri îngrozitoare.
A dispărut astfel cel puțin o treime, dacă nu chiar o jumătate din populația Europei. Anterior, Moartea Neagră făcuse ravagii în China de Est și India, apoi în Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Un istoric medieval susţinea că aproximativ o treime din populația globului a murit de aceasta boală, fapt confirmat de cercetările moderne.
A reapărut în 1361, pe urmă în 1369, şi tot aşa până la sfârșitul secolului 15. În Anglia, ultima a fost în 1665, când au murit aproximativ 100.000 de oameni. La sfârșitul secolului 19, doar în India a făcut 6.000.000 de victime.
TIFOSUL EXANTEMATIC este determinat de Rickettsia prowazekii și se transmite prin păduchi. Bolnavii trebuie izolați, deparazitați și vaccinați.
Unii specialiști consideră că ciuma din Atena a fost de fapt tifos exantematic. Spre sfârșitul sec. 16, tifosul a ucis peste 2 milioane de indieni din zonele muntoase ale Mexicului. În Războiul de 30 de ani din Franța au murit de tifos, ciumă și foamete 10 milioane de oameni. În campania din Rusia, Napoleon a pierdut 100.000 de soldați prin tifos exantematic. În 1914 acesta a ucis 200.000 de soldați sârbi, un sfert din forțele lor armate.
Marea epidemie de la sfârșitul Primului Război Mondial a provocat în răsăritul Europei, inclusiv România, 30.000.000 de bolnavi și 3.000.000 de morți. În Moldova au fost 125.000 decese, iar în Regat au murit 300.000 de oameni.
Utilizarea DDT a dus la cvasidispariţia păduchilor de corp, după care tratamentul cu tetraciclină, doxiciclină și cloramfenicol au redus masiv morbiditatea, astfel încât, din anii 1990 încoace, n-au mai fost raportate decât cazuri sporadice.
GRIPA SPANIOLĂ a apărut în timpul Primului Război Mondial și s-a răspândit în multe țări odată cu întoarcerea soldaților de pe front. A făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime. Boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite, la 11 martie 1918. Aliații din Primul Război Mondial au numit-o gripă spaniolă deoarece a primit mai multă atenție în presa spaniolă decât în restul Europei, care avea presa cenzurată din motive de campanie militară. Se estimează că până la 50% din populația de pe Terra din acel moment a suferit de această boală.
GRIPA PORCINĂ a izbucnit în Mexic în aprilie 2009 și a evoluat ca o pandemie, răspândindu-se în lume și provocând, după unele surse, 575.000 de decese. Mass-media a declanșat o panică globală, făcând din această pandemie cea mai mediatizată epidemie de gripă din istorie – până la COVID-19...
S-a relatat că unii părinți din Marea Britanie au organizat așa-numite „petreceri de gripă porcină”, la care își duceau copiii în apropierea persoanelor bolnave, cu scopul să se infecteze și să devină imuni.
Epidemia de febră hemoragică EBOLA din Africa de Vest, 2014-2016, a fost provocată de virusul EBOV. Nu era prima, dar a fost cea mai gravă, cu o rată a mortalității de 70,8%. A debutat în Guineea și s-a extins în Liberia, Sierra Leone și Nigeria. OMS a declarat urgență sanitară publică de îngrijorare mondială. S-au înregistrat 28.646 de cazuri, cu 11.323 de victime.
La nivel mondial, morbiditatea cu diverse forme ale GRIPEI SEZONIERE este de circa 90 de milioane de cazuri, 865.000 de spitalizări și o mortalitate de 209.000.
Virusul HIV, care provoacă SIDA, își are originea în Africa și s-a răspândit în Statele Unite prin Haiti, între 1966 și 1972. Boala a ucis până acum 39,5 milioane de oameni, cu o rată anuală de cazuri noi de 4,3 milioane.
În România, conform relatărilor doctoriței Rodica Mătușa, confirmate de academicianul Costin Cernescu, director onorific al Institutului de Virusologie „Şt. S. Nicolau”, cazurile de HIV au explodat în 1989 în orfelinatele din județul Constanța, ca urmare a unei proceduri abuzive: copiilor insuficient hrăniți li se făceau, după un sistem sovietic, micro-transfuzii cu sânge recoltat de la marinari, cărora li se punea condiția donării ca să plece din nou în cursă. Or, unii dintre ei, într-o epocă în care nu se știa nimic despre SIDA, avuseseră relații sexuale neprotejate în diverse porturi din lume.
