Pentru credincioşii din Oltenia, cuviosul părinte Irodion Ionescu, stareţul Mănăstirii Lainici, a fost dintotdeauna un sfânt. În perioada stăreţiei sale la Lainici, a adunat în jurul său nu mai puţin de 30 de ucenici care au dus mai departe adevărata tradiţie monahală. Multe din minunile sale au rămas cunoscute şi astăzi, consolidând motivaţia argumentelor pentru canonizarea sa, mai ales că moaştele sale au fost descoperite chiar anul acesta.
Cuviosul Irodion Ionescu s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. Chemarea lui Dumnezeu a răsunat cu putere în inima sa încă din fragedă pruncie şi, la numai 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi. Dincolo de porţile mănăstirii, fratele Ioan face cunoştinţă cu o altă realitate la care se adaptează foarte repede. Luptele duhovniceşti devin în scurt timp fapte cotidiene, iar postul şi rugăciunea - adevărate moduri de viaţă. După ce a trecut prin aproape toate ascultările, datorită aleselor sale calităţi, tânărul Ioan a primit la 3 decembrie 1846 îngerescul chip al călugăriei, pecetluindu-l cu numele de Irodion.
Duhovnic al Sfântului Calinic
Mănăstirea Cernica era locul de suflet al Sfântului Ierarh Calinic, ani de zile veghind la binele obştii de aici. În această adevărată pepinieră de sfinţi, cuviosul Irodion s-a făcut remarcat prin viaţa sa aleasă: postea foarte mult, îşi împlinea cu osârdie pravila şi canonul, nu lipsea niciodată de la slujbe, noaptea o petrecea în lacrimile rugăciunii, iar ziua lucra alături de părinţi la ascultările cele mai grele. La numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost uns ca preot şi duhovnic pentru întreaga obşte a mănăstirii. Experienţa uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuţile pe care le avea îl făcuseră unul dintre cei mai căutaţi duhovnici.
Odată cu învestirea Sfântului Calinic ca episcop de Râmnic în anul 1850, cuviosul Irodion a trebuit să părăsească Cernica pentru a se stabili la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul sfântului. Deşi avea o experienţă duhovnicească vastă, cuviosul părinte s-a supus întru totul rânduielii pe care a întâlnit-o aici. Cu acordul unanim al obştei, la data de 15 iunie 1854, cuviosul părinte a fost instalat de Sfântul Calinic în egumenia Mănăstirii Lainici.
Omul potrivit la locul potrivit
De anul primei sale instalări se leagă o frumoasă întâmplare istorisită de biograful Sfântului Calinic, arhimandritul Anastasie Baldovin. În timp ce străbătea drumul prin munţi pentru a se întoarce de la Mănăstirea Lainici la episcopie, Sfântul Calinic a avut o viziune prin care cuviosul Irodion i-a descoperit înmormântarea cucernicului părinte Nicandru, stareţul Cernicăi şi ucenicul iubit al sfântului. Un an mai târziu, din motive necunoscute, părintele Irodion a demisionat din stăreţia de la Lainici, în locul său fiind ales părintele iconom Dorotei. La 29 martie 1857, cuviosul a revenit la conducerea mănăstirii. Până la sfârşitul vieţii, părintele Irodion a mai fost numit de încă trei ori ca egumen al mănăstirii, după ce în prealabil demisionase. S-a dovedit de fiecare dată omul potrivit la locul potrivit pentru rezolvarea situaţiilor grele care deseori apăreau în viaţa obştei. În 1859, aproape toţi călugării de la Lainici şi de la Locurele au cerut Sfântului Calinic reinstalarea cuviosului Irodion ca stareţ. Cuviosul părinte Irodion a adunat în total 37 de ani de stăreţie şi a reuşit să strângă în jurul său peste 30 de ucenici.
Profeţia cuviosului Irodion de la Lainici
Foarte mulţi credincioşi din Oltenia şi chiar din Transilvania băteau potecile înguste din defileul Jiului pentru a ajunge să vorbească măcar o clipă cu părintele Irodion. Era un adevărat pelerinaj: bolnavi, îndrăciţi, oameni cu fel de fel de necazuri şi apăsări veneau la cuviosul ca la un sfânt şi nici unul dintre ei nu pleca acasă nemângâiat. Tradiţia spune că părintele era înainte-văzător. Părintele Ioanichie Bălan, autorul Patericului românesc, povesteşte minunea pe care sfântul a făcut-o cu o femeie care venise la mănăstire pentru a-i aduce lapte: "V-am adus, părinte, lapte de pomană, de blagoslovenie!", iar cuviosul i-a răspuns: "Nu este laptele, că nu este de la capra ta!"; "Ba nu părinte - a zis femeia, de la capra mea este"; "Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!" Atunci, femeia vădită şi-a recunoscut păcatul şi din ziua aceea n-a mai pomenit numele necuratului.
În ziua de 3 mai 1900, înainte de a trece la cele veşnice, părintele le-a vestit ucenicilor săi: "Fiii mei, să ştiţi că, puţin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulţi ani pustiu. Voi, însă, îngropaţi lângă altar trupul meu şi nu uitaţi făgăduinţele călugăreşti pe care
le-aţi dat lui Hristos!" Această proorocie s-a împlinit odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Odată ajunse pe defileul Jiului, în toamna anului 1916, trupele germane au distrus aproape totul: mănăstirea a fost transformată în grajd pentru cai, odoarele s-au furat, iar arhiva a fost mistuită de flăcări. Foarte mulţi dintre călugării rămaşi au fost duşi în Germania, unde au sfârşit cu toţii. Timp de 13 ani, la Mănăstirea Lainici n-a mai fost nici o scânteie de viaţă monahală, abia în 1929, părintele arhimandrit Visarion Toia a reuşit să reorganizeze totul. După ce cuviosul părinte s-a mutat la ceruri, mormântul său a devenit un adevărat izvor al Siloamului: foarte mulţi demonizaţi erau vindecaţi, iar bolnavii găseau tămăduire. Tradiţia spune că unii oameni ar fi răscolit mormântul cuviosului şi au luat părticele din sfintele sale moaşte. Când s-au împlinit şapte ani de la mutarea sa la ceruri, cuviosul părinte Iulian Drighicioiu, unul dintre ucenicii săi, a luat binecuvântare de la episcopie pentru deshumarea părintelui Irodion. Era neputrezit şi răspândea o puternică mireasmă. Moaştele sale au fost aşezate într-un alt sicriu, după care au fost îngropate şi mai adânc, pentru a nu mai fi găsite de evlavioşii căutători.
"Luceafărul de la Lainici", din nou pe cerul bisericii oltene
Momentul în care "Luceafărul de la Lainici" (aşa cum era numit cuviosul de Sfântul Calinic) a ales să apară pe bolta bisericii din Oltenia a fost primăvara acestui an. Odată cu instalarea sa în scaunul de Mitropolit al Olteniei, Înalt Preasfinţitul Irineu a avut un singur gând: să-l găsească pe cuviosul Irodion şi să-l aşeze în rândul sfinţilor români. La 8 aprilie 2010, chiar în ziua pomenirii Sfântului Irodion, IPS Irineu a cerut binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel pentru a începe căutarea moaştelor sale. După îndelungi căutări, pe data de 10 aprilie, sfântul s-a lăsat descoperit.
Cu ocazia hramului Sfântului Calinic, după slujba Sfintei Liturghii pe care a săvârşit-o alături de părinţii bisericii din cartierul Valea Roşie din Craiova, IPS Irineu mărturisea: "De îndată ce am venit aici, în mintea mea a stăruit un singur gând permanent:
să-l canonizăm, să-l trecem în rândul sfinţilor, de fapt să-l trecem în calendar, pentru că este deja în rândul sfinţilor, pe cuviosul Irodion de la Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic. De la ora 7:00, părinţii s-au rugat la Sfânta Liturghie în biserică, iar noi am săpat permanent.
Am descoperit mai multe oseminte ale altor părinţi călugări şi nu-l descopeream pe sfânt. Eram foarte mâhnit. În momentul acela ne-am rugat iarăşi la Sfântul Irodion şi la Sfântul Calinic să ne descopere, nu pentru noi, ci pentru poporul credincios, şi aşa, Dumnezeu a rânduit ca în jurul orei 12:00 să-l descoperim pe sfântul care era chiar sub picioarele noastre.
Trecusem peste el de nenumărate ori. Acolo era. Şi am descoperit această lădiţă în care se aflau moaştele, lădiţă care putrezise total, şi cuiele putreziseră, dar sfintele moaşte au rămas intacte. S-a găsit acolo şi cărămida pe care scria: protosinghelul Irodion, mort în anul 1900. Am dat telefon atunci Preafericitului Patriarh, care ştia de această
iniţiativă, şi mi-a spus cuvintele acestea care mi-au rămas la inimă: "În vremuri de crize materiale, Dumnezeu ne trimite bogăţii spirituale"."
