Maica Domnului este pretutindeni în calea vieții noastre pământești. Lumea creștină este binecuvântată și plină de bisericile închinate Maicii Domnului. De la nenumăratele ei icoane făcătoare de minuni, necontenit își revarsă darurile sale peste credincioșii care îi cer cu credință și evlavie milostivirea și ajutorul, mai cu seamă în această perioadă de post dedicată ei.
Cu îndrăzneală putem spune, cele mai frumoase cuvinte rostite de limba omenească au fost adresate Maicii Domnului: Împărăteasa cerului și a pământului, mai cinstită decât heruvimii și mai mărită decât serafimii, Maica luminii, Maica rugăciunii, izvor de milă, grabnic ajutătoare, zid nebiruit și lumii scăpare. Îndeosebi pentru monahi, Maica Domnului este întruchiparea desăvârșită a celor mai înalte împliniri duhovnicești: Maică a curăției, a sfințeniei, izvorâtoare de nesfârșită rugăciune.
Panaghia, Bogoroditsa sau Măicuța Domnului
Deși toate țările ortodoxe cinstesc deopotrivă pe Maica Domnului, fiecare din ele are preferință pentru un anumit nume, cu care îi place să o numească și i se adresează mai mult, spune părintele Petroniu Tănase de la Schitul Prodromu din Muntele Athos. „Grecii, în năzuința lor după desăvârșire, s-au minunat de sfințenia Maicii Domnului și numele Panaghia, Preasfânta, este cel mai folosit de ei. Pe slavi i-a impresionat mai ales Cinstea de care s-a învrednicit Maica Domnului, de a fi Născătoare de Dumnezeu; de aceea Bogoroditsa, Născătoarea de Dumnezeu, este numele cu care i se adresează mai mult. Românii, în istoria lor milenară, marcată de năvălirile barbare, au năzuit mereu după adăpostul și căldura inimii de mamă, și cine poate să le-o dea mai mult decât Maica Domnului. De aceea Maica Domnului, Măicuța Domnului sunt numele pe care ei le folosesc cel mai mult”, mai spune părintele Petroniu Tănase.
Când spunem „Maica Domnului” parcă se întâlnesc laolaltă iubirea de mamă și atotputernicia dumnezeiască, de aici și icoana cea mai răspândită a Fecioarei Maria este cea a Maicii cu dumnezeiescul Prunc în brațele sale. În iconografia ortodoxă întâlnim o altă reprezentare deosebită, icoana Maica Domnului „Rugătoarea”, în stare de rugăciune, cu mâinile ridicate și cerând de la Dumnezeu milă pentru lume. O găsim sus, în mijlocul catapetesmei, unde Mântuitorul are de-a dreapta pe Sfânta Sa Maică, iar de-a stânga pe marele Său prieten, Sfântul Ioan Botezătorul. Aici, Maica Domnului are fața smerită și mâinile întinse către Domnul și parcă ar zice: „Fiul meu, privește la aceste mâini, care Te-au purtat! Le întind către Tine cu smerenie și rugăciune: milostivește-Te spre necăjitul neam omenesc!”. „Cine poate refuza o astfel de rugăciune?! De aceea de-a pururi rugătoare și puternică ajutătoare a neamului omenesc este Maica Domnului”, spune părintele Petroniu Tănase.
Evlavia, cultul credincioșilor de preacinstire a Maicii Domnului, este distinctă de cultul datorat lui Hristos, adorare, și de cel dat sfinților, cinstire. Preacinstirea Maicii Domnului trebuie să fie prezentă în inimile credincioșilor ca o consecință a credinței în Iisus Hristos, fiindcă rugăciunile Maicii se îndreaptă mereu spre Fiul ei. Ea este prezentă în conștiința Bisericii prin rolul și calitățile ei, dacă putem spune așa. Adică prin fecioria, sfințenia și calitatea ei de a fi mijlocitoare către Dumnezeu pentru mântuirea creștinilor. Astfel, Biserica a păstrat în conștiința sa sfântă dintotdeauna adevărul revelat asupra Fecioarei Maria ca Maica lui Dumnezeu și Pururea Fecioară. „Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu, căci în aceasta se implică mărturisirea că Cel ce S-a născut din ea nu e o persoană omenească deosebită de cea dumnezeiască, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu S-a născut din ea, după firea Sa omenească. Persoana care Se naște din Fecioara Maria este identică cu Persoana Cuvântului dumnezeiesc, care prin Întrupare Se face și persoana firii omenești”, spune pr. Dumitru Stăniloae.
Persoana Preacuratei Fecioare este legată de iconomia mântuirii în Iisus Hristos Domnul nostru, așa cum mărturisim la fiecare Sfântă Liturghie în Simbolul de credință: „Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”. Așadar, preacinstirea Maicii Domnului este fundamental legată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Și acest lucru l-au evidențiat cel mai bine Sfinții Părinți de la Sinodul III Ecumenic din 431, de la Efes, când Fecioara Maria a fost recunoscută în mod „oficial”, ca să spunem așa, ca Născătoare de Dumnezeu sau „Theotokos”. Numele acesta, „Theotokos”, arată legătura intimă care există între Mântuitorul Hristos și Maica Sa, iar semnificația profundă a termenului este aceea a maternității divino-umane a Sfintei Fecioare Maria.
„Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului”
Cuvintele Fecioarei Maria din Sfânta Scriptură, „Faceți orice vă va spune” (In. 2, 5), rostite la nunta din Cana Galileii, putem spune că reprezintă predica și testamentul ei pentru toți creștinii. Aceste cuvinte primesc o autoritate și mai mare prin exemplul dat de Maria, Fecioara care s-a smerit și i-a spus arhanghelului Gavriil, care i-a binevestit zămislirea Fiului lui Dumnezeu: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Lc. 1, 38) Și în această smerenie și-a trăit toată viața, ca o mamă care a iubit și a suferit pentru Fiul ei când a pătimit pentru noi. Ca aceea peste care S-a pogorât Sfântul Duh, Fecioara Maria este considerată pnevmatoforă prin excelență, adică sfințită și purtătoare de Dumnezeu atât în trup, cât și în suflet. Astfel, din perspectiva pnevmatoforă, Fecioara Maria devine rugătoarea în fața lui Dumnezeu pentru toți creștinii.
„Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului”, spune arhim. Teofil Părăian. Lucrarea Maicii este chemarea la comuniune a tuturor creștinilor, pentru că Biserica reprezintă adunarea celor care cred și laudă pe Dumnezeu. Și tot ea, dacă gândim într-o dimensiune eshatologică, este „înainte-mergătoare” a neamului omenesc, pentru că ne arată calea și sfârșitul la care trebuie să ajungem cu toții.
