Mănăstirea din grădina părinţilor primului nostru patriarh

Mănăstirea Topliţa, din judeţul Harghita, continuă tradiţia spiritualităţii româneşti de pe meleagurile de la poalele Călimanilor. Gândul întemeierii acestei mănăstiri a luat naştere în anul 1911, la un an după ce patriarhul Miron Cristea, pe atunci episcop la Caransebeş, a strămutat biserica din lemn din comuna vecină - Stânceni - în grădina părinţilor săi, din Topliţa, oraşul său natal. Gândul său, de a înfiinţa acolo o mănăstire, a putut fi înfăptuit abia în anul 1928, la trei ani după înscăunarea sa ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925). Din anul 1928, la Mănăstirea Topliţa vieţuiesc monahi.

În 1910, pe când era episcop al Caransebeşului, Miron Cristea a aflat că biserica din Stânceni va fi demolată. Astfel, pentru a nu se pierde această valoare arhitecturală, a cumpărat-o de la credincioşii din sat şi a dus-o în grădina părinţilor săi, pentru a o transforma în gropniţă. În cavoul aflat sub biserică sunt înmormântaţi părinţii şi două surori ale patriarhului, Ileana şi Elvira. Patriarhul Miron Cristea şi-a lăsat un loc în mijloc, între părinţi şi surori, pentru a fi înmormântat, însă, întrucât atunci când a trecut la cele veşnice, în 1939, era şi prim-ministru, conducerea de atunci a ţării şi a Bisericii au hotărât să fie înmormântat în Catedrala patriarhală. Astfel, în locul lui a fost înhumat, în 1971, episcopul Emilian Antal, nepotul său care, timp de 20 de ani, a fost şi stareţul Mănăstirii Topliţa.

Regele Mihai, pictat sub mantia patriarhului

Când biserica a fost strămutată, pictura originală, realizată direct pe lemn, nu a mai putut fi salvată. Atunci, patriarhul Miron l-a adus pe pictorul Dumitru Belizarie, cel care a pictat şi Catedrala patriarhală din Bucureşti, pentru a-i reda frumuseţea interioară. Catapeteasma bisericii, sculptată de artistul George Russu, tot un nepot al patriarhului Miron, în Germania, la München, a fost schimbată odată cu strămutarea acesteia. Este o lucrare deosebită, sculptată în lemn de tei, filigranat, aceasta creând, la prima vedere, impresia că este din metal. Din pictura veche s-a reuşit a se păstra pictura din catapeteasma originală a bisericii, precum şi pictura de pe cele două cupole ale absidelor. Catapeteasma veche se află astăzi în muzeul mănăstirii.

În biserică, în dreapta, lângă geam, sunt pictaţi părinţii patriarhului, George şi Domniţa, ţărani din Topliţa, iar sub mantia patriarhului Miron este pictat regele Mihai, pe când avea 7 ani, ţinând coroana regală în mână. Acest lucru se explică prin faptul că, atunci când s-a pictat biserica, ţara era condusă de Consiliul de regenţă - întrucât regele Carol al II-lea fugise împreună cu Elena Lupescu la Paris -, din care făcea parte şi patriarhul Miron Cristea.

Patriarhul Miron a înzestrat ctitoria sa cu moaşte şi icoane, aduse din Atena, Constantinopol, Patriarhia de Alexandria, Egipt şi de la Patriarhia din Ierusalim. Printre acestea se numără icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, pictată de Dumitru Belizarie, pe care patriarhul a depus-o pentru o noapte la Sfântul Mormânt al Mântuitorului, sfinţind-o apoi la Râul Iordan, împreună cu alte două icoane ferecate în argint: Maica Domnului cu Pruncul Iisus -Dulcea Sărutare şi Iisus - Arhiereu şi Judecător.

„Nu se ştie în care dintre copiii voştri, azi desculţi, se ascunde un om mare“

Principalele lucrări de amenajare şi de construcţie, necesare întemeierii ansamblului monahal de la Topliţa, s-au efectuat, în prima lor etapă, între anii 1923-1928. În 1928 s-au terminat lucrările la casa în care s-a născut Miron Cristea, aceasta fiind demontată, din locul în care era, şi refăcută în curte.

În acelaşi an, după ce s-a construit clopotniţa şi gospodăria anexă, au fost aduşi călugări, apoi, pe 21 octombrie, mănăstirea a fost sfinţită, în prezenţa ctitorului ei, care a mărturisit că a înfiinţat această mănăstire şi ca o datorie faţă de părinţii săi: „Am mai făcut aceasta şi din datoria ce am simţit-o faţă de părinţii mei, George şi Domniţa, ţărani, îngropaţi aici, ca voi să veniţi aici şi să vă închinaţi la piatra mormântului lor, aducându-vă aminte că ei au dat pe primul patriarh al României şi, mergând acasă, să vă trageţi de la gură, ca să puteţi îngriji de creşterea copiilor vostri, dându-i la şcoală, că nu se ştie în care dintre copiii voştri, azi desculţi, se ascunde un om mare“.

Patriarhul Miron şi-a dorit ca, pe lângă vechea biserică, să mai ridice o casă pentru Hristos, din zid, trainică. Dar n-a mai reuşit, din cauza faptului că avea şi atribuţii laice, iar viaţa civilă se confrunta cu mari frământări politice la acea vreme. Visul său a fost să instituie aici şi o şcoală de cântăreţi, lăsând prin testament ca în această mănăstire să se cânte muzică psaltică.

Începând cu anul 1939, mănăstirea a trecut printr-o etapă de frământări şi neîmpliniri, confruntându-se cu vitregiile vremii. A trebuit să întâmpine Dictatul de la Viena şi să reziste în timpul regimul politic totalitar instalat după cel de al Doilea Război Mondial. În 1940, hortiştii au vopsit stema Patriarhiei de deasupra uşii, stema regală, pisania mănăstirii, precum şi pictura cu regele Mihai sub mantia patriarhului Miron Cristea. În perioada 1940-1944, în mănăstire a rămas doar un singur călugăr care a păstrat şi a întreţinut bunurile bisericii.

Monument istoric şi arhitectonic

Abia după 1970 s-a revenit la o viaţă monahală aproape de normalitate. Printre primele lucrări şi măsuri care s-au impus a fi luate au fost cele legate de conservarea bisericii şi a celorlalte clădiri, ansamblul monahal fiind declarat ulterior monument istoric şi arhitectonic.

Între anii 1989-1990, pictura bisericii din lemn a fost curăţată de fum, astfel că se pot vedea astăzi stema regală şi stema Patriarhiei, acoperite în timpul ocupaţiei hortiste.

Între anii 1972 şi 1976 s-au efectuat ample lucrări de restaurare, iar în perioada 1985-1990 au fost ridicate noi clădiri, printre care o biserică-paraclis şi o clădire-anexă cu două nivele.

Paraclisul mănăstirii, cu hramul „Sfântul Ilie Tezviteanul“, a fost construit şi pictat între anii 1984 şi 1994, iar pe 20 iulie 1994 a fost sfinţit. Pictura în frescă a fost executată de pictorii bisericeşti Manolache Pătraşcu din comuna Vulturi, judeţul Vrancea, şi Ioan Botiş, originar din Vişeu, judeţul Maramureş. Iconostasul şi stranele - sculptură tradiţională în lemn de stejar - au fost executate de o echipă de sculptori din Grumăzeşti, judeţul Neamţ.

Biserica interzisă

Întrucât mănăstirea a început a fi căutată din ce în ce mai mult de credincioşi, biserica veche din lemn s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Astfel, monahii şi-au pus în gând să ridice una mai mare, spre împlinirea visului de început al ctitorului lor. Însă, regimul comunist interzicând categoric aceasta, monahii au reuşit să obţină doar o aprobare pentru construcţia unei clădiri care să adăpostească obiectele de patrimoniu ale mănăstirii. Cu nădejdea că Dumnezeu îi va păzi, indiferent de urmările deciziei lor, pe lângă aceasta, ei au ridicat şi o biserică, sub pretextul că aici va fi o sală unde să stea de vorbă şi călugării.

Au pus temelia bisericii în anul 1984, la puţină vreme au terminat-o, însă prima dată, pentru a nu se da de gol, nu i-au pus turlă. La 20 iulie 1994, la mănăstirea din Topliţa a avut loc hirotonirea întru arhiereu a Preasfinţitului Ioan Selejan, primul ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei.

Mănăstirea Topliţa are în jurisdicţie două schituri. Unul se află la 20 de kilometri de mănăstire, în munţii Calimani, acolo unde se adună, în acelaşi loc, două pâraie; celălalt se află la 80 de kilometri de mănăstire, în Dumbrăvioara. Acesta a fost înfiinţat tot de primul patriarh al Bisericii noastre.

▲ Valoroase icoane pe sticlă şi lemn, cărţi unicat în muzeul mănăstirii

La 30 mai 1995, PS Episcop Ioan a inaugurat muzeul mănăstirii care cuprinde o colecţie valoroasă de icoane pe sticlă şi lemn din secolul al XVIII-lea, fragmente ale vechii catapetesme, cărţi religioase ortodoxe, dar şi obiecte liturgice. Dintre icoanele din muzeu amintim pe cele care provin de la vechile biserici din Topliţa şi Stânceni. Potrivit paginii de internet www.cchr.ro, icoanele pe lemn din secolul al XVII-lea şi din primele decenii ale veacului următor sunt legate, în mod direct, de arta iconografică ortodoxă din centrul Transilvaniei, lucrări similare fiind frecvente în bisericile din satele de pe Mureş şi Târnave.

Dintre valoroasele icoane pe sticlă pe care le deţine mănăstirea în patrimoniul său, sunt expuse permanent în muzeu câteva exemplare reprezentative pentru sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, cum ar fi icoana Maica Domnului cu Pruncul, de la biserica din Gălăuţaş sau icoana Învierea lui Iisus, care provine din biserica de la Porumbenii Mari.

Printre cărţile religioase, unele dintre ele unicat sau incunabule, pe care le adăposteşte muzeul mănăstirii, amintim fragmente din Psaltirea tipărită în anul 1544 la Mileşevo (Serbia) şi din manuscrisul Cazaniei lui Varlaam, ambele provenind de la biserica parohiei Imper, precum şi Cazania lui Varlaam, tipărită la Iaşi în 1643, şi Evanghelia de la Bucureşti din 1682. De asemenea, mănăstirea are în patrimoniu şi o serie de obiecte liturgice din metal preţios.

Memoria ctitorului, dr. Elie Miron Cristea, întâiul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, este omagiată în chip deosebit în muzeul mănăstirii.