Ce sunt colindele, ce origine, ce vechime și ce răspândire au? Colindul e un „gen de cântec ritual străvechi cu funcție de urare, de felicitare, practicat în timpul sărbătorilor de iarnă (24 decembrie - 6 ian
Mănăstirea Împărătesei Theofano a Bizanțului
La circa 30 de kilometri sud-est de Thessalonik, lângă comuna Vasilika, pe versantul sudic al piscului Adrianos din lanțul muntos Hortiatis, de peste unsprezece secole, candela credinței creștin-ortodoxe luminează neîncetat în Mănăstirea Sfintei Mucenițe Anastasia Farmacolitria (Vindecătoarea, † 22 decembrie 304). Așezată la o treime din înălțimea piscului față de piciorul muntelui, înconjurată de un relief sălbatic și neprietenos, unde stânci ascuțite răzbat către cer printre puținii arbuști și tufe ca niște chiparoși neclintiți de la începuturile lumii, Mănăstirea Sfintei Anastasia reprezintă una dintre cele mai vechi mărturii de viață monahală (deopotrivă chinovială și pustnicească) din ținutul Macedoniei (Grecia de Nord).
Devenită în secolul al XIX-lea stavropighie a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, Mănăstirea Sfintei Anastasia a fost ctitorită și înzestrată cu multe odoare în anul 888 de Sfânta Theofano, soția împăratului bizantin Leon cel Înțelept.
Acești credincioși și încercați soți Leon și Theofano, după ce au ispășit un exil pe nedrept de trei ani în Thessalonik, la ordinul împăratului Vasile Macedoneanul (tatăl lui Leon), au cercetat împrejurimile orașului și au găsit potrivit ca în acel peisaj auster să ridice o mănăstire închinată Sfintei Mucenițe Anastasia Romana, pe care ei o iubeau foarte mult.
Închinată Sfintei Mucenițe Anastasia
Împărăteasa Theofano, a cărei evlavie, asceză și jertfelnicie pentru ajutorarea semenilor nevoiași ajunsese de mult cunoscută în cetatea Constantinopolului, s-a dăruit cu totul acestei ctitorii, așa încât a oferit, pe lângă cele trebuincioase cultului liturgic și traiului viețuitorilor (monahi), și sfintele moaște (capul și un fragment din piciorul drept) ale Sfintei Mucenițe Anastasia. Virtutea Sfintei Theofano, credința ei mărturisitoare și rugăciunea tainică, pătimirea în ascuns prin post și privegheri de noapte, milostenia și mângâierea semenilor nevoiași, toate acestea au făcut-o să strălucească încă din viață înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. La 16 decembrie 893, după ce și-a luat rămas-bun de la cei apropiați, cunoscând că va pleca din lume, Sfânta Theofano și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului Hristos, alăturându-se în ceruri Sfintei Mucenițe Anastasia, ale cărei viață și virtute le-a avut mereu ca model.
Mănăstirea a trecut apoi de-a lungul vremii prin multe încercări care i-au cernut viețuitorii și obștea deopotrivă. Ctitorită, să nu uităm, cu aproape un veac înaintea Marii Lavre din Sfântul Munte al Athonului (963), Mănăstirea Sfintei Anastasia a fost unul din locașurile de cult și de cultură din Macedonia, unde exista viață liturgică, duhovnicească și misionar-culturală, părinții din obște având și o bogată colecție de cărți-manuscrise după care îi învățau pe tinerii dornici să se îmbunătățească moral și intelectual. Chiar și după căderea Thessalonikului sub turci în anul 1430, mănăstirea a rămas unul din centrele importante de rezistență ale creștinismului și ale elenismului împotriva stăpânirii și propagandei otomane.
Al doilea ctitor al mănăstirii, Sfântul Theona
Ucenic al Cuviosului Iacov Aghioritul Neomartirul († 1 noiembrie 1519), Cuviosul Ieromonah Theona, unul dintre cei mai luminați părinți athoniți, având metania la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte, dar mai apoi viețuind la Mănăstirea Simonos Petras, a fost chemat de Dumnezeu și a venit la Mănăstirea Sfintei Anastasia în anul 1522, împreună cu o parte din obștea sa, revigorând viața monahală și misiunea cultural-filantropică în comunitățile grecești ortodoxe din Macedonia. În scurtă vreme, datorită activității intense liturgice și misionare, catehetice și filantropice a Cuviosului Părinte Theona, numărul creștinilor greci s-a înmulțit la slujbe, iar obștea a ajuns până la 150 călugări. Datorită virtuților și realizărilor lui, Cuviosul Theona a fost ales Mitropolit al Thessalonikului prin anii 1535, păstorind aproape șapte ani cu multă râvnă Biserica lui Hristos din cetatea evanghelizată de Sfântul Apostol Pavel. Cu trupul îngreunat de boli, suferințe și osteneli, dar cu sufletul încărcat de roadele credinței, Sfântul Mitropolit Theona și-a încheiat cu pace alergarea acestei vieți, primind cununa neveștejită a slavei de la Domnul Iisus Hristos la 4 aprilie 1542. Este socotit al doilea ctitor al mănăstirii, alături de Sfânta Împărăteasă Theofano.
Devastată de turci la 1821
Ucenicii Sfântului Theona au continuat activitatea duhovnicească, liturgică și culturală în Mănăstirea Sfintei Anastasia, păstrând vie în sufletele creștinilor greci credința în Dumnezeu cel Viu - Sfânta Treime și conștiința de neam. În vremea revoluției eliberatoare din 1821, turcii au incendiat mănăstirea și au devastat-o, omorându-i pe călugării mărturisitori și pe cărturarii activi din societatea elenă din Macedonia. Cu multă greutate, creștinii s-au mobilizat și au restaurat mănăstirea în 1830, iar mai târziu, reînnodând tradiția, între anii 1920 și 1971 a funcționat o școală bisericească pentru elevi mai mari de 12 ani. În prezent însă, și datorită îngreunării condițiilor economice, mănăstirea și-a redus activitatea la viața obștii (șase monahi și trei frați) și la rânduiala liturgică zilnică a celor Șapte Laude.
Mănăstirea seamănă ca arhitectură cu unele mănăstiri din Constantinopol și din Sfântul Munte, balcoanele ieșite în afară și susținute pe contraforți de lemn amintind de tradiția arhitecturală respectată la finele secolului al IX-lea în mai toate așezămintele monahale grecești. Sunt porțiuni întregi din zidurile mănăstirii care s-au păstrat exact cum au fost construite acum 11 secole.
Mai există, în afara cetății mănăstirii, două paraclise și o chilie (mai sus în munte) unde părinții din obște slujesc uneori sau se retrag pentru liniștire. În fața porții de intrare în mănăstire se află un izvor de apă, numit al Sfântului Theona, cu apă curată izvorâtă din munte după rugăciunea Sfântului Mitropolit Theona. Mănăstirea este deschisă toată ziua, de la răsăritul soarelui până la apus, întotdeauna fiind în biserică un părinte căruia îi poți solicita un cuvânt de folos. La intrarea în biserica mare, în pronaos, găsim două icoane mari ale Sfintelor Anastasia (în stânga) și Theofano (în dreapta), unde se pot vedea mărturiile de recunoștință (tăblițe imprimate în relief) ale multor oameni vindecați și binecuvântați de Dumnezeu, după ce aceștia au cerut ajutorul Sfintelor. În naosul bisericii mari sunt puse spre închinare Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci a Mântuitorului - în centru, apoi în partea dreaptă - sfintele moaște ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfinților Mucenici Iacov (Ieromonah), Iacov (ierodiacon) și Dionisie (monah) martirizați de turci în 1519 și ale Sfântului Theona Taumaturgul (făcătorul de minuni), Mitropolitul Thessalonikului.
Pelerinii care au ajuns deja și au primit binecuvântarea sfinților în Mănăstirea Sfintei Anastasia pot mărturisi cu inima luminoasă că, alături de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Sfântul Mitropolit Grigorie Palama, Sfântul Cuvios David și Sfânta Cuvioasă Theodora, tot așa și Sfântul Mitropolit Theona se numără printre ocrotitorii cetății Thessalonikului, alături de încă mulți sfinți necunoscuți de noi, dar prezenți înaintea tronului dumnezeiesc, rugându-se pentru noi toți.