Mărturie inedită despre Sfântul Ioan Iacob de la Neamț

Sfânta Mănăstire Turnu, din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, aşezată la poalele masivului Cozia, nu departe de apele Oltului, posedă în arhiva sa un document de o mare însemnătate, care astăzi are o certă valoare şi merită să fie cunoscut pentru informaţiile pe care ni le prezintă.

Punem în lumină această mărturie scrisă pentru a clarifica şi a îmbogăţi unele aspecte mai puţin cunoscute şi cercetate din viaţa Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ.

Viaţa şi activitatea acestui sfânt român contemporan sunt cunoscute doar în măsura în care o parte din materialul documentar a fost valorificat prin publicare. Interesul în această direcţie rămâne constant, căci cunoscându-i mai amănunţit activitatea, pătrundem mai adânc în spiritul său de viaţă plin de sfinţenie, încă din tinereţe. Acest sfânt a văzut lumina zilei în data de 23 iunie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodişte, judeţul Botoşani, într-o familie de creştini, fiind singurul copil. La doar şase luni de zile de la naştere, mama sa, Ecaterina, a trecut la cele veşnice, în urma unei boli infecţioase, iar tatăl său, Maxim, moare eroic pe front în Primul Război Mondial, în Ungaria. După absolvirea liceului în 1932, a intrat în viaţa monahală, la Mănăstirea Neamţ. În 1936 este tuns în monahism şi pleacă în Ţara Sfântă, pentru linişte sufletească. A trecut la cele veşnice la data de 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. Pentru viaţa sa curată şi sfântă a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, la data de 20 iunie 1992.

Captivat de frumusețea mănăstirilor din Valea Oltului

În vara anului 1934, în luna iunie, Iacob Ilie a vizitat aşezămintele monahale din Valea Oltului, venind de la Bucureşti, şi a fost impresionat de frumuseţea locurilor şi de străvechile tradiţii de viaţă sihăstrească de aici, fapt pentru care a rămas un timp la Mănăstirea Turnu. Desigur că mănăstirile din apropiere, Stânişoara, Cozia, Frăsinei, peşterile Sfinţilor Daniil şi Misail de la Turnu şi chiliile din jur l-au influenţat profund și pentru totdeauna. Menţionăm că în arhiva Episcopiei Argeşului (n.r., pe atunci „plasa” Argeș cuprindea localitățile de pe malul stâng al Oltului, azi, mare parte din ele sunt în județul Vâlcea) s-a păstrat solicitarea adresată de fratele Ilie Iacob, ierarhului Nichita, Episcopul Argeşului, în data de 22 octombrie 1935, în care, după ce prezintă câteva aspecte în legătură de vieţuirea sa la Mănăstirea Neamţ şi Turnu, arată că este chemat înapoi la Neamţ, atât de stareţ, cât şi de mitropolit, solicitând ieşirea definitivă din Mănăstirea Turnu. Stareţul Mănăstirii Turnu spune despre fratele Ilie că acesta „era foarte cuvios. Nu lipsea de la slujbele bisericii ziua şi noaptea şi făcea cu drag orice ascultare, orice lucru i se cerea. Eu îl respectam ca pe un om de omenie, de nădejde… Mi-a părut rău după el şi m-am ruşinat că a plecat un astfel de om de la mine”.

Recomandare de la starețul Mănăstirii Turnu

După o jumătate de an de închinoviere la Turnu, a fost la Regimentul 29 Infanterie din Dorohoi, fiind repartizat să îngrijească de bolnavii din infirmeria regimentului.
Referindu-ne la documentul amintit mai sus, acesta cuprinde recomandarea ieromonahului Calist Barbu, stareţul Sfintei Mănăstiri Turnu, din 1935, luna ianuarie, ziua 10, unde aflăm că acesta se adresează generalului comandant al Diviziei a VIII-a (Infanterie) Cernăuţi, cu privire la faptul că „tinerelul bacalaureat Iacob M. Ilie din comuna Horodişte, jud. Dorohoi, născut în anul 1913” a rămas orfan de ambii părinţi în timpul Războiului de Întregire. Stareţul Calist, bun cunoscător al sufletului omenesc, a văzut în tinerelul Iacob înclinaţiile acestuia pentru slujirea bisericească, intrând în viaţa mănăstirii după examenul de bacalaureat, respectând cu multă acrivie toate rânduielile cinului monahal. Mai mult decât atât, stareţul vede în traiectoria vieţii acestuia că va deveni un bun monah după terminarea datoriei față de ţară. În acest sens, se solicită generalului ca, pentru a fi şi mai de folos, să fie detaşat la o companie sau şcoală sanitară, ca să se specializeze în ajutorarea aproapelui, atât în timp de pace, cât şi în timp de război. Tânărul avea multă milă faţă de bolnavi, fiind iubit de cei din jurul său. Se menţionează că lipsa părinţilor săi, care nu mai sunt în viaţă, să fie suplinită de alţi părinţi duhovniceşti, care prin această recomandare îşi fac datoria faţă de tânărul Iacob Ilie. Lăsat la vatră, s-a întors la Mănăstirea Neamţ, unde i s-a dat ascultarea de bibliotecar, predând lecţii de limba română fraţilor de la şcoala monahală.

Scrisoare către generalul Diviziei VIII Cernăuţi

„Sf. Mănăstire Turnu
Judeţul Argeş
Nr. 5 Anul 1935, luna ianuarie, ziua 10.

Domnule General,

Cu onoare Vă aducem la cunoş­tinţă că tânărul bacalaureat Iacob M. Ilie din comuna Horo­dişte, jud. Dorohoi, născut în anul 1913, orfan de ambii părinţi din războiul «întregirii» şi încor­po­rat cu contingentul său la Re­gi­mentul 29 Infanterie, Do­ro­hoi, având înclinaţii native spre slujirea bisericească, îndată după luarea bacalaureatului a intrat în Mănăstire, supuindu-se tuturor rânduielilor cinului monahicesc, şi ne dă speranţe neclintite că va deveni un bun călugăr, după terminarea datoriei către Ţară.
Pentru aceea – spre a fi şi mai de folos – Vă rugăm respectuos Prea Onorate Domnule General, să binevoiţi a-l detaşa la o com­pa­nie sau şcoală sanitară, care ţine de unitatea Domniei Voas­tre, ca să se specializeze – în tim­pul stagiului militar – întru ajutorarea «deaproapelui», fie în timp de război, fie în timp de pace.
Cum el nu are alţi părinţi, decât pe noi cei Duhovniceşti, ne facem această datorie şi Vă rugăm stăruitor să binevoiţi a aproba această mică cerere
a noastră şi a lui.
Cu toată stima şi înalta consideraţiune,
Stareţ Ieromonah
Calist Barbu

Domniei Sale,
Domnului General Comandant al Diviziei VIII (Infanterie) Cernăuţi.”