Mărturisiri din vremuri de demult

Documentele din Arhiva CNSAS referitoare la deţinutul politic Teleanu N. Ioan oferă informaţii preţioase privitoare la influenţa spiritualităţii creştine asupra rezistenţei pe care ţăranii oraşului Zărneşti din judeţul Braşov au opus‑o procesului de colectivizare din România, care a avut loc după martie 1949, până în 1962. Extrem de relevante în acest sens considerăm că sunt notele informative din dosarul aflat în Arhiva CNSAS referitor la cazul lui Teleanu N. Ioan, în care acesta mărturiseşte legătura pe care a avut‑o cu părintele Arsenie (Anghel) Papacioc.

Am fost foarte surprins să regăsesc numele bunicului meu, Teleanu N. Ioan, precum şi al altor ţărani din oraşul Zărneşti (județul Braşov), într‑o sentinţă dată în procesul lotului „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim din Bucureşti: „Faptele comise de către inculpatul Arsenie Anghel Papacioc se mai stabilesc şi cu declaraţiile coinculpaţilor Văsâi Gheorghe, Rădulescu Nicolae şi Mironescu Şerban, cât şi cu depoziţiile martorilor Creţu Alexe, Zinga Ioan, Ioan Dobre, Bălăşoiu Gheorghe, Bucur Vântoiu, Dumitru Dumitru, Axinte Gheorghe şi Teleanu Ioan, date atât la primele cercetări, cât şi în faţa instanţei, care confirmă în totul faptele puse în sarcina inculpatului”, se spune în Sentinţa nr. 125 din 8 noiembrie 1958 (arhimandrit Andrei Tudor, Mariana Conovici, Iuliana Conovici, „Am înţeles rosul meu... Părintele Arsenie Papacioc în Dosarele Securităţii”, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014, p. 127). Din curiozitate, am întreprins o cercetare în Arhiva CNSAS unde, înProcesul‑verbal de interogator din 2 iunie 1958, am regăsit într‑adevăr depoziţia martorului Teleanu Ioan la care se făcea referire şi care era formulată astfel: „Am participat la mai multe adunări organizate în Zărneşti de Papacioc Anghel, care deţinea funcţia de primar în acel timp” (ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 1, f. 26).

Teleanu N. Ioan s‑a născut la 10 mai 1907, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. La 2 iunie 1958, „ca şef de echipă la secţia de albitorie a fabricei de celuloză din Zărneşti”, a fost încarcerat în închisoarea de Anchetă M.A.I. – Regiunea Stalin pentru că îa întreprins acţiuni de agitaţie cu caracter duşmănos împotriva ordinei sociale existente în R.P.R., precum şi împotriva înfiinţării unei întovărăşiri agricole din Zărneşti”. Prin sentinţa nr. 886 din 16 decembrie 1958 este condamnat de Tribunalul Militar Braşov la 10 ani închisoare corecţională, pentru îdelictul de uneltire contra ordinei sociale” (idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, ff. 3, 11, 12, 69). Din octombrie 1959 a fost transferat la formaţiunea 0622 Aiud, de unde a fost eliberat la 16 februarie 1963 (idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 2, f. 52). Odată încarcerat, pământul (3 hectare) şi locuinţa lui Teleanu N. Ioan au fost confiscate, după cum rezultă din Ordonanţa pentru aplicarea sechestrului asigurator din 24 iunie 1958 (idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, f.24). Motivul pentru care nu dorea să se înscrie în gospodărie a fost acela că intenţiona să lase pământul moştenire celor nouă copii ai săi, după cum menţionează în Interogatoriul din 3 iunie 1958 (idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 1, f. 28).

Din păcate, comuniştii nu s‑au limitat la confiscarea averii, ci, în data de 2 iunie 1958, l‑au acuzat de „săvârşirea infracţiunii de uneltire împotriva ordinei sociale din RPR prin agitaţie”,conform Comunicării pentru înregistrarea dosarului de anchetă (idem, fond Penal, dosar nr. 40174, vol. 3, f. 1). Şi în cazul lui Teleanu N. Ioan, ca şi în cazul altora aflaţi în situaţia lui, sub eticheta de „uneltire contra ordinei sociale” au fost aşezate, conform legii, până şi simplele gesturi de dezaprobare, măruntele observaţii făcute la necaz, ieşirile maliţioase sau simple vorbe adresate vecinului într‑un moment de derută, ori chiar unele anecdote cu tâlc politic. Ca probă în favoarea deciziei de condamnare la 10 de ani de închisoare, Tribunalul Militar al R. 3. M. Cluj aduce faptul că pe parcursul anilor 1957 şi 1958 Teleanu N. Ioan ar fi participat la o serie de întâlniri conspirative, în cadrul cărora, printre altele, s‑ar fi discutat şi faptul că în toamna anului 1958 se preconiza un război care ar fi putut pune capăt colectivizării. Speranţa unui război era menţinută în România cu ajutorul unor posturi de radio occidentale, cum a fost postul Radio Paris. Elocventă în acest sens este nota informativă din 20 octombrie 1957 (ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 1, f. 27) făcută de agentul cu nume de cod Nelu Ionescu în care Teleanu Ioan mărturiseşte: „Am ascultat aseară Parisul la radio şi se spune în legătură cu lansarea satelitului de către ruşi că sunt numai minciuni”.

Dar cea mai interesantă notă informativă este cea din 17 octombrie 1957, în care se face referire la mărturisirea făcută de Teleanu N. Ioan, practic o „declaraţie de de solidarizare” cu orice crez politic: „În ziare scrie una, dar se face alta. (...) Se spune că în trecut muncitorul era exploatat, dar în realitate mai exploatat ca acum nu a fost niciodată! Nu poţi spune nimic pentru că te ia pe altă cale, şi anume că ai fost legionar sau câte altele. Mai bine suferi, căci toate trebuie să aibă un sfârşit! Aşa şi regimul acesta trebuie să aibă un sfârşit, însă până atunci noi trăim în mizerie. Ce mă interesează pe mine sau pe alţi muncitori satelitul lor (făcea referire la primul satelit artificial lansat pe 4 octombrie 1957 în cadrul programului Sputnik prin care Uniunea Sovietică a demonstrat viabilitatea sateliţilor artificiali - n.n.), de vreme ce nu avem ce mânca! Cu ce suntem noi de vină dacă în regimurile trecute am fost nevoiţi să mergem alături de conducere ca să putem mânca o pâine mai bună. Mâine‑poimâine, dacă se schimbă regimul, o să vină să‑i ia pe părinţi pentru că i‑au făcut ­pionieri pe copii! De ce mai caută să dezgroape morţii? Astăzi spun că în trecut ai fost legionar ca să aibă repercusiuni asupra copiilor! Aşa s‑a întâmplat cu băiatul meu de la fierbătorie: a făcut toate actele gata pentru a merge la şcoala de maiştri din Bacău şi la urmă, după ce s‑au ţinut trei şedinţe, l‑au respins. Când s‑a dus la cadre să se intereseze pentru care motiv a fost respins i‑au spus că din motive excepţionale, care nu se spun” (idem, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 1, f. 24).

Teleanu N. Ioan a fost eliberat în data de 15 ianuarie 1963, după aproape cinci ani de puşcărie, în urma decretului de graţiere dat de Gheorghe Gheorghiu‑Dej (Decret nr. 5/3 ianuarie 1963 al Consiliului de Stat al Republicii Populare România). În ciuda eliberării lor, „politicii” nu au fost am­nistiaţi, pentru că regimul comunist nu a amnistiat vreo­dată pe cineva! Dar mult mai trist este faptul că, asemenea acestor „politici” eliberaţi în 1963‑1964, curând după ieşirea din închisoarea de la Aiud (supranumită şi „Cetatea Morţii”), veritabil lagăr de exterminare pentru opozanţii sistemului comunist, Teleanu N. Ioan avea să realizeze că eliberarea sa era de fapt o iluzie!

După procesul de colectivizare a urmat, spre sfârşitul anilor 80, proiectul de sistematizare rurală întreprins de Nicolae Ceauşescu. Chiar dacă în ţara noastră nu au avut loc manifestaţii sociale împotriva acestui plan de sistematizare, disidenta română Doina Cornea descrie efectul negativ pe care acest proiect l‑a avut asupra populaţiei. Ea exprimă propria sa poziţie împotriva acestui proiect într‑o scrisoare care avea să cunoască o largă difuzare în Europa Occidentală: „Încercaţi să vă ima­ginaţi durerea acestor oameni, scoşi afară din casele lor, din satele lor. Fiinţele umane nu sunt obiecte. O aşezare umană nu este o conglomeraţie întâmplătoare de blocuri locuite de creaturi impersonale, strânse laolaltă la nimereală. Satul este comunitate spirituală, care s‑a dezvoltat de‑a lungul veacurilor. El înseamnă dragostea oamenilor de pământ şi de casa în care s‑au născut. Satul este cimitirul în care sunt înmormântaţi părinţii. Biserica este biserica în care s‑au cununat, în care şi‑au botezat copiii şi în care s‑au rugat în vremuri de restrişte” (Jessica Douglas‑Home, „A fost odată în alte vremuri”,Bucureşti, Editura Humanitas, 2001, p. 190). Gândind retroactiv prin prisma celor afirmate de Doina Cornea, putem considera că proiectul de sistematizare rurală a reprezentat de fapt o lovitură decisivă aplicată celor care au îndrăznit să se opună colectivizării şi care se simţeautot mai mult ca într‑o închisoare generalizată la di­men­­siu­nile României. În acest sens este relevantă descrierea făcută lui Teleanu N. Ioan într‑o notă de urmărire din data de 31 august 1970 (ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 2367, vol. 5, f. 75) în care una din sursele fostei Securităţi precizează următoarele: „Deşi am încercat să port discuţii pe teme politice, nu discută (Teleanu N. Ioan - n.n.), este un om retras şi liniştit. De câte ori m‑am întâlnit cu el, nu l‑am auzit să spună ceva de rău despre situaţia din ţara noastră”.Chiar dacă public se manifesta astfel, în mintea copilului care am fost când încă mai trăia, cea mai puternică impresie lăsată de Teleanu N. Ioan este aceea a unui „tată‑mare” cu urechea ­permanent aţintită la un aparat de radio Tomis în aşteptarea sfârşitului regimului dictatorial comunist al lui ­Nicolae Ceauşescu.