Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Mitropolitul Firmilian Marin şi învăţământul teologic din Oltenia

Mitropolitul Firmilian Marin şi învăţământul teologic din Oltenia

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 07 Aug, 2009

Fiu al unei familii de ţărani pălmaşi, aşa cum îi plăcea adesea să povestească, tânărul Nicolae Marin s-a născut pe 18 februarie 1901 în vatra satului buzoian Plopeasa. În 1915 a bătut la poarta Mănăstirii Ciolanu, unde este primit ca frate. După terminarea studiilor seminariale se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, secţia istorie-geografie, din Capitală. A fost martorul direct al celor mai importante evenimente din viaţa Bisericii Ortodoxe Române (BOR). Pe data de 28 decembrie 1947 tânărul ierodiacon Firmilian a fost instalat în scaunul de arhiepiscop al Craiovei de către Preafericitul Iustinian, patriarhul BOR, din vremea aceea. Latura ce poate caracteriza cel mai bine activitatea arhipăstorească a marelui mitropolit în Oltenia este în mod cert cea culturală. De numele marelui ierarh se mai leagă şi existenţa clădirii în care funcţionează actualul Centru eparhial al Mitropoliei Olteniei.

Istoria Mitropoliei din Oltenia este strâns legată de înaintaşii ei, printre aceştia numărându-se şi Înalt Preasfinţitul mitropolit Firmilian Marin. Păstorind pe plaiurile oltene aproape un pătrar de veac, vlădica Firmilian a rămas şi astăzi viu pentru Biserica din această parte de lume, prin realizările şi faptele sale, îmbinând permanent grija pentru viaţa religioasă a păstoriţilor săi cu aspectele din realitatea socială.

Descendent al unei familii de ţărani pălmaşi

Fiu al unei familii de ţărani pălmaşi, aşa cum îi plăcea adesea să povestească, tânărul Nicolae Marin s-a născut pe 18 februarie 1901 în vatra satului buzoian Plopeasa, nu departe de Mănăstirea Răşineşti. Primii paşi spre biserică i-a făcut împreună cu mama sa, cea care l-a îndrumat spre slujirea la sfântul altar. Clasele primare le-a absolvit în satul natal, în 1914 fiind admis la cursurile Seminarului Teologic din Galaţi, unde nu a putut termina decât doi ani datorită declanşării Primului Război Mondial. Având încă din copilărie înclinaţii ascetice, tânărul Nicolae bate în 1915 la poarta Mănăstirii Ciolanu, unde este primit ca frate. Aici a găsit sprijinul în vederea continuării studiilor teologice, fiind reînscris în 1917 la cursurile inferioare ale Seminarului din Buzău, urmând ca în 1920 să plece la Mănăstirea Cozia, unde a îmbrăcat haina călugărească, primind numele de Firmilian. La data de 21 februarie din acelaşi an, tânărul monah este prohirisit întru diacon de către arhiereul Alexie Şerban al Râmnicului, pe seama Catedralei episcopale din Vâlcea. Nu după multă vreme, tânărul Firmilian revine în Galaţi, unde reuşeşte să termine cursurile seminarului pe care le începuse, slujind totodată la Catedrala episcopală din oraş, pentru a-şi putea câştiga existenţa. După terminarea studiilor seminariale, îşi dă diferenţa de bacalaureat clasic la Liceul „Spiru Haret“ din Bucureşti, iar în anul imedialt următor (1924) se înscrie la cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, secţia istorie-geografie, din Capitală.

Director al Seminarului Central din Capitală

Stabilindu-se în Bucureşti, tânărul ierodiacon Firmilian a slujit mai întâi într-o biserică de mir, urmând ca mai apoi să fie numit diacon pe seama Catedralei patriarhale. Aici a fost martorul direct al celor mai importante evenimente din viaţa Bisericii Ortodexe Române, ca de pildă: întronizarea primului patriarh al BOR, în persoana marelui ierarh cărturar Miron Cristea, la data de 1 octombrie 1925. Remarcându-se prin calităţile sale deosebite, tânărului ierodiacon i se încredinţează rând pe rând mai multe sarcini, de care se achită cu succes: profesor şi subdirector la Şcoala de cântăreţi bisericeşti din Bucureşti, inspector pe probleme de învăţământ la Patriarhie, predicator oficial la postul de radio bisericesc din Capitală, conferenţiar la cancelariile pastorale din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, membru active în Comitetul de conducere al Institutului Biblic etc.

După ce termină cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie, se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o termină în anul 1938, fiind hirotonit preot. În scurtă vreme, vlădiva Firmilian este ridicat prin aprobarea Sfântului Sinod la rangul de arhimandrit. Din această postură va conduce destinele Seminarului Central din Bucureşti, fiind numit în funcţia de director. Aici, vlădica Firmilian a activat ca profesor de geografie şi istorie, participând din plin la viaţa seminarului.

Reînfiinţarea Mitropoliei Olteniei

După ce Mitropolia Olteniei fusese desfiinţată abuziv prin înlăturarea din scaunul mitropolitan al înaltului Nifon, credincioşii au luat o poziţie fermă vizavi de această nedreptate şi, după mai multe insistenţe pe lângă forurile superioare, glasul lor a fost în sfârşit ascultat, Adunarea Deputaţilor votând la data de 18 iunie 1947 prin Legea cu nr.196 reînfiinţarea Arhiepiscopiei Craiovei. Cel mai vrednic pentru noua misiune de arhiepiscop al Craiovei s-a dovedit a fi directorul Seminarului Central din Bucureşti, arhimandritul Firmilian Marin. Pentru această alegere toţi membrii Sfântului Sinod s-au exprimat în unanimitate, hotărârea lor fiind confirmată şi de reprezentanţii Guvernului. Arhimandritul Firmilian Marin a primit taina hirotoniei întru arhiereu pe 30 noiembrie 1947, iar pe data de 28 decembrie a aceluiaşi an a fost instalat în scaunul de arhiepiscop al Craiovei de către Preafericitul Iustinian, patriarhul BOR. Anul 1949 a devenit unul istoric pentru credincioşii din Oltenia: Arhiepiscopia Craiovei fiind ridicată din nou la rangul de Mitropolie, iar vlădica Firmilian la rangul de „Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei“. Cu ocazia ceremoniei oficiale, dl prof. Stanciu Stoian, ministrul Cultelor din vremea aceea, spunea: „Garanţia pentru noi, în această privinţă, stă mai întâi originea sa ţărănească. Este fiu ales al poporului, fapt care-l ţine legat de el. Garanţie ne sunt şi calităţile sale de cărturar şi bun cuvântător, ceea ce ne arată că IPS Firmilian va avea ce pune în slujba Bisericii şi a lui Dumnezeu“.

Deschizător de drumuri pentru învăţământul bisericesc

Latura ce poate caracteriza cel mai bine activitatea arhipăstorească a marelui mitropolit în Oltenia este în mod cert cea culturală. Vasta experienţă pe care o câştigase la catedră a fost capitală în reconsolidarea culturii bisericeşti din Oltenia. O dată cu venirea sa în scaunul de arhiepiscop al Craiovei, aria didactică a profesorului de mai nainte capătă o altă dimensiune, în acest sens vlădica Firmilian spunea: „Dascălul îşi sporeşte cuprinsul predării cu grija şi privirea caldă a părintelui duhovnicesc, cu sfatul şi cu îndemnul, cu dorinţa şi cu patosul cărturarului dornic de culturalizare şi înălţări spirituale. Vom sprijini pe preoţii şi pe monahii noştri, ne vom strădui să plinim acum o dorinţă a smereniei noastre în acest colţ din Oltenia marilor cărturari şi învăţaţi“. Astfel, încet, dar sigur, merele ierarh a reuşit să readucă învăţământul bisericesc din Oltenia pe treptele cele mai înalte, acolo unde îi era cu adevărat locul. Cea dintâi formă de învăţământ teologic care a funcţionat oficial în Arhiepiscopia Craiovei după trecerea învăţământului teologic în grija Bisericii a fost Şcoala de cântăreţi bisericeşti, deschisă oficial de mitropolitul Olteniei la data de 17 ianuarie 1949 în incinta Mănăstirii Coşuna Bucovăţul Vechi. Deşi la început a funcţionat în condiţii foarte grele, Şcoala de la Coşuna a devenit în timp o adevărată pepinieră a viitorilor teologi: elevii ei beneficiind de numeroase burse şi de întreţinere gratuită pe perioada şcolarizării, iar absolvenţii cu rezultate excepţionale la învăţătură şi cu vocaţie pentru preoţie erau trimişi pentru continuarea studiilor la Institutul Teologic Universitar din Capitală. La 27 septembrie 1955, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod, Şcoala de cântăreţi de la Mofleni este ridicată la rangul de seminar teologic. IPS Firmilian s-a implicat direct în viaţa seminarului şi a Şcolii de cântăreţi de la Mofleni, asigurându-le elevilor cele mai bune condiţii pentru studiu, reconsolidând totodată vechile chilii pentru a putea fi folosite ca săli de curs. Prin numeroasele sale scrieri, Înaltul Firmilian a participat la ridicarea prestigiului seminarului teologic, poziţionându-l alături de primele seminarii din ţară.

Tot de numele marelui ierarh se mai leagă şi existenţa clădirii în care funcţionează actualul Centru eparhial al Mitropoliei Olteniei, clădire construită prin efortul şi stăruinţa sa, considerată la vremea aceea printre cele mai moderne construcţii ale Craiovei. Astăzi, strada pe care este aşezat Centrul eparhial al Mitropoliei Olteniei poartă numele vrednicului mitropolit.

Şcolile monahale, mijloc de emancipare a monahilor olteni

O altă grijă a marelui ierarh a fost aceea de a preveni analfabetismul în rândul vieţuitorilor din mănăstirile oltene. Pentru vlădica Firmilian alfabetizarea monahilor a devenit o problemă foarte importantă. Era o realitate cu care el însuşi se confruntase pe când era frate la Mănăstirea Ciolanu, atunci când ucenicul stareţului Eftimie Obrocea s-a împotrivit vehement înscrierii sale în anul al IV-lea de studiu la seminarul teologic de la Buzău, afirmând că: „mănăstirea este săracă, nu are bani de risipit pentru întreţinerea fratelui Nicolae la seminar, şi apoi trei clase sunt de ajuns pentru un călugăr, cu acestea poate ajunge chiar şi stareţ“. Astfel au luat naştere şcolile monahale devenite obligatorii pentru toţi călugării şi călugăriţele neştiutoare de carte din Arhiepiscopia Craiovei, dar şi pentru cei care nu aveau absolvite cele şapte clase elementare. Şcolile monahale aveau o durată de trei ani, funcţionând după un program alcătuit de Sfântul Sinod cu „două ore zilnic pentru obiectele religioase şi cel puţin şase ore zilnic pentru atelier“. Cursurile erau predate de monahii cu studii superioare sau de preoţii cu pregătire şi aptitudini didactice din localităţile învecinate mănăstirii.

Pe lângă grija deosebită pe care a arătat-o faţă de cultura Bisericii din Oltenia, vlădica Firmilian s-a îngrijit şi de soarta mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliri sale. Un exemplu concret al acestei preocupări a fost Mănăstirea Tismana care urma să fie desfiinţată de regimul comunist, însă la intervenţia Înalt Preasfinţiei sale mănăstirea a rămas în picioare, fiind transformată în aşezământ pentru călugăriţe.

După aproape 25 de ani de arhipăstorire în mijlocul credincioşilor din Oltenia, vrednicul mitropolit a trecut la cele veşnice, în urma unei scurte suferinţe, la 29 octombrie 1972, în incinta Spitalului Elias din Capitală. Trupul său a fost aşezat în partea dreaptă a pronaosului Catedralei mitropolitane „Sfântul Dumitru“ din Craiova.