Mitropolitul Nicolae şi „Patristica Mirabilia“

Rândurile ce urmează nu se vor o recenzie, ci mai ales mărturisirea unor reflecţii prilejuite de lectura reluată a cărţii „Patristica Mirabilia“ a Mitropolitului Nicolae. Volumul continuă în mod firesc florilegiul de titluri din culegerea „Studii Patristice“ (Timişoara, 1984). „Patristica Mirabilia“ este un fermecător dreptar datorat unui teolog şi om cu daruri ale condeiului care uneşte fericit erudiţia cu căldura tonului. Dar şi de o mare eficienţă, întrucât Mitropolitul Nicolae îl introduce pe cititor nu numai în litera şi conţinutul vastei literaturi a Sfinţilor Părinţi şi a scriitorilor patristici, ci şi în atmosfera social-istorică în care s-au plămădit aceste comori de duhovnicie.

Datorăm, în cadrul capitolului „Simbolul izvorului şi fântânii“, Înaltului Ierarh o frumoasă trimitere (pp. 386-387) la „fântâna lui Manole“ din Curtea de Argeş şi nutrim speranţa ca, la timpul cuvenit, un harnic condeier să se plece cu răbdare şi migală asupra operei ilustrului cărturar dintre două milenii – Nicolae Mitropolitul – pentru a se arăta viitorimii un lucru absolut de neuitat, adică statornica atitudine cărturărească plină de duhovnicie într-o perioadă de afurisită propagandă ateistă. Oricine, cu un pic de bună-credinţă şi cu puţină hărnicie, va putea vedea cărţile de mare tiraj şi de titluri diferite, de profundă cercetare şi atitudine, mai ales dinainte de 1989, care au menţinut oxigenul duhovnicesc într-o atmosferă otrăvită  de toate ideologiile. Sunt mulţi cei care scriu azi şi publică peste tot şi pe unde apucă, fără nici un fel de cenzură oficială ca înainte de 1989, chiar şi fără cenzura personală… sau a vecinilor cu spirit critic. Dacă s-ar întoarce pentru un an acea severitate şi ar inventaria apariţiile de pe piaţă, nu ştim câte ar mai rămâne. Aceasta, când avem în vedere, bineînţeles, literatura şi neliteratura de douăzeci şi cinci de ani.

Când trecem la tipăriturile sacre, azi este un adevărat palmares. Înainte de 1989, din nefericire, aceste texte nu apăreau decât în tiraj minim. Orice filă de text trebuia să aibă acel BT, care însemna: Bun de tipar. Nici un calendar, nici o psaltire, Biblia - mai rar, cărţi de cult aprobate cu mare zgârcenie, Pastoralele ierarhilor - de Paşti şi de Crăciun, erau garnisite de cenzura de la Culte, cu intercalări în text, care proslăveau pe cel mai iubit fiu al poporului român.

Cu toate acestea, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu se lăsau intimidaţi. Ei găseau drumul care ducea la rezolvări, cât de cât încurajatoare. Dintre toţi ierarhii, Nicolae Mitropolitul, în cei 52 de ani de slujire arhierească, a reuşit performanţe inimaginabile. Spre exemplu, în anul 1971, a tipărit la Timişoara „Învătătura de credinţă“, iar în anul 1974 apărea tot la Editura Arhiepiscopiei Timişoarei, „Ieşit-a semănătorul“ (culegere de predici). În domeniul apologeticii, în anul 1975, apare cartea „Pedobaptismul de-a lungul vremii“, care s-a epuizat, drept care, în anul 1979, va tipări o lucrare în noua abordare, „Fundamentarea teologică a pedobaptismului“. Fiind atacată Ortodoxia, ca de obicei, distinsul arhiereu al Domnului Iisus Hristos, Nicolae Mitropolitul, a bucurat obştea creştină cu o nouă carte: „Învăţătura ortodoxă despre mântuire“, care apare în anul 1983, iar pentru a ilustra ţinutul Banatului în domeniul duhovnicesc, a scos la lumină „Contribuţia Banatului la teologia şi spiritualitatea românească“, studii patristice, în anul 1983. Doar peste puţină vreme, în anul 1984, va publica o temeinică şi mult folositoare „Culegere de Predici“.

La Dumnezeu judecăţile sunt drepte. Doar El îl va judeca! Noi ne-am bucurat de Cuvântul Domnului tipărit şi răspândit într-o ţară însetată de viaţă duhovnicească. Biserica românească din Transilvania a avut şi mai are suferinţe şi răni încă nevindecate. Prigoanele împotriva ardelenilor au fost pâinea cea de toate zilele. Pentru a nu se uita păţaniile din istoria transilvanilor, eruditul Mitropolit Nicolae, în anul 1986, a scos valoroasa carte „Biserica românească din Nord-Vestul ţării în timpul prigoanei hortiste“. Celui ce a citit şi citeşte această carte, lacrimile-i curg peste firea acelora care au fost ucişi fără nici o vină, doar pentru că au fost români. Şi aşa au rămas în ceruri şi sub brazda transilvană. Pentru alinarea durerilor, savantul Mitropolit Nicolae a scos în anul 1987 „Patristica Mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creştine“.

A venit şi luna decembrie din anul 1989, când timişorenii dădeau semnalul începutului de evenimente, care ceva mai târziu s-a numit revoluţie. Nicolae, Mitropolitul Banatului, era plecat dinainte într-o delegaţie peste hotare. În Timişoara, victimele cădeau pe caldarâm şi pe treptele catedralei, iar mitropolitul era acuzat că a închis catedrala! Lungă cheie a mai avut de-a putut încuia catedrala, fiind pe alte meleaguri, c-apoi să fie judecat, fără milă, de cei care se grăbeau să eticheteze, indiferent pe cine, doar să fie! Cum era şi firesc, Arhiereul Nicolae s-a născut şi a trăit în două dictaturi şi acum se ivea o nouă formă de supravieţuire, democraţia românească, originală, din coamă până-n coadă.

Cu tinereţe cărturărească a scos în anul 1990 o nouă carte: „Quo vadis? Studii, note şi comentarii teologice“. S-a întors, cu aceeaşi tinereţe patristică spre vremile care răsfaţă şi mângâie. Anul 1998 a fost rodnic. Pe piaţa românească apărea „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare“, ca să culmineze, în anul 2002, cu „Farmecul scrierilor patristice“, iar ca să nu lase nici o nedumerire, s-a „înverşunat“ să mai scoată o perlă: „Patristica - filosofia care mângâie“, după doar 2 ani, în 2004. Un adevărat „campionat patristic“!

Vedem ca prin oglindă că venerabilul Ierarh Nicolae ne-a pregătit mereu pentru a înţelege clar testamentul său duhovnicesc şi cărturăresc. Ne-a lăsat o mărturisire de inimă prin cartea „Pentru mai binele obştesc“, apărută în anul 2008.

Încet-încet, bătrânul şi mereu tânărul Arhiereu Nicolae s-a pregătit pentru Marea Trecere. În duh înaripat a scris „Pe aripile Cuvântului“, în anul 2009, iar în 2011, „Scrisori pastorale“. Am zice că „Pe aripile Cuvântului“ a zburat cu „Scrisorile pastorale“ către Pridvoarele Paradisului, ducând drept ofrandă ostenelile sale chiriarhale, din cuprinsul unui secol, tăiat în două.

Iubirea cea mare a fost pentru sfinţii din epoca patristică. Grăitor în acest sens este şi „Scara Raiului“, care a apărut în opt ediţii, iar „Viaţa Fericitului Pahomie“ a fost un succes editorial, ca orice carte care a apărut sub grija sa neadormită.

Cine n-a citit „Origen şi Celsus“? Dar „Baricadele presei bisericeşti“, în cele două volume din anul 2000? „Pe firul vremii – meditaţii ortodoxe“, şi „Popasuri duhovniceşti“ de la Crăciun la Paşti, anii 2000-2001, aveau să se adauge impresionantei opere a Mitropolitului Nicolae. Câtă bucurie s-a făcut prin iniţierea şi coordonarea colecţiei „Comorile pustiei“ şi coordonarea apariţiei lucrării „Ortodoxia românească“, în anul 1992!

Trebuie să amintesc aici că mare bucurie duhovnicească mi-a cuprins sufletul când Mitropolitul Nicolae a tradus şi scos pe piaţa românească, în vremea dictaturii ateo-comunistă, marea carte a omenirii, „Urmarea lui Hristos“, de Toma al Câmpului (Kempis). Şi aceasta în numeroase ediţii!

Ce s-ar mai fi putut cere unui om ca Nicolae Corneanu, Arhiepiscopul şi Mitropolitul român, de care nu vom mai întâlni decât peste veacuri? Mintea, inima şi mâna lui s-au odihnit un pic! Stai uimit şi oboseşti, trecând în revistă doar lucrarea acestui ierarh, uriaş al scrisului şi tradusului din texte patristice.

Să mai amintim de lucrarea statornic-cărturărească la revistele „Învierea“, pe care a fondat-o în anul 1990, „Altarul Banatului“, „Studii Teologice“, „Ortodoxia“, „Jurnalul literar“, „Orizont“, „Gândirea“, „Vatra“? Dar interviurile la posturile de radio şi televiziune, locale şi centrale? Cine nu l-a auzit pe Nicolae Mitropolitul întru rostirea sa inconfundabilă?

În ultimii ani m-am bucurat să vorbim mai des la telefon. Îi puneam muzică să asculte. Se bucura aşa de mult! Am vorbit cu Arhieria Sa cu câteva zile înainte de a trece în frumuseţea lumii nevăzute. Nu s-a arătat învins! Aceeaşi inconfundabilă voce, care vibra de gingăşie.

O să ne fie mereu dor de Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului!