Mare teolog şi cărturar, destoinic conducător al Bisericii Ortodoxe, mediator neîntrecut între Răsărit şi Apus, Sfântul Ierarh Petru Movilă este una dintre cele mai reprezentative figuri ale Ortodoxiei din secolul al XVII-lea. Pentru viaţa sa aleasă şi pentru osteneala jertfelnică cu care a slujit Biserica, Petru Movilă, mitropolitul Kievului, a fost trecut în rândul ierarhilor sfinţi şi este prăznuit de Biserică în ziua de 22 decembrie a fiecărui an.
Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului, este venerat de români cu mult timp înainte de canonizarea sa, pentru pilda de credinţă, înţelepciune şi demnă slujire arhierească.
Mitropolitul Petru Movilă a fost un mare dar duhovnicesc pe care l-a făcut neamul românesc întregii Ortodoxii.
Acest mare ierarh s-a născut în ziua de 21 decembrie 1596, la Suceava, fiind fiul unei mari familii boiereşti din Moldova. Era vlăstarul marelui hatman Simeon Movilă - mai târziu domn în Muntenia şi în Moldova - şi al doamnei Margareta. Părinţii săi i-au dat la botez numele de Petru, pentru a se păstra vie memoria străbunicului său Petru Rareş. De la unchiul său Gheorghe, mitropolitul Moldovei, s-a deprins cu citirea cărţilor sfinte şi cu frica de Dumnezeu.
Era foarte apropiat de mănăstirile bucovinene, la care mergea foarte des. A cinstit încă de mic moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, sfânt la care a avut evlavie toată viaţa.
În anul 1600, din cauza ocupării Moldovei de către Mihai Viteazul, Petru Movilă împreună cu familia pribegesc în Polonia. Câţiva ani mai târziu, va părăsi pentru totdeauna Ţara Moldovei, stabilindu-se definitiv în Polonia.
Familie de Dumnezeu iubitoare
Petru a crescut în sânul unei familii care, deşi era pe treptele cele mai înalte ale orânduirii statale modoveneşti, cunoştea comuniunea cu Dumnezeu, având ca criteriu de bază în educaţia pruncilor religiozitatea şi în special Ortodoxia.
Toţi aceşti factori au făcut ca tânărul Petru, deşi înzestrat cu calităţi native deosebite, să se ridice deasupra cerinţelor unui om de rând. Încă din pruncie a fost deprins cu contemplarea înaltă, nutrind pentru viitor bogate idealuri duhovniceşti.
A crescut înconjurat de oameni cu profundă evlavie, care, prin viaţa lor, au lăsat o impresie adâncă asupra sufletului său, făcându-l să-i imite şi să-şi aducă aminte de virtuţile lor. Astfel, unul dintre aceştia a fost servitorul familiei Movilă - Ştefan, care, după voia lui Dumnezeu, la timpul cuvenit, s-a călugărit la Mănăstirea Suceviţa. Un alt model pentru tânărul Petru a fost unchiul său Gheorghe, mitropolitul, care a rămas pentru el drept model de arhipăstorire mai târziu.
Tatăl său, Simeon Movilă, a fost un apărător înţelept al Ortodoxiei, calitate pe care a transmis-o şi fiului său: „Din copilărie, după o dorinţă de Dumnezeu iubitoare şi o dispoziţiune a inimii, am ţinut cu tot dinadinsul la întărirea, cinstirea şi înfrumuseţarea Sfintei Biserici“. Altă dată, tot Ieremia spunea că „întărind şi înfrumuseţând biserica, cineva întăreşte şi îşi înfrumuseţează sufletul său, şi ferice de bărbatul care nu cruţă avuţia cea trecătoare pentru oamenii lui Dumnezeu şi pentru sfintele mănăstiri“. Acestor pilde a urmat şi tânărul Petru.
Ucenic în oastea polonă
După obiceiul vremii, ca fiu de nobil, Petru a trebuit să urmeze studiile militare, devenind, astfel, încă de tânăr, ofiţer în armata polonă. Ca ostaş va participa la două lupte: cea de la Ţuţora - Iaşi, din 1620, şi la lupta din 1622, de la Hotin.
În campania de la Hotin, unul dintre camarazii de arme ai viitorului mitropolit Petru Movilă a găsit un tetraevanghel de pe vremea Voievodului Ştefan cel Mare, aparţinând Mănăstirii Neamţ. Petru, în momentul în care a văzut acest sfânt odor, s-a închinat, sărutându-l; apoi l-a răscumpărat de la camaradul său cu bani de aur şi, purtându-l cu sine, a cinstit memoria străbunilor credincioşi. În anul 1637 a donat acest tetraevanghel Lavrei Pecerska, lăsând însemnat la pagina trei testamentul prin care ţinea să fie îngropat în această mănăstire.
A refuzat tronul Moldovei
După bătălia de la Hotin, regele Poloniei, Sigismund al III-lea, remarcându-l pentru devotamentul său în luptă, l-a recomandat Înaltei Porţi spre a fi instalat în scaunul Moldovei.
De data aceasta, Petru nu mai este dispus să accepte slava lumii celei trecătoare. Viaţa lui luase un alt curs, căci, nu după mult timp, ostaşul Petru deveni ostaşul lui Hristos, după cuvântul din Sfânta Liturghie: „Toată grija cea lumească să o lepădăm“.
Pentru prima dată, la 15 august 1622, Petru ajungea să viziteze marea Lavră Pecerka de lângă Kiev, unde va rămâne pentru multă vreme.
Este tuns în monahism la Kiev, în anul 1627, ajungând arhimandritul Mănăstirii Pecerska în luna decembrie a aceluiaşi an. În timpul stăreţiei sale de aici, arhimandritul Petru Movilă pune bazele unui colegiu la Kiev de care se va ocupa în mod direct, aducând dascăli pregătiţi şi cărţi de studiu în latină şi greacă.
Activitatea sa a avut îndeosebi un caracter apologetic, deoarece Ortodoxia era între expansiunea Reformei protestante şi replica viguroasă dată acesteia de Contrareforma Bisericii Romano-Catolice.
Mitropolit al Kievului
Datorită vredniciei de care a dat dovadă în scaunul de arhimandrit al Lavrei Pecerska, Petru Movilă a fost ales în anul 1633 în scaunul de Arhiepiscop şi Mitropolit al Kievului, al Galatiei şi a toată Rusia. Alegerea sa a fost recunoscută canonic de Patriarhul Ecumenic Chiril Lukaris, la începutul lunii aprilie din acelaşi an. Regele Poloniei, Vladislav, a întărit alegerea la data de 12 mai 1633.
De acum înainte, munca mitropolitului Petru Movilă pentru Biserica încredinţată lui nu cunoaşte nici un fel de odihnă, iar piedicile pe care le va întâmpina le va înlătura prin hotărâre şi înţelepciune.
Printre numeroasele sale realizări ca arhiereu se numără şi transformarea colegiului pe care îl înfiinţase la Kiev în Academie - şcoală cu caracter universitar, considerată cea mai veche instituţie de învăţământ superior la slavii ortodocşi. Această şcoală de învăţământ superior va lua mai târziu numele fondatorului ei.
De asemenea, a înfiinţat tipografii la Kiev şi Lvov pentru a revigora cultura ortodoxă din Rusia, tipărind numeroase cărţi de slujbă, de învăţătură, de apologie ortodoxă, precum şi traduceri ale Sfinţilor Părinţi. Se cunosc aproape 50 de tipărituri, scoase de sub tipar cu îngrijirea directă a mitropolitului Petru Movilă, unele fiind lucrate de el însuşi, altele de către ucenicii săi, dar toate purtând în prefaţă cuvântul său de binecuvântare. Dintre lucrările care îi aparţin, cea mai importantă este „Litos“ (Piatra), tipărită în anul 1644, operă de polemică religioasă cu aproape 900 de pagini.
Mărturisirea de credinţă şi Sinodul de la Iaşi
Cea mai ipportantă moştenire pe care Ortodoxia a primit-o de la mitropolitul cărturar Petru Movilă este „Mărturisirea de credinţă“. În anul 1630, mitropolitul lucra la realizarea unui Catehism ortodox, pentru a-l contrapune lucrării cu acelaşi nume scrisă de Meletie Smotriţki, în care se găsea o vădită nuanţă catolică. Apariţia şi răspândirea în ţările slave a „Mărturisirii de credinţă“ atribuită patriarhului ecumenic Chiril Lucaris din 1629, tipărită la Geneva, a reorientat direcţia lucrării pe care dorea să o editeze mitropolitul Movilă.
Ca răspuns la această provocare, mitropolitul Petru a scris „Mărturisirea de credinţă“, lucrare argumentată cu Sfânta Scriptură, canoanele Bisericii şi scrierile Sfinţilor Părinţi. Scopul ei a fost să expună învăţătura ortodoxă de credinţă şi, în acelaşi timp, morala creştină. Prima ei redactare a fost în limba latină, sub formă de întrebări şi răspunsuri. Este structurată în trei părţi: Despre credinţă - parte care explică Crezul; Despre nădejde - în care este explicată rugăciunea „Tatăl nostru“; şi Despre iubire - parte ce explică Decalogul.
Pentru recunoaşterea acestei scrieri s-a organizat Sinodul de la Kiev din anul 1640. Sinodul a cercetat lucrarea, dar nu s-a pronunţat în totalitate asupra ei. Din această cauză a fost convocat un sinod panortodox la Iaşi între 15 septembrie şi 26 octombrie 1642. Din partea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol au participat exarhii patriarhali. De asemenea, au mai luat parte la discuţii şi mitropolitul Porfirie al Niceei, teologul grec Meletie Sirigul, egumenii de la Kiev - Isaia Trofinovici şi Ignatie Oxenovici, iar Mitropolia Moldovei a fost reprezentată de mitropolitul Varlaam.
Sinodul a aprobat Mărturisirea lui Petru Movilă la data de 11 mai 1643, ea devenind în mod oficial Mărturisirea de credinţă a Bisericii de Răsărit.
A purtat pe sub hainele arhiereşti cămaşa pocăinţei
Despre mitropolitul Petru Movilă se spune că, din primii ani de călugărie la Pecerska şi până la ultimul moment al vieţii sale, a purtat tainic pe sub hainele obişnuite cămaşa pocăinţei ţesută din păr foarte aspru. Acest veşmânt al nevoinţelor ascetice avea presărat pe dinăuntru nişte nasturi, care, de multe ori, lăsau pe trup umflături dureroase.
Sfântul mai purta pe trup un brâu de fier cu dinţi ascuţiţi. În miez de noapte, Petru Movilă se ruga făcând metanii, iar faţa lui era scăldată în râuri de lacrimi de pocăinţă.
În chiar ziua aniversării sale (21 decembrie), marele mitropolit se pregătea pentru cealaltă naştere, în împărăţia lui Dumnezeu. În noaptea următoare, 22 decembrie, cel mai umil călugăr din chinovie a mers la Domnul său spre odihnă.
Canonizarea
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene l-a canonizat pe mitropolitul Petru Movilă în anul 1996, cu prilejul serbării a 400 de ani de la naşterea sa. În anul următor, 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut canonizarea făcută de Biserica Ortodoxă a Ucrainei, iar în anul 2002, când s-au împlinit 360 de ani de la Sinodul de la Iaşi (1642), a fost proclamată oficial canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în ziua de 13 octombrie, în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, după ce Arhiepiscopia Iaşilor răspunsese solicitării Sfântului Sinod de a pregăti icoana, troparul, sinaxarul şi slujba de pomenire. Data de serbare a vrednicului ierarh a fost stabilită pentru ziua de 22 decembrie, ziua mutării sale la Domnul.
