Biserica o pomeneşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Eufimia, martirizată în timpul domniei împăratului roman Diocleţian. În catedrala ridicată deasupra mormântului sfintei din Calcedon s-a întrunit Sinodul IV Ecumenic, în anul 451. Cu acest prilej, prin moaştele sale s-a arătat în chip minunat credinţa cea adevărată.
Sfânta Muceniţă Eufimia a trăit în secolul al III-lea în Calcedon, cetate din Asia Mică, identificată astăzi cu districtul Kadiköy al oraşului Istanbul. Era fiica unui senator roman creştin cu numele Filofronos şi a soţiei acestuia, Teodosia.
Creştinii prigoniţi în timpul lui Diocleţian
În timpul domniei lui Diocleţian (284-305), a devenit proconsul al Asiei Priscus, un închinător la zeul Marte al războiului, echivalentul roman al lui Ares, din mitologia greacă. Acesta a poruncit ca toţi locuitorii provinciei să se adune în Calcedon, pentru a aduce sacrificii zeului, sub ameninţarea morţii. Cunoscută fiind prigoana din ultima parte a domniei împăratului Diocleţian, creştinii se ascundeau în case izolate sau în locuri greu accesibile, trăindu-şi viaţa sub ameninţarea persecuţiei. Printre aceştia se număra şi tânăra Eufimia.
Conform Sinaxarului părintelui Macarie de la Mănăstirea atonită Simonopetra, un grup de creştini, ascunzându-se în regiunea Calcedonului, a fost descoperit de prigonitori şi adus înaintea proconsulului Priscus. Printre tinerii creştini se afla şi fecioara Eufimia, care, refuzând să jertfească zeilor, i-a răspuns dregătorului că nu vor renunţa la cinstirea adevăratului Dumnezeu pentru nişte idoli lipsiţi de viaţă, iar toate chinurile cu care îi ameninţa vor fi primite cu puterea credinţei lor. Timp de douăzeci de zile au fost torturaţi în cetatea Calcedon, creştinii aflându-şi alinarea în jurul Eufimiei, care îi încuraja în suferinţa alături de ei.
Îngerul care îndepărta focul
Pentru aceasta, proconsulul a poruncit ca trupul ei să fie întins pe roată, însă prin rugăciune a rămas nevătămată. A fost apoi aruncată într-un cuptor în care flăcările o acopereau, iar Sinaxarul spune că un înger îndepărta flăcările din jurul ei. Văzând aceste minuni, doi dintre ostaşii prigonitori, Victor şi Sostene, au crezut în Hristos şi au murit ca martiri câteva zile mai târziu. A supravieţuit tuturor acestor suplicii şi a fost aruncată în arenă, găsindu-şi mucenicescul sfârşit în mijlocul fiarelor sălbatice, într-o zi de 16 septembrie.
Când persecuţiile s-au încheiat, în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, creştinii au aşezat moaştele Sfintei Muceniţe Eufimia într-o raclă din aur, iar deasupra mormântului ei din Calcedon s-a ridicat o măreaţă catedrală.
Sinodul IV Ecumenic
În biserica Sfintei Eufimia din Calcedon s-a întrunit cel de-al patrulea Sinod Ecumenic, în anul 451, la care au participat mai mult de 600 de ierarhi din întreg răsăritul creştin. Aceştia au stabilit învăţătura de credinţă ortodoxă în faţa tulburărilor provocate de erezia monofizită. Doctrina lui Eutihie exagera atât de mult unirea celor două firi în persoana Mântuitorului Hristos, încât afirma că, la Întrupare, firea omenească este absorbită de firea dumnezeiască, de unde şi numele ereziei: "monofizism", termen grecesc care înseamnă "o singură fire". Prin această învăţătură rătăcită, se nega opera Mântuitorului de răscumpărare a omului, întrucât Biserica învaţă că mântuirea este posibilă datorită jertfei Fiului lui Dumnezeu devenit Om real între oameni. Controversele din interiorul Bisericii trebuia să fie clarificate, impunându-se convocarea întregii lumi ortodoxe în sinod ecumenic.
În anul 449, la Efes a avut loc ceea ce a rămas în istorie sub numele de "sinod tâlhăresc", după cum a numit papa Leon I adunarea care impunea monofizismul drept învăţătură ortodoxă. Moartea lui Teodosie al II-lea (401-450), împărat înconjurat de influenţe monofizite, şi urcarea pe tron a generalului Marcian (450-457) au făcut posibilă convocarea unui adevărat sinod ecumenic, care să îndrepte hotărârile adunării de la Efes.
Biserica "Sfânta Eufimia" din Calcedon găzduia, astfel, între 8 şi 25 octombrie 451, Sinodul IV Ecumenic, convocat de familia imperială Marcian şi Pulheria. A fost cel mai mare sinod din antichitatea creştină, numărul participanţilor consemnat de istorici variază între 520 şi 630, cifre neegalate de nici o altă adunare de acest gen. Un rol deosebit în moderarea discuţiilor teologice din cele 15 şedinţe l-a avut patriarhul Anatolie al Constantinopolului.
Sfânta Muceniţă Eufimia arată dreapta credinţă
Întrucât nu se ajungea la nici un consens, atât tabăra ortodoxă, cât şi cea monofizită insistând cu propriile argumente, patriarhul Anatolie a propus ca decizia să fie lăsată în voia Duhului Sfânt, prin mijlocirea Sfintei Muceniţe Eufimia, ale cărei moaşte odihneau în catedrala sinodului. Atât ortodocşii, cât şi monofiziţii au scris propriile mărturisiri de credinţă care, sigilate în prezenţa împăratului Marcian, au fost depuse în mormântul Sfintei Eufimia, urmând a fi păzite timp de trei zile de garda imperială. În acest timp, cu toţii s-au rugat şi au postit. După trei zile, mormântul a fost deschis şi documentul cu mărturisirea ortodoxă a fost găsit lângă mâna dreaptă a Sfintei Eufimia, în timp ce mărturisirea monofizită se afla la picioarele muceniţei. Acest fapt este amintit şi în scrisoarea papei Leon I cel Mare, prin care confirmă hotărârile Sinodului IV Ecumenic luate sub semnul lui Dumnezeu, arătat de minunea Sfintei Muceniţe Eufimia. Aşa s-a stabilit învăţătura de credinţă ortodoxă, că în persoana divino-umană a lui Iisus Hristos sunt două firi, dumnezeiască şi omenească, unite în chip "neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit".
Istoric al moaştelor Sfintei Eufimia
Asediul persan condus de regele Chosroe I asupra Calcedonului în anul 617 a făcut ca moaştele Sfintei Eufimia să fie adăpostite într-o altă biserică din Constantinopol, aproape de Hipodrom. A urmat perioada iconoclastă, în care moaştele sfinţilor erau aruncate din biserici, racla muceniţei Eufimia fiind recuperată din mare de fraţii ortodocşi Serghie şi Sergon, care au înapoiat-o unui ierarh local pentru a o adăposti. În anul 796, sfintele moaşte erau recuperate din insula Lemnos şi depuse în Constantinopol. În vremea Cruciadelor, racla a fost din nou furată, cavalerii templieri ducând-o la Nicosia, în Cipru. În anul 1454, după căderea Constantinopolului, patriarhul Ghenadie al II-lea Scolarios a mutat moaştele sfintei din biserica de lângă hipodrom în Catedrala patriarhală "Sfântul Gheorghe" din Fanar, unde sunt depuse spre venerare până în zilele noastre.
Foarte mult ai vestit pe cei dreptmăritori, şi ai ruşinat pe cei rău credincioşi, Eufimia preafrumoasă fecioară a lui Hristos, întărind cele ce părinţii bine au dogmatizat la al patrulea Sobor. Muceniţă preamărită, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă." (Troparul Sfintei Muceniţe Eufimia)
