Încreştinarea timpurie a poporului nostru este dovedită, printre multe altele, şi de numeroase descoperiri făcute de istorici în necropolele dobrogene. Acestea susţin din plin ipoteza că în Scythia Minor au existat creştini încă din primele secole. Inventarul modest, dar specific unui ritual creştin, identificat recent într-un cimitir decopertat în vechiul Tomis, spre exemplu, a fost datat de către specialişti ca aparţinând secolelor al-II-lea şi al III-lea d.Hr.
Tendinţa de a marca pentru posteritate locul unde cei repausaţi îşi vor petrece somnul de veci, evidenţiată încă din secolele al II-lea şi al III-lea, era în secolele al IV-lea şi al V-lea generalizată în Dobrogea. Ea demonstrează că în această perioadă se trecuse total de la la ritul funerar al incinerării la cel al înhumării trupurilor, în aşteptarea Judecăţii de Apoi şi a învierii de obşte. Orientarea V-E a mormintelor
i-a determinat pe cercetători să le considere fără dubiu creştine, ipoteză întărită şi de epitaful descoperit în teritoriul necropolelor din secolul al III-lea, pus în amintirea unei oarecare Matrona, care îşi schimbase "credinţa", nemaifiind din acest motiv îngropată alături de soţul său şi de cei doi copii.
Într-un alt mormânt tomitan, s-a găsit un opaiţ din lut ars care are incizat pe fund, de trei ori, semnul crucii. Obiectul a fost datat, pe baza celorlalte materiale descoperite în sit şi a tipologiei, ca provenind din secolul al
III-lea. Istoricul Ion Barnea spune despre acest artefact că este "cel mai vechi obiect creştin descoperit la Tomis". În aceeaşi necropolă, dar într-un alt mormânt, a fost descoperit un alt opaiţ, care are ca decor doi peşti suprapuşi, simboluri ale creştinismului primar.
Din aceeaşi perioadă istorică face parte şi fibula din aur cu capetele în formă de bulb de ceapă, pe al cărei arc se află incizat numele INNOCENS, antroponim cunoscut în lumea creştină timpurie, descoperită în 1978 într-un mormânt de inhumaţie din aproperea municipiului Galaţi. Tabloul răspândirii creştinismului dintre Dunăre şi Marea Neagră poate fi completat cu o altă descoperire făcută la Barboşi, tot în apropierea muncipiului Galaţi. Este vorba despre două cruciuliţe de sidef, de mici dimensiuni, care se purtau probabil la gât sau aplicate pe haine şi care datează din timpul lui Alexandru Sever (222-235).
Descoperirile din Scythia Minor, de aceeaşi vârstă cu cele de la Ierusalim
Unii exegeţi sunt de părere că crucea nu este anterioară secolului al III-lea, deoarece creştinii
s-ar fi expus pericolelor. Ipoteza însă este infirmată de o serie de descoperiri din Siria şi din catacombele romane, precum şi de literatura apologetică ce atestă cinstirea ei timpurie, încă din secolul al II-lea. Mai mult, descoperiri epigrafice făcute în centre cu veche tradiţie creştină, cum ar fi Ierusalim, Asia Mică, Roma, arată că sigle desemnând pe Mântuitorul Iisus Hristos şi pe Maica Sa au fost utilizate de creştini chiar din veacul al II-lea, dar numele sacre ale Persoanelor Treimii, Fecioarei şi ale altor personaje sfinte s-au impus în paleografia creştină de sorginte greacă şi latină abia din secolul al IV-lea, odată cu oficializarea creştinismului. Descoperirile făcute în zona Scythiei Minor şi cele de la Dunărea de Jos, despre care am amintit mai sus, nu fac decât să confirme, încă o dată, contemporaneitatea creştinismului românesc cu cel existent la Ierusalim, în Siria sau la Roma încă de la începuturile sale.
Banchet funerar din cavoul cu picturi de la Tomis
Începând cu secolul al IV-lea, remarcăm la Tomis o dezvoltare evidentă a elementului creştin, pusă în evidenţă şi în domeniul funerar. O stelă funerară din această perioadă nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la caracterul ei. Astfel, într-o inscripţie care se referă la două defuncte, Aurelia Ianuaria şi Aurelia Domna, apare expresia "să-şi dea sufletul lui Dumnezeu". Această stelă a fost cercetată de istoricul Ion Barnea, iar concluzia a fost aceea că avem de-a face cu un obiect creştin.
În 1988, pe faleza de nord a oraşului Constanţa, în timp ce se săpa pentru fundaţia unui bloc de locuinţe, a fost descoperit ceea ce avea să fie numit "Cavoul cu picturi", unde erau mai multe morminte orientate creştineşte. Cavoul a fost datat în a doua parte a secolului al IV-lea, în baza stilului naturalistic, a decorului floral şi faunistic combinat cu ornamente geometrice. În acest cavou este zugrăvit un banchet funerar, cu similarităţi reprezentate într-o scenă descoperită în catacomba Santi Pietro e Marcellino de la Roma. La Tomis, însă, există un element în plus: pe masă este pictat un peşte (simbol creştin), iar deasupra persoanei din dreapta scenei a fost scris "IRENE", adică "IRINI"â "PACE".
Tot din perioada acestui secol, fac parte şi alte inscripţii cu caracter creştin, cum ar fi epitaful de marmură cu un fronton triunghiular, care are în centrul stelei funerare o coroană ce se termină în partea de jos cu două frunze de iederă, iar în centru coroanei se află monograma creştină şi crucea monogramatică, alături de textul "Torpilla din Epiphaneia de 25 de ani".
Episcopul Timotei şi primul hram cunoscut al unei biserici tomitane
Cu totul deosibită este informaţia pe care ne-o oferă inscripţia creştină descoperită pe o masă de agapă din secolul al IV-lea, care privine probabil tot dintr-un cavou pictat şi care spune: "FERICITUL TIMOTEI DIN PARTEA LUI DINIOS CU NUMELE DE NEOFIT ENMANUEL". Această inscripţie are între cuvintele al doilea şi al treilea reprezentat un porumbel, iar la sfârşit un peşte. Numele Timotei precum şi apelativul "Fericitul" l-au făcut pe Ion Barnea, ca şi pe alţi cercetători, să considere că ar fi vorba chiar despre episcopul Timotei al Tomisului, care a participat la Sinodul de la Efes, din anul 431.
Tot din această serie a mormintelor pictate mai face parte încă unul inedit, datat tot în secolul al IV-lea, ce conţine scene creştine în care apar simbolurile porumbelului, ghirlande, două capete de îngeri şi două figuri umane. Apoi, epitaful gotului creştinat Terentius, care are ca decor o cruce aşezată pe un vrej de iederă şi monograma înscrisă în cerc.
La fel de spectaculos ca şi inscripţia referitoare la Timotei este şi textul săpat pe o stelă de marmură, care are cruci în partea de sus, la mijloc şi în partea de jos, şi care spune: "Aici odihneşte Maru, de doi ani, 10 luni şi 14 zile, fiica lui Ioan, administratorul (bisericii) Sfântului Ioan". Aceasta este prima menţiune care face referire la hramul unei biserici de pe teritoriul românesc, din care aflăm şi numele primului epitrop cunoscut la noi. Stela funerară datează tot din secolul al IV-lea.
Misteriosul episcop martirizat la Tomis
În acelaşi context, putem să mai amintim şi de o placă fragmentară de marmură care pomeneşte de un episcop martir al cărui nume nu este cunoscut însă. Se bănuieşte că ar fi totuşi vorba despre Titus sau Philus, deoarece Acta Sanctorum aminteşte pentru ziua de 31 ianuarie la Tomis un episcop cu acest nume, martirizat în persecuţia lui Luciniu (319-320). Placa a fost pusă la intrarea unui martirium clădit la ceva vreme după martiraj (sfârşitul secolului al IV-lea - începutul secolului al V-lea).
În rândul acestor mărturii creştine care provin din necropole dobrogene din secolul al IV-lea, cercetătorii Ion Barnea şi Alexandru Suceveanu mai aşază şi opaiţul de lut descoperit în 1905-1906, care are reprezentat pe el pe Hristos în picioare, în costum antic, binecuvântând cu ambele mâini, iar de jur împrejur, inscripţia "Pacem meam do vobis" şi în chenarul circular reprezentate busturile celor 12 apostoli. Şi tot din această perioadă datează şi edificiul funerar al lui Eutalios din Cezareea (important şi bine-cunoscut centru creştin, patria Sfântului Vasile cel Mare, care a avut strânse relaţii de prietenie cu Bretanion, episcopul Tomisului, conform actului martiric al Sfântului Sava de la Buzău, din 12 aprilie 372), al cărui epitaf este dedicat memoriei soţiei sale Kaliope, epitaf prin care cere lui Dumnezeu să o aşeze în lumea celor drepţi.
Putem să afirmăm, în concluzie, că toate aceste descoperiri făcute în necropolele dobrogene din primele patru secole creştine arată că Biserica tomitană avea nu numai o solidă prezenţă în teritoriu ci şi o puternică organizare administrativă. Aceste elemente dovedesc existenţa unei importante şi valoroase moşteniri creştine, ale cărei temelii au fost zidite odată cu predica primului între cei chemaţi la apostolie de Domnul, Sfântul Andrei, cel care, odată cu cuvântul Evangheliei Mântuitorului, ne-a făcut şi pe noi, românii de astăzi, prin strămoşii noştri, contemporani cu sfinţii.
