Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Nestemate româneşti în patrimoniul lumii

Nestemate româneşti în patrimoniul lumii

Un articol de: Narcisa Balaban Urucu - 25 Sep, 2008

România deţine valori pe care ţări cu renume nu le au. Când vine vorba de a ne prezenta ţara, vorbim despre bisericile noastre în a căror construcţie se îmbină, de atâtea sute de ani, măiestria artistului simplu, trăirile şi simbolurile populare cu originalitatea. Despre România pot vorbi la fel de bine şi alte obiective, cum ar fi Delta Dunării sau cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. Datorită caracterului lor unic, aceste obiective figurează pe lista patrimoniului mondial UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură - United Nation Education, Science and Culture Organization). UNESCO a fost fondată la 16 noiembrie 1945. România este membră a acestei organizaţii din 27 iulie 1956 şi are incluse în patrimoniul ei 31 de obiective religioase şi laice.

Cele mai cunoscute biserici româneşti, monumente UNESCO, sunt cele din nordul Moldovei. Acestea au fost incluse pe lista patrimoniului mondial în anul 1993. Bisericile Arbore, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Probota, „Sfântu Gheorghe“ din Suceava şi Voroneţ sunt unice în lume prin arhitectura lor ce caracterizează epoca de glorie a Moldovei şi prin pictura lor exterioară. Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ din comuna Arbore, judeţul Suceava, a fost ridicată la 1503 de hatmanul Luca Arbore, iar pictura care mai există şi astăzi a fost realizată la 1541.

Concepută şi construită într-o formă simplă, pornind de la ideea unei biserici de tip longitudinal, construcţia uimeşte prin stilizare. În amploarea zidirii se observă unele inovaţii arhitectonice şi un echilibru deosebit al proporţiilor. Din mobilierul bisericii s-a păstrat doar chivotul de mormânt al ctitorului mănăstirii, considerat cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.

Frescele interioare sunt remarcabile prin arta portretului. Se remarcă tema din interiorul bisericii, Cavalcada împăratului Constantin şi Marea rugăciune de la absidă, care invocă simbolic victoria împotriva Porţii. Decorul faţadei de apus stă mărturie pentru geniul pictorului: în marea cavitate, unde se fac de obicei parastase, întregul perete este pictat cu un ansamblu de miniaturi, considerat cel mai bine realizat din toată pictura epocii Ştefan cel Mare - Petru Rareş. Apar aici Adam arând, Eva torcând (în Geneză), Ospăţul Sfântului Gheorghe, cu mesenii aşezaţi şi cu spatele la pridvor (amplasament străin Bizantinismului, introdus de Renaşterea italiană).

Prima biserică moldovenească cu pridvor deschis

Mănăstirea Humor a fost ridicată la 1530, în vremea lui Petru Rareş, în cadrul campaniei de restaurări specifice domniei sale, de marele logofat Toader Bubuiog, dreapta şi credincioasa sa slugă, pe locul unei aşezări anterioare din secolul al XIV-lea. Prezintă o arhitectură armonioasă şi este prima biserică din arhitectura moldovenească cu pridvor deschis. În arhitectura bisericii se evidenţiază elementele de factură gotică în ancandramentele ferestrelor, în portalul de la intrare, precum şi în firidele cu care se decorează cele trei abside laterale.

Caracteristică picturii de la Humor este tonalitatea cromatică, datorată predominanţei diferitelor nuanţe de roşu. Pictura interioară continuă tradiţiile iconografice ale picturii murale din vremea lui Ştefan cel Mare, accentuându-se însă caracterul narativ al prezentării, ceea ce a dus la înmulţirea scenelor şi registrelor.

Preferinţa pentru concretul personajelor, în pictura de la Moldoviţa

Mănăstirea Moldoviţa, situată în comuna Vatra Moldoviţei şi construită la 1532 este unul dintre cele mai importante monumente de artă veche românească. Prezintă atât la interior, cât şi la exterior picturi murale din 1537. Tema principală a picturii este Asediul Constantinopolului. Se surprind câteva particularităţi, mai ales în pictura exterioară. Facerea de pe peretele de vest - stâlpi şi timpane - al pridvorului, extinderea unor motive ale Judecăţii de Apoi pe glafurile interioare ale arcadelor pridvorului, lipsa Vieţii Sfântului Nicolae pe peretele de sud, Fecioara rugătoare personificare a bisericii şi, în acelaşi timp, ima-ginea unei doamne înconju-rate de curtea ei sunt încadrate de registre de îngeri marcând preferinţa pentru concretul personajelor şi mai puţin pentru valoarea simbolică a imaginilor.

Biserica Mănăstirii Pătrăuţi, cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci“, a fost construită la 1487 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Este o biserică de mici dimensiuni, dar foarte frumos proporţionată. Remarcabil este tabloul votiv cu scena „Plângerii“ şi „Cavalcada sfinţilor militari“. Este cea mai redusă ca proporţii dintre ctitoriile Sfântului Voievod Ştefan cel Mare şi singura destinată a fi mănăstire de călugăriţe.

Mănăstirea Probota a fost construită între anii 1530-1550. Numele acestei mănăstiri, ctitorite din ordinul domnului Moldovei Petru Rareş, care a făcut-o necropolă domnească, este de origine slavă, însemnând „frăţie“. Gama cromatică folosită de artişti pentru pictura interioară a bisericii era extrem de limitată, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe aceşti iscusiţi meşteri să se îngrijească cu atenţie de detalii şi să dea viaţă personajelor şi scenelor executate pe pereţii sfântului lăcaş. În vremuri de restrişte pentru neam şi ţară, când trei pericole majore le ameninţau aparenta fragilitate, mesajul transmis prin intermediul acestei picturi murale căpăta o însemnătate fără precedent. La Probota apărea pentru prima dată „Judecata de apoi“ pe pereţii unei biserici moldave.

Biserica „Sf. Gheorghe“ - Suceava, din incinta Mănăstirii „Sfantul Ioan cel Nou“, a fost ridicată la 1514-1522, iar picturile murale sunt remarcabile. Biserica a fost începută de voievodul Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, şi terminată de Ştefăniţă Vodă, fiul lui Bogdan. Din punct de vedere stilistic, pictura naosului este cea mai reprezentativă; tendinţa spre amplificarea formelor din pictura murală a bisericilor anterioare atinge apogeul. În Biserica „Sf. Gheorhe“, Buna Vestire o prezinta pe Maica Domnului şezând pe tron, iar dincolo de ea sunt două slujnice care desfac perdeaua şi, alături, pe un jilţ, de partea dreaptă a privitorului, şade o femeie, fară nimb, cu furca în mână, torcând. În nici una dintre frescele ce reprezintă Buna Vestire nu sunt redate femeile ce întind draperia în spatele jilţului Maicii Domnului şi nici erminia nu cunoaşte o astfel de reprezentare unică.

Ultimul obiectiv religios din nordul Moldovei de pe lista patrimoniului mondial UNESCO este biserica „Sf. Gheorghe“ a Mănăstirii Voroneţ, ridicată la 1488 de Sf. Voievod Ştefan cel Mare. Remarcabilă la această biserică este pictura exterioară, reprezentând „Judecata de apoi“, în care predomină acel albastru unic, cunoscut ca albastru de Voroneţ, culoare realizată cu un pigment necunoscut azi, extrem de rezistent în timp.

Salba de biserici din lemn maramureşene

În anul 1999, pe lista patrimoniului mondial UNESCO se înscriau opt monumente (biserici din lemn) din judeţul Maramureş. Biseri-ca veche a Mănăstirii Bârsana (care acum se află în vatra veche a satului), cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, a fost construită la 1720. Biserica a fost adusă în sat în jurul anului 1795, întrucât mănăstirea de la „Podurile Strâmtorii“ se desfiinţase. Interiorul bisericii a fost repictat în 1806 de către Hodor Toader, fiind influenţat de stilurile baroc şi rococo. Picturile au fost executate pe lemn, parţial nivelat cu bucăţi textile, fixate pe pereţi şi acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul vremii.

Biserica din Budeşti cu hramul „Sf. Nicolae“ (1643) păstrează şi astăzi picturi murale populare din anul 1762. Biserica „Sfânta Parascheva“ din Deseşti (1770) a fost menţionată documentar pentru prima dată din 1360 şi deţine o colecţie de icoane pe lemn din secolul al XVII-lea şi pe sticlă din secolul al XIX-lea.

Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ din Ieud (biserica din vale), un alt monument istoric din Maramureş datează din anul 1717. Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Plopiş datează din anul 1796, iar cea din Poienile Izei cu hramul „Sf. Parascheva“ a fost construită la 1604 şi păstrează încă pictura murală în stil popular de la 1794. Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Rogoz (1633), care a fost incendiată de tătari şi refăcută la 1717, se remarcă prin frumuseţea siluetei şi a decoraţiei sale. Biserica din Surdeşti, cu hramul „Sfinţii Arhangheli“, datează de la 1767.

Împreună, aceste opt biserici din lemn reprezintă un ansamblu de exemple remarcabile de diverse soluţii arhitecturale din diferite perioade şi zone. Ele sunt înguste, dar înalte, cu turle suple şi lungi la capătul vestic al clădirii. De aceea ele sunt expresia particularităţii locale a peisajului cultural al acestei zone montane din nordul României.

Se remarcă prin tehnica îmbinărilor din lemn şi a realizării învelitorilor din şindrilă, prin motivele ornamentale vizibile pe suprafaţa portalurilor şi ancadramentelor - ce se susţin pe stâlpi zvelţi -, simbolizând elemente de natură vegetală, animală şi geometrică, realizate prin dăltuire, crestare.

Fresca de la Hurezi, unică în tot spaţiul răsăritean

Mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a dom-nitorului martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), sinteză a artei româneşti din acel timp, a fost construită între anii 1690 şi 1693. Odată cu ridicarea acestei biserici s-a născut stilul brâncovenesc, aceasta însumând cel mai vast ansamblu de arhitectură monastică din Ţara Românească. Având hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, a fost înzestrată cu ziduri şi turnuri de apărare şi cu numeroase clădiri în incintă. Faţadele tencuite au fost decorate cu arcaturi, cele din registrul superior au centrul marcat de un element circular, ca o cunună. Elementele florale în culori vii dau culoare numeroaselor scene biblice din biserică. Fresca de la Hurezi este unică în tot spaţiul răsăritean, pentru că îmbină foarte bine iconografia religioasă şi compoziţia cu caracter laic. A intrat în patrimoniul UNESCO în 1993.

Cetăţile de pe vremea dacilor

Tot în anul 1999, intrau pe lista patrimoniului UNESCO şase cetăţi dacice din Munţii Orăştiei. Cele şase fortăreţe dace din Munţii Orăştiei, din România, au fost create între secolul I î.Hr. şi secolul I d.Hr., ca protecţie contra cuceririi romane.

Ruinele lor de mari întinderi şi bine păstrate se află localizate într-un sit natural spectaculos ce oferă tabloul unei civilizaţii puternice.

Băniţa se află pe un colţ de stâncă izolat, numit Dealul Bolii sau Piatra Cetăţii (902 m), la câţiva kilometri vest de oraşul Petroşani. Costeşti-Blidaru este o cetate care datează din secolul al II-lea înainte de Hristos. A fost reşedinţă permanentă a regelui dac Burebista. Cetatea dacică Căpâlna este amplasată pe culmea „La Cetate“, la 610 m altitudine, iar Costeşti-Cetăţuie este o cetate cu turnuri de apărare amplasată pe Dealul Cetăţuia, la 561 m altitudine. Menţionăm, de asemenea, Luncani-Piatra Roşie, din satul Boşorod, cetate dacică de piatră cu cinci turnuri şi poartă, ce datează din secolul I, î.H. Sarmizegetusa Regia, fostul centru politic, administrativ şi militar al statului dac la finalul secolului I, î.H., şi începutul secolului I, d.H., este una dintre cele mai mari cetăţi de refugiu din Transilvania.

Grandioasa capitală a regatului dac, construită probabil la mijlocul sec. I î. Hr., Sarmisegetusa Regia cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră şi aşezarea civilă. Aşezarea civilă, formată din cartiere, ce se întindea pe zeci de terase, constituie cea mai mare locuire dacică compactă cunoscută. Aici se aflau grupuri de locuinţe, ateliere meşteşugăreşti, depozite, hambare, instalaţii de captare şi distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuinţe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ştampila „Decebalus Per Scorilo“.

Aşezări săteşti cu biserici fortificate

Transilvania figurează din anul 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO cu o serie de aşezări săteşti, cu biserici fortificate. Acestea reprezintă o imagine vie a peisajului cultural al sudului Transilvaniei. Cele şapte sate transilvane cu biserici fortificate oferă o imagine plină de viaţă a peisajului cultural din sudul Transilvaniei. Sunt caracterizate de un sistem specific de cultivare a terenului, un model de aşezare şi organizare a gospodăriilor ţărăneşti, păstrate încă din Evul Mediu. Localităţile sunt dominate de bisericile lor fortificate, care ilustrează stilurile de construcţie din secolul al XIII-lea şi până în secolul al XVI-lea.

Biertan-Birthälm este primul loc din Transilvania considerat a fi foarte important pentru comunitatea internaţională. Biserica-hală de aici a fost construită între 1492-1515 şi este un rezultat al goticului târziu, cu elemente de Renaştere la unele portale. Uşa sacristiei este considerată o capodoperă a genului.

Câlnic-Kelling a fost atestat pentru prima dată în secolul al XIII-lea; Dârjiu-Dersch cu biserica-hală unitariană datează din secolele XIV-XV; Cetatea Prejmer (foto) este cea mai puternică cetate ţărănească din Transilvania. Monument de valoare incalificabilă, biserica evanghelică, operă a goticului timpuriu cu influenţe cisterciene, a fost ridicată la 1250. Biserica evanghelică de la Saschiz-Keisd a fost ridicată la 1493-1496 şi se remarcă prin modul de fortificare a construcţiei. Biserica „Sf. Petru“ din Valea Viilor-Wurmloch datează din secolul al XIII-lea şi are aspectul unui turn puternic, fortificat, fiind înconjurată de ziduri puternice fortificate. Şi ultimul monument UNESCO din Transilvania, biserica evanghelică de la Viscri-Deutschweisskirch, a fost ridicat spre sfârşitul secolului al XVI-lea în stil gotic.

Cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa

Dobrogea se înscrie din 1991 pe lista patrimoniului mondial UNESCO cu Delta Dunării, cel mai nou şi mai jos teritoriu al României, cu un relief în continuă formare şi remodelare. Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, acoperind o suprafaţă de 2.681 km2.

Delta Dunarii este o câmpie în formare, cu altitudine medie de 50 cm, alcatuită din: relief pozitiv (grinduri, ostroave) şi relief negativ: braţele Dunării, canalele, gârlele, mlaştinile, bălţile şi lacurile. Un ţinut exotic cu peste 1.200 de specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată de circa 100 de specii, din care amintim heringul de Dunăre şi sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar). De asemenea, în Deltă se întâlnesc mai mult de 320 de specii de păsări. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colţuri ale pământului vin să cuibă-rească.

Perla Transilvaniei de odinioară

Centrul istoric al oraşului Sighişoara, obiectiv UNESCO din anul 1999, este cel mai frumos şi complet ansamblu urban medieval din România. Cetatea datează din secolele XIV-XVII, în interiorul ei întretăindu-se străzi înguste şi pavate, pe marginea cărora sunt aşezate case masive din cărămidă. Şi astăzi, cetatea medievală de la Sighişoara este considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase cetăţi locuite din Europa.

Întemeiat de către mesteşugarii şi comercianţii germani, cunoscuţi ca saşii transilvăneni, centrul istoric al oraşului Sighişoara a păstrat într-un mod remarcabil aspectul unui mic şi fortificat oraş medieval care a jucat un rol strategic şi comercial important la graniţa Europei Centrale, pentru mai multe secole.

Ce criterii impune UNESCO

UNESCO a fost fondată după cel de-al Doilea Război Mondial de 20 de state, iar obiectivul declarat încă de atunci este acela de a contribui la pacea mondială şi la colaborarea între naţiuni prin cultură, ecologie, educaţie şi ştiinţă.

În anul 1972, statele membre ale UNESCO au iniţiat o mişcare care avea ca scop crearea unei liste de obiective şi locaţii cu o valoare majoră pentru identitatea culturală, naturală şi istorică a planetei. Patrimoniul mondial UNESCO cuprinde două categorii de obiective: cele naturale şi cele antropice. Scopul UNESCO este protejarea, prezervarea şi conservarea monumentelor înscrise pe listele sale.

Pentru a fi inclus în UNESCO, un monument sau un sit trebuie să îndeplinească unul sau mai multe din cele şase criterii impuse.

Acestea sunt: să reprezinte o dovadă a geniului creator al omului; să reprezinte un pas important în dezvoltarea arhitecturii, a artelor monumentale sau a urbanisticii; să fie o marturie unică sau excepţională a unei civilizaţii vii sau dispărute; să fie un exemplu excepţional de construcţie sau ansamblu arhitectural şi peisagistic care ilustrează un stagiu semnificativ din istoria umană; să fie un exemplu ieşit din comun al unei aşezari umane tradiţionale, reprezentative pentru cultură (sau pentru culturi), în special când devine vulnerabilă în faţa unor schimbări ireversibile; să fie direct sau tangenţial asociat cu evenimente sau tradiţii, cu idei sau credinţe, cu opere literare sau artistice de relevanţă universală. Acest din urmă criteriu este destul de rar utilizat şi doar în conexiune cu alte aspecte şi valori.