Oaze de spiritualitate în Moldova de jos

Când vine vorba de pelerinaje la mănăstiri din Moldova, aproape că niciodată din traseul nostru nu lipsesc cunoscutele mănăstiri din judeţul Neamţ - Agapia, Văratec, Neamţ, Sihăstria - sau din judeţul Suceava - Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Humor etc. Tot în Moldova găsim aşezăminte monahale cu istorii îndelungate, dar cunoscute, în mod deosebit, doar în zona respectivă. În cuprinsul Episcopiei Dunării de Jos se află mănăstiri cu tradiţie şi care, la momentul înfloririi lor, treceau drept cele mai importante din sudul Moldovei. Una dintre acestea este Mănăstirea Adam, care, pe lângă viaţa monahală desăvârşită, de-a lungul existenţei sale, a găzduit un spital de psihiatrie de mare anvergură. Mănăstirea Adam este astăzi foarte căutată şi datorită icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Vă propunem o vizită la Mănăstirea Adam, cu scurt popas la Cârlomăneşti şi Vladimireşti.

Situată în nordul judeţului Galaţi, într-o regiune cu vechi tradiţii monahale, Mănăstirea Adam a reprezentat, de-a lungul îndelungatei sale istorii, una dintre cele mai importante centre călugăreşti din întreaga zonă de sud a Moldovei.

Tradiţia locală, neconfirmată istoric, spune că prima aşezare sihăstrească a fost întemeiată în pădurile Adamului pe la mijlocul secolului al XVI-lea, când un călugăr venit din răsărit a arătat unui cioban înstărit din codrul Gheanghei o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, propunându-i să ridice un schit în acele locuri. Aşa s-ar fi construit o primă bisericuţă din lemn, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Documentele istorice afirmă însă că mănăstirea a fost ctitorită de căpitanul Adam, în timpul domnilor moldoveni Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan şi sub păstorirea episcopului Anastasie al Romanului, la mijlocul secolului al XVII-lea, biserica fiind sfinţită la 14 octombrie 1652. Bucurându-se de numeroase danii şi de sprijinul constant al boierilor locului, mănăstirea avea să cunoască, în timp, o perioadă de propăşire. Aici este menţionată chiar o modestă şcoală românească, singura dintr-o zonă destul de depărtată de marile lavre cărturăreşti ale monahismului nostru.

Centru psihiatric de mare anvergură

În urma cutremurului din 1802, vechea biserică s-a năruit cu totul, actuala biserică fiind ridicată până la 1813 prin stăruinţa stareţilor Ioanichie Greceanu şi Metodie Gociu. După 1820, mănăstirea a fost transformată în mănăstire de maici. La 1826, din motive neelucidate, maicile de la Adam au fost strămutate la Mănăstirea Floreşti, din judeţul Vaslui, călugării de acolo fiind aduşi la Adam. În 1835 s-a revenit însă asupra acestei decizii, Adam-ul rămânând mai departe mănăstire de maici. După revenirea de la Floreşti, stareţa mănăstirii, maica Xenia Cuza, mătuşa domnitorului Al. I. Cuza, era înconjurată de o obşte de 62 de monahii şi surori, numărul vieţuitoarelor crescând mereu şi ajungând în vremea secularizării la 148.

În 1943, la Mănăstirea Adam se găseau 152 de maici şi surori, 10 preoţi şi 12 cântăreţi. Pe lângă mănăstire funcţiona o şcoală, administrată de personal monahal, precum şi un atelier de covoare şi ţesături, devenit, după 1948, cooperativa de producţie „Cooperatorul“. Între 1860 şi 1866 mănăstirea a administrat şi un spital de boli neuropsihice, unde erau internate femei bolnave de epilepsie. Această mănăstire a avut un rost necunoscut în psihiatrie. Doctorul Răjescu a dezvoltat la Adam un centru psihiatric de mare anvergură. Avea bucătărie, unde bolnavii făceau mâncare, cantină. În jurul acestei mănăstiri s-a dezvoltat un adevărat spital, până când medicul a fost asasinat, într-o noapte de Crăciun. Desfiinţată la 1960, Mănăstirea Adam a fost reînfiinţată în 1991, ca mănăstire de călugări, până în anul 2001, când a redevenit mănăstire de maici. După această dată, întreaga activitate a fost revigorată, realizându-se consolidarea bisericii, alimentarea cu apă curentă şi amenajarea anexelor gospodăreşti. Rolul spiritual al Mănăstirii Adam de-a lungul istoriei este unul de primă mărime. Puţine sunt mănăstirile care s-au bucurat de o atât de mare căutare şi apreciere, un element deosebit de important fiind prezenţa la Adam a icoanei Maicii Domnului, făcătoare de minuni. Evlavia credincioşilor faţă „Sfânta“, cum îi spun localnicii, cererile de pelerinaje ale icoanei prin oraşele şi satele din tot sudul Moldovei, minunile şi vindecările aduse de icoană sunt constante ale istoriei mănăstirii de-a lungul timpului.

Descoperire la Mănăstirea Adam

Mănăstirea Adam a fost la sfârşitul lunii iulie a anului 2006 martora unei descoperiri deosebite: cu prilejul executării unor lucrări pentru construcţia unui nou corp de chilii, au fost identificate fundaţiile primei biserici de zid a mănăstirii, construite la mijlocul secolului al XVII-lea şi sfinţite la 14 octombrie 1652.

Biserica fusese ctitorită de căpitanul Adam, după ce vechea bisericuţă de lemn, cu hramul „Duminica Tuturor sfinţilor“, a ars la una dintre năvălirile turcilor, icoana făcătoare de minuni fiind salvată în chip miraculos. Noua biserică mănăstirească, care a fost închinată la 1685 Mănăstirii Sinai, a rezistat până la 1802, când a fost distrusă de cutremur, actuala biserică fiind ridicată la 1813. Lucrările arheologice, efectuate sub coordonarea unei echipe de specialişti de la Muzeul de Istorie din Galaţi şi Muzeul Mixt din Tecuci, au scos la iveală alte numeroase mărturii ale vechimii şi spiritualităţii frumoaselor locuri de la Adam.

▲ Cârlomăneşti, veche vatră sihăstrească

Aşezată pe cel mai vechi loc monahal de pe cuprinsul Episcopiei Dunării de Jos, Mănăstirea Cârlomăneşti este situată în nordul judeţului Galaţi, în apropierea localităţii cu acelaşi nume. Ea este moştenitoarea, peste veacuri, a tradiţiilor monahale din zona Cârlomăneşti - Cerţeşti - Căuieşti, în care mărturiile referitoare la vechi aşezări sihăstresti urcă până în secolul al XV-lea. Documente certe, referitoare la o mănăstire aflată în apropierea celei de astăzi, avem însă doar de la sfârşitul secolului al XVII-lea, când stareţ era „popa Jora“. Mănăstirea va fi integrată în secolul al XVIII-lea curentului de înnoire duhovnicească promovat de Sfântul Paisie de la Neamţ, reprezentând un important centru monahal din sudul Moldovei.

La 1809, mănăstirea era menţionată ca metoc al Episcopiei Romanului, dar la 1821 ea a fost complet distrusă de către eterişti şi turci, călugării fiind nevoiţi să fugă. Puţinii monahi rămaşi au mutat cu un kilometru locul mănăstirii, construind, până la 1824, o biserică de cărămidă, existentă şi astăzi. Viaţa monahală a continuat firav până în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. La 1957, biserica a fost trăsnită, incendiată şi apoi părăsită.

Abia în anul 1997, mănăstirea avea să fie reînfiinţată, la iniţiativa Preasfinţitului Episcop Casian al Dunării de Jos. Astfel, prin eforturile Centrului Eparhial şi ale Protoieriei Tecuci, s-a ridicat un paraclis, sfinţit în vara anului 2004, şi un corp de chilii, s-a realizat alimentarea cu apă şi s-au construit anexe gospodăreşti.

▲ Mănăstirea Maicii Domnului de la Vladimireşti

Mănăstirea Vladimireşti, situată în apropierea localităţii Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi, a fost înfiinţată din iniţiativa surorii Vasilica Gurău, devenită monahia şi stareţa Veronica. Lucrările de construcţie au început în anul 1939, un an mai târziu sfinţindu-se deja paraclisul mănăstirii. Înfiinţarea noului lăcaş de închinare a fost aprobată în anul 1941, dar, ca urmare a presiunilor exercitate de regimul comunist totalitar, în anul 1956 mănăstirea a fost desfiinţată. După 1990, mănăstirea a fost redeschisă, stareţa Veronica Gurău şi multe dintre fostele maici reîntorcându-se în mănăstire. Au fost rectitorite biserica mare şi paraclisul de iarnă, corpurile de chilii, anexele mănăstireşti şi au reînceput să funcţioneze atelierele de pictură, sculptură, croitorie, broderie ş.a.

După trecerea la cele veşnice a întemeietoarei mănăstirii, în toamna anului 2005, monahia Daniela Nedelcu a fost numită stareţă a aşezământului monahal, fiind instalată în această funcţie la 16 aprilie 2006.