Opt secole în istoria Abaţiei de la Cârţa

Fostă mănăstire cisterciană din Ţara Făgăraşului, actualmente biserică evanghelică a comunităţii locale germane, Mănăstirea Cârţa este situată pe malul stâng al Oltului, între municipiile Sibiu şi Făgăraş, în imediata vecinătate a localităţilor de azi Cârţa şi Cârţişoara. Abaţia cisterciană Cârţa a jucat un rol major in istoria politică, economică şi culturală a Transilvaniei medievale şi reprezintă unul dintre cele mai vechi şi mai importante monumente ale stilului gotic timpuriu din Transilvania. Cistercienii sunt un ordin călugăresc originar din Franţa şi răspândit în mai multe ţări.

Data ridicării acestei biserici a provocat multe discuţii. După unii cercetători, Mănăstirea Cârţa, priorie a abaţiei cisterciene de la Igriş, a fost fondată probabil între 1198 şi 1205-1206.

Anul 1198 ar putea fi dedus dintr-un pasaj din Statutele ordinului cistercian - de la anul 1208 - în care se vorbeşte de un „abbas Transylvanus qui per decem annos“ („un abate transilvan care, vreme de 10 ani...“. Însă, după cum subliniază Dan Nicolae Busuioc von Hasselbach, nu se ştie dacă acest „abbas Transylvanus“ este chiar abatele de la Cârţa, el putând fi numai şeful unei comunităţi itinerante de călugări. Izvoare scrise din intervalul secolelor XIII-XV, provenite din ambianţa ordinului cistercian - adunate şi prelucrate de Ludwig Janauschek - plasează întemeierea mănăstirii Cârţa între anii 1202-1203.

După cum citim pe www.patzinakia.ro (The Romanian Group for an Alternative History), se ştie sigur însă că prima atestare a Mănăstirii Cârţa este la 1212, când numele aşezământului apărea pentru prima dată în Statutele ordinului cistercian.

Cea de-a doua atestare, mult mai importantă, este cea din 1223, când, într-un document emis de cancelaria regală maghiară, regele Andrei al II-lea confirma o donaţie către mănăstirea de la Cârţa. Din textul acestei diplome regale rezultă că teritoriul pe care a fost fondată şi construită abaţia Cârţa a fost donat pentru mântuirea sufletului său, prin intermediul lui Benedict, pe când acesta era voievod al Transilvaniei.

Însă mănăstirea nu putea fi fondată de un rege, în contextul în care ordinul cistercian se baza pe interdependenţa fundaţiilor succesive şi pe raportul lor direct cu papalitatea.

Prima dată, stilul gotic burgund în fază incipientă

Potrivit cutumelor ordinului cistercian, primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate din materiale perisabile, probabil din lemn. Câţiva ani mai târziu, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii de lemn a fost construită o capelă de piatră, aşa-numitul oratoriu.

Fundaţiile acestei capele, cu dimensiuni reduse şi ziduri masive, au fost scoase la lumină în primăvara anului 1927, prin cercetările arheologice întreprinse de istoricul de artă şi arheologul sas Victor Roth. Prezenţa lor a fost confirmată prin cercetările arheologice întreprinse între anii 1983-1985. Între meşterii care au lucrat la Cârţa se numără şi un anumit Andrei Pietrarul (Andreas Lapicida), al cărui nume se mai poate încă citi pe un capitel.

Marea invazie tătară din 1241 a distrus o mare parte a abaţiei, astfel încât aproape întreg edificiul vechi (care etala trăsături stilistice tributare romanicului târziu) a fost reconstruit în 1250, atestând astfel, pentru prima dată în spatiul transilvanean, stilul gotic burgund în faza sa incipientă.

Un alt moment trist al istoriei sale s-a petrecut în anii 1421-1432, când luptele aprige cu otomanii şi decăderea ordinului au făcut ca biserica şi mănăstirea ei să ajungă o ruină. De aceea, la 22 februarie 1474, regele Matia Corvin a hotărât desfiinţarea ei, cedând posesiunile ei bisericii săseşti „Sfânta Maria“ din Sibiu.

La 1495, abaţia a mai fost restaurată, însă, cu timpul, a fost lăsată în paragină.

În 1418, regele Sigismund de Luxemburg amintea că biserica ar fi fost locul de odihnă al unuia dintre regii de dinaintea lui. Dar săpăturile arheologice nu au putut confirma acest fapt, întrucât, odată cu pardosirea noii biserici, de la 1852, toate pietrele de mormânt din interior au fost smulse. Dacă vom avea însă în vedere exemplele destul de numeroase de morminte ale ctitorilor în bisericile cisterciene, putem accepta posibilitatea existenţei unei necropole regale la Cârţa.

Ruinele de astăzi

Din vechea galerie, astăzi mai vedem, la sud de biserică, un zid înalt, care mai păstrează încă ferestre boltite în plin cintru şi o fereastră geminată.

Faţada de vest rezistă încă, iar deasupra portalului gotic se observă o rozetă de mari dimensiuni. Turnul alipit faţadei a fost construit pe la mijlocul secolului al XV-lea, iar transformarea lui în clopotniţă a avut loc şi mai târziu.

Bolţile imensei biserici s-au prăbuşit, rămânând numai câteva ziduri exterioare şi două travee din interior (în părţile de sud şi de nord). La sud se mai păstrează o singură coloană romanică, iar navele laterale, după planul cistercian, se termină într-un mic cor pătrat. Pe locul navei principale care nu mai are tavan se află un cimitir în memoria soldaţilor germani căzuţi în primul război mondial. Biserica evanghelică de astăzi ocupă, de fapt, doar corul şi absida fostei bazilici.

Portalul gotic a fost probabil mutat de la o intrare laterală, iar profilul său trădează influenţe gotice. În interior, arcele bolţilor se întâlnesc într-o cheie de boltă romanică, înfăţişând chipul Maicii Domnului, ocrotitoarea bisericii, ca stăpânitoare a cerului. Celelalte chei de boltă sunt decorate simplu, cu flori de măcieş, iar între arce rezistă încă ferestre rotunde, cu şase lobi, care au primit, ulterior, vitralii, mai aflăm de pe www.patzinakia.ro.

▲ Localităţi legate de istoria abaţiei

Un document emis la 29 ianuarie 1322 de regele Carol Robert de Anjou al Ungariei (1308-1342) informa că mănăstirii cisterciene Cârţa îi erau aservite zece aşezări: Cârţa (Kerch), Criţ (Cruz), Meşendorf (Messendorf), Cloaşterf (villa Nicholai), Apoş (villa Abbatis), Cisnădioara (monte sancti Micahelis), Feldioara (Feldwar), Colun (Colonia), Glâmboaca (Honrabah) şi Cârţa Romanească (Kercz Olachorum). În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, în imediata sa apropiere, pe malul drept al Oltului, mănăstirea cisterciană a fondat aşezarea Cârţa (germ. Kerz), cunoscută şi sub vechea denumire de Cârţa Săsească, iar pe Valea Hârtibaciului, lângă Agnita, a întemeiat localitatea Apoş (germ. Abtsdorf, Satul Abatelui). Ambele aşezări au fost populate cu saşi. Abaţia Cârţa a aşezat la cumpăna secolelor XIII-XIV colonişti germani şi pe teritoriul fostului Scaun de Sighişoara, respectiv în localităţile Criţ (germ. Deutsch-Kreuz; magh. Szászkeresztúr), Meşendorf (germ. Meschendorf; ung. Mese) şi Cloaşterf (germ. Klosterdorf; ung. Miklóstelke), precum şi în localităţile Colun (germ. Kolun; ung. Kellen), Glâmboaca (germ. Hühnerbach; ung. Glimboka) şi Feldioara (germ. Marienburg; ung. Földvár), situate pe malul drept al Oltului, pe teritoriul actual al judeţului Sibiu. (www.wikipedia.ro)