Lucrarea "Istorisire despre Sinodul I Ecumenic", scrisă de episcopul Maruta de Maifercat, este o mărturie foarte importantă despre convocarea acestui sinod făcută de un scriitor aparţinând tradiţiei siriace, care completează şi întăreşte mărturiile scrise în limba greacă despre acest eveniment. Textul în limba engleză aparţine lui Roger Pearse şi este luat dintr-un catalog al manuscriselor Universităţii Yale (fr.wikipedia.org/wiki/Maruthas). Redăm în continuare traducerea în română a unor fragmente din lucrarea amintită.
Binecuvântaţii Apostoli, când au mers să proclame îmbucurătoarele veşti ale glorioasei Evanghelii a lui Hristos, nu au stabilit crezuri şi doctrine, ci principala lor grijă a fost de a-i întoarce pe oameni de la închinarea idolilor la închinarea Sfintei Cruci, şi ca cei care erau ucenici să se ferească de desfrânare, de necurăţia cărnurilor oferite idolilor, de animale sugrumate şi sânge. Dar când mesajul lor a mers mai departe în toată lumea, şi cuvintele lor în tot pământul, şi credinţa lui Hristos a fost răspândită departe în fiecare ţară prin intermediul lor şi creştinilor dintre iudei, şi neamurile au primit-o şi au devenit supuşi ai ei, satana
şi-a arătat răutatea şi slujitorii lui au început să lucreze îmbrăcându-se cu necurăţie şi neruşinare; şi cum cel rău nu a câştigat nimic în prima sa războire ci doar vină, şi-a trimis forţele în luptă încă o dată cu şi mai multă răutate decât oricând, şi a împrăştiat mari disensiuni, controverse, şi confuzie în rândul celor care erau invitaţi în Împărăţie, şi a introdus numeroase erezii în Biserică. Aşa încât numărul ereticilor era cât numărul episcopilor şi dreptatea era oprimată şi adevărul persecutat. Dreptcredincioşii scădeau şi ereticii creşteau. Atunci, la fel cum razele soarelui apar în mijlocul norilor negri, aşa s-a văzut credincioasa domnie asupra împărăţiei curate a binecuvântatului Constantin, sfântul împărat vrednic de veşnică cinstire, care, fiind mişcat de râvna pentru credinţa cea adevărată, a scris către cel mai vrednic şi ortodox episcop al Ierusalimului, Alexandru: "Am învăţat din Sfânta Scriptură că din Sion va ieşi legea, şi cuvântul Domnului din Ierusalim. Imediat după ce vei primi scrisoarea mea imperială, vei veni în prezenţa mea, pentru că este necesar pentru Sfânta Biserică, ca adevărata credinţă creştină să fie proclamată din acele sfinte lăcaşuri ale Ierusalimului. Am doi episcopi care mă tulbură zilnic, şi din cauza controversei lor se face cunfuzie şi nelinişte. Nu a fost la îndemâna mea până acum să dau atenţie acestui subiect din cauza multor războaie pe care le-am purtat împotriva duşmanilor noştri, şi în special împotriva iudeilor şi păgânilor care sunt fără de număr în turma Creştină. Dar acum suntem în pace cu toţi cei din jur, prietenii şi duşmanii sunt supuşii autorităţii noastre, nu am altă grijă decât de a rezolva disputa care s-a ridicat în Biserică. Noi acum aşteptăm venirea ta ca să învăţăm de la tine adevărul şi să acţionăm conform lui. Vei face aşa cum
ţi-am cerut şi noi îţi mai cerem şi rugăciuni pentru domnia noastră"".
Sfântul Alexandru suferă martiriul pe cale
"Când binecuvântatul Alexandru a primit scrisoarea, în care i se cerea să vină în capitală, imediat a făcut pregătiri pentru călătoria sa şi, temându-se să meargă pe uscat din cauza ereticilor pe care i-ar fi întâlnit, a ales o corabie să călătorească pe mare. În ziua în care s-a urcat în corabie, un bărbat a venit la el în vis şi i-a spus: "Nu vei vedea faţa împăratului pământesc, pentru că vei fi dus repede să contempli faţa Împăratului ceresc." Atunci el a scris o epistolă în care a expus adevărata credinţă în Hristos, pe care împăratul dorea să o cunoască, a sigilat-o şi a trimis-o prin preotul Macarie să o ducă pe uscat în capitală. Alexandru a plecat apoi pe mare şi a ajuns în insula numită Pataia. Acolo a fost prins de eretici, care i-au făcut promisiuni mari dacă se va alătura partidei lor. Dar cum el nu a ascultat cuvintele lor ademenitoare, i-au trimis sufletul la Domnul în torturi îngrozitoare. El a fost astfel cinstit cu coroana martiriului de dragul cuvintelor lui Hristos, şi a plecat din lumea aceasta a durerii".
Împăratul Constantin convoacă Sinodul I Ecumenic
"Când Împăratul Constantin a primit vestea morţii sale, a fost copleşit de mâhnire şi când epistola lui Alexandru adusă de preotul Macarie a ajuns la el, s-a aprins de râvnă dumnezeiască şi a scris următoarea poruncă tuturor episcopilor din lume: "Constantin Augustus Caesar, Constantin Autocrat şi Împărat, tuturor Bisericilor de sub cer, supuse şi nesupuse Domnului nostru Hristos, pace vouă! Luaţi aminte cu toţi această poruncă, şi nu întârziaţi a vă aduna la Sinodul Ecumenic în oraşul Niceea, în provincia Bitinia, pentru a cerceta adevărul credinţei creştine. Să nu întârzie nimeni dintre cei care împărtăşesc sentimentele şi nimeni dintre cei care nu sunt de acord, şi nimeni dintre oameni să nu împiedice pe altul să vină pentru a-şi mărturisi credinţa la sinod în faţa tuturor episcopilor, pentru ca să fie o singură minte şi o legătură a credinţei şi desăvârşită unitate, şi ca toată Biserica să stea într-un singur trup cu o credinţă nedivizată, cu o voinţă perfectă, şi ca nici un om să nu încalce şi să dispreţuiască porunca Bisericii şi statului. Noi vom acorda un an şi două luni timp suficient pentru toţi pentru a se aduna din toate regiunile. În luna Octombrie fie ca toţi episcopii să se găsescă în Niceea, oraşul Bitiniei, care este în vecinătatea capitalei noastre creştine. Fie ca voi toţi să prosperaţi în Domnul! (...)"".
Numai 11 Părinţi de la sinod nu aveau urme de martiraj
"Când episcopii s-au adunat după porunca împărătească, Împăratul a citit mărturisirea de credinţă, pe care Alexandru, episcopul Ierusalimului, a scris-o şi a trimis-o prin mâna preotului Macarie. A fost citită în prezenţa a 2.048 de episcopi, dar numai 318 dintre aceştia au acceptat-o. Împăratul a luat atunci inelul său, sceptrul şi sabia sa şi le-a dat în mâinile lor, spunând: "Acum vă este dată stăpânirea peste toată Biserica, peste treburile bisericeşti şi civile, şi peste toate ierarhiile Bisericii şi statului. Faceţi ceea ce doriţi, şi Dumnezeu va cere din mâinile voastre socoteală pentru fiii Bisericii". Sinodul Ecumenic primind astfel autoritate de la împărat, părinţii au decis că trebuie să fie trepte în adunare şi fiecare episcop să stea în locul lui după rangul lui. Tronuri au fost făcute pentru toţi şi împăratul a venit şi a stat cu ei. El a sărutat urmele rănilor pentru Hristos de pe trupurile lor. Din cei 318 Părinţi numai 11 nu aveau asemenea răni. (...) Unora li s-au scos ochii; unora li s-au tăiat urechile. Unora li s-au smuls dinţii din rădăcini. Unora, unghiile degetelor li s-au smuls, alţii au fost în alt fel mutilaţi; într-un cuvânt nu era nimeni fără urme ale violenţei; în afară de 11. Dar Toma, episcop de Marash, era o privelişte cu adevărat înfricoşătoare, el fusese mutilat prin îndepărtarea ochilor, nasului şi buzelor; dinţii i-au fost smulşi şi ambele mâini şi picioare i-au fost tăiate. A fost ţinut în temniţă 22 de ani de Armaniţi (Armeni) care aveau obiceiul de a-i tăia câte un membru al trupului sau de a-l mutila în vreun fel în fiecare an, spre a-l convinge de a adera la blasfemia lor, dar el a biruit această încercare groaznică spre slava credincioşilor şi spre arătarea răutăţii ereticilor. Părinţii
l-au luat cu ei la sinod şi când împăratul l-a văzut, a căzut la pământ şi l-a cinstit zicând: "Te slăvesc pe tine, martirule al lui Hristos, care eşti împodobit cu multe cununi!""
Prieten cu Sfântul Ioan Gură de Aur
Maruta, episcop de Maifercat, a trăit în secolul al V-lea şi a fost un bun prieten şi susţinător al Sfântului Ioan Gură de Aur. Trimis de împăratul Teodosie II la curtea persană, a fost apreciat de regele Iezdigerd pentru bunătatea sa, sfinţenia vieţii şi cunoştinţele medicale. A fost prezent la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Pentru răspândirea credinţei ortodoxe în Persia a prezidat două sinoade la Ctesifon, a impus hotărârile sinoadelor ecumenice în rândul episcopilor, şi a reuşit într-o perioadă scurtă să-i întoarcă pe locuitorii Persiei de la zoroastrism la creştinism. Maruta reorganizează Biserica din Persia, după modelul celei din Constantinopol, episcopul din Ctesifon devenind întâistătătorul celorlalte scaune episcopale.
Intertitlurile aparţin redacţiei
