Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Documentar Portret de academician creştin: Virgil Cândea

Portret de academician creştin: Virgil Cândea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Documentar
Un articol de: Bogdan Scorţea - 12 Feb, 2014
În 1993, fiind student în anul II la Facultatea de Teologie din Bucureşti, într-o zi, la o oră de curs, a intrat decanul să ne anunţe cu mândrie că va veni să predea artă creştină un profesor deosebit, care în plus este şi academician: Virgil Cândea. Astăzi se împlinesc şapte ani de când Virgil Cândea a plecat să se întâlnească cu Cel Căruia I-a slujit prin opera sa. Cuvintele de mai jos se vor o umilă evocare a personalităţii ilustrului profesor.
 
Deşi cursul se adresa anilor III-IV de studiu, m-am dus mânat de curiozitate la anul mai mare ca să văd pe cel prezentat atât de atractiv şi care deja prinsese o aură aparte în gândul meu. Şi într-adevăr, m-a fascinat de la prima oră la care am asistat şi am simţit că el este profesorul de care aveam nevoie. Deşi îmi plăceau şi alte cursuri şi simpatizam inevitabil câţiva profesori - majoritatea hirotoniţi -, cursurile de artă creştină se deosebeau prin ceva unic. Rigoarea şi abundenţa informaţiei, documentaţia şi multitudinea de orizonturi deschise în acele ore care voiam să nu se mai termine erau dublate de o simplitate a expunerii, semn că lucrurile spuse veneau dintr-o înţelegere şi meditaţie îndelungată şi îi deveniseră profesorului ceva familiar. Teme precum viziunea despre cosmos şi Biserică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, marile cicluri iconografice în arta bisericească, până la monumentele şi stilurile de artă eclezială din Ţările Române, ori chipuri de domnitori şi cărturari luminaţi au făcut ca sala de curs să fie mereu plină nu numai de studenţii teologi, ci şi de un auditoriu extern atras de calitatea prelegerilor.

Profesorul harismatic de la Teologie

Ceea ce ne-a apropiat mai mult a fost participarea mea la o expoziţie studenţească de icoane, organizată în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti. Surpriză: preşedintele juriului expoziţiei era chiar profesorul harismatic de la Teologie. O surpriză şi mai mare a urmat, aflând că am luat premiul întâi, cu o icoană a Maicii Domnului. Începusem din acea vreme să deprind meşteşugul pictării icoanelor, însă premiul înmânat de profesorul Virgil Cândea şi susţinerea continuă apoi pe tărâm iconografic au fost pentru mine o motivaţie de a lua pictura de icoane ca pe o vocaţie. Icoana şi iconografia au rămas constant liantul care m-a ţinut aproape de dânsul de atunci până în ultimii săi ani de viaţă. Mereu a ştiut să încurajeze darurile şi iniţiativele tinerilor, îndrumându-ne paşii către lucruri şi lucrări care aveau ca miez frumuseţea Duhului exprimată în diversitatea de expresie a Tradiţiei creştine răsăritene.

Virtuţile şi le purta într-un mod firesc şi simplu

Aşa s-a făcut că am avut apoi ocazia unică să îl pot avea conducător de doctorat într-un subiect de cercetare care îl fascinase parcă mereu, dincolo de pasiunea cărturărească şi parcă dincolo de lume: simbolul luminii dumnezeieşti în artă. Lucrarea va ajunge încet-încet la liman, cu îndrumarea sa exemplară, şi apoi susţinută în cadrul Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, chiar cu o lună înainte de trecerea Profesorului la cele veşnice. Pe tot parcursul anilor de elaborare a tezei am avut bucuria nemeritată să îi calc pragul primitoarei case, să împrumut cărţi din fabuloasa bibliotecă care îi străjuia toţi pereţii şi mai ales să îi ascult sfaturile riguroase şi îndemnurile în lucrarea deloc uşoară la care mă angajasem: Simbolul luminii divine în arta sacră a secolelor XIV-XVI, o incursiune în artă care căuta prezenţa Celui Care „locuieşte întru lumina cea neapropiată“ (1 Timotei 6, 16), dar şi o analiză critică a diferenţierii tradiţiei picturale din Răsărit şi Apus în ceea ce priveşte reprezentarea acestui simbol artistic - nimbul.
 
Dintre sfinţi, parcă îi avea cel mai mult la suflet pe Nicodim Aghioritul şi Paisie de la Neamţ, pentru că în ei vedea modelul de cărturari luminaţi de Dumnezeu, de smerenie şi de rugăciune. Toate aceste virtuţi le dobândise şi el şi le purta într-un mod firesc şi simplu. Într-un colţ al casei sale observasem de mult un scăunel de rugăciune isihast pe care cu siguranţă zăbovea în ceasurile de linişte. Înainte să plec într-un pelerinaj la muntele Athos l-am întrebat dacă vrea să îi aduc ceva de acolo şi mi-a spus că i-ar plăcea un şirag mare de mătănii călugăreşti. Acum se bucură dincolo de rugăciunea şi lumina sfinţilor, de adevărul şi frumuseţea Celui pe Care L-a slujit şi Căruia i-a înmulţit talanţii.

Opera sa cuprinde peste trei sute de lucrări de istorie

Pasionat de valorile umaniste ale spiritului românesc, şi-a dedicat întreaga viaţă cercetărilor şi studiilor de istorie, medievistică, artă religioasă, patrimoniu naţional. Opera sa cuprinde peste trei sute de lucrări de istorie a spiritualităţii, a culturii şi diplomaţiei, a cărţii şi tiparului românesc. Subiectele sale de căpetenie au fost dimensiunea spirituală a culturii Ţărilor Române, circulaţia ideilor şi a mentalităţilor în sud-estul european, confluenţele artistice în arta religioasă răsăriteană. A făcut cercetări asupra conceptului de umanism în spaţiul românesc. În acest sens, cartea Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanismului românesc (Ed. Dacia, 1979) reflectă viziunea sa asupra valorilor spirituale româneşti şi asupra rolului jucat de români în aria intelectuală sud-est europeană în Evul Mediu şi pre-modernitate. Ediţiile sale de manuscrise, aparatul critic elaborat cu rigurozitate, din care nu au lipsit niciodată notele, indicii şi ilustraţiile, reprezintă modele în munca de documentare şi de creaţie ştiinţifică. Este autorul celei dintâi lucrări româneşti cu tema „Introducere în documentarea ştiinţifică“. S-a ocupat de editarea şi cercetarea operelor lui Dimitrie Cantemir, Constantin Cantacuzino, Nicolae Milescu, Udrişte Năsturel, Alexandru Odobescu şi Nicolae Iorga. A regăsit în 1984 la Houghton Library (Universitatea Harvard, SUA) manuscrisul latin al scrierii Istoria creşterii şi descreşterii Curţii otomane. A coordonat volumul V din tratatul de Istoria Românilor al Academiei Române (2003).
 
A fost ales membru corespondent al Academiei Române la 9 martie 1991, membru titular la 31 mai 1993 şi vicepreşedinte al Academiei Române la 13 februarie 1998, până în 4 martie 2002.

Sala de lectură „Virgil Cândea“

Strădaniile sale cărturăreşti s-au concentrat cu predilecţie asupra inventarierii patrimoniului românesc din diasporă şi a reunirii, într-un mod cât mai coerent şi mai accesibil cercetărilor, a cât mai multe referinţe cu privire la aceste piese, cu scopul de a oferi celor interesaţi o imagine exactă a creativităţii româneşti, a gândirii filosofice şi religioase, a geniului artistic al neamului nostru. Astfel, au apărut în timpul vieţii sale Mărturiile româneşti peste hotare, lucrare pe care a intitulat-o cu multă modestie o „mică enciclopedie“: vol. I, 1991 - Albania-Grecia; vol. II, 1998 - India-Olanda. Pentru această lucrare Ministerul Culturii i-a decernat în anul 2001 „Premiul naţional pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului naţional“. În prezent, un colectiv de la ISSEE se ocupă de tipărirea prodigioasei opere, într-o serie nouă, integrală, formată din şapte volume (anul acesta va fi tipărit vol. V), dintre care şase volume de referinţe, şi ultimul - un „Index“al întregii lucrări. Acesta este un program prioritar al Academiei Române.
 
Virgil Cândea a deţinut o bibliotecă impresionantă, care nu doar îi îmbrăca pitoresc întreaga casă, ci i-a slujit o viaţă ca instrumentar preţios de lucru. În urma donaţiei făcute de fiica sa, Ioana Feodorov, la 10 noiembrie 2008 a fost inaugurată la Biblioteca Academiei Române Sala de lectură „Virgil Cândea“, care găzduieşte o bună parte din biblioteca marelui colecţionar. Pot fi consultate aici: fondul de carte veche, fondul „Dimitrie Cantemir“, scrierile sale personale, numeroase alte volume şi publicaţii periodice care reflectă erudiţia vastă şi preocupările ştiinţifice foarte variate ale cărturarului Virgil Cândea.
 
O altă parte însemnată din cărţile sale (peste 4.500 de volume) a fost donată de fiul, Bogdan Cândea, Bibliotecii Sinodale de la Mănăstirea Antim.