Biserica Ortodoxă a rânduit, ca o mamă iubitoare, din grijă pentru fiii ei credincioşi, perioada deosebită a Triodului, cu o durată de 70 de zile, în care un loc deosebit îl ocupă Postul Patruzecimii sau al Paştilor, după care urmează Săptămâna Pătimirilor lui Hristos, înainte de marele praznic al Învierii. Rânduielile, cântările şi rugăciunile deosebite ale acestei perioade sunt înscrise în cartea de cult numită Triod.
Triodul a primit această denumire de la cântările canoanelor, care sunt, de cele mai multe ori, în număr de trei, mai ales în Săptămâna Mare, după cum ne spune Patriarhul Nichifor Xantopol (sec. XIV) în Sinaxarul din Duminica Vameşului şi a Fariseului, cu care începe această perioadă. Perioada aceasta a Triodului este împărţită, în mod tradiţional, în două: prima parte a Triodului o reprezintă slujbele din săptămânile începând cu Duminica Vameşului şi a Fariseului până la vinerea din ajunul Sâmbetei lui Lazăr, iar a doua parte- de la Sâmbăta lui Lazăr până la Miezonoptica de Paşti, numită şi Paştile Crucii. Cântările din duminicile Triodului sunt aşezate alături de cele ale Octoihului, adică ale Învierii, iar în zilele de rând aproape că rămân doar cele din Triod. Canoanele de la Utrenie şi de la Vecernie din zilele de rând, în toată perioada postului conţin nu nouă sau mai bine zis opt cântări, pentru că a doua este omisă conform tradiţiei, ci doar trei, ceea ce a şi dat numele Triodului, după cum am mai spus. În afară de aceasta, ultimele două cântări, a opta şi a noua, îşi păstrează totdeauna locul în canoane, iar prima se schimbă zilnic astfel: lunea este prima cântare, marţea a doua, miercurea a treia, joia a patra, vinerea a cincea, iar sâmbăta a şasea şi a şaptea.
Duminicile Triodului
Duminicile din această perioadă încununează cântările şi dau tonul săptămânilor de pregătire pentru perioada pascală. Prima dintre acestea, cu care şi începe perioada Triodului, este Duminica Vameşului şi a Fariseului, iar cântările de la strană, la Vecernie sau la Utrenie, subliniază în această zi, dar şi în săptămâna care urmează, importanţa smereniei pentru dobândirea mântuirii, dar şi răutatea mândriei de care a dat dovadă fariseul, deşi acesta împlinea cu exactitate legea, spre deosebire de vameş, care o încălca în fiecare zi. Ca o urmare firească, a doua duminică din Triod ne aminteşte despre „Întoarcerea fiului risipitor”, adică despre pocăinţă, schimbarea minţii şi întoarcerea către Dumnezeu, indiferent de faptele pe care le-am făcut, atât timp cât mai suntem în viaţă. Înainte de începerea Postului Mare avem duminica numită a Înfricoşătoarei Judecăţi, atunci când ni se pun în faţă faptele noastre pentru care vom fi întrebaţi la Judecată. Această duminică se mai numeşte şi „Duminica iertării”, pentru că fraţii îşi cer iertare, unul de la celălalt, pentru greşelile făcute anterior, ca acestea să nu-i urmărească pe tot parcursul Postului Mare.
Prima duminică din post se numeşte „a Ortodoxiei” sau mai bine zis a triumfului Ortodoxiei împotriva ereziilor şi aminteşte de anul 842, atunci când în Biserică au încetat luptele împotriva icoanelor. A doua duminică din post este închinată Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, cel care a apărat, asemeni sfinţilor care au apărat icoanele, dreapta credinţă cu referire la energiile necreate ale lui Dumnezeu, care sunt accesibile şi omului, în anumite condiţii şi prin harul Sfântului Duh. În mijlocul postului, Părinţii Bisericii au rânduit Duminica Sfintei Cruci, care ne aminteşte de modul în care creştinii Îl pot urma pe Hristos, asumându-şi crucea şi cu ochii aţintiţi spre Crucea cea de Viaţă Dătătoare, pe care a fost răstignit Hristos, arătând omenirii care este semnificaţia adevărată a Jertfei de dragul celor pe care îi iubeşti. Duminica a 4-a din post este închinată Sfântului Ioan Scărarul (sec. VII), cel care a întocmit scrierea despre urcuşul duhovnicesc al omului pe scara virtuţilor care duce în Împărăţia lui Hristos. Duminica a 5-a din post aminteşte viaţa şi faptele Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, vieţuitoare a pustiei Iordanului şi model de pocăinţă şi schimbare definitivă a vieţii, cu scopul dobândirii harului şi a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ultima duminică din Postul Mare este a Floriilor, și aminteşte despre Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, cu câteva zile înainte de Pătimirile, Răstignirea, Moartea şi Învierea Sa.
Frumuseţea cântărilor Triodului
Nichifor Xantopol ne-a mai arătat că începutul cântării canoanelor în Triod a fost pus de Cosma al Maiumei (†776), coleg de şcoală al Sfântului Ioan Damaschin, dar în afară de acesta cântările au fost alcătuite şi mai devreme de Sfântul Andrei Criteanul (†713), precum şi de Sfinţii Teodor şi Iosif din Mănăstirea Studion. Printre autorii cântărilor slujbelor din Triod enumerăm și pe Sfinţii Ioan Damaschin, Teofan al Niceii (canoanele din Duminica Ortodoxiei şi din miercurea celei de-a patra săptămâni a Postului Mare), Gheorghe al Pisidei (Acatistul Maicii Domnului din sâmbăta săptămânii a cincea din post), Ioan al Evhaitelor (două canoane ale Sfântului Mucenic Teodor Tiron), Filotei, Patriarhul Constantinopolului (slujba Sfântului Grigorie Palama, în a doua duminică a postului), Gheorghe, Arhiepiscopul Nicomidiei (canonul din Duminica Vameşului şi a Fariseului).
Temele principale ale cântărilor Triodului sunt pocăinţa, rugăciunea şi postul. Aproape toate aceste teme au fost abordate în cântări de către Sfinţii fraţi studiţi Teodor şi Iosif, care au fost mari asceţi şi care au descoperit şi altora, prin cântările alcătuite, care este folosul inestimabil al virtuţilor amintite în viaţa morală a creştinului. Creativitatea poetică uimitoare cu care au fost aceştia înzestraţi a dat naştere multor scrieri adânci şi înălţătoare şi nu este de mirare că aceste cântări au fost asemănate cu cântarea îngerească.
Folosul postului, însoţit de virtuţi
Sfântul Teodor Studitul, creatorul principal al cântărilor din perioada Triodului, vorbeşte astfel în scrierile sale, menţionate în Proloage la ziua pomenirii sale (15 martie), despre folosul postului, care trebuie observat cu moderaţie şi împletit cu rugăciunea şi pocăinţa: „Fraţilor şi părinţilor, bun este postul, numai de va avea şi pe însoţitoarele lui, pe cele care i se cuvin lui, care sunt: pacea, buna voire, buna ascultare, blândeţea, milostivirea şi toate celelalte, câte sunt în îndreptările bunătăţii. Dar diavolul, ca un vrăjmaş şi tulburător al mântuirii noastre ce este, ce meşteşugeşte şi ce iscodeşte? Toate cele potrivnice pune în postitori şi îi face pe ei să fie obraznici şi să întoarcă vorba, aspri, mânioşi, iuţi, măreţi în zadar, pizmuitori, grăitori de cele urâte. Şi în ce chip? Pricinuindu-le celor ce postesc mai multă vătămare şi pagubă din patimile acestea decât folosinţă prin postirea lor. Ci noi să cunoaştem înţelegerile şi meşteşugirile lui şi să petrecem aceste cuvinte şi, totdeauna, cu pace, cu blândeţe şi cu linişte, suferind fiecare pe cei mulţi, cu dragoste, cunoscând că o postire ca aceasta este plăcută şi bine primită la Dumnezeu. Iar dacă ne vor lipsi acestea, orişicâtă osteneală vom face, ea va fi zadarnică şi ne alegem numai cu greaua pătimire a postului”.
