Suntem îndemnaţi prin această Fericire să descoperim şi să împlinim voia lui Dumnezeu. A căuta dreptatea poate fi un simplu ideal, dar a modela voinţa noastră după voinţa lui Dumnezeu se constituie într-o cerinţă pe care încercăm să o împlinim în viaţa noastră de zi cu zi. Explicarea Fericirii a patra ne-o oferă pr. lect. dr. Ilie Melniciuc-Puică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, disciplina Studiul Noului Testament.
Fericirea a cincea: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura“ (Matei 5, 6)
Părinte profesor, în ce context ni s-a dat această Fericire? De ce i-a fericit Mântuitorul Hristos pe „cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate“?
În Predica de pe Munte (Matei 5, 3-12) şi în Predica din câmpie (Luca 6, 20-23), Mântuitorul Hristos rosteşte Fericirile către toţi cei care vor urma învăţătura Sa, pentru a trasa calea cea nouă, calea adevărului. Fericirea a patra este adresată la persoana a II-a plural, deci nu se adresează doar apostolilor, ci tuturor celor care cred în mesajul Domnului Hristos.
De ce foloseşte Mântuitorul verbele a flămânzi şi a înseta?
Mântuitorul Hristos foloseşte o imagine comună fiecărui om, aceea de a mânca şi de a bea, de a fi flămând sau de a fi însetat. În Psalmul 41, 1 se aminteşte de cerbul care caută izvorul, idee prin care se subliniază însetarea noastră, ca nevoie spirituală şi materială. Dreptatea în Vechiul Testament era considerată starea de armonie pe care trebuie să o aibă credinciosul în relaţie cu Dumnezeu. A înseta şi a flămânzi sunt două verbe care arată necesitatea fizică a omului, dar în acelaşi timp exprimă nevoia spirituală de a fi alături de Dumnezeu. De aceea, Fericirea aceasta o putem înţelege ca referire la cei care flămânzesc şi însetează după voinţa lui Dumnezeu. Cei care flămânzesc şi însetează după dreptate înseamnă că au un ideal. Aşa cum foamea şi setea sunt organice, sunt fiinţiale pentru noi, de când ne naştem până trecem dincolo, la fel a căuta şi împlini voia lui Dumnezeu este o lucrare sufletească la care suntem chemaţi prin această Fericire.
Trebuie să armonizăm dreptatea legală cu dreptatea morală
Despre ce dreptate e vorba aici?
În Fericirea a patra de la Sfântul Matei se aminteşte dorinţa noastră de a urma dreptatea lui Dumnezeu sau de a fi în relaţie cu Dumnezeu. Fericirea a patra conţine enunţul despre ceea ce este dreptatea lui Dumnezeu, adică voinţa Lui, iar în Fericirea a opta, cumulată cu Fericirea a noua de la Sfântul Matei, se aminteşte de lucrarea reală în viaţa noastră de zi cu zi: a lupta, a accepta să fim prigoniţi pentru dreptate - în Hristos Iisus - şi în felul acesta să ne apropiem şi mai mult de împărăţia cerurilor.
Textele din Vechiul Testament sunt reinterpretate de Domnul Hristos. Şi cei din Vechiul Testament căutau dreptatea, dar dreptatea pentru ei însemna să se raporteze strict la ceea ce era scris în Lege. Aşa a apărut în timp o diferenţiere între dreptate ca virtute, ca aplicare a voii lui Dumnezeu, şi dreptatea ca aplicare a voii umane sau a legii; aşa a apărut distincţia între dreptatea morală şi dreptatea legală. Noi trebuie să armonizăm dreptatea legală cu dreptatea morală. De aceea, dacă vedem că este nedreptate în lumea aceasta înseamnă că se aplică măsura umană, şi nu măsura apropierii de Dumnezeu.
De ce (cu ce) se vor sătura?
Când atingem printr-o virtute idealul pe care-l dorim, idealul de a fi cu Dumnezeu, deodată simţim că nu mai trăim pentru noi. Concret, un om care împlineşte voinţa lui Dumnezeu, şi nu pe a sa, se simte eliberat. Eliberarea duce la bucurie imensă, iar bucuria este amplificată în momentul în care vine şi răspunsul lui Dumnezeu, care ne confirmă că suntem în voinţa Lui, în lucrarea Lui, şi nu în voinţa noastră mărginită.
Pentru creştini, dreptatea înseamnă împăcarea cu Dumnezeu, urmarea voii Lui cu bucurie, pentru a dărui dreptate şi celor din jur.
E bine a căuta nedreptatea, chiar prin a ne victimiza?
Dorinţa de a căuta nedreptatea, tocmai pentru a sublinia voinţa lui Dumnezeu, a apărut la acei „nebuni pentru Hristos“ care - vedem din tradiţia bisericească - ajungeau să facă lucruri şocante, greu de înţeles în ordinea firească a raţiunii.
„Săturarea şi dreptatea nu se împlinesc aici“
Nu toţi din lumea aceasta avem chemarea de a fi „nebuni pentru Hristos“, dar avem libertatea de a fi diferiţi de ceilalţi. La dreptatea lui Dumnezeu nu se ajunge doar pe o cale; trebuie să fim în Biserică, dar fiecare urmează calea lui, după sfatul duhovnicului şi după mişcarea inimii.
Această Fericire face referire la perioadele în care Biserica a fost nedreptăţită, prigonită?
Dacă punem în legătură Fericirea aceasta cu Fericirea a opta şi a noua, într-adevăr, putem spune că mesajul exprimă o tensiune din Biserica creştină, a celor prigoniţi, nedreptăţiţi, ironizaţi pentru credinţă.
Biserica are menirea de a împăca dreptatea legală cu dreptatea divină. Lupta Bisericii este o luptă împotriva orgoliilor omeneşti, şi atunci Biserica poate fi persiflată, misiunea ei minimalizată; o luptă între societatea secularizată - care se conduce după propriile legi - şi Biserică, care se conduce după voinţa lui Dumnezeu.
În prezent, cum să înţelegem această dreptate şi săturarea pe care o promite Domnul Hristos?
Săturarea şi dreptatea nu se împlinesc aici. Împlinirea dreptăţii lui Dumnezeu implică o judecată, care va avea loc la sfârşitul veacurilor. Noi, deocamdată, căutăm o realitate spirituală, care va fi descoperită complet în împărăţia cerurilor. Tensiunea aceasta a căutării se reflectă şi în psalmi: Dreptatea şi pacea s-au sărutat (Ps. 84, 11). Greu se găseşte dreptate la oameni, dar când împlinim voinţa lui Dumnezeu depăşim condiţia noastră umană prin dreptate şi ne apropiem de sfinţenie. Foamea şi setea de care vorbeşte Hristos în această Fericire se potolesc în viaţa de zi cu zi, desăvârşindu-se sau împlinindu-se în împărăţia cerurilor.
Care este învăţătura care se desprinde din această Fericire?
Suntem îndemnaţi prin această Fericire să descoperim şi să împlinim voia lui Dumnezeu. De aceea, a căuta dreptatea poate fi un simplu ideal, dar a modela voinţa noastră după voinţa lui Dumnezeu se constituie într-o cerinţă pe care încercăm să o împlinim.
Şi cum putem împlini aceasta?
Prin rostirea hotărâtă a unei cereri din rugăciunea Tatăl nostru: „Facă-se voia Ta“. Nu doar un moment, ci toată viaţa trebuie să o orientăm după voinţa divină. Să ne modelăm după voia lui Dumnezeu, şi atunci găsim şi dreptatea. Nu a mea, nici a altuia, ci a Celui care este „Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14, 6).
Avem îndemnuri din partea Părinţilor Bisericii în legătură cu importanţa şi împlinirea acestei Fericiri?
Între cei care au comentat foarte frumos Fericirile îi amintim pe Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin şi Fericitul Ieronim, în comentariile la Evanghelia după Matei. Nu în ultimul rând, amintim pe Sfinţii Chiril al Alexandriei şi Ambrozie al Milanului, care tâlcuiesc Fericirile în Comentariile la Evanghelia după Luca. Sfântul Ioan Hrisostom (Omilii la Matei) îndeamnă „să căutăm dreptatea cu toată dorinţa inimii noastre. Când lumea socoteşte că lăcomia îmbogăţeşte pe mulţi, Hristos spune că dreptatea îmbogăţeşte pe om“.
