Sfânta Tamara, regina miroforă a Georgiei

Sfânta Tamara, supranumită Drept­-cre­dincioasa Tamara sau, în termeni laici, Tamara cea Mare, prăznuită la data de 1 mai, s-a născut în jurul anilor 1160-1166, în timpul perioadei cunoscute ca Epoca de Aur a Georgiei, începută de străbunicul ei (Sfântul David Constructorul) și al cărei apogeu avea să-l reprezinte propria domnie.

Istoria este un lucru tare straniu. Scrisă de obicei cu sânge, dramatică și necruțătoare, rămâne, totuși, creația lui Dumnezeu, cea mai capricioasă dintre ele. De aceea, are momente când nu o mai recunoști, când pare că se leapădă până și de cruzimea ei imanentă, ca să dea naștere unei opere de artă, unui scurt și fascinant fascicul de lumină, care face să merite, din plin, trecerea îngrozitoare a timpului. Ca un armăsar sălbatic, puțini au fost cei care au reușit să o îmblânzească cu adevărat, să călărească pe spinarea timpului fără să fie aruncați din șa și, dintre aceștia puțini, și mai puține au fost femei. Ne vin câteva nume de monarhi feminini în minte: Elisabeta I din casa Tudor, Wu Zetian - unica femeie-împărat a Chinei, Hatshepsut - regina Egiptului și, poate, Irina Ateniana, care a purtat titlul de basileu, dar care va sfârși alungată de pe tron și singură. De data aceasta aș vrea, însă, să vorbesc despre o femeie pe care nu capriciile istoriei, nici propria ambiție, ci însăși voia lui Dumnezeu a ridicat-o acolo unde mulți bărbați nu îndrăznesc să viseze și a cărei existență glorioasă ne amintește că nu numai istoria cea capricioasă este de genul ­feminin, ci și sfințenia.

Accederea la putere

Sfânta Tamara, supranumită Dreptcredincioasa Tamara sau, în termeni laici, Tamara cea Mare, prăznuită la data de 1 mai, s-a născut în jurul anilor 1160-1166, în timpul perioadei cunoscute ca Epoca de Aur a Georgiei, începută de străbunicul ei (Sfântul David Constructorul) și al cărei apogeu avea să-l reprezinte propria domnie. Când Tamara avea 12 ani, tatăl său, regele Giorgi al III-lea, proaspăt scăpat dintr-o cumplită luptă dinastică, a asociat-o la tron, conform obiceiului bizantin ce permitea existența mai multor împărați colegi care erau, în general, fiii biologici, adoptivi sau ginerii basileului senior. Giorgi avea numai fete, situație menită să stârnească îngrijorarea în rândul nobilimii și cu atât mai mult surpriza, când s-au trezit puși în fața unui asemenea fapt împlinit. Este fiul pe care mi-l cereți, cel mai bun pe care mi-l puteam dori, spuse regele la încoronarea fiicei sale. 6 ani mai târziu, Giorgi a murit, lăsând-o pe Tamara unic suveran, primul de sex feminin din istoria Georgiei.

Primii ani

Pentru o copilă de 18 ani, în secolul al XII-lea, tronul putea fi tot atât de bine un eșafod. Nu și pentru Sfânta Tamara, care, între ­veghe și vis, va avea viziunea unui tron dumnezeiesc de frumos, ­împodobit cu pietre scumpe. Pentru cine este tronul acesta?, îl va întreba ea pe bătrânul din vedenie. Pentru Domnia ta, regină a Georgiei, îi răspunde bătrânul. La slujba de încoronare, noul monarh va ține un discurs de o oră în care își va anunța programul domniei și pe care îl va încheia cu cuvintele: Eu sunt părintele celor uitați, ocrotitorul văduvelor și mama orfanilor. Bineînțeles că aristocrația va face ce știe ea mai bine, de fiecare dată când purtătorul de coroană este o tânără mlădiță, încercând să o transforme pe copila-regină într-o marionetă, complotând împotriva ei și făcându-i primii ani de domnie un veritabil coșmar. Dar cel mai groaznic trebuie să fi fost mariajul pe care a fost obligată să-l accepte, cu Yuri, prinț exilat de Novgorod. Tânăr, deosebit de frumos și un excelent soldat, Yuri s-a dovedit un diavol cu chip de înger, violent, bețiv, risipitor și, cireașa de pe tort - un mare destrăbălat, care nu se dădea în lături de la relațiile cu alți bărbați. Regina, faimoasă pentru frumusețea ei, devenea, însă, și din ce în ce mai puternică, lepădându-și slăbiciunea de copil cum își leapădă fluturele coconul. Tamara reușește să pună mâna pe frâiele regatului și, după o căsnicie dezastruoasă de doi ani, obține divorțul, fapt incredibil la vremea aceea. Dar aici se va vedea și sfințenia ei: acolo unde orice altă femeie ar fi fost tentată să se răzbune, Tamara îl exilează doar pe fostul soț la Constantinopol, oferindu-i, drept com­pensație, și o avere considerabilă. Monstruos ca totdeauna, Yuri fo­losește banii aceștia ca să fi­nan­țeze o expediție împotriva ei, cuce­rind, inițial, Georgia și autoproclamându-se rege. Însă, cu ajutorul trupelor rămase fidele, si­tuația se întoarce în favoarea Tamarei, care nici măcar acum nu se apucă să taie capete, ci-i grațiază pe toți răsculații, luându-le numai pământurile și titlurile și tri­mi­țându-l pe uzurpator înapoi în Bizanțul strălucitor, unde acest „rege” de mâna a treia se va bucura doar de obscuritate.

Domnia

De altfel, regina nu va condamna niciodată la moarte pe nimeni, abolind această pedeapsă, ca și orice formă de tortură. Politica ei a presupus scutirea de taxe a ță­ranilor și a Bisericii, îndepărtarea din funcții a indivizilor corupți, elaborarea unor coduri complexe de legi, construcția de orașe și altare și o viață culturală cum ­Georgia nu mai cunoscuse până atunci, motiv pentru care ea este considerată sfântă protectoare a scriitorilor și poeților. Sub patronajul ei s-au deschis academii, s-a extins studiul disciplinelor antice, al limbilor persană și arabă și, practic, s-a născut limba literară georgiană. Realizările reginei, în domeniul culturii și arhitecturii, ar putea fi comparate cu cele ale Sfântului Constantin Brâncoveanu, peste cinci veacuri. Tot acum se face un salt uriaș în literatura laică, prin apariția romantismului medieval georgian, ce va culmina în persoana lui Shota Rustaveli, un Homer al georgienilor care a scris poemul lor epic național, Viteazul în piele de tigru - alegorie a domniei glorioase a Tamarei. Rustaveli însuși, împreună cu alți numeroși poeți ai vremii, recu­noaște că a fost inspirat de ea în realizarea operei sale. Conform unei legende, poetul ar fi fost de-a dreptul îndrăgostit de magnifica regină, preferând, din această pricină, să-și sfârșească zilele într-o mănăstire. Scriind despre încoronarea ei, Rustaveli va afirma: Un pui de leu, fie el mascul sau femelă, tot leu este.

Adesea, sfânta lăsa bani, în ascuns, la casele săracilor, urmând exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, și finanțând un număr mare de lăcașuri de cult din lumea ortodoxă, de la Muntele Athos până la Constantinopol. A ctitorit nu mai puțin de opt mănăstiri în Țara Sfântă și a trimis misionari în toată zona Caucazului, cronicile medievale asiatice, dar și europene pomenind-o adesea pentru protecția ei asupra lumii creștine. Boom-ul economic din epoca sa a fost atât de mare, încât în popor s-a născut zicala: Ţăranii erau ca nobilii, nobilii ca prinții, iar prinții ca regii.

Strălucit diplomat, această femeie de sorginte orientală a reușit, prin metode pașnice, să realizeze ceea ce marii monarhi ai Europei, cruciați neîntrecuți, au obținut doar prin vărsare de sânge: o pace stabilă cu Saladin, în care era recunoscut dreptul georgienilor de a vizita Sfintele Locuri, fără să plătească taxe și care garanta securitatea mănăstirilor lor.

Regină războinică, regele regilor

Dar era epoca cruciadelor, a Sultanatului de Rum, a expansiunii islamice. Aceia care sunt impresionați de faptele de arme ale reginei Boudica sau se entuziasmează la auzul victoriei pe care a repurtat-o Elisabeta I asupra Armadei vor fi, cu siguranță, mult mai uluiți să audă că Tamara a purtat peste 60 de bătălii, în cei 31 de ani de domnie, și le-a câștigat pe toate. În medie, asta ar însemna două bătălii pe an. Amenințările constante din partea vecinilor au făcut-o să răspundă cu mână forte și au dus, până la urmă, la extinderea teritoriului său, de la Marea Neagră până la Marea Caspică, Georgia devenind, sub conducerea ei, Imperiul Geor­gian. Cronicarii consemnează că, în pragul fiecărei bătălii, regina se ducea, cu picioarele goale, să stea trei zile într-o peșteră, ținând post negru și rugându-se pentru izbânda oștenilor ei, iar înainte de a-i trimite la luptă, le prorocea că vor fi învingători. Istoria a reținut discursurile înflăcărate pe care le ținea soldaților, ca și faptul că își însoțea armatele, retrăgându-se numai la o oarecare dis­tanță, unde se ruga pe tot timpul luptei. În multele sale conflicte armate, comandantul care a slujit-o cu credință i-a fost cel de-al doilea soț, prințul David Soslan, un militar de geniu din Alania, care era, ca și ea, descendent al dinastiei Bagrationi. Regina s-a măritat cu el în ciuda opoziției aristocraților - crescuseră împreună și-și doreau să se căsătorească din copilărie. Au avut un băiat și o fată care vor ajunge, pe rând, suverani ai Georgiei și i-au înfruntat pe doi dintre cei mai puternici oameni ai epocii: atabegul Nusrat al-Din Abu Bakr și sultanul selgiucid Süleyman al II-lea. Pe primul l-au înfrânt în Bătălia de la Shamkor (1195), deși acesta deținea o armată de 100.000 de soldați, iar ei una de 40.000, David aducându-i soției sale steagul învinșilor. Süleyman, deja foarte deranjat de succesele acestei femei, s-a simțit dator să-i trimită un mesaj jignitor, în care-i cerea să se convertească la islam. Răspunsul sfintei a fost decisiv, în marea Bătălie de la Basiani (c. 1202), în care (maximum) 90.000 de georgieni au pătruns pe teritoriul sultanului și i-au bătut pe cei 400.000 de turci. Victoriile acestea au avut o semnificație globală, amânând expansiunea turcilor în Imperiul Bizantin și Europa. Dar poate cel mai mare dar pe care i l-a făcut Tamara lumii bizantine este Imperiul de Trapezunt, operă, în mare parte, a ei. Sora sa mai mică, Rusudan, este mama lui Alexie și David Comnenul, acei prinți bizantini care au întemeiat împărăția cu pricina după căderea Constantinopolului în mâinile latinilor, la anul 1204, dar nu oricum, ci cu trupele mătușii lor suverane. Trapezuntul avea să fie ultimul bas­tion bizantin, cucerit de otomani abia în 1461, la aproape un deceniu după capturarea Bizanțului propriu-zis.

Pentru toate astea și multe altele, Sfânta Tamara nu a fost numită doar regină și, de fapt, nici nu a purtat acest titlu, ci, ca monarh autocrat, pe acela de mepe care, în limba georgiană, înseamnă „rege”. La origine, un substantiv menit să denumească numai un suveran masculin, datorită ei, cuvântul poate fi folosit astăzi pentru a desemna orice fel de cap încoronat, bărbat sau femeie. Și lucrurile nu se opresc aici. Încă din timpul vieții, după model persan, reginei i-a fost atribuit amețitorul titlu de mepeta mepe - regele regilor, cu care este identificată și astăzi de georgieni. Iar dacă asta nu e de ajuns, la 339 de ani de la moartea sa, înainte să cucerească orașul Kazan, Ivan cel Groaznic și-a încurajat soldații vorbindu-le despre bătăliile ­Tamarei.

Moștenirea ei

Astăzi, Tamara este universal recunoscută drept cel mai mare monarh din istoria Georgiei. Aici, figura ei a luat dimensiuni mitice, sfânta apare peste tot, de la folclorul georgian până la statui și timbre poștale, despre ea s-au scris poeme și romane de către georgieni și nu numai. Printre numele cele mai cunoscute care au avut-o ca sursă de inspirație se află Mihail Lermontov și norvegianul, laureat de Nobel, Knut Hamsun, care a scris o piesă în trei acte despre viața ei, intitulată chiar Regina Tamara, în vreme ce compozitorul rus Mili Balakirev i-a dedicat un poem simfonic care-i poartă numele. Dar faima sfintei a ajuns până și în cultura pop a zilelor noastre, devenind personaj în două jocuri video americane, extrem de populare: Civilization VI și Age of Empires II. Locul mormântului ei rămâne, însă, nivelul ultim, încă neatins pentru arheologii georgieni, existând diverse teorii, printre care una ce susține că trupul i-ar fi fost dus în Țara Sfântă, la dorința reginei, care nu apucase să meargă la Ierusalim. Se spune că a poruncit să fie înhumată în taină, zece sicrie părăsind castelul spre zece locuri diferite, dintre care numai unul îi conținea rămășițele pământești, sfânta înțelegând probabil, cu smerenia care o caracteriza, evlavia copleșitoare pe care poporul i-o purta din viață. În 1918, prozatorul Grigol Robakidze scria: Până acum nimeni nu știe unde e îngropată Tamara. Ea le aparține tuturor și nimănui: mormântul ei este inima georgienilor. Dar, în ochii lor, acesta nu este un mormânt, ci un vas frumos în care o floare neveștejită, Marea Tamara, înflorește.

Mănăstirea Vardzia

Regele regilor a murit de o boală necunoscută, în jurul vârstei de 50 de ani - împlinise tot ce se poate împlini pe lume și Dumnezeu n-a mai văzut rostul s-o țină în această vale a plângerii. Anii din urmă și i-a petrecut în asceză, locuind la formidabila ei ctitorie în stâncă, Mănăstirea Vardzia - aici stătea într-o chiliuță cu fereastră care se deschidea direct în biserică și dormea doar câteva ceasuri, pe o lespede de piatră. Legenda spune că, atunci când era copilă, venind la vânătoare, s-a pierdut în peșterile din munte și, auzind cum o chemau, a strigat: Ak var dzia, adică Aici sunt, unchiașule, dând astfel numele lavrei de mai târziu. Un nume, aș spune eu, cum nu se poate mai nimerit. Chemată de Dumnezeu, încă din pântecele maicii, la o misiune inegalabilă, această fiică a lui Adam nu s-a ascuns când Făcătorul ei a strigat-o pe nume, ci I-a strigat și ea înapoi, cu durere: Aici sunt, Doamne! Iar Dumnezeu, unchiașul cel mai dinainte de timp și mai presus de istorie, nu a pierdut-o niciodată.