Sfânta Wiborada, patroana bibliotecilor

Printre sfinţii renumiţi ai oraşului elveţian St. Gallen, elementul feminin este foarte bine reprezentat prin Sfânta Wiborada. Alături de Sfântul Gallus şi de Sfântul Otmar, Wiborada este cea de-a treia persoană care s-a bucurat şi se bucură de o mare veneraţie în comunitatea din St. Gallen. Întrucât această sfântă prăznuită pe 2 mai este total necunoscută publicului român, încercăm în acest articol să arătăm cine a fost ea şi mai ales motivul pentru care a fost şi este considerată protectoarea bibliotecilor.

Sfânta Wiborada este considerată astăzi patroană a menajerelor, bucătăreselor, dar, în special, a bibliotecilor şi a celor iubitori de carte. Viaţa sfintei este descrisă în două biografii, una redactată în jurul anului 970, când mai trăiau câţiva dintre cei care au cunoscut-o în viaţă (printre aceştia se număra fratele său, Hitto, dar şi Sf. Ulrich, episcopul de Augsburg). Această biografie a fost redactată de către ieromonahul Ekkehart I, la îndemnul episcopului Ulrich din Augsburg. A doua biografie, mai romanţată, având-o ca model pe prima, dar şi alte izvoare, cum ar fi anumite notiţe istorice, cereri şi ectenii închinate sfintei, imnuri, poezii dedicate ei, dar şi analele mănăstirii din St. Gallen, a fost scrisă mai târziu, probabil între 1072 şi 1074 de către Herimannus.

Sfânta Wiborada s-a născut în apropierea lacului Konstanz (Bodensee), la sfârşitul secolului al IX-lea dintr-o familie nobilă alamană. Conform autorului primei biografii, prin intervenţia providenţei, sfânta a primit numele de Wiborada, sau de "Weiberat", care se traduce cu "sfătuitoarea femeilor".

Încă din copilărie, Sfânta Wiborada a avut o înclinaţie spre viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu, refuzând chiar şi jocurile nevinovate ale copilăriei, specifice vârstei.

Începând din copilărie, în ciuda faptului că biserica se afla destul de departe de casa părintească, într-un loc muntos, Sfânta Wiborada mergea zilnic la biserică, chiar desculţă, pentru a se ruga.

Continuând viaţa evlavioasă, încă din adolescenţă şi-a propus să-şi dedice viaţa "unicului logodnic", lui Hristos, renunţând la voluptăţile acestei vieţi. În această situaţie s-a pus în serviciul fratelui ei, Hitto, care a început să studieze la şcoala benedictină a mănăstirii din St. Gallen, trimiţându-i haine şi toate cele necesare în timpul studiului. De asemenea, ea a ţesut şi înfrumuseţat coperţile unor cărţi, care se aflau în biblioteca mănăstirii din St. Gallen. Trebuie amintit aici faptul că mănăstirea din St. Gallen avea în secolul al X-lea una dintre cele mai renumite biblioteci din lume.

Atât timp cât i-au trăit părinţii, Sfânta Wiborada i-a îngrijit cu multă grijă, împlinind ca nimeni altcineva poruncile divine referitoare la cinstirea părinţilor. După moartea tatălui, a îngrijit-o pe mama sa, dar şi pe cei bolnavi aflaţi în suferinţă, indiferent că erau localnici sau străini.

La îndemnul Sfântei Wiborada, fratele ei, Hitto, a îmbrăcat haina monahală pentru a-şi dedica în linişte şi întru totul viaţa lui Dumnezeu. După intrarea în monahism a fratelui său, Sfânta Wiborada a mai rămas încă 6 ani în lume, îngrijindu-se însă doar de viaţa interioară, duhovnicească. Cu mult timp înainte de intrarea fratelui său în monahism, conform celei mai vechi biografii, sfânta făcea asceză, renunţând la carne şi la vin, fără ca cineva din familie sau dintre vecini să observe acest lucru.

Aceeaşi biografie ne prezintă luptele necontenite pe care sfânta a fost nevoită să le poarte cu diavolul, mai ales pentru asceza sa aspră. De cele mai multe ori, acesta i se arăta noaptea sub diferite chipuri înfricoşătoare, mai ales atunci când se îndrepta spre biserică, unde rămânea, uneori, până dimineaţă ca să se roage. Printre minunile săvârşite de sfântă în cursul vieţii sale pământeşti se numără şi vindecarea unui bărbat demonizat.

La moartea părinţilor, Sfânta Wiborada a venit la St. Gallen şi a rămas patru ani în acele locuri, nevoindu-se într-o chilie de lângă Biserica "Sfântul Gheorghe", deasupra oraşului St. Gallen. După cei patru ani petrecuţi în rugăciune şi asceză, Wiborada doreşte să fie zăvorâtă, şi acest lucru îl face chiar episcopul Solomon din Konstanz. Conform mai multor autori, această zăvorâre de probă trebuie să fi avut loc în anul 912.

Profeţiile Sfintei Wiborada

Sfintei Wiborada i se atribuie mai multe profeţii făcute, care s-au împlinit fie în timpul vieţii sale, fie după trecerea sa la cele veşnice. Viziunea care a făcut-o renumită pe Sfânta Wiborada a fost cea referitoare la prevestirea atacului ungurilor asupra teritoriului unde se afla mănăstirea.

La timpul profeţit de către Sfânta Wiborada, ungurii cucereau teritoriul Bavariei şi se îndreptau spre mănăstire. Auzind acest lucru, abatele Engilbert (925-933) s-a dus repede la sfântă, încercând s-o convingă să fugă din calea năvălitorilor, dar aceasta s-a opus. Văzând că nu este cale s-o înduplece, abatele i-a cerut sfat, iar aceasta l-a îndemnat să salveze tezaurul mănăstirii.

Prin "comoară", "tezaur" (thesaurum), Sfânta Wiborada se referea în primul rând la biblioteca Mănăstirii St. Gallen, în care erau păstrate manuscrise preţioase. La îndemnul sfintei, toate manuscrisele au fost transferate la Mănăstirea Reichenau, din apropierea lacului Konstanz. Mănăstirea deţinea la vremea respectivă cea mai veche carte în limba germană din anul 720 (Codex Sang. 911), dar şi cea mai veche carte de cântări, scrisă în St. Gallen în jurul anului 920, ambele devenind bunuri ale patrimoniului UNESCO în anul 1983.

În vreme ce călugării mănăstirii s-au adăpostit într-o fortăreaţă, salvându-şi viaţa, Sfânta Wiborada a rămas fidelă votului "stabilitas loci", fiind singura care nu s-a mişcat din loc. La scurt timp au apărut şi barbarii unguri care au dat foc Bisericii "Sf. Magnus" şi apoi au omorât-o pe sfântă, aplicându-i trei lovituri de topor în cap.

Prima biografie a sfintei ne relatează faptul că la un an de la moartea martirică a acesteia, Sfânta Wiborada a fost pomenită de către obştea mănăstirii din St. Gallen. Privegherea s-a ţinut în noaptea anterioară pomenirii, fiind cântaţi psalmi, dar şi multe imnuri liturgice. În ziua prăznuirii au fost oficiate Ceasurile dimineţii şi slujba Utreniei la mormântul sfintei.

Sfânta Wiborada a fost prima femeie canonizată oficial de către un papă în Biserica Occidentală, în anul 1047, cu 7 ani înainte de Marea Schismă. Deşi pomenirea anuală a sfintei trebuia să aibă loc pe data de 1 mai, la canonizare s-a fixat data de 2 mai, pe 1 mai fiind pomenită o altă sfântă. Prin ultima reformă liturgică făcută în Episcopia Catolică de St. Gallen, ziua prăznuirii a fost fixată pentru data de 11 mai, revenindu-se mai târziu, din nou, la data de 2 mai.

Modelul de a trăi ca zăvorâtă al Sfintei Wiborada a fost urmat de multe fecioare, secole la rând, atât la Biserica "St. Georgen", cât şi la cea închinată St. Magnus din St. Gallen. Ultima dintre ele, Barbara Hornbogin, a murit la St. Magnus în anul 1509.

Între secolele XVI şi XIX, a funcţionat în St. Georgen chiar şi o mănăstire cu numele "Sf. Wiborada". Aceasta a fost desfiinţată în anul 1834, printr-o hotărâre a Consiliului cantonal din St. Gallen.

Viaţa Sfintei Wiborada a fost tradusă parţial şi apoi integral în limba germană, în secolele XV-XVI. Viaţa Sfintei Wiborada a prezentat mult interes în secolele trecute, ca şi azi. Ea a devenit chiar subiectul unui roman istoric cu acelaşi nume, publicat în anul 1998 de către scriitoarea elveţiană Dagmar Schifferli, republicat în acest an în cea de-a doua ediţie. Chiar şi o mişcare feministă din St. Gallen s-a gândit s-o revendice pe această martiră, mai ales pentru că a spus şi bărbaţilor ce trebuie să facă, între aceştia numărându-se şi abatele din St. Gallen.

Ucisă prin lovituri de topor

În iconografie, Sfânta Wiborada este reprezentată fiind îmbrăcată în veşmântul călugăriţelor benedictine, având ca atribute o carte pe care o ţine în mâna dreaptă, iar în stânga, o halebardă, în mod anacronic o halebardă, şi nu un topor (instrumentul care i-a provocat moartea a fost toporul, neexistând halebardă la vremea respectivă!).

Sfânta Wiborada este astăzi nu numai patroană a bibliotecilor din întreaga lume sau a unor parohii catolice, ci chiar a unei legătorii de carte din cadrul Mănăstirii ortodoxe "Sfânta Maria şi Marta" din America. Pomenirea sfintei se face anual pe data de 2 mai. În Episcopia Catolică de St. Gallen, anul 2011 a fost închinat acestei sfinte zăvorâte, după ce ultimii doi ani au fost dedicaţi Sfântului Otmar şi călugărului Notker.