Sfântul Dosoftei, mitropolitul cărturar al neamului românesc

Secolul al 17-lea în istoria Bisericii românești, dar și în istoria literaturii române, este marcat de prezența luminoasă a doi mitropoliți ai Moldovei, cu viață sfântă, Varlaam și Dosoftei. ­Pe lângă importanța lor în planul istoriei noastre bisericești, ei sunt considerați unii dintre cei mai importanți făuritori ai limbii literare românești. Atât de importanți, încât regimul comunist nu a ­putut să-i scoată din ­manualele școlare, deoarece contribuția lor este esențială pentru ceea ce numim limba și literatura română. Acești mitropoliți au avut conștiința apartenenței la neamul ­românesc și prin opera lor au transmis acest lucru contemporanilor și generațiilor următoare.

Sfântul Mitropolit ­Dosoftei este un chip de lumină în istoria zbuciumată a nea­mului românesc. Un om provi­dențial, care și-a dedicat viața slujirii lui Hristos și neamului românesc. Despre el, Ion Neculce în Letopisețul său spunea că „era de neam mazil; pre învățat, multe limbi știa: elinește, latinește, slo­venește și altă adâncă carte și-nvățătură, deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe-aceasta vreme nu este om ca acela”. Această descriere ne arată impactul personalității sfântului mitropolit asupra contemporanilor săi. Pe de o parte, remarcăm statura sa intelectuală, iar pe de altă parte, sfințenia vieții sale duhovnicești.

Cinstit pentru sfințenia vieții de toți creștinii

De aproape două decenii, ziua mutării sale la viața veșnică este ziua în care îl cinstim pe Mitropolitul Dosoftei ca sfânt în calendarul Bisericii noastre. Un element definitoriu pentru sfințenia lui este și modul în care și-a încheiat drumul în această lume. B. Mihailov într-unul dintre rapoartele sale ne spune următoarele lucruri ­despre sfârșitul de sinaxar al ­Mitropolitului Dosoftei: „După Sfânta Liturghie, luând masa cu tot clerul în chilia sa, a dăruit unui oarecare om sărac, venit la el, o blană pregătită pentru haina sa. Apoi, a zis: Fraților, uitați-vă unde am ajuns a muri! Și aplecându-se pe laiță, și-a așezat sfintele sale mâini pe piept și a dat Domnului preafericitul său suflet” (prof. N. A. Ursu și pr. Nicolae Dascălu, Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea Mitropolitului Dosoftei, pag. 128). Acest moment s-a întâmplat la 13 decembrie 1693 în localitatea Zoltkiew din Regatul Poloniei de atunci. Din această relatare a sfârșitului blândului mitropolit moldovean, vedem sfințenia trăirii lui isihaste, pentru care Dumnezeu i-a descoperit timpul sfârșitului pământesc al vieții sale. Acest fiu al neamului românesc din cauza timpurilor grele prin care au trecut la sfârșit de veac 17 voievodatele aflate pe teritoriul de astăzi al țării noastre și-a sfârșit viața în exil în ­Polonia, unde s-a bucurat de cinste din partea celui care a salvat Viena în fața turcilor, și anume regele Jan Sobieski. Despre acest lucru, același B. Mihailov ne relatează: „Când venea mitropolitul, atunci Majestatea Sa regală se scula ­înaintea lui și chema întru întâmpinarea sa pe regină și copiii lor, spre a primi binecuvântarea, și îl așeza lângă sine, înaintea tuturor senatorilor, deoarece mult era el, Preasfințitul Mitropolit, om sfin­țitor, frumos și dulce vorbitor”. Din această descriere a acestui rezident rus din Polonia a Mitropolitului Dosoftei, vedem că sfințenia este remarcată și de cei de un alt neam și de o altă confesiune. Toate aceste lucruri ne arată cât de important este Sfântul Mitropolit Dosoftei, atât pentru contemporanii săi, cât și pentru noi, cei de astăzi, prin viața și opera sa.

Iubitor de Dumnezeu și de studiu din copilărie

Cel care „a dat primul serios impuls poeziei noastre culte” ­(după cum arată Al. Piru în ­lucrarea sa Literatura română ­veche), Mitropolitul Dosoftei s-a născut la Suceava la 26 octombrie 1624, primind numele sfântului pe care îl pomenim în această zi, Dimitrie. Tatăl său, Leontie ­Barilă, și mama sa, Misira, l-au crescut în credința față de Dumnezeu și dragoste față de neam. Părintele academician Mircea ­Păcurariu susține că solida pregătire academică a Sfântului Mitropolit Dosoftei a început la Iași, „la colegiul întemeiat pe atunci de Vasile Vodă Lupu. S-a îndreptat apoi spre Lvov..., unde a putut învăța la Școala Frăției ortodoxe Adormirea Maicii Domnului...” Aici „viitorul mitropolit a învățat limbile clasice (greaca și latina), apoi slavona bisericească și polona, pe lângă limba ucraineană, care se vorbea acolo, devenind astfel unul dintre poligloții vremii.

La acestea se adăugau disciplinele umaniste obișnuite în școlile ­vremii”. Când revine în Moldova, se călugărește la Mănăstirea ­Probota, iar în anul 1658 este ales Episcop al Hușilor. În anul 1660 ajunge Episcop la Roman, unde păstorește până în anul 1671, când devine Mitropolit al Moldovei. ­Despre păstorirea lui ca mitropolit, părintele profesor Mircea Păcurariu ne spune: „A păstorit în condiții dificile, din cauza războaielor dintre poloni și turci. În anul 1674, a fost nevoit să se refugieze în Polonia... Dosoftei a fost reașe­zat în scaun probabil în primăvara anului 1675”. În anul 1677, domnitorul Antonie Ruset mută reședința mitro­poliților Moldovei de la Suceava la Iași, pe lângă ­Biserica „Sfântul Nicolae” Domnesc. Din vechea mitropolie se mai păstrează până astăzi o clădire ­istorică numită „casa Dosoftei”.

În urma campaniei lui Jan ­Sobieski din Moldova în anul 1686, Mitropolitul Dosoftei, după ce regele polon este obligat de turci și tătari să se retragă, este nevoit să plece în exil în Polonia. Acesta este ultimul exil al mitropolitului, care își va găsi sfârșitul în Regatul Poloniei, după cum am arătat mai sus.

Un ierarh erudit

De la Mitropolitul Dosoftei ne-a rămas o operă extrem de importantă pentru viața liturgică a ­Bisericii noastre, dar mai ales pentru literatura română veche. Al. Piru consideră că este un poet propriu-zis pentru literatura ­noastră, un fel de „Clement Marot al nostru”. Acest lucru îl afirmă Al. Piru pentru Psaltirea în versuri a Sfântului Dosoftei. În acest sens, el arată: „Ideea de a versifica psalmii a avut-o pentru prima oară Calvin. După el, Clement ­Marot pune în versuri 50 psalmi, urmat de Theodore de Beze, care a dat o traducere în versuri integrală”. Deci, prin opera sa, Mitropolitul Dosoftei se încadrează în curentul literar al epocii sale. El însă are conștiința că aparține spațiului spiritualității ortodoxe și neamului românesc.

La fel ca Sfântul Mitropolit Varlaam, are conștiința misiunii sale de a lumina prin învățătură toată seminția românească. ­Mitropolitul Dosoftei, urmând exemplul lui Varlaam, de la începutul Cazaniei sale, unde redactează celebrul text Cuvânt împreună cătră toată seminția românească, face și el la fel la începutul Dum­nezeieștii Liturghii apărute la Iași în 1679. Alături de ilustrul său înaintaș în scaunul de mitropolit al Moldovei, Sfântul Dosoftei este un făuritor de cultură și simțire românească în veacul al 17-lea.

Astăzi, Biserica noastră ortodoxă îl cinstește prin cuvinte ca acestea: „Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, ­Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!”.