Secolele III-IV ale creştinismului sunt marcate de existenţa ereziilor, erezii ce au determinat pe Sfinţii Părinţi, dar şi pe împăraţii creştini să organizeze sinoade ecumenice care aveau ca scop apărarea dreptei credinţe, dar şi lămurirea înţelesurilor dogmatice.
În vremurile acestea tulburi ale creştinismului, în anul 315 se naşte Sfântul Epifanie, aprig luptător împotriva lui Origen. Pentru viaţa sa curată, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul de a face minuni, tămăduind mulţi bolnavi. Bunul Dumnezeu l-a binecuvântat cu 105 ani pe pământ. La sosirea corabiei cu trupul neînsufleţit în Salamina, mulţime de popor l-a aşteptat cu lumânări aprinse.
Trupul său a fost venerat timp de şapte zile, iar mormântul său a rămas până astăzi loc de pelerinaj pentru creştinii din toată lumea.
Sfântul Epifanie vede lumina zilei în ţara Feniciei, în satul Besanduc, nu departe de Elefteropolis, în Palestina.
Părinţii săi erau evrei şi foarte săraci, îndeletnicirea lor principală fiind munca câmpului. Din pricina faptului că părinţii săi erau sub umbra legii, nu au putut să vadă lumina harului. După ce a murit tatăl său, este adoptat de un învăţător al legii iudaice, pe nume Trifon, care, bogat fiind, pe lângă cunoaşterea Sfintei Scripturi, i-a facilitat să studieze cinci limbi: ebraica, egipteana, siriaca, greaca şi latina, ca să înţeleagă şi mai mult sensul cuvintelor dumnezeieşti.
Primii paşi în credinţă
De mic şi-a manifestat atracţia faţă de Hristos şi de Biserica Lui, fiind fascinat de monahii din pustie. Folosindu-se de învăţăturile lor, îi ia drept pildă şi îmbrăţişează monahismul de tânăr. La moartea tatălui său adoptiv, a moştenit toată averea acestuia, pe care o împarte săracilor. Merge în părţile Egiptului timp de patru ani, unde îl întâlneşte pe Sfântul Ilarion cel Mare, cu care leagă o prietenie duhovnicească, acesta devenind dascălul sufletului său. Viaţa pustnicească l-a ancorat în nevoinţe şi înfrânări. Din Egipt se întoarce în Palestina, iar în satul natal întemeiază o mănăstire al cărei stareţ este timp de 30 de ani.
Convertirea
Momentul transformării sale şi venirea la adevărata credinţă este marcat de vindecarea de către un creştin a rănii sale pricinuite în urma unei căzături de pe asin. Un alt motiv al convertirii sale este acela în care ia parte la o milostenie pe care a făcut-o un creştin, pe nume Lucian, dând haina sa unui sărac. Mărturiseşte că atunci a văzut cum un veşmânt alb s-a coborât din cer şi a stat peste el.
Sfântul Epifanie a întrecut întru toate pe cei de vârsta sa, iar, pentru viaţa sa curată, Dumnezeu l-a înzestrat cu darul de a face minuni, tămăduind mulţi bolnavi. După ce a intrat în monahism a fost chemat la înalta treaptă a slujirii arhiereşti, timp în care s-a ocupat cu scrierea multor lucrări duhovniceşti şi în care îi învăţa pe toţi credinţa cea dreaptă. Din pricina acestui zel s-au iscat dispute în Biserică, iar de pe urma acestora a suferit însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost depus şi exilat în anul 403, iar în anul 407 a trecut la cele veşnice.
În anul 382 îl întâlnim pe Sfântul Epifanie într-o călătorie la Roma, alături de Sfântul Ieronim şi Paulin, episcop de Antiohia, pentru a pleda în faţa papei în problema schismei ce exista în acel moment în Antiohia.
Sfântul Epifanie dăruieşte hrană creştinilor pe care îi păstoreşte
În timp ce era episcop de Constanţia (vechea Salamina) Ciprului, s-a întâmplat o foamete mare peste toată cetatea. Acolo trăia un bogat, pe nume Faustian, care avea multe hambare pline de grâu şi de orz şi care vindea celor care cereau, dar nu mai mult de trei măsuri pentru fiecare. Însă erau oameni care nu îşi permiteau să cumpere, fiind strâmtoare mare. Atunci Episcopul Epifanie i-a cerut lui Faustian hrană oamenilor, spunându-i că datoria lor o va plăti el. Păgân fiind, Faustian l-a luat în râs şi i-a spus să ceară de mâncare Celui Căruia I se roagă. După ce s-a rugat la mormintele unor Sfinţi Mucenici, Epifanie a auzit glas din cer: „Să nu te tulburi!“, iar el a zis: „Ce este, Doamne?“ şi a zis către dânsul: „Mergi în capiştea lui Jupiter şi se vor risipi peceţile uşilor. Şi intrând înăuntru, vei afla aur mult, pe acesta luându-l, cumpără tot grâul şi orzul lui Faustian“. Se spunea că cine se atinge de acest templu a lui Jupiter va muri. Dar Epifanie, cu puterea Domnului, a mers şi a găsit mult aur, cu care a cumpărat toate grânele lui Faustian şi le-a împărţit poporului. Strâmtorarea a venit însă şi peste acest bogat care, zgârcit fiind, nu se îndura să cumpere grâu pentru casa sa. Ajuns la capătul puterilor, a trimis corăbiile să cumpere grâne din altă ţară şi, după ce le-a umplut, la întoarcere s-a pornit o furtună care le-a înecat în mare. Când a văzut cele întâmplate, Faustian a început să blesteme pe Epifanie şi să hulească pe Cel Preaînalt, zicând: „Iată, vrăjitorul şi înşelătorul acesta lucrează cele rele, draci trimiţând nu numai pe uscat, dar şi pe mare şi a oprit să vină în casa mea cele spre slujbă şi folosire. O, ce vânt a adus pe preaînşelătorul acesta?“. Aceste cuvinte erau spuse cu teamă, deoarece începuse să-i fie frică de Sfântul Epifanie. Soţia lui Faustian nu era ca el, căci în ascuns a luat bani şi i-a trimis Sfântului Epifanie, pentru a face milostenie cu ei.
Ultimii ani ai vieţii. Creştinii îşi înmormântează păstorul
Bunul Dumnezeu l-a binecuvântat cu 105 ani pe pământ, iar trecerea sa în rândul drepţilor s-a petrecut în timpul împăratului Arcadie (395-408). La sosirea corabiei cu trupul neînsufleţit în Salamina, mulţime de popor l-a aşteptat cu lumânări aprinse.
Trupul său a fost venerat timp de şapte zile. Mormântul său a rămas până astăzi loc de pelerinaj pentru creştinii din toată lumea. Împreună cu Apostolul Barnaba este patronul spiritual al insulei Cipru, fiind prăznuit pe data de 12 mai.
