Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, a susţinut mărturisirea de credinţă a Sinodului de la Niceea împotriva ereziei arienilor. Blândeţea şi evlavia sa i-au atras aprecierea credincioşilor care l-au cinstit în mod deosebit încă din timpul vieţii. Sfinţii Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul l-au considerat părintele lor şi au alcătuit cuvinte de laudă despre el. Şi-a dat viaţa în timpul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, contribuind la definitivarea Crezului niceo-constantinopolitan.
Sfântul Meletie s-a născut în localitatea Militene din Armenia şi a început de tânăr o viaţă ascetică severă, devenind un om al rugăciunii. În Sevasta, capitala Armeniei, Sfântul Meletie a asistat la martiriul celor 40 de mucenici, fiind întărit de exemplul lor în credinţa ortodoxă. Nu după mult timp a ajuns episcop al Sevastei şi a promovat învăţăturile Sinodului de la Niceea în rândurile credincioşilor, adică naşterea din veci a Fiului din Tatăl. La Sevasta, sfântul a cunoscut pildele numeroşilor martiri, care pentru credinţa în Hristos au suferit chinuri inimaginabile. Pentru Meletie, orice martiriu şi orice dovadă a mărturisirii adevărate au fost hrană de întărire pentru sufletul lui şi pentru puterea sa mărturisitoare de mai târziu. Un exemplu de autentică trăire şi mărturisire a fost, poate pentru viitorul patriarh drept-credincios al Antiohiei, episcopul Toma de Marash, adus de episcopii armeni la Sinodul I Ecumenic. Despre acesta, Maruta de Maipherkat spunea că a fost torturat de eretici timp de 22 de ani, prin înlăturarea ochilor, a nasului, a buzelor, a dinţilor, a mâinilor şi picioarelor. Împăratul Constantin cel Mare, când l-a văzut, a îngenuncheat în faţa lui, i-a sărutat rănile şi i-a spus: "Te slăvesc pe tine, martirule al lui Hristos, care eşti împodobit cu multe cununi".
Mărturisire fără de cuvânt
În acea perioadă, Biserica Antiohiei era în mare tulburare din cauza arienilor, iar Scaunul episcopal a fost ocupat de partizani ai ereziei, astfel încât gruparea drept-credincioşilor era în scădere. Alegerea lui Meletie în Scaunul de episcop al Antiohiei a fost întâmpinată cu bucurie de toată lumea, chiar de arieni şi evrei. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că un fier roşu aruncat în apă se răceşte mai puţin repede decât o inimă irascibilă în contact cu un suflet paşnic ca al lui Meletie. Meletie avea o inimă curată şi răbdătoare, era dedicat rugăciunii şi manifesta o evlavie sinceră către cele sfinte, astfel că, la începutul păstoririi, a evitat să intre în problemele care îi separau pe ortodocşi de arieni. El considera că dacă va smulge din sufletele oamenilor răutatea şi păcatul, aceştia vor fi capabili să primească învăţăturile adevărate. Sfântul s-a luptat cu abuzurile care se petreceau în acest mare oraş al imperiului, reuşind să imprime în comportamentul tuturor, clerici şi mireni, corectitudinea şi grija faţă de cei oropsiţi şi defavorizaţi. Sfântul Ioan Gură de Aur va reţine şi dezvolta această calitate de la Sfântul Meletie, dobândind supranumele de "apostol al săracilor".
Împăratul Constantin al II-lea, susţinător al arienilor, dorind să-l atragă pe episcopul Meletie în tabăra ereticilor, convoacă un sinod al arienilor chiar în oraşul lui Meletie. După cuvântările episcopilor arieni, care justificau printr-un limbaj abstract că Fiul este prima creatură a Tatălui în timp, Meletie, care era ţinut să nu vorbească, face o mărturisire surprinzătoare folosindu-se de gestică. Sfântul întinde în faţa tuturor trei degete şi apoi strânge două spunând: "Trei persoane sunt concepute în minte, dar este ca şi când ne adresăm numai uneia". Această mărturisire răstoarnă avantajul arienilor şi îi întăreşte pe ortodocşi în mărturisirea dreptei credinţe.
A prezidat Sinodul II Ecumenic
Datorită mărturisirii sale, Meletie a fost de două ori alungat din Scaunul episcopal al Antiohiei. Prima dată de împăratul Constantin al II-lea şi a doua oară de Valens.
În timpul exilului, credincioşii din Antiohia au dovedit o fidelitate faţă de el nemaiîntâlnită până la vremea acceea. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că antiohienii îl numeau tatăl lor. Aproape în fiecare casă un copil era botezat cu numele lui, iar chipul lui Meletie era purtat pe haine şi imprimat pe diferite obiecte. În viaţa Sfântului din Minei se spune că, în ziua hirotonirii sale, oamenii, fiind mânaţi de dragostea ce aveau pentru el, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi şi numai prin intrarea lui.
În anul 379, când Teodosie I ajunge pe tronul imperiului şi restabileşte în scaunele episcopale pe episcopii orotodocşi, Sfântul Meletie reia pentru ultima dată tronul Antiohiei. Sfântul Meletie a prezidat lucrările Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol şi l-a hirotonit şi înscăunat pe Sfântul Grigorie Teologul ca episcop al capitalei imperiale. În timpul sesiunilor sinodului, Sfântul Meletie a trecut la Domnul, trupul său fiind transportat şi înmormântat în Antiohia.
Părinte duhovnicesc al marilor capadocieni
Ucenicul Sfântului Meletie, Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea că şi păgânii, şi iudeii îl socoteau un om ales, căci "sfinţenia strălucea pe faţa sa". Sfântul Grigorie de Nazianz îl caracteriza astfel: "Om fără de meşteşug, cu purtări simple, plin de Dumnezeu, purtând în inima sa calmul august al trăsăturilor sale." Cel care a dezvoltat o relaţie strânsă cu Meletie a fost Sfântul Vasile cel Mare. Acesta a purtat cu episcopul Antiohiei o serie lungă de corespondenţe, întărindu-se unul pe altul în mărturisirea credinţei ortodoxe. "Dacă evlavia ta ştia ce bucurie îmi faci scriindu-mi, n-ai fi ratat, sunt sigur, nici o ocazie să o faci. Nu ştii oare care este răsplata cerului rezervată celor ce mângâie în întristări?... Dacă prin rugăciunile tale m-aş învrednici să nu-mi închei călătoria mea pământească până ce să primesc din gura ta învăţătura mântuirii şi să primesc de la tine merinde pentru viaţa prezentă şi cea viitoare, aş socoti aceasta drept un mare bine şi dovada bunătăţii lui Dumnezeu faţă de mine", îi mărturisea într-o scurtă corespondenţă Marele Vasile.
Povăţuitor despre nevoinţă chiar şi pentru Simon Stâlpnicul
În zilele Sfântului Meletie, în părţile Siriei, în care se află şi Antiohia, şi-a început prima nevoinţă Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a urcat pe un deal înalt şi s-a ferecat cu un lanţ de fier şi multe greutăţi dorind ca prin strâmtorarea fizică a trupului să domolească şi pornirea lui. Auzind de acest lucru, Sfântul Meletie s-a dus la el şi, văzându-l ferecat, i-a zis: "Poate omul şi fără obezi să se stăpânească pe sine şi nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia şi înţelegerea". Dovedind o înţelegere profundă asupra nevoinţei, Sfântul Meletie arată că stăpânirea pornirilor păcătoase se face la nivelul voinţei, astfel că efortul ascetic trebuie îndreptat spre partea duhovnicească a omului. Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit şi, dezlegând lanţurile, s-a legat cu voia sa liberă, ca de bunăvoie să fie legat pentru Iisus Hristos.
A scris Testamentul celor 40 de mucenici
Patrologul grec Stylianos Papadopoulos spune că Meletie este autorul unei epistole care reprezintă Testamentul celor 40 de creştini mărturisitori, care aşteptau, hotărâţi, să sufere martiriul în Sevasta Armeniei, în jurul anului 320, sub Liciniu. Aceşti martiri, dezbrăcaţi în lacul Sevastei, au murit cu toţi din pricina frigului, nu înainte de a scrie cu ajutorul lui Meletie ultimele dorinţe sau dispoziţii ale lor: rămăşiţele lor să fie adunate şi date toate la un loc presbiterului Proido, să nu fie împărţite la diverse persoane, ci să fie îngropate toate în satul Sareim, în apropiere de Zela, creştinii să păzească cu sârguinţă poruncile Domnului. La sfârşitul scrisorii, mucenicii salută persoane cunoscute sau înrudite cu ei.
