Sfântul Paisie Aghioritul şi taina smereniei

Pecetluit la Taina Sfântului Botez cu numele de Arsenie, cel care avea să devină prin harul Duhului Sfânt şi prin osteneli ascetice nenumărate Sfântul Paisie a lăsat în urmă o comoară inepuizabilă de daruri şi virtuţi bineplăcute lui Dumnezeu. Viaţa sa sfântă se împleteşte tainic în tradiţia Sfântului Munte Athos, drept care Biserica l-a încredinţat spre cinstire cu apelativul de „Aghioritul”.

S-a născut în Farasa Capadociei în ziua de 25 iulie 1924, în familia creştină Eznepidis. La Taina Sfântului Botez a primit numele de Arsenie, fiindu-i profeţit urcuşul călugăresc de însuşi avva Arsenie. În această perioadă, creştinii greci din Asia Mică au fost nevoiţi să ia calea pribegiei, inclusiv viitorul Paisie, care, dimpreună cu cei ai casei sale, a mers în bătrâna Eladă. Primii ani i-a petrecut la Pireu, apoi în Kerkira, unde a trecut la cele sfinte avva Arsenie. Sfântul, încă de mic, a fost purtat de familie în satul Egumeniţa şi mai apoi în Ikoniţa.

Încă din pruncie, Arsenie învăţa despre cele duhovniceşti. Îi plăcea să asculte poves­tioarele pe care mama sa le spunea despre sfinţi, în special despre Sfântul Arsenie, căruia îi purta numele. Acesta a fost primul model de vieţuire monahală pe care pruncul Arsenie a învăţat să-l picteze în sufletul său. Mama sa a avut, de asemenea, o bună înrâurire asupra sa. De la dânsa a învăţat practica rugăciunii, a postului şi deprinderea virtuţilor creştine. 

Primele certitudini monahale

În 1950, după ce a împlinit stagiul militar, a început cu hotărâre căutarea monahismului. Pentru a-şi potoli setea de sfinţenie, Arsenie a mers să se închinovieze în Sfântul Munte Athos. Această primă încercare a eşuat, la rugăminţile tatălui său, tânărul întorcându-se în lume. Revine definitiv asupra acestei puternice dorinţe de a intra în monahism şi, în anul 1953, bate la poarta mănăstirii athonite Esfigmenu. Se remarcă dintru început prin asprimea ascultărilor pe care le împlineşte cu uşurinţă. Astfel, după un an de nevoinţe duhovniceşti (27 martie 1954), este rânduit ca rasofor, primind numele de Averchie. Pleacă apoi la Mănăstirea Filotheu, unde este tuns monah, purtător de schimă mică, primind numele de Paisie (3 martie 1957). După acest mult aşteptat eveniment, sfântul a făcut o fotografie şi i-a trimis-o mamei sale, însemnând pe spate următoarele gânduri: „Măicuţa mea, te las cu bine,/ Eu plec să mă călugăresc,/ Las viaţa cea deşartă,/ Ca pe înşelător să-l biruiesc” (Viaţa şi minunile Sfântului Paisie Aghioritul - mărturii: Şi-n ale pustiei singurătăţi,/ Tinereţile să-mi petrec/ Şi pentru dragostea lui Hristos/ Pe toate să le jertfesc./ Toate ale lumii bunătăţi,/ Ca pe un gunoi le părăsesc,/ Porunca de a-L iubi pe Dumnezeu/ Voind să împlinesc). În întreaga sa viaţă călugărească, sfântul s-a întărit permanent cu lucrarea lăuntrică a ascezei. Din rânduiala lui Dumnezeu, el a deprins rugăciunea inimii, pe care a practicat-o până la sfârşitul vieţii.

Slujirea călugărească şi avva Paisie

În anul 1958, Cuviosul Paisie se mută la mănăstirea închinată Naşterii Maicii Domnului din Stomio-Koniţa. Vine aici din porunca Maicii Domnului, care vorbise cu dânsul în vedenie. Era o poruncă pe care trebuia să o îndeplinească, ajungând să coboare iarăşi în lume pentru a împlini lucrarea lui Dumnezeu. A ridicat acolo o biserică trainică, înconjurată de chilii şi numeroase anexe, necesare vieţii monahale. În 1962 ajunge să se nevoiască în Muntele Sinai, la Sfinţii Galaction şi Epistimi. În anul 1964, Sfântul Paisie revine în Sfântul Munte, stabilindu-se la Schitul Iviron, în chilia Sfinţilor Arhangheli. După alţi doi ani de nevoinţă aspră, alături de stareţul Tihon, avva Paisie primeşte schima mare. În 1967, după ce puterile trupeşti încep să-i slăbească foarte mult, este internat cu o boală de plămâni la Spitalul Papanicolau din Atena. Urmează alte nevoinţe duhovniceşti în mănăstirile athonite Stavonikita (1968) şi Sfânta Cruce (1979). După anul 1993, din cauza stării de sănătate tot mai precare, avva Paisie părăseşte Sfântul Munte, ajungând să se nevoiască la Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul” din Suroti. În ziua de 12 iulie 1994, trece la cele veşnice, rânduit să fie prohodit şi înmormântat la Suroti.

Poveţe duhovniceşti: ferirea de grijile vieţii

Călugăr cu aleasă vieţuire duhovnicească, cercetat de lumea de pe tot mapamondul, Sfântul Paisie a lăsat de asemenea şi o impresionantă operă scrisă, cuprinsă din învăţăturile şi poveţele pe care le-au consemnat ucenicii. Întărit de dimensiunea profetică a mesajului evanghelic, sfântul le vorbea cel mai adesea celor care veneau să-l asculte despre grijile lumii, cumulate în stres şi nelinişte sufletească. „Cel neliniștit chiar și în pustie va duce starea lui de neliniște. Mai întâi de toate sufletul va trebui să dobândească liniștea lăuntrică în neliniștea exterioară pentru a se putea liniști în liniștea pustiei”. Oamenii contemporani care trăiesc cu acest duh de neliniște îl transmit mai departe prin tot ceea ce fac. Spunea un gheronta aşa: „Atunci când lucrează cineva cu liniște își păstrează pacea și își sfințește întreaga zi. Din păcate, n-am înțeles că atunci când lucrăm ceva prea repede dobândim nervozitate, iar lucrarea care se face cu nervozitate nu este sfințită. Scopul nostru nu trebuie să fie a face multe și să fim într-o continuă neliniște. Căci aceasta este o stare diavolească. Lucrul de mână care se face în liniște și cu rugăciune se sfințește și îi sfințește și pe cei care îl folosesc. Atunci are sens ca mirenii să ceară lucru de mână de la monahi, în semn de binecuvântare. În timp ce lucrul făcut cu grabă și nervozitate transmite această stare diavolească și celorlalți. Treaba grăbită, făcută cu neliniște, este caracteristica oamenilor celor mai lumești. Sufletele tulburate care lucrează transmit tulburare prin lucrul lor de mână, iar nu binecuvântare. Dacă ați ști cât de mult influențează starea omului lucrul de mână pe care îl face, chiar și lemnul unor obiecte făcute de el! Înfricoșător lucru! Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie și înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rostește rugăciunea, se sfințește lucrul său. Unul este lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc”.

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul a fost canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice în data de 13 ianuarie 2015, fiind inclus în calendarul Bisericii Ortodoxe Române începând cu anul 2016.